Tag: consilieri locali

  • Rezultatele finale ale alegerilor locale din România

    Rezultatele finale ale alegerilor locale din România

    Partidul Social Democrat a câştigat Primăria Municipiului Bucureşti prin senatorul Gabriela Firea, ca şi primăriile de sector, conform rezultatelor parţiale furnizate de Biroul Electoral Central. După numărarea şi centralizarea tuturor voturior, PSD a obţinut 34,83% din voturile valabil exprimate pentru alegerea celor 3186 de primari din România, PNL 31,49%, Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) 5,73%, candidaţii independenţi 5,71%, Alianţa electorală PSD+UNPR 3,96%. PSD a câştigat în ţară 1.677 de mandate de primar, PNL — 1.081, UDMR – 195, ALDE – 64, candidaţii independenţi – 53. UNPR a câştigat 26 de primării, Alianţa Electorală PSD+UNPR – 19, PMP – 18, Partidul Civic Maghiar – 13, Forumul Democrat al Germanilor – 5.



    La consiliile locale PSD a obţinut 33,64%, PNL 29,60%, ALDE 6,52%, UDMR 4,66%, Partidul Mişcarea Populară (PMP) 4,30%. Prezenţa la vot a fost de 48,17%. Ca număr de mandate la consiliile locale, PSD a câştigat 16.648, PNL — 13.193, ALDE — 2.504 mandate, UDMR — 2.284, PMP — 1.315, UNPR — 1.203. De asemenea, au intrat în consiliile locale 316 candidaţi independenţi. Prezenţa la vot a fost de 50,73%.



    La votul pentru Consiliile Judeţene PSD a obţinut 37,58% din voturi, PNL 31,93%, ALDE 6,31%, UDMR 5,33%, PMP 4,27%. PSD a câştigat în ţară 579 de mandate de consilier judeţean, PNL — 496, UDMR — 95, ALDE — 76, PMP — 37, Alianţa Electorală PSD+UNPR – 35. Prezenţa la vot pentru CJ a fost de 49,77%.



    La Consiliul General al Municipiului Bucureşti clasamentul este, după numărarea voturilor din 90,01% din secţii Alianţa Electorală PSD+UNPR a obţinut 40,42% din voturi, Uniunea Salvaţi Bucureştiul (USB) 25,34%, PNL 13,07%, PMP 7,14%, ALDE 6,42%. La Primăria Generală Gabriela Firea a obţinut 42,97% din voturi, Nicuşor Dan, candidatul USB, 30,52%, iar Cătălin Predoiu, candidatul PNL, 11,18%. Prezenţa la vot la Bucureşti a fost de 33,22%.



    Mai multe amănunte la http://www.2016bec.ro/rezultate-finale-10-06-2016/

  • Alegeri locale 2016 UPDATE 8

    Alegeri locale 2016 UPDATE 8

    Peste 18.000.000 de cetățeni cu drept de vot au fost chemați la urne pentru alegerea autorităților administrației publice locale, într-un singur tur. Votul pentru alegerea primarilor, consilierilor județeni și locali a început la ora 7,00 și se va încheia la ora 21,00, ora României. Prezența la vot pe țară la alegerile locale a fost, duminică, până la ora 20,00, de 46,24%, potrivit site-ului Biroului Electoral Central (BEC). Până la ora respectivă au votat 8.471.978 de persoane din cele 18.320.473 înscrise pe listele electorale, precizează BEC. La nivel naţional, au fost înregistrate 494 de sesizări privind săvârşirea de posibile contravenţii sau infracţiuni care au legătură cu procesul de vot, până la ora 18,30.



    267.242 de persoane candidează pentru a ocupa o funcție de primar, consilier local, județean sau în Consiliul General al Municipiului București. Potrivit statisticilor publicate de Biroul Electoral Central, 12 candidați se luptă pentru postul de primar general al Capitalei, sunt 14.039 de candidați la funcția de primar, 239.134 de persoane candidează pentru o funcție de consilier local, iar 14.057 aspiră la un mandat de consilier județean sau de membru în Consiliul General al Municipiului București.



    Cetăţenii români care au împlinit sau împlinesc astăzi 18 ani şi cetăţenii Uniunii Europene care au domiciliul sau reşedinţa în România au dreptul de a-şi alege primarii şi consilierii locali şi judeţeni. Dreptul de vot se exercită numai în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ teritorială a municipiului în care alegătorul își are domiciliul sau reședința, după caz. În premieră este folosit un sistem electronic împotriva votului multiplu.