Situat în zona seismică a Vrancei, Bucureştiul este pasibil de două cutremure mari pe secol, aşa cum s-a şi dovedit de altfel în veacul trecut prin cataclismele din 1940 şi 1977, ambele având o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter. Acum, după 42 de ani de la producerea ultimului dintre ele, care este situaţia consolidării clădirilor de patrimoniu şi a pregătirii populaţiei în eventualitatea altei calamităţi similare? Răspunsuri şi soluţii încearcă să ofere două organizaţii non-guvernamentale — Asociaţia Română Pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN) şi Re:Rise — prin proiectul Antiseismic District care se concentrează pe o zonă centrală şi istorică a Bucureştiului. Proiectul îşi propune să pregătească 20.000 de bucureşteni pentru a face față vulnerabilității seismice în condiţiile în care, din punct de vedere ştiinţific, un alt cutremur de magnitudine mare va avea loc cu siguranţă fără să se poată prognoza, evident, data şi ora.
Conform legislaţiei din România, clădirile sunt clasificate pe tipuri de risc seismic de la 1 la 4, dar şi pe categorii de urgenţă, de la U1 la U3, aceste categorii stabilind, de fapt, gradul de urgenţă al consolidării. Legislaţie ambiguă, puţin înţeleasă şi cunoscută de către bucureşteni, care oricum sunt nepregătiţi de un nou cutremur ce va găsi şi oraşul mai nepregătit ca niciodată, fragilizat cum e de lipsa consolidărilor în urma seismelor anterioare, consideră Edmond Niculuşcă, directorul general ARCEN:
Potrivit Primăriei Capitalei, sunt 300 de imobile cu risc seismic 1. Dar mai sunt puțin peste 1600 de clădiri neîncadrate în clase de risc corespunzătoare, dar încadrate în categorii de urgență 1, 2 și 3. Categoriile de urgență, prezentate prin acte normative din anii 1990, stabileau în câți ani trebuiau consolidate clădirile, căci de fapt, acele clădiri prezentau risc seismic. Deci, oficial, Bucureștiul are peste 2000 de clădiri cu risc seimic unu, având toate șansele să se dărâme la următorul cutremur major. În realitate, acest număr este mic, neștiindu-se, de fapt, câte clădiri sunt în risc seismic.
O estimare a specialiştilor de la Universitatea Tehnică de Construcţii arată că în cazul unui seism de 7,5 grade Richter, produs la o adâncime de 90 de kilometri, peste 42% din clădirile Bucureştiului vor suferi avarii severe. Unele se vor prăbuşi complet, mai ales cele construite înainte de 1963, iar altele vor deveni nelocuibile. Având în vedere aceste necunoscute, ce pot face oamenii, la nivel individual sau comunitar, pentru a diminua, în limita posibilului, efectele cutremurului? Edmond Niculuşcă:
Încurajăm oamenii să facă, în primul rând, lucrurile personale care țin doar de ei și să-și asume această responsabilitate care, de fapt, le dă puterea de a face diferența între viață și moarte, între pagube financiare majore și pagube moderate.
Unul din lucrurile banale în aparenţă, dar necesare în cazul unei calamităţi, este pregătirea unui bagaj de urgenţă compus, printre altele, din trusă de prim ajutor, apă, alimente neperisabile, fluier, radio portabil cu baterii, câteva haine de schimb. De asemenea, cei care locuiesc în blocurile ridicate înainte de 1977, trebuie să se intereseze de posibilitatea consolidării lor. Legea prevede expertizarea tehnică gratuită şi acordarea unui credit, asemănător celui ipotecar, pentru plata consolidării, unde este cazul. Trebuie subliniat, însă, că numai asociaţiile de proprietari, nu proprietarii individuali, beneficiază de aceste prevederi. În cazul în care nu există această asociație, ea poate fi creată prin implicare civică. Iar implicarea civică poate rezolva multe alte chestiuni, aşa cum aflăm de la inginerul constructor Matei Sumbasacu, membru al asociaţiei Re:Rise:
Ne imaginăm că această consolidare este singura opțiune de a ne reduce riscul seismic, ceea ce este fals. Putem să ne pregătim și altfel, nu doar prin consolidarea imobilului. Nu trebuie să ne folosim de lipsa progresului în direcția consolidării ca pe un pretext de a nu face nimic altceva în paralel. Primul lucru este dialogul cu vecinii din bloc despre posibilitatea cutremurului. De pildă, așa cum pornit eu Re:Rise care a fost înființat oficial acum trei ani. Dar acum cinci ani, când stăteam într-un bloc vulnerabil, îmi donam sâmbetele din timpul verii în discuții cu vecinii despre cutremure și despre blocul nostru. Așa am aflat multe. A fost important fiindcă, încet-încet, toți oamenii au început să se implice în pregătirea contra cutremurului.
Implicarea cetăţenilor duce atât de la creşterea nivelului de informare, cât şi la crearea unor comunităţi care, la nevoie, s-ar putea întrajutora pentru a reduce din daunele produse de cutremur. Dar coagularea comunităților nu e întotdeauna un lucru prea uşor, îşi aminteşte Edmond Niculuşcă:
E foarte greu de fapt. La primele întâlniri din cadrul proiectului nostru Antiseismic District au venit între 5 și 8 persoane. E foarte important, dar și dificil, să vorbești despre faptul că locuiești într-un oraș care-ți pune viața în pericol. Dar, în același timp, e și greșit să nu faci acest lucru și să nu încerci să îndrepți lucrurile. Asta e altă provocare a noastră: să-i convingem pe oameni să-și expertizeze imobilul în care locuiesc. În ultimii 30 de ani, s-a consolidat foarte puțin și în continuare, se consolidează foarte puțin. Nici nu știu dacă financiar ar putea fi acoperită nevoia de consolidări. Din păcate, nici la nivelul comunității de locuitori ai orașului, lucrurile nu prea se mișcă. E prea multă birocrație, lucrurile stagnează, e prea puțină încredere în autorități. Dar noi vrem să-i încurajăm pe oameni să privească în față această problemă a riscului seismic și să organizeze: în asociații de proprietari, în asociații de bloc, vecinii între ei pentru a face ceva în legătură cu reducerea riscului seismic al clădirii lor, cu expertiza tehnică, cu comportamentul înaintea, în timpul și după producerea cutremurului.
