Tag: Consiliul Investitorilor Straini

  • Discuţii privind taxa de solidaritate

    Discuţii privind taxa de solidaritate

    Guvernul român
    de coaliţie se află sub presiunea nevoilor bugetare, după ce s-a angajat să
    crească, de la 1 ianuarie, salariul minim, pensiile şi alocaţiile. Zilele
    acestea se construieşte bugetul pe 2022, iar o modalitate de a creşte
    veniturile ar fi impunerea unei taxe de solidaritate marilor companii. Propunerea
    a venit de la cel mai mic component al coaliţiei, UDMR. Vicepremierul Kelemen
    Hunor, preşedintele formaţiunii, a declarat că taxa de 1% din cifra de afaceri
    pe care a propus-o va avea ca destinaţie investiţii în domenii prioritare
    precum sănătatea şi educaţia. Este o propunere pentru o perioadă scurtă, de un
    an de zile, de a creşte veniturile la buget într-o perioadă dificilă, când eşti
    nevoit, din cauza inflaţiei, a creşterii preţurilor la energie, să mai aduci la
    buget nişte sume cu care poţi să îi ajuţi pe acei oameni care au nevoie de
    ajutor,
    a explicat Hunor.


    PSD agreează ideea, dar PNL o priveşte cu reticenţă.
    Firmele vizate de măsură, private sau de stat, sunt cele cu o cifră de afaceri
    de minimum 100 de milioane de euro. Referindu-se la ele, Kelemen Hunor a spus
    că sunt perioade dificile când trebuie să fii solidar cu acei cetăţeni şi cu
    acea societate de pe urma căreia faci profit.


    Chestiunea va fi discutată cu mediul de afaceri. Acesta a
    reacţionat, deja, pe fondul zvonurilor anterioare care anunţau o astfel de
    măsură şi o dezaprobă. Camera de Comerţ Americană în România, care reprezintă peste
    470 de companii americane, multinaţionale şi româneşti, a transmis îngrijorarea
    comunităţii de afaceri cu privire la intenţia coaliţiei de guvernare de a
    creşte povara fiscală pentru companiile mari din România, într-un moment în
    care, climatul investiţional şi de afaceri ar fi, deja, grevat de multiple
    crize. După o perioadă de criză politică prelungită în care încrederea
    companiilor în mediul investiţional din România s-a prăbuşit, suprapusă cu o
    perioadă de vârf a crizei Covid, creşterea preţurilor la energie şi agravarea
    tensiunilor din piaţa forţei de muncă, aceste veşti cu privire la taxe noi nu
    fac decât să crească riscurile de reorientare a planurilor de investiţii şi
    extindere
    , a avertizat AmCham. În opinia reprezentanţilor acesteia, lipsa de
    predictibilitate şi adâncirea instabilităţii prin măsuri intempestive descurajează
    investiţiile şi intenţiile companiilor pentru piaţa din România, iar impactul
    negativ pe termen mediu şi lung va depăşi câştigul pe termen scurt.


    Potrivit
    presei economice, peste 300
    de companii românești și străine active în România ar putea fi afectate de o
    taxă de solidaritate de 1%, iar un calcul arată că Guvernul ar încasa din
    suprataxarea lor peste peste 5 miliarde lei, adica mai bine de un miliard de
    euro. Și Consiliul Investitorilor Străini solicită renunțarea la această
    măsură, despre care afirmă că penalizează exact acele categorii de
    companii care se conformează fiscal şi care au reuşit să performeze în condiţii
    sanitare restrictive.