Tag: Constant Tonegaru

  • Constant Tonegaru

    Constant Tonegaru

    Parmi les destins qui ont été coupés court trop tôt et trop durement par le régime communiste figure aussi celui du poète Constant Tonegaru.





    Né en 1919 et décédé en 1952, avant son 33e anniversaire, il a toutefois eu le temps de marquer lavant-garde poétique de lépoque et celle des générations qui ont suivi : à commencer par les poètes des années 80 jusquà ceux qui se sont lancés dans les années 2000.





    A part son talent hors du commun, Constant Tonegaru a eu une vie très intéressante. La première moitié de son existence est marquée par un crime passionnel : son père, militaire de la marine, tue lamoureux de sa mère, après le divorce. Plus tard, à linstar de nombreux autres intellectuels, Constant Tonegaru devient victime de lépuration démarrée par le régime communiste installé en 1945. Il passe beaucoup de temps dans les prisons communistes et y connaît la torture et les conditions inhumaines de vie. Il en sort tellement affecté et malade quil meurt 100 jours après sa libération.





    A lheure où lon parle, un siècle plus tard, sa personnalité et son talent sont toujours vivants dans la mémoire de ceux qui lont connu, dont lécrivain Barbu Cioculescu : « Jai fait la connaissance de Constant Tonegaru pendant la guerre, à une époque où, sous linfluence du critique littéraire Vladimir Streinu, il était en train de définir son style. Il avait commencé à publier vers 1942, quelques poésies seulement. Puis, il a fait paraître le volume «Plantations» (Plantatii), dont le titre réel était en fait « Plantation de clous ». Je lai donc rencontré dans le petit groupe qui fréquentait la maison de Vladimir Streinu. Jétais élève au lycée. Il ma énormément impressionné, car il avait une personnalité magnétique. On se rendait compte tout de suite que cétait quelquun de très spécial. Peut-être quil cultivait même une certaine ostentation. Il a mené une vie plutôt modeste et malheureuse, car il nous a quittés 100 jours seulement après être sorti de prison, probablement à cause de conditions dures de détention. Sa situation financière nétait pas des meilleures non plus ».





    En 1945, un groupe décrivains roumains dont Constant Tonegaru faisait également partie avait jeté les bases dune association nommée « Mihai Eminescu » pour lutter contre les persécutions que les forces soviétiques menaient contre les intellectuels. Parallèlement, lassociation se proposait dobtenir des aliments et des médicaments en provenance dOccident pour les distribuer par la suite aux intellos figurant sur la liste noire du régime communiste. Cest de cette manière que Constant Tonegaru est entré dans le collimateur des autorités communistes qui lont arrêté en 1949 avant de le jeter en prison, à Aiud.





    Le jour de sa libération, Constant Tonegaru était déjà touché par une grave maladie pulmonaire marquée par de fortes crises dhémoptysie, ce qui explique son décès peu de temps après.



    Barbu Cioculescu sen souvient : « Je me rappelle le jour où papa ma réveillé directement pour me dire : vite, quelque chose de terrible est arrivé à Tonegaru ! Et moi jai demandé : est-ce quil sest de nouveau fait arrêter ? Non, a dit mon père. Il a rendu lâme ! » Ce fut là un des pires moments de ma vie. Lui, il était de 1919, moi, de 1927. Huit ans décart entre nous, ce qui ne la pas empêché de maccepter dans son groupe. Son évolution post mortem fut assez bizarre, surtout que daprès moi, Tonegaru est un poète important, voire très important. Ou, de toute façon, un poète extrêmement authentique. Or, malheureusement, il na jamais joui de la gloire quil aurait méritée, ni à lépoque, ni à présent. »





    Lors de la parution, en 1945, de son premier volume – «Plantations » -, il a fallu attendre 24 ans pour quun deuxième recueil, « LEtoile de Vénère » voie la lumière du jour, et cela grâce à Barbu Cioculescu. En 2003, la Maison dédition Vinea a fait paraître une édition définitive, post mortem, du volume « La Plantation de clous », comme quoi la poésie de Constant Tonegaru résiste à travers le temps, selon le critique littéraire Cosmin Ciotlos.





    Cosmin Ciotlos : « Il est évident que Tonegaru a inspiré en quelque sorte les poètes actuels tels Florin Iaru, Traian T. Coşovei ou même Mircea Cărtărescu. Il suffit de jeter un coup dœil sur leurs textes pour en avoir la certitude, même sils ne lont jamais mentionné parmi leurs précurseurs. Sauf Cărtărescu qui lui consacre un tout petit paragraphe dans lhistoire du postmodernisme roumain. Les cas des poètes comme Tonegaru – plein doriginalité, à même de coaguler autour deux des générations si différentes et parfois irréconciliables -, se font plutôt rares. Or, dans ce cas, il est évident que Tonegaru a influencé les poètes de la génération 60, surtout ceux parus à la fin de cette période. Cela se sent, même si on ne peut pas le prouver effectivement. Dailleurs, grâce à cette édition définitive du volume « La Plantation de clous », Constant Tonegaru continue dinspirer les poètes roumains de nos jours encore ». (Trad. Valentina Beleavski, Ioana Stancescu)

  • Poetul Constant Tonegaru

    Poetul Constant Tonegaru

    Printre destinele frânte mult prea
    devreme şi mult prea dur de regimul comunist, se numără şi cel al poetului
    Constant Tonegaru. Născut în 1919 şi mort în 1952, la nici 33 de ani, a avut,
    totuşi, timp să marcheze avangarda poetică a epocii lui, dar şi generaţiile
    următoare de la poeţii anilor 1980 – reprezentaţi, de pildă, de Mircea
    Cărtărescu – până la cei lansaţi în anii 2000. Pe lângă talentul său ieşit din
    comun, biografia sa nu a fost mai puţin interesantă. În prima parte, viaţa i-a
    fost marcată de o crimă pasională: tatăl său, ofiţer de marină, îl va împuşca
    pe iubitul mamei sale, după divorţ. Iar în a doua parte, Constant Tonegaru,
    alături de mulţi alţi intelectuali, va cădea pradă epurării efectuate de
    regimul instalat în 1945 şi va petrece un timp în închisorile comuniste. De
    acolo, va ieşi atât de bolnav şi de afectat de torturi şi condiţii grele, încât
    va muri la 100 de zile după eliberare. În prezent, la 100 de la naştere,
    personalitatea şi talentul său încă sunt vii în amintirea celor care l-au
    cunoscut, cum este şi scriitorul Barbu Cioculescu, fiul criticului literar
    Şerban Cioculescu. Barbu Cioculescu. Când l-am cunoscut pe Constant Tonegaru
    era în anii războiului, în epoca în care, sub influența lui Vladimir Streinu,
    își definitiva normele scrisului. El începuse să publice încă de prin 1942
    câteva poezioare, dar în acest mic cenaclu al lui Vladimir Streinu a publicat volumul
    Plantații, al cărui
    titlu era de fapt
    Plantația de cuie. L-am cunoscut, așadar, în micul grup din
    casa lui Vladimir Streinu. Eram elev în clasa a 7-a de liceu. Mi-a făcut o vie
    impresie pentru că era o personalitate magnetică. Îți dădeai numaidecât seama
    că e un om deosebit. Poate că și cultiva o anumită ostentație. Viața pe care a
    dus-o a fost destul de modestă și necăjită, pentru că omul acesta s-a prăpădit
    la 100 de zile după ce ieșise din pușcărie, probabil din cauza condițiilor de
    detenție. N-a avut o situație materială bună


    În 1945, un grup de scriitori români, cărora li s-a
    alăturat şi Constant Tonegaru, au înfiinţat Asociaţia Mihai
    Eminescu, ca formă de rezistentă împotriva persecuţiilor la care erau
    supuşi intelectualii de către forţa sovietică de ocupaţie. Asociaţia avea şi un
    scop umanitar: obţinerea de alimente şi medicamente din Occident pentru a le
    distribui clandestin intelectualilor aflaţi pe lista neagră a regimului
    comunist. În acest context, poetul a intrat în atenţia autorităţilor comuniste
    în anul 1949 când a fost arestat şi ulterior, trimis la închisoarea de la Aiud.
    Când a fost eliberat, Constant Tonegaru era deja atins de o boală pulmonară
    marcată de crize severe de hemoptizie şi a supravieţuit puţin după ieşirea din
    detenţie. Barbu Cioculescu. Țin minte ziua când m-a trezit tata și
    mi-a spus: Vino repede, că i s-a întâmplat lui Tonegaru ceva! Eu l-am
    întrebat: L-au arestat din nou? Nu, s-a prăpădit! A fost un moment oribil
    din viața mea. El e născut în
    1919, eu în 1927. Erau opt ani între noi, o diferență destul de mare, dar
    fusesem acceptat în grupul lor. A avut o destul de ciudată evoluție
    post-mortem, în sensul că acest poet este, din punctul meu de vedere, foarte
    însemnat. Aș îndrăzni să spun că este un mare poet. Asta este părerea mea. În
    orice caz, este un poet autentic. Nu a avut, după ce a plecat dintre noi, faima
    pe care ar fi meritat-o. E păcat că nu o are nici astăzi



    După primul volum, Plantaţii, publicat în 1945, un al
    doilea, Steaua Venerei, e tipărit de-abia în 1969, graţie lui Barbu Cioculescu.
    O ediţie definitivă, Plantația de
    cuie
    , a apărut, de asemenea, la
    editura Vinea în 2003,dovadă că
    poezialui Constant Tonegaru a
    iradiat peste timp, după cum ne spune criticul literar Cosmin Ciotloş. Evident, poeţii Florin Iaru, Traian T. Coșovei, ba cred că și Mircea
    Cărtărescu, îi sunt într-un mod straniu îndatorați lui Tonegaru, pentru că
    lucrul ăsta se vede pe text, deși nu-mi amintesc ca ei să-l invoce printre
    înaintași. În
    Postmodernismul românesc, Mircea Cărtărescu îi dedică un scurt
    paragraf. Sunt foarte rare cazurile de poeți de tipul acesta, impactanți,
    originali, care să coaguleze în egală măsură, prin vibrații diferite ale
    scrisului lor, e drept, să coaguleze așadar generații atât de diferite și
    uneori ireconciliabile. Scrisul lui Tonegaru a avut, se vede asta, un impact în
    ce-i privește pe poeții generației 60, mai ales ai finalului acestei generații.
    Asta se simte chiar dacă n-o putem numaidecât
    proba cu creionul în mână. Iar în cele din urmă cred că în mare măsură grație
    acestei ediții, care nu se cheamă degeaba definitivă (
    Plantația de cuie, Vinea, 2003
    – n.red.), a contat și pentru poeții din generația noastră.