Tag: confiscare

  • Economia planificată şi instituţiile sale

    Economia planificată şi instituţiile sale

    Modelul economic marxist afirma că economia planificată
    sau dirijată putea prevedea şi evita crizele capitalismului. Sistemul economiei
    dirijate de către stat a fost o piesă de rezistenţă a regimului. După
    instalarea primului guvern comunist în România, pe 6 martie 1945, PCR a început
    să pună în practică acest sistem. Ritmul de trecere de la o economie liberă de
    piaţă la una centralizată şi planificată a fost unul care a durat câţiva ani,
    însă cu obiective bine definite şi îndeplinite.


    În
    practică, însă, economia planificată nu numai că nu a reuşit ce şi-a propus,
    dar a însemnat îngrădirea libertăţii ei şi o rigidizare care au dus-o,
    finalmente, la faliment. Începutul a fost făcut prin naţionalizare sau
    confiscare a mijloacelor de producţie, după care teoria economică marxistă şi
    consilierii sovietici au continuat. Instituţia de bază a fost Comitetul de Stat
    al Planificării al cărei preşedinte avea rang de ministru.


    În anii 1950, Anton Moisescu a fost
    preşedinte al Comitetului de Stat al Planificării. Intervievat în 1995, el îşi
    aducea aminte de unele măsuri care trebuia să îmbunătăţească economia dirijată: Activitatea mea de la
    Comitetul de planificare punea problema reechilibrării dezvoltării ramurilor
    economice ale ţării care erau dezechilibrate, mai ales de acel canal care ne
    consuma foarte mult, Canalul Dunărea – Marea Neagră. Din punct de vedere
    economic el nu era justificat, toată lumea ştia că-i numai justificat din punct
    de vedere strategic, de pe vremea lui Stalin. Şi atunci ni s-a dat sarcina de a
    face un studiu temeinic şi propuneri pentru această reechilibrare a economiei
    naţionale. Rezultatul acesteia a fost oprirea pentru moment a unor întreprinderi,
    a unor investiţii care nu erau în momentul ăla neapărat necesare. Se punea şi
    problema podului ăstuia de la Giurgiu care nu era necesar României, legătura
    între noi şi Bulgaria. Era mai mult în interesul bulgarilor şi sovieticilor
    pentru că acest pod făcea legătura directă între Bulgaria şi Uniunea Sovietică
    şi între Bulgaria şi restul Europei. Din punct de vedere economic, nouă ne
    folosea prea puţin şi România avea mari cheltuieli acolo. Nu s-a putut să
    sistăm lucrările pentru că era pe terminate, nu mai era mult de lucrat la el.
    În schimb, s-a hotărât oprirea canalului Dunăre-Marea Neagră la care sovieticii
    ţineau, deşi murise Stalin.



    Proiectele
    nefezabile din punct de vedere economic dar importante din punct de vedere
    politic, precum Canalul Dunăre-Marea Neagră, au îngreunat semnificativ
    funcţionarea chiar a unei economii planificate. Aceasta din cauza urmăririi
    altor obiective decât eficienţa. Anton Moisescu: Pe baza acelui studiu făcut de noi a început o discuţie, au
    intervenit sovieticii. Atunci încă mai erau consilieri sovietici şi, din
    păcate, mai era şi armata roşie în România. Sovieticii mai aveau încă un cuvânt
    greu de spus aici la noi. Şi ei au trimis o comisie centrală să facă o analiză.
    Ei, în loc de analiză, au făcut o anchetă. Şi până la urmă au vrut să arunce
    vina pe noi că suntem incompetenţi, cu acel studiu. Partidul şi guvernul de
    atunci, conducerea, n-a acceptat această concluzie şi construcţia canalului tot
    a încetat pentru că noi, din calculele făcute, ajunseserăm la concluzia că încă
    treizeci de ani după terminarea lui nu va fi rentabil pentru România în
    condiţiile de atunci. Astăzi, canalul are o importanţă mai deosebită după
    celelalte deschideri care s-au făcut pe Dunăre şi cu timpul va începe să fie
    rentabil, pentru că nici acum nu e rentabil. Este o legătură cu întreaga Europă
    pe calea apei, pe Dunăre, dar atunci nu era. Conducerea noastră de atunci nu
    şi-a retras hotărârea, în schimb a trebuit să facă concesii comisiei sovietice
    şi să înlocuiască întreaga conducere a Comitetului Planificării. Întâi i-a
    înlocuit pe toţi vicepreşedinţii şi apoi l-a înlocuit şi pe Miron
    Constantinescu care era preşedinte.



    Economistul şi profesorul Costin
    Kiriţescu, intervievat de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română
    în 1994, crede că, în condiţiile unui regim politic autoritar precum a fost cel
    comunist, o economie planificată şi dirijată avea nevoie de o instituţie precum
    Comitetul de Stat al Planificării:
    Comitetul de Stat al Planificării a fost un organism necesar pentru o
    economie dirijată, centralizată, cum era economia românească. Un centralism din
    ăsta nu poate să funcţioneze decât cu un plan, şi Comitetul de Stat al
    Planificării elabora acest plan. Însă viaţa economică este aşa de complexă,
    sunt atâtea necunoscute încât nici cei mai buni planificatori nu reuşesc să
    cuprindă întreaga viaţă economică. Aşa încât planificarea, planul de stat, este
    una, şi activitatea economică pe teren este alta. Şi de aici au apărut
    anumite conflicte, uneori devenite politice pentru că se considera că nu s-a
    realizat planul pe anumite segmente ale lui din cauza duşmanului de clasă, care
    se opunea realizării planului. Însă aşa, ca o concluzie, Comitetul de Stat al
    Planificării a fost o organizaţie inerentă sistemului economic dat. Rezultatele,
    în ansamblu, au fost din ce în ce mai slabe, până când s-a ajuns la situaţia
    dinainte de Revoluţia din ’89, când această activitate slăbise aşa de mult
    încât diferenţa între birourile planificatorilor şi realitatea de pe teren erau
    atât de diferite încât s-a ajuns la criză. Criza care a premers Revoluţia.


    Experimentul
    economiei planificate în România s-a încheiat în 1989. Deşi între 1945 şi 1989
    dezvoltarea multor sectoare economice a fost impulsionată, ele s-ar fi putut
    face cu costuri mai mici decât le-a făcut economia planificată.

  • Corupţie şi confiscare

    Corupţie şi confiscare

    Un senator şi un deputat
    au fost, luni, în lumina reflectoarelor presei. Fostul secretar general al Partidului
    Democrat Liberal, iar ulterior fost copreşedinte al liberalilor, senatorul
    Vasile Blaga, a fost trimis în judecată sub control judiciar pentru trafic de
    influenţă.

    Potrivit rechizitoriului procurorilor anticorupţie, în perioada
    2011-2012, Vasile Blaga ar fi primit, în patru rânduri, de la o societate
    comercială, nu mai puţin de 700 de mii de euro în schimbul exercitării
    influenţei asupra unei persoane cu funcţii de conducere la două companii naţionale.

    Tot luni, deputaţii de la Bucureşti ar fi trebuit să decidă, prin vot, ridicarea
    imunităţii parlamentare a colegului lor Eugen Bejinariu, astfel încât Direcţia
    Naţională Anticorupţie să poată începe urmărirea penală la adresa lui. Fost
    secretar general în perioada 2003-2004 într-un Guvern social-democrat, actualul deputat este acuzat de abuz în
    serviciu în formă continuată în aşa-zisul dosar Microsoft 2. Este vorba despre reducerea de aproape 50%
    acordată de Microsoft pentru licenţe IT în şcoli, reducere care ar fi fost
    deturnată. Prejudiciul în acest caz, în care sunt anchetaţi şi foşti miniştri,
    dar şi doi foşti directori ai Microsoft România, depăşeşte 67 de milioane de
    dolari.

    Colegii din PSD i-au cerut lui Eugen Bejinariu să îşi dea demisia din
    Parlament, în caz contrar ei urmând să îi retragă sprijinul politic. Nu au
    nevoie de o piatră de moară în prag de alegeri legislative, pe 11 decembrie! Parlamentarul
    a refuzat, considerând că este nevinovat şi a decis să se lase pe mâna colegilor
    din Cameră.

    Cererea DNA nu a fost, însă, onorată luni, din cauza lipsei de
    cvorum. Ca urmare, deputaţii vor încerca să ia, săptămâna viitoare, o decizie
    în cazul solicitării procurorilor anticorupţie. Justiţia îşi continuă, iată!,
    ofensiva împotriva marii corupţii, putându-se felicita, în ultimii ani, pentru condamnări în
    dosare grele. Chiar şi aşa, în nenumărate rânduri, analişti politici şi
    societate civilă au criticat gradul scăzut de recuperare a prejudiciilor şi de confiscare a bunurilor dobândite prin
    corupţie. În teorie, confiscarea de averi ilicite poate descuraja corupţia în
    mai mare măsură decât o poate face o pedeapsă cu închisoarea!

    Potrivit
    ministrului Justiţiei, Raluca Prună, până la sfârşitul lunii octombrie, Statul
    a confiscat şi valorificat bunuri în valoare de circa 4 milioane de euro. Banii
    vor fi distribuiţi către mai multe ministere şi organizaţii neguvernamentale: 20%
    pentru Sănătate, 20% pentru Educaţie, câte 15% pentru Ministerul Finanţelor,
    Ministerul Justiţiei şi Ministerul de Interne şi tot 15% pentru ONG-uri. De
    anul viitor, banii obţinuţi în urma confiscărilor urmează să fie îndreptaţi
    către proiecte sociale. Ceea ce vrem, ca societate, este să ne luăm banii
    furaţi înapoi – a spus Raluca Prună.

  • Politica fiscală şi recuperarea creanţelor

    Politica fiscală şi recuperarea creanţelor

    La Bucureşti va apărea o
    nouă instituţie menită să sancţioneze corupţia. Guvernul a adoptat,
    miercuri, proiectul de lege privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de
    Administrare a Bunurilor Sechestrate. Aceasta va funcţiona în subordinea
    ministerului Justiţiei, iar printre atribuţiile sale figurează urmărirea şi
    identificarea bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni, administrarea
    şi, finalmente, valorificarea acestora. În prezent, administrarea bunurilor
    sechestrate se realizează de cele mai multe ori de către organele de cercetare
    penală, care, însă, nu au alocat un buget şi nici elemente de logistică
    necesare.

    În elaborarea proiectului de lege, care va fi trimis Parlamentului
    pentru dezbatere şi adoptare, ministerul român Justiţiei s-a consultat cu
    experţi în domeniu din state occidentale – Belgia, Franţa şi Olanda-, în cadrul
    unor vizite de lucru organizate de Comisia Europeană. Condusă de un director
    general, Agenţia va avea, pentru început, 35 de angajaţi, care vor fi, practic,
    super-gestionarii unor averi fabuloase, acumulate din furt. Numai anul trecut,
    valoarea bunurilor sechestrate de Parchet şi Poliţie a ajuns la aproape două
    miliarde şi jumătate de lei, echivalentul a circa jumătate de miliard de euro.
    Iar aceasta nu înseamnă decât 14% din totalul conturilor, colecţiilor de
    tablouri, caselor, terenurilor, pădurilor sau parcurilor de maşini susceptibile
    de confiscare.

    Cu o parte, în fond, infimă, a acestora, spunea şefa Direcţiei
    Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruta Kövesi, se pot plăti salariile
    tuturor medicilor din România pentru un an de zile. Ea adăuga că, în lupta
    împotriva corupţiei, justiţia poate atinge efectul scontat numai dacă vor fi
    confiscate şi averile obţinute ilegal de persoanele condamnate la închisoare.

    În ultimii trei ani, zeci de miniştri,
    parlamentari, preşedinti de consilii judeţene sau primari, magistraţi, oameni
    de afaceri sau înalţi funcţionari au fost puşi sub acuzare de procurorii
    anticorupţie şi condamnaţi de instanţe pentru fapte de corupţie.
    Apariţia noii Agenţii infirmă filosofia de viaţă pe care o parte a opiniei
    publice româneşti le-o atribuie marilor corupţi din clasa politică: fur, stau
    câţiva ani la închisoare, unde scap de colesterol şi glicemie, apoi ne bucurăm,
    eu şi câteva generaţii de urmaşi, de ceea ce-am furat.

    Situaţie cu atât mai
    nedreaptă, scriu ziarele, într-o ţară în care familii întregi riscă să rămână
    pe drumuri nu fiindcă ar fi încălcat legea, ci fiindcă, după criza economică,
    nu-şi mai pot plăti creditele la bănci. Confiscarea bunurilor dobândite ilegal
    constituie, aşadar, o miză morală, dar şi una pragmatică. Fiindcă, nu încetează
    să repete experţii, efectele corupţiei se traduc în spitale fără dotări, şcoli
    nerenovate şi autostrăzi niciodata construite.