Tag: Consiliul Uniunii Europene 2019

  • Pregătiri pentru preşedinţia României la Consiliul UE

    Pregătiri pentru preşedinţia României la Consiliul UE

    România este din ce în ce mai preocupată de pregătirea primului său
    mandat la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, care se va desfăşura în
    primele şase luni ale anului 2019. Guvernul de la Bucureşti a înfiinţat
    Consiliul naţional de pregătire şi exercitare a preşedinţiei României la
    Consiliul Uniunii, a fost adoptat un plan de acţiune, iar în cadrul MAE există
    o unitate specială dedicată acestui proiect. La o dezbatere organizată,
    miercuri, de ministerul de Externe, participanţii au evaluat contextul în care
    îşi va desfăşura România mandatul marcat de alegerile europene, de momentul
    ieşirii Marii Britanii din UE, dar şi de negocierile pe dosarul următorului
    cadru financiar multianual.

    Ministrul delegat pentru afaceri europene, Ana
    Birchall, a precizat că preşedinţia Uniunii este şi un proiect naţional pentru
    România: Va trebui să
    asigurăm o gestionare profesionistă şi să demonstrăm capacitatea de a propune
    soluţii de compromis acceptabile pentru statele membre şi instituţiile uniunii.
    Vom avea oportunitatea de a ne demonstra susţinerea pentru valorile europene şi
    de a contribui în mod direct la procesul de consolidare.

    Parteneriatul estic şi organizarea unui summit în România,
    continuarea procesului de extindere, securitatea în zona Mării Negre, evoluţia
    strategiei Dunării, dar şi migraţia în Uniunea Europeană sunt câteva dintre
    preocupările pe care România trebuie să le aibă în perioada exercitării preşedinţiei,
    a afirmat ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu. Şeful diplomaţiei române a
    susţinut, însă, că există probleme logistice în privinţa preluării preşedinţiei
    rotative şi a menţionat că este necesar sprijinul mai multor instituţii ale
    statului, pentru că vor fi sute de întâlniri în România, ceea ce reprezintă o
    oportunitate pentru afirmarea viziunii politice a ţării asupra viitorului
    Europei.

    Şi premierul Sorin Grindeanu este de părere România are șansa de a
    aduce un suflu nou, dinamic, care să contribuie la renașterea proiectului
    european în perioada exercitării mandatului său la Președinția Consiliului UE.

    La rândul său, preşedintele Senatului,
    Călin Popescu-Tăriceanu, a apreciat că România va beneficia de o expunere crescută
    în cele şase luni de mandat şi trebuie să arate că este creativă, energică,
    modernă şi pro-europeană. Să nu uităm că suntem totuşi a şaptea ţară ca mărime din UE şi, ca
    atare, cred că trebuie să încercăm să dăm preşedinţiei noastre o dimensiune pe
    măsura ţării noastre – nici să fim mai mult, să încercăm să epatăm, dar nici să
    ne vedem mai mici decât suntem în realitate.

    La conferinţă au fost
    prezenţi şi ambasadorii Finlandei şi Croaţiei, ţări care îi vor urma României
    la conducerea UE.