Tag: Constantin Ardeleanu

  • Tratatlu di Adrianopolu 1829

    Tratatlu di Adrianopolu 1829

    Lumea sud-est europeană ditu prota giumitati a secolui al 19-lea s’alăxea efervescentu ditu videala-a ideilor moderne și maxusu a ideiillei națională. Europa eara tru perioada postnapoleoniană, Sâmta Alianță adrată ditu Rusia, Austria și Prusia apufusea ună nauă aradă conservatoare pi continentu. Liberalismulu a secolui 18 s’aşţa cătră darea curayiu a capitalismului naționalu și tru Europa di sud-est discursulu antiotoman agiundzea s’hibă tutu ma vărtosu.



    Prota puteari ditu zona a spațiului românesc agiundzea ta s’hibă Rusia și istoria amintarillei a Româniillei moderne nu vrea s’hibă akicăsită acutotalui fără prezența și acțiunile ali Rusie. Eara ună puteare ultraconservatoare cari avea minduită s’bagă tru practico născănti idei reformatoare europene. Adetea arusă a reformelor avea ahurhită cu țarlu Petru I cel Mare (1672-1725), la ahurhita-a secolului al 18-lea. Țarlu Alexandru I (1777-1825) cilăstăsi s-reformeadză Rusia după urnekea franceză ama instabilitatea și teroarea ţi li avea scoasă tu migdani revoluția franceză ditu 1789 până tru 1795 ălu dănăsiră s-u facă. Sâmta Alianță adrată ditu aţeali trei puteri europene azvingătoari contra al Napoleon ş-avea loată borgea s’curmă iţi mindueari di cumitie şi di arăsturnari a aradăllei apufusită.



    Di altă parte, spațiul românesc eara aputrusitu di secole di influența exercitată di ună altă puteari imperială idyealui ultraconservatoari, dimi di Imperiul otoman. Aoa, reformili europene acăţară nica ma greu andicra di Rusia cari avea ună elită conducătoari europenizată. Imperiul otoman avea băgată tru lucru tru Prinţipatele Române dumnii fanariote ditu fumelli gărţeşti și aesti administrații agiumsiră s’hibă tu lucru cu aruşfeti ama eara şi eara nihăirlătiţi. Elitili europeane române va s’hărnească ună retorică antiotomană sertă tu kirolu anda căfta andrupămintulu a unei Rusii aparent libearale.



    Tru 1826, Rusia și Imperiul otoman avea simnată Convenția di Akkerman pritu cari eara confirmat di cătră otomani bitisita a etăllei fanariote. Ioniță Sandu Sturdza tru Moldova și Grigore al IV-lea Ghica tru Muntenia agiundzea ta s’hibă atelli doi prinţipi di orighine română cari eara tru aţeali dauă scamnuri di Iași și București. S’băga tu practico dumnillea cu mandat di 7 ani iara prinţipllii eara alepţă di adunarea a kihăeadzloru. Convenția dădea ndreptul a aţiloru dauă prinţipate române s’aibă ndreptulu ti s’facă elefteru comerț internațional. Ama tru 1828, anamisa di Rusia și Imperiul otoman nkisea polimlu dupu apofasea a otomanilor ta s’denunță convenția și ta s’nu da izini s’treacă pamporili arusi pritu strimtorli Bosfor și Dardanele. Eara un nău polimu ditu lunga succesiune di niakicăseri aruso-nturţeşti cari va s’debuteadză tru ahurhita a secolului al 18-lea. Dupu operațiunili militare, tru 1829 arușllii ies azvingători și impun a turţăloru simnarea a tratatlui di irini la Adrianopol, adzăi Edirne, cu mari implicații tră istoria a românilor. Istoriclu Constantin Ardeleanu easti profesor la Universitatea “Dunărea de Jos” ditu Galați și ngrăpsi pi largu ti importanța a fluviului Dunărea tru istoria a românilor ditu secolul al 19-lea. Și tru minduita al năsu, tratatlu di Adrianopol easti borna kilometrică 0 tru simbolistica amintarillei a statlui român modern.



    Nsimnă multu di multu tră dezvoltarea a spațiului românesc. Easti un moment di mari simasie tru istoria ali Românie, ama nu avemu tu mengă, totna, ahătu cătu ălli si cadi. Aesta tră aţea că easti momentul tru cari, di itia a akicăsearillei anamisa di aţeali dauă puteri semnatare, di itia că Principatele amintă ună libertate comercială, di itia a simarillei ti atea ţi avea numa “monopolul economic otoman”, tru spațiul românesc pitrunde capitalismul occidental. Tratatlu di Adrianopol easti un punct simbolic important tră ahurhita a modernizarillei economiţi a Prinţipatilor pritu ligarea a lor la piața globală. Fără di alta că avea ligături capitaliste și tu kirolu di ma ninti, ama ditu aesta oara, ditu 1829, Principatele Române agiungu s’hibă pi harta economică a lumillei un reper important tră comerțul cu biriketi, nu maş tră piața a Istanbulului, că ş-tră tută economie globală. Easti un momentu tru cari modernizarea economică faţi ca tută societatea să s’alăxească tru ateali dauă prinţipate, Muntenia și Moldova.”



    După polimu, tratatlu di Adrianopol făţea prota mari breșă tru monopolu otoman ti earabăgatu tru Ţărilor române. Simnatu pi 14 yismăciuni 1829, tratatlu dădea ali Rusie statut di puteare protectoare ti Moldova și Muntenia. Imperiul otoman ș-ţănea ma largu statutlu di puteari suzearană, ama numata putea s’llia apofasi maş elu golu. Sinurlu di sud ali Muntenie eara apufusitu pi șenalu navigabil a Dunăllei și, multu important, porturli dunărene Turnu, Giurgiu și Brăila, aflate sumu control otoman, agiundzea diznău sumu control ali Muntenie. Libertatea nagivațiillei pi Dunăre fu pricunoscută și tră vasele comerciale muntene, iar Moldova primea ndreptul ti dezvoltari a portului Galați. Ase, comerțul cu biriketi agiundzea protlu izvuru di fonduri tră aţeali dauă stati românești.



    Tratatlu di Adrianopol confirma prezența militară pi teritoriul românesc a armatăllei arusă. Până tru 1834, administrația rusă cilăstăsi s’reformeadză ateali dauă principate pripunânda un mănuclliu di reforme liberale, cu mult ma liberale andicra di Rusia propriu-dzăsă. Tru aestă noimă, primlu proiectu di constituție a Prinţipatelor fu Regulamentul organic ditu kirolu a guvernatorlui Pavel Kiseleff. Istoriţlli suntu simfuñi adză că reformili băgati tu lucru di aruși tru Muntenia și Moldova fură, pănu tu soni, maş experimenti, tra s’facă isapi ti alăxerli mutrinda ună populație. Ghini ma după 1834, românii va s4scoată tu videală că maş unu aplo experimentu poati s’hibă materializatu tru un proiect coerentu.




    Autoru: Steliu Lambru


    Armânipsearea: Taşcu Lala






  • Tratatul de la Adrianopol 1829

    Tratatul de la Adrianopol 1829

    Lumea sud-est europeană din prima jumătate a secolului
    al 19-lea se schimba efervescent în lumina ideilor moderne și mai ales a ideii
    naționale. Europa era în perioada postnapoleoniană, Sfânta Alianță formată din
    Rusia, Austria și Prusia stabilea o nouă ordine conservatoare pe continent.
    Liberalismul secolului 18 se orientase către încurajarea capitalismului
    național și în Europa de sud-est discursul antiotoman devenea din ce în ce mai
    puternic.


    Principala
    putere din zona spațiului românesc devenea Rusia și istoria nașterii României
    moderne nu ar putea fi înțeleasă total fără prezența și acțiunile Rusiei. Era o
    putere ultraconservatoare care încercase să pună în practică unele idei reformatoare
    europene. Tradiția rusă a reformelor începuse cu țarul Petru I cel Mare
    (1672-1725), la începutul secolului al 18-lea. Țarul Alexandru I (1777-1825) a
    încercat să reformeze Rusia după model francez însă instabilitatea și teroarea
    pe care le provocaseră revoluția franceză din 1789 până în 1795 l-au oprit s-o
    facă. Sfânta Alianță formată din cele trei puteri europene învingătoare
    împotriva lui Napoleon I se angajase să suprime orice încercare de revoluție și
    de răstunare a ordinii stabilite.


    Pe de
    altă parte, spațiul românesc era cuprins de secole de influența exercitată de o
    altă putere imperială la fel de ultraconservatoare, și anume de Imperiul
    otoman. Aici, reformele europene au prins și mai greu decât în Rusia care avea
    o elită conducătoare europenizată. Imperiul otoman impusese în Principatele
    Române domnii fanariote din familii grecești și aceste administrații se
    dovediseră corupte și ineficiente. Elitele europene române vor dezvolta o
    retorică antiotomană virulentă pe măsură ce căutau susținerea unei Rusii
    aparent liberale.


    În 1826, Rusia și Imperiul otoman
    semnaseră Convenția de la Akkerman prin care era confirmat de către otomani
    sfârșitul epocii fanariote. Ioniță Sandu Sturdza în Moldova și Grigore al
    IV-lea Ghica în Muntenia deveneau cei doi principi de origine română care
    ocupau cele două scaune de la Iași și București. Se introducea domnia cu mandat
    de 7 ani iar principii erau aleși de adunări de boieri. Convenția dădea dreptul
    celor două principate române să aibă drept de a efectua liber comerț
    internațional. Însă în 1828, între Rusia și Imperiul otoman izbucnea războiul
    în urma deciziei otomanilor de a denunța convenția și de a nu mai permite
    trecerea navelor ruse prin strâmtorile Bosfor și Dardanele. Era un nou război
    din lunga succesiune de conflicte ruso-turce ce vor debuta la începutul
    secolului al 18-lea. În urma operațiunilor militare, în 1829 rușii ies
    învingători și impun turcilor semnarea tratatului de pace la Adrianopol, astăzi
    Edirne, cu mari implicații pentru istoria românilor. Istoricul Constantin Ardeleanu
    este profesor la Universitatea Dunărea de Jos din Galați și a scris pe larg
    despre importanța fluviului Dunărea în istoria românilor din secolul al 19-lea.
    Și în opinia sa, tratatul de la Adrianopol este borna kilometrică 0 în simbolistica
    nașterii statului român modern.

    A
    însemnat foarte mult pentru dezvoltarea spațiului românesc. Este un moment
    crucial în istoria României, dar nu-i acordăm, întotdeauna, suficientă atenție.
    Asta pentru că este momentul în care, ca urmare a înțelegerii dintre cele două
    puteri semnatare, ca urmare a faptului că Principatele capătă o libertate
    comercială, ca urmare a încheierii a ceea ce se numea monopolul economic
    otoman, în spațiul românesc pătrunde capitalismul occidental. Tratatul de la
    Adrianopol este un punct simbolic important pentru începutul modernizării
    economice a Principatelor prin conectarea lor la piața globală. Fără îndoială
    că existau relații capitaliste și dinainte, însă din acest moment, din 1829,
    Principatele Române devin pe harta economică a lumii un reper important pentru
    comerțul cu cereale, nu doar pentru piața Istanbulului, ci pentru întreaga
    economie globală. Este un moment în care modernizarea economică face ca
    întreaga societate să se schimbe de fapt în cele două principate, Muntenia și
    Moldova.


    După
    război, tratatul de la Adrianopol făcea prima mare breșă în monopolul otoman
    asupra Ţărilor române. Semnat pe 14 septembrie 1829, tratatul acorda Rusiei
    statut de putere protectoare asupra Moldovei și Munteniei. Imperiul otoman își
    păstra statutul de putere suzerană, dar nu mai putea lua decizii de unul
    singur. Frontiera de sud a Munteniei era stabilită pe șenalul navigabil al
    Dunării și, foarte important, porturile dunărene Turnu, Giurgiu și Brăila,
    aflate sub control otoman, reveneau sub controlul Munteniei. Libertatea
    nagivației pe Dunăre a fost recunoscută și pentru vasele comerciale muntene,
    iar Moldova primea dreptul de a dezvolta portul Galați. Astfel, comerțul cu
    cereale devenea principala sursă de fonduri pentru cele două state românești.


    Tratatul
    de la Adrianopol confirma prezența militară pe teritoriul românesc a armatei
    ruse. Până în 1834, administrația rusă a încercat să reformeze cele două
    principate propunând un set de reforme liberale, cu mult mai liberale decât în
    Rusia propriu-zisă. În acest sens, primul proiect de constituție a
    Principatelor a fost Regulamentul organic din timpul guvernatorului Pavel
    Kiseleff. Istoricii sunt astăzi de acord că reformele aplicate de ruși în
    Muntenia și Moldova au fost, de fapt, doar experimente pentru a evalua
    schimbările asupra unei populații. Însă după 1834, românii vor dovedi că un
    simplu experiment se poate materializat într-un proiect coerent.


  • Cu vaporul de la Viena la Constantinopol

    Cu vaporul de la Viena la Constantinopol


    Aflate pentru câteva secole sub influența otomană, Țările Române își căutau și găseau un nou drum în prima jumătate a secolului al 19-lea. Era drumul modernizării și al europenizării. Istoria geopolitică a Europei în prima jumătate a secolului a 19-lea a făcut ca ideile occidentale și determinarea elitelor să ducă la apariția statului român. Una dintre ideile-forță a fost punerea fluviului Dunărea în centrul comuniunii europene și expansiunea Occidentului către Orient. Călătoriile cu vaporul pe Dunăre între Viena și Constantinopol pentru persoane au făcut ca orizontul spațial să devină mai vast după ce transporturile comerciale pe marele fluviu aduseseră profituri.



    Istoricul Constantin Ardeleanu este autorul volumului “O croazieră de la Viena la Constantinopol. Călători, spații, imagini, 1830-1860”. Este o carte de istorie prin ochii celor care au călătorit pe ruta dintre cele două mari imperii, cel habsburgic și cel otoman.


    Cum primește societatea românească schimbările venite din Occident, inovațiile tehnologice, este prima întrebare la care Constantin Ardeleanu a răspuns:


    “O primește cu multă deschidere aș spune. Și cu teamă, inițial, dar și cu o bună înțelegere a utilității respectivelor tehnologii moderne. Spațiul românesc se racordează la rutele de călătorie din Europa după introducerea navigației cu aburi pe fluviu. Aceasta se întâmplă începând cu anii 1830 și momentul simbolic este aprilie 1834, atunci când prima navă cu aburi, primul piroscaf aparținând primei companii austriece de navigație, ajunge în porturile românești. Are loc o recepție, elitele românești îmbrățișează rapid inovația pe care o cunoșteau din deplasările lor în străinătate și o folosesc din plin în egală măsură spre Vest, spre Viena, și de-acolo spre restul Europei occidentale, prin Contantinopol, către est și către locurile sfinte, către Egipt și spațiul Mediteranei orientale.


    Pe de altă parte, normal că pentru oamenii simpli acea invenție teribilă era una pe care n-o înțelegeau de fiecare dată, dar pe care o remarcă. Asta pentru că vaporul și tehnologia sa modernă are o formă specifică de teritorialitate. Îl vezi, dar la fel de mult îl auzi, îi simți mirosul, îi simți prezența într-o formă care nu te lasă să îl uiți.”



    Dunărea a fost, fără discuție, axa de modernizare a românilor. Așa a fost considerată atunci și deși au trecut aproape două secole de atunci, importanța ei actuală a rămas intactă.



    Constantin Ardeleanu: “Este foarte importantă această relație cu Dunărea, a fost prima autostradă naturală care ne-a conectat de lume. Fără îndoială că ea a avut nevoie de ceva transformări. Ele s-au făcut în egală măsură în zona Porților de Fier și în zona Deltei pentru ca funcția de arteră de transport paneuropeană să fie îndeplinită. A trebuit să vină compania austriacă DDSG (Donau-Dampfschiffahrts-Gesellschaft) care să introducă aceste curse între Viena și Constantinopol ca parte a unei investiții în a conecta sud-estul Europei. Spuneam că Dunărea este magistrala care îi leagă pe români de lume și de aici și numele care ajunge să fie dat, acela de Principatele Dunărene. La începuturile acestui termen și Serbia era inclusă, pentru ca, mai târziu, în timpul războiului Crimeii din 1853-1856, numele Principatele Dunărene să fie folosit aproape exclusiv pentru Muntenia și Moldova.”



    1830-1860 este intervalul de timp ales de Constantin Ardeleanu pentru a imagina călătoria pe Dunăre de la Viena la Constantinopol.


    L-am întrebat de ce a ales acești ani: “Alegerea ține de momentele de început și de apogeu a acestei rute dunărene între Viena și Constantinopol. 1830 este anul în care compania austriacă, în parteneriat britanic, introduce o cursă pe Dunăre între Viena și Budapesta. Astfel începe legarea spațiului habsburgic prin autostrada Dunării. Atunci se introduce navigația cu aburi pe Dunăre, care va ajunge în spațiul românesc în 1834, cum spuneam. 1860 este un an în care concurența căilor ferate devine tot mai importantă. Ruta intră în declin odată cu introducerea căilor ferate în spațiul habsburgic mai întâi. Începând cu acest deceniu al anilor 1860 și în spațiul românesc se întâmplă la fel. În 1860 se construiește prima cale ferate din spațiul românesc în zona Gurilor Dunării. Era vorba de calea ferată de la Cernavodă la Constanța, cea care într-un fel scurtcircuitează ruta dunăreană. Nu mai era nevoie de ocolul prin Brăila și Galați, se economiseau astfel câteva zile. Începe o nouă goană pentru accelerarea timpului, după reducerea duratei de călătorie între Viena și Constantinopol și alte destinații.”



    Cine călătorea pe Dunăre? Erau mai multe tipuri de călători. În primul rând negustorii și militarii, cei mai vechi călători, spiritele cele mai aventuroase dintotdeauna. Apoi pelerinii spirituali, și ei căutători ai marginilor lumii, către muntele Athos și către locurile sfinte de la Ierusalim și din Palestina. Dar apare și o nouă categorie, turiștii. Oamenii din clasele bogate doresc să descopere lumea și se îmbarcă pe vapoare care îi poartă pe Dunăre către lumea largă. O croazieră pe Dunăre de la Viena la Constantinopol în secolul al 19-lea îi poartă și pe la români. Care adoptă imediat modele timpului prezent.