Ziua
Internaţională a Păcii este
sărbătorită, în fiecare an, pe 21 septembrie. În 1981, Organizaţia Naţiunilor Unite a stabilit această
sărbătoare. Inevitabil, ne vom întreba de la început de ce 21 septembrie este
acea zi dedicată dezideratului suprem al omenirii şi raţiunii de a exista a
Organizaţiei Naţiunilor Unite: pacea?
De fapt, ONU stabilise ca a treia zi de miercuri a lunii septembrie,
în care se deschide, în mod tradiţional, Adunarea Generală a ONU, să devină zi
internaţională a păcii. În anul următor, 1982, a avut loc prima celebrare a
acestei Zile internaţionale, a treia miercuri a lunii septembrie, când s-a
deschis şi Adunarea Generală de la New York, căzând într-o zi de 21. În anul
2001, deschiderea Adunării Generale a ONU a fost planificată pentru fatidica zi
de 11 septembrie, iar printre documente se afla şi o rezoluţie care stabilea
Ziua Internaţională a Păcii fix pe 21 septembrie. Astfel, în anul următor, a
debutat sărbătoarea păcii pe 21 septembrie. Scopul acestei măsuri este unul
generos, se dorea ca măcar în această zi, când reprezentanţii tuturor ţărilor
se întâlnesc la New York, în lume să se oprească sau măcar să fie întrerupte
conflictele armate, să fie pace măcar pentru o zi.
Pe 21 septembrie, secretarul
general al ONU loveşte în Clopotul Păcii, aflat la sediul ONU din New York. Este
un clopot
turnat din monede donate de copii de pe toate continentele, iar pe el scrie
Trăiască pacea absolută în lume.
În acest an, Ziua Internaţională a Păcii a
avut ca temă rolul dezvoltării durabile în edificarea păcii mondiale. Este,
desigur, o temă inspirată şi generoasă, dar realitatea de pe globul pământesc
arată că omenirea este mai degrabă în stare de război decât de pace. Simplul
inventar al situaţiilor de conflict ne duce spre zone acreditate cu pace şi
linişte, e drept, cu ani buni în urmă.
Pe de altă parte, conflcitele
contemporane sunt cu totul şi cu totul atipice, cu state opuse unor structuri
nestatale ce se dovedesc mai puternice, uneori, cu o forţă uriaşă de distrugere
şi o lipsă infiorătoare a regulilor umanitare. Dimpotrivă, războaiele de azi
îşi propun să omoare cât mai mult şi mai dureros, făcând imaginaţia să se simtă
neinspirată. O altă trăsătură a conflctelor actuale este durata mare a
luptelor şi neputinţa iniţiativelor internaţionale sau interstatale de a le
opri, de a aduce pacea sau măcar încetarea luptelor. Celebrele căşti albastre
ale ONU par a fi eroi din basme idealiste, total desuete pentru conflictele
moderne.
Dureros este că, pe 21 septembrie, când Naţiunile Unite au stabilit că
este Ziua internaţională a Păcii, a devenit clar că armistiţiul din Siria nu
mai valorează nici cât foaia de hârtie pe care era scris. Iar războiul din
Siria este cel mai teribil conflict contemporan, care întruneşte acele elemente
ce îl diferenţiază de tot ce s-a întâmplat până acum, pe scena războaielor. În
cei cinci ani de război care răvăşeşte Siria, crima colectivă a devenit regulă,
iar dacă tabăra combatanţilor este extrem de diversificată, victime sunt, cu o
infiorătoare precădere, civilii. Luptele se desfăşoară prin casele oamenilor,
tot ele sunt cele bombardate şi călcate de tancuri. Civilii sunt cei mai ucişi
în Siria, sunt împuşcaţi, gazaţi, aruncaţi în aer, decapitaţi, arşi de vii.
În
Siria contemporană, de cinci ani, crima împotriva umanităţii a devenit
realitate cotidiană. I se alătură distrugerea de orice fel, inclusiv cea a
patrimoniului, ca să nu mai vorbim de economie şi tot ce înseamnă viaţă
civilizată. În acest context, fenomenul refugiaţilor de război a căpătat
dimensiuni care îl transformă într-o mare provocare pentru toţi cei care, la
ONU, pe 21 septembrie, sărbătoresc pacea internaţională.
