Tag: conservarea speciei

  • Proiect pentru salvarea nurcii europene de la dispariție

    Proiect pentru salvarea nurcii europene de la dispariție

    Peste 1.600 de specii de animale,
    păsări, insecte, peşti dar şi arbori sau plante medicinale sunt pe cale de
    dispariţie – arată datele publicate pe site-ul Parlamentului European. Iar timpul curge în defavoarea lor.
    Numai în ultimii cinci ani, în Europa au dispărut deja 36 de specii.


    În prezent, nurca europeană, alături de
    vulpea polară şi ursul polar sunt printre cele mai ameninţate mamifere. Dacă nu sunt
    luate măsuri eficiente, în curând am putea vorbi despre ele la trecut şi le-am
    mai putea vedea doar în poze. Din
    fericire, sunt proiecte care încearcă să prevină acest lucru.


    Unul dintre
    ele vizează nurca europeană şi este implementat de Administraţia Rezervaţiei
    Biosfera Delta Dunării în parteneriat cu Institutul Naţional de
    Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării, în perioada 2021- 2023.


    Managerul de
    proiect, Liliana Ivancenco, spune că Delta este unul dintre ultimele refugii
    ale acestei specii de nurcă:




    Starea nurcii europene s-a înrăutăţit în ultimii ani, din
    cauza deteriorării habitatelor şi probabil, şi din cauza pătrunderii nurcii
    americane. Pe teritoriul României, respectiv în Rezervaţia Biosferei Delta
    Dunării se află unul dintre ultimele refugii ale acestei specii. Adică,
    populaţia de nurcă europeană din Delta Dunării este în mod clar, cea mai mare
    şi în prezent, cea mai viabilă populaţie din lume. Şi, prin urmare, este
    importantă pentru conservarea speciei la nivel global.




    Pentru a
    putea face acest lucru, proiectul are mai multe direcţii de acţiune:




    Prin activităţi
    de monitorizare a prezenţei speciei în Delta Dunării, se va realiza un studiu
    pentru cunoaşterea stării de sănătate a nurcii europene din RBDD. Se vor crea
    habitate pentru nurca europeană, prin realizarea a 33 de platforme în zona
    centrală de Deltei Dunării şi prin revitalizarea ecologică a ostroavelor de pe
    braţul Sfântul Gheorghe al Dunării, prin construirea a două canale.




    Pentru că de
    multe ori şi acţiunile oamenilor au efecte nedorite asupra speciilor de animale
    aflate pe cale de dispariţie, proiectul se va concentra şi pe informare şi
    educare.


    Va fi
    realizat şi un ghid de conservare a nurcii europene, mai spune Liliana
    Ivancenco:




    Se vor derula activităţi de informare pentru creşterea
    gradului de conştientizare publică privind conservarea nurcii europene. Se vor
    organiza sesiuni de instruire a personalului ARBDD şi se va realiza un ghid de
    conservare a nurcii europene. Se vor organiza activităţi de informare şi de
    publicitate, conferinţe şi întâlniri cu comunitatea locală. Se va contrui un
    pavilion dedicat nurcii europene. Se vor organiza seminarii pentru copii, se
    vor aplica chestionare populaţiei locale din Rezervaţia Biosferei Delta
    Dunării.





    Proiectul Asigurarea unui statut
    favorabil de conservare pentru salvarea de la extincţie a populaţiei de nurcă
    europeană – Mustela lutreola (specie de interes comunitar, critic periclitată)
    – din România – SAVE E-MINK-RO (2017-2020) este finanţat prin Programul
    Operaţional Infrastructură Mare.


    Contractul, în valoare de peste 40
    milioane lei – fonduri europene, a fost semnat la finele anului trecut.