Radio România Internațional

Tag: Constantinopol

  • Franz Liszt, voltă tru văsiliili române

    Franz Liszt, voltă tru văsiliili române

    Tru 1846, pianistul și compozitorlu Franz Liszt — ţi eara ună ţelebritate internațională tru aţelu kiro – ș-ahurhi aţea ditu soni mari voltă a lui europeană tru partea sud-estică a continentului.


    Cu aestă furñie, ţănu recitaluri, anamisa di alţă căsăbadz, și tru Viena, Sibiu, București, Iași, Cernăuți, Constantinopol, Odessa, dimecu ş-bitisi volta tru Rusia țaristă. Tru andreu 1846, agiundzea București, tru capitala Țarăllei Românescă, iu fu aştiptatu di marli kihăe Mihai Ghica și iu, tru yinaru 1847, vrea s’concerteadză tru pălatea a domnitorlui Gheorghe Bibescu. Tru capitala Țarăllei Românească, cosmopolitlu muzician s’adună cu ună societati ahoryea, mplină di uspiţălle și ciudioasă, cari nica naviga anamisa di orientul predominantu până atumţea și occidentul cari ahuhrea s’hibă aştiptat tru casili a elităllei, prota ş-prota. A deapoa elita — neise kihăeadzlli și burghezia ţi ghiuşbilea acăţa ñiedzu — agiumsi pi hopa di modernizari, maxus, pritu cilimeañilli ţi avea ahurhită cu ună praxi occidentală și ahurhea s’hibă vidzuţ ca entităț individualizate, nu maş tu harea di clirunomlli miniaturali ali tradiție pi torlu a părințăloru. Nicoleta Roman, istoric specializat ti secolul XIX, cundilleadză turlia tru cari s-alăxiră gusturli artistiţi și praxea a cilimeañiloru tru Moldova și Țara Românească, tru prota parti a secolui XIX.


    Nicoleta Roman. Tru secolul XVIII va-lli videmu aeşţă cilimeañi reprezentaț tru tablourli votivi purtânda ună turlie idyili strañe cata cum purta părințălli a lor, ama tru format ma ñic tra să spunu aesta. Ti aţea tablourli votive reprezintă un izvuru extraordinaru tra să studiadză aparența a cilimeañiloru ditu elită. Deapoa turlia tru cari elli eara prăxiţ: cama multu acasă cu profesori cari, tu inşita di secolu XVIII, yinu maxus ditu mediul gărţescu, di itia că eara prezenti dumniili fanariote, ama cu treaţirea cătă secolul XIX, profesorlli suntu francezi, pțăñi ditu elli ghirmañi și nica ma pţăñi englezi. Practic aeșţă profesori aduc cultura occidentală cătră spațiul sud-est european și cătră văsiliili români, iara părințălli cilăstăsescu s’află ună ziyă anamisa di aesti influențe. Avem deapoa burghezia tru formare cari ari ca motor maxus prămătefţălli cari cilăstăsescu multu di multu tra s’cacaţă torlu ti atea ţi vedu tru familiili princiare ică la kihăeadz. Și atumţea investescu tru cilimeañi, tru praxea a lor ică tru aparența ali praxi. Și aesta diferențiadză aestă ficiurami ali elită și ali burghezie andicra di cilimeañilli di la hoară.


    Alăxearea a paradigmăllei educaționale cadealihea că aduţi, și ună alăxeari a gusturilor estetiţi. Ti aţea, un reprezentantu pritu excelență ali muzică occidentală cata cum Franz Liszt s-hărsi di multu succes la București și Iași. Tru capitala ali Moldovă, cătă iu ankiseaşti tru yinaru 1847, kinduri tru casa a vistierniclui Alecu Balș iu deadi și un recital tra cari ălli si adusi nica di Paris un pian Erard. Instrumentele profesioniste di aestă turlie s’pari că nica eara cu ixiki tru văsiliili române, tu aţelu kiro. Publicațiile a kirolui, iu angrăpsea tinirlli intelectualii cari vrea s’llia parti la revoluția ditu 1848 și s’alumtă tră modernizarea a văsiliillei, aprukea articoli di alăvdari şi tiñie ti Liszt. Tru arada lui, artistul “profita” cu arastea a turneului a lui di avea şi sinferu ti foclorlu românesc și andreapsi ligături cu compozitorlli autohtoni, cum vrea s’hibă cu aţelu cari angrăpsi muzica tra Hora Unirillei, di agiumsi himnul a protăllei uniri ditu 1859. Nicoleta Roman:



    Lizst mi arisi multu di multu di itia că el nkisi volta pritu tută Europă di Sud-Est și avu furteaţa tra s’ţănă keptu dinintea a unlui program di concerte multu ancărcatu. Easti ţiva ti ciuduseari şi tiñiseari tru aţea epocă, pi aţea ilikie, căţe avea aproapea 40 di añi. Aestu şingiru di concerte tru Sud-Estul ali Europă easti aţea ditu soni ţi va u facă cu aestă furteaţă și mini ălu vedu ca hiinda personajlu cari ancurpilleadză nai cama ghini andamasea anamisa di Vestu și Estu. El easti un produs cadealihea a culturăllei occidentală, ama ari ună arăzgă ţi lu-agiută s’akicăsească Europa de Sud-Est. Tutunăoară tru concertele a lui nu alasă nanăparti elementul local și-lu videm colaborânda cu compozitorlu Alexandru Flechtenmacher ili cu alti personalităț di la noi.



    Hiinda un mari sinfirisitu ti folclor sud-est european, pi cari lu-ari şi prilucrată tru compozițiile a lui, Franz Liszt lli-ari audiată, s’pari, tru Văsiliili Române și pi niscănţă di rapsozlli populari cu anami tru epocă, cata cum Barbu Lăutarul. A deapoa, dukimăsitu ti anamea a lui și nihiinda cilăstisitoru ti păradz, Liszt ștea s’aproaki și publiclu ma puțănu avut. Nicoleta Roman. Putemu să spunem că avea purtaticlu a unlui star. Ștea cari easti și căte ari ananghi di succesu. Tamam haristusită a stilului a lui și a turliillei tru cari cânta putea s’agiungă la sensibilitatea a iţi kihăe ică a sultanlui, di itia că fu și la Constantinopol. Ama aprăftăsea s’emoționeadză și persoanili ma puțănu avuti. Tamam ti aesta eara ahât căftatu, căte ștea s’facă spectacol tru perioada 1846-1847 cându eara vinitu aoa. Tutu cu tutu, avu vazi, fu aclamat și sălliurli fură mplini. Lipseaşti ama să spunem că el cântă ahât tra elită, ama feaţi concerte și tra persoane cari viniră gratuit ică intrară fără s’păltească un tadi păhă.


    Nkisinda di Iași, după un şcurtu popas tru căsăbălu-portu la Dunăre, Galați, Franz Liszt ankisi ma largu cătă Constantinopol (Istanbul) și Odessa.


    Autoru: Christine Leşcu


    Armânipsearea: Taşcu Lala



  • Franz Liszt, în turneu în țările române

    Franz Liszt, în turneu în țările române


    În 1846, pianistul și compozitorul Franz Liszt – deja o celebritate internațională în acel moment – și-a început ultimul său mare turneu european în partea sud-estică a continentului. Cu acest prilej, a susținut recitaluri, printre alte orașe, și la Viena, Sibiu, București, Iași, Cernăuți, Constantinopol, Odessa, așadar încheindu-și turneul în Rusia țaristă. În decembrie 1846, poposea la București, în capitala Țării Românești, unde a fost găzduit de marele boier Mihai Ghica și unde, în ianuarie 1847, avea să concerteze în palatul domnitorului Gheorghe Bibescu. În capitala Țării Românești, cosmopolitul muzician a găsit o societate aparte, ospitalieră și curioasă, care încă naviga între orientul predominant până atunci și occidentul care începea să fie primit în casele elitei, mai întâi. Iar elita – adică boierimea și burghezia de-abia în formare – a început să se modernizeze, mai ales, prin copii care deja primeau o educație occidentală și începeau să fie văzuți ca entități individualizate, nu doar ca moștenitorii miniaturali ai tradiției întruchipate de părinți. Nicoleta Roman, istoric specializat pe secolul XIX, punctează modul în care s-au schimbat gusturile artistice și educația copiilor în Moldova și Țara Românească, în prima parte a secolului XIX.


    Nicoleta Roman. În secolul XVIII îi vedem pe acești copii reprezentați în tablourile votive purtând oarecum aceeași vestimentație ca și părinții lor, dar în format mai mic ca să zic așa. De aceea tablourile votive reprezintă o sursă extraordinară pentru a studia aparența copiilor din elită. Apoi modul în care ei erau educați: mai mult acasă cu profesori care, la final de secol XVIII, provin în special din mediul grecesc, datorită prezenței domniilor fanariote, dar pe măsură ce trecem în secolul XIX, profesorii sunt francezi, puțini din ei germani și mai puțini englezi. Practiv acești profesori aduc cultura occidentală către spațiul sud-est european și către țările române, iar părinții încearcă să găsească un echilibru între aceste influențe. Avem apoi burghezia în formare care are ca motor în special negustorii care încearcă foarte mult să imite ceea ce văd la familiile princiare sau la boieri. Și atunci investesc în copii, în educația lor sau în aparența educației. Și asta diferențiază această copilărie a elitei și a burgheziei față de copii de la sat.



    Schimbarea paradigmei educaționale denotă, evident, și o schimbare a gusturilor estetice. De aceea, un reprezentant prin excelență al muzicii occidentale precum Franz Liszt s-a bucurat de mult succes la București și Iași. În capitala Moldovei, spre care pleacă în ianuarie 1847, a locuit în casa vistiernicului Alecu Balș unde a dat și un recital pentru care i s-a adus chiar de la Paris un pian Erard. Instrumentele profesioniste de acest tip se pare că încă lipseau în țările române, pe atunci. Publicațiile vremii, unde scriau tinerii intelectualii care aveau să participle la revoluția din 1848 și să lupte pentru modernizarea țării, găzduiau articole laudative despre Liszt. La rândul său, artistul “profita” de pe urma turneului său interesându-se de folclorul românesc și stabilind contacte cu compozitorii autohtoni, cum ar fi cu cel care a scris muzica pentru Hora Unirii, devenit imnul primei uniri din 1859. Nicoleta Roman:



    Lizst mi-a plăcut foarte mult pentru că el chiar a parcurs întreaga Europă de Sud-Est și a avut forța de a rezista unui program de concerte foarte încărcat. E ceva de admirat în epoca respectivă, la vârsta aceea, căci avea aproape 40 de ani. Această serie de concerte în Sud-Estul Europei este ultima pe care o va mai face cu această forță și eu îl văd drept personajul care încorporează cel mai bine întâlnirea dintre Vest și Est. El este un produs într-adevăr al culturii occidentale, dar are o origine care îl ajută să înțeleagă Europa de Sud-Est. Totodată în concertele sale nu exclude elementul local și-l vedem colaborând cu compozitorul Alexandru Flechtenmachersau alte personalități de la noi.



    Fiind un mare culegător de folclor sud-est european, pe care l-a și prelucrat în compozițiile sale, Franz Liszt i-a audiat, se pare, în Țările Române și pe unii dintre rapsozii populari celebri în epocă, precum Barbu Lăutarul. De altfel, conștient de faima sa și nefiind preocupat de bani, Liszt știa să atragă și publicul mai puțin avut. Nicoleta Roman. Am putea spune că avea comportamentul unui star. Știa cine este și de ce are nevoie ca să aibă succes. Tocmai grație stilului său și modului în care cânta putea să ajungă la sensibilitatea oricărui boier sau a sultanului, pentru că a fost și la Constantinopol. Dar reușea să emoționeze și persoanele mai puțin avute. Tocmai pentru asta era atât de solicitat, căci știa să facă spectacol în perioada 1846-1847 când a fost aici. Peste tot a avut răsunet, a fost aclamat și sălile au fost pline. Ar trebui totuși să spunem că el a cântat atât pentru elită, dar a făcut concerte și pentru persoane care au venit gratuit sau au intrat fără să plătească un anumit cost.



    Plecând din Iași, după un scurt popas în orașul-port la Dunăre, Galați, Franz Liszt a pornit mai departe spre Constantinopol (Istanbul) și Odessa.




  • Cu pamporea di Viena pănă Constantinopolu

    Cu pamporea di Viena pănă Constantinopolu

    Aflati tră ndauă secole sum influența otomană, Țările Române își căfta și afla ună nauă cali tru prota giumitati a secolui al 19-lea. Eara calea a modirnizarillei și al europenizarillei.


    Istoria geopolitică a Europăllei tru prima giumitate a secolului a 19-lea feaţi ca idiile occidintali și diterminarea-a elitelor s’ducă la aalăncearea-a statlui român. Una ditu idiile-forță băgarea a arăului Dunărea nolgica ali comuniuni europeană și expansiunea a Occidintului cătră Orientu. Călătoriili cu pamporea pi Dunăre anamisa di Viena și Constantinopol tră persoane feaţi ca orizontul spațial s’agiungă tutu ma larguriu după ţi transporturile comerciale pi marli arău avea adusă amintatiţi.



    Istoriclu Constantin Ardileanu easti autorlu a volumului “Ună voltă di Viena pănă Constantinopol. Călători, spații, imagini, 1830-1860”. Easti ună carte di istorie pritu ocllili a aţiloru cari urdinară pi calea anamisa di aţeali dauă mări imperii, aţelu habsburgic și aţelu otoman.


    Cum aproaki societatea românească alăxerli vinite ditu Occidintu, inovațiile tehnologice, easti prota ntribare la cari Constantin Ardileanu apandasi:


    “Aproaki cu multă dişcllidiari va sa spunu. Și cu frixi, ca ti prota, ama și cu ună bună akicăseari a hăirlăticlui cu aţeali tehnologhii modirne. Spațiul românesc s’ndzimineadză cu călliurli di urdinari ditu Europa după băgarea tru practico a navigațiillei cu aburi pi fluviu. Aesta s’faţi ahurhinda cu anii 1830 și momentul simbolic easti apriiuru 1834, atumţea cându prima pampori cu aburi, protlu piroscaf ţi eara a protăllei companii austrieacă di navigație, agiundzi tru porturli românești. Ari loc ună recepție, elitili românești îmbărtiteadză ntrăoară inovația pi cari u cunuștea ditu urdinărli a loru tru xinătati și u ufilisescu acutotalui isa isa cătă Vest, ti Viena, și di-aclo cătă alantă parti a Europăllei occidintale, pritu Contantinopol, cătră est și cătră locurle sămti, cătră Egipt și spațiul Meditearanei orientale.


    Di altă parte, normal că tră oamiñilli aplo aţea invenție teribilă eara una pi cari nu u akicăsea cathi oară, ama ţi u scoati tu vidială. Aesta tră atea că pamporea și tehnologhia a llei modirnă ari ună formă specifică di teritorialitate. Îlu vedz, ama idyealui va lu-avdză tutu aşi, îlli dukeşţă nurizma, îlli dukesţă prezența tru ună turlie cari nu ti alasă s’lu agărşeşţă.”



    Dunărea fu, orlea zorlea, axa di modirnizari a românilor. Ași fu lugursită atumţea și acă tricură aproapea dauă secoli di atumţea, importanța a llei actuală armasi intactă.



    Constantin Ardileanu: “Easti multu importantă aestă ligătură cu Dunărea, fu prima autostradă naturală cari nă ligă cu lumea. Fără di alta că ea avu ananghi di alăxeri. Eale s-feaţiră isa isa tru zona a Porților di Heru și tru zona a Diltei tră aţea ca funcția di arteră di transport paneuropeană s’hibă ndreaptă. Lipsea ta s’yină compania austriacă DDSG (Donau-Dampfschiffahrts-Gesellschaft) cari s’bagă aesti cursi anamisa di Viena și Constantinopol ca parte a unei investiții tra s’leagă sud-estul a Europei. Spuneam că Dunărea easti magistrala cari îlli leagă pi români di lumi și di aoa și numili cari va lă si da, dimecu aţelu di Principatele Dunărene. A Tru ahurhita aluştui termen și Sărbia eara inclusă, tră aţea că, ma amănatu, tru kirolu a polimlui a Crimeillei ditu 1853-1856, numili Principatele Dunărene s’hibă ufilisitu aproape exclusiv tră Muntenia și Moldova.”



    1830-1860 easti interval di kiro aleptu di Constantin Ardileanu tră s’ducă cu mintea ti călătoria pi Dunăre di Viena ti Constantinopol.


    Lu ntribămu căţe aleapsi aesti añi: “Alidzearea țăni di momentele di ahurhită și di apogeu a aliştei cali dunăreană anamisa di Viena și Constantinopol. 1830 easti anlu tru cari compania austriacă, tru parteneriat britanic, bagă ună cursă pi Dunăre anamisa di Viena și Budapesta. Ase ahurheaşti ligarea a spațiului habsburgic pritu autostrada Dunării. Atumţea s’bagă tru lucru navigația cu aburi pi Dunăre, cari va s’agiungă tru spațiul românesc tru 1834, cum spuneam. 1860 easti un an tru cari concurența a călliurloru di heru agiundzi tutu ma importantă. Ruta agiundzi pi declin unăoară cu băgarea tru lucru a călliurloru di heru tru spațiul habsburgic prota ti prota. Ahurhinda cu aestu dekeniu a añiloru 1860 și tru spațiul românesc s’faţi idyea. Tru 1860 s’adară prima cali di heru ditu spațiul românesc tru zona a Gurilor Dunării. Eara zborlu ti calea di heru di la Cernavodă la Constanța, aţea cari ună turlie u scurtcircuiteadză ruta dunăreană. Numata eara ananghi di ocolul pritu Brăila și Galați, s’economisea ase ndauă dzăli. Ahurheaşti ună nauă cuşie tră dari sila a kirolui, după ñicurarea a durat4llei di călătorie anamisa di Viena și Constantinopol și alti destinații.”



    Cari călăturea pi Dunări? Eara ma multi turlii di călători. Prota ş’prota prămătefţălli și militarllii, nai ma veclli călători, spiritili nai cama aventuroasi di daima. Deapoa hăgilăkearlli spirituali, și elli ţi căfta mărdziñilli a lumillei, cătă muntili Athos și cătă locurli sămti di Ierusalim și ditu Palestina. Ama alănceaşti și ună nauă categorie, turiștilli. Oamiñilli ditu clasili avuti ţi voru s’u află lumea și s’ambarcă pi pampori cari îlli poartă pi Dunăre cătră lumea largă. Ună croazieră pi Dunăre di Viena la Constantinopol tru secolu al 19-lea îlli poartă și pi la români. Cari aproaki ună ş’ună urnekea a aţilui kiro.




    Autoru: Steliu Lambru


    Armânipsearea: Taşcu Lala








  • Cu vaporul de la Viena la Constantinopol

    Cu vaporul de la Viena la Constantinopol


    Aflate pentru câteva secole sub influența otomană, Țările Române își căutau și găseau un nou drum în prima jumătate a secolului al 19-lea. Era drumul modernizării și al europenizării. Istoria geopolitică a Europei în prima jumătate a secolului a 19-lea a făcut ca ideile occidentale și determinarea elitelor să ducă la apariția statului român. Una dintre ideile-forță a fost punerea fluviului Dunărea în centrul comuniunii europene și expansiunea Occidentului către Orient. Călătoriile cu vaporul pe Dunăre între Viena și Constantinopol pentru persoane au făcut ca orizontul spațial să devină mai vast după ce transporturile comerciale pe marele fluviu aduseseră profituri.



    Istoricul Constantin Ardeleanu este autorul volumului “O croazieră de la Viena la Constantinopol. Călători, spații, imagini, 1830-1860”. Este o carte de istorie prin ochii celor care au călătorit pe ruta dintre cele două mari imperii, cel habsburgic și cel otoman.


    Cum primește societatea românească schimbările venite din Occident, inovațiile tehnologice, este prima întrebare la care Constantin Ardeleanu a răspuns:


    “O primește cu multă deschidere aș spune. Și cu teamă, inițial, dar și cu o bună înțelegere a utilității respectivelor tehnologii moderne. Spațiul românesc se racordează la rutele de călătorie din Europa după introducerea navigației cu aburi pe fluviu. Aceasta se întâmplă începând cu anii 1830 și momentul simbolic este aprilie 1834, atunci când prima navă cu aburi, primul piroscaf aparținând primei companii austriece de navigație, ajunge în porturile românești. Are loc o recepție, elitele românești îmbrățișează rapid inovația pe care o cunoșteau din deplasările lor în străinătate și o folosesc din plin în egală măsură spre Vest, spre Viena, și de-acolo spre restul Europei occidentale, prin Contantinopol, către est și către locurile sfinte, către Egipt și spațiul Mediteranei orientale.


    Pe de altă parte, normal că pentru oamenii simpli acea invenție teribilă era una pe care n-o înțelegeau de fiecare dată, dar pe care o remarcă. Asta pentru că vaporul și tehnologia sa modernă are o formă specifică de teritorialitate. Îl vezi, dar la fel de mult îl auzi, îi simți mirosul, îi simți prezența într-o formă care nu te lasă să îl uiți.”



    Dunărea a fost, fără discuție, axa de modernizare a românilor. Așa a fost considerată atunci și deși au trecut aproape două secole de atunci, importanța ei actuală a rămas intactă.



    Constantin Ardeleanu: “Este foarte importantă această relație cu Dunărea, a fost prima autostradă naturală care ne-a conectat de lume. Fără îndoială că ea a avut nevoie de ceva transformări. Ele s-au făcut în egală măsură în zona Porților de Fier și în zona Deltei pentru ca funcția de arteră de transport paneuropeană să fie îndeplinită. A trebuit să vină compania austriacă DDSG (Donau-Dampfschiffahrts-Gesellschaft) care să introducă aceste curse între Viena și Constantinopol ca parte a unei investiții în a conecta sud-estul Europei. Spuneam că Dunărea este magistrala care îi leagă pe români de lume și de aici și numele care ajunge să fie dat, acela de Principatele Dunărene. La începuturile acestui termen și Serbia era inclusă, pentru ca, mai târziu, în timpul războiului Crimeii din 1853-1856, numele Principatele Dunărene să fie folosit aproape exclusiv pentru Muntenia și Moldova.”



    1830-1860 este intervalul de timp ales de Constantin Ardeleanu pentru a imagina călătoria pe Dunăre de la Viena la Constantinopol.


    L-am întrebat de ce a ales acești ani: “Alegerea ține de momentele de început și de apogeu a acestei rute dunărene între Viena și Constantinopol. 1830 este anul în care compania austriacă, în parteneriat britanic, introduce o cursă pe Dunăre între Viena și Budapesta. Astfel începe legarea spațiului habsburgic prin autostrada Dunării. Atunci se introduce navigația cu aburi pe Dunăre, care va ajunge în spațiul românesc în 1834, cum spuneam. 1860 este un an în care concurența căilor ferate devine tot mai importantă. Ruta intră în declin odată cu introducerea căilor ferate în spațiul habsburgic mai întâi. Începând cu acest deceniu al anilor 1860 și în spațiul românesc se întâmplă la fel. În 1860 se construiește prima cale ferate din spațiul românesc în zona Gurilor Dunării. Era vorba de calea ferată de la Cernavodă la Constanța, cea care într-un fel scurtcircuitează ruta dunăreană. Nu mai era nevoie de ocolul prin Brăila și Galați, se economiseau astfel câteva zile. Începe o nouă goană pentru accelerarea timpului, după reducerea duratei de călătorie între Viena și Constantinopol și alte destinații.”



    Cine călătorea pe Dunăre? Erau mai multe tipuri de călători. În primul rând negustorii și militarii, cei mai vechi călători, spiritele cele mai aventuroase dintotdeauna. Apoi pelerinii spirituali, și ei căutători ai marginilor lumii, către muntele Athos și către locurile sfinte de la Ierusalim și din Palestina. Dar apare și o nouă categorie, turiștii. Oamenii din clasele bogate doresc să descopere lumea și se îmbarcă pe vapoare care îi poartă pe Dunăre către lumea largă. O croazieră pe Dunăre de la Viena la Constantinopol în secolul al 19-lea îi poartă și pe la români. Care adoptă imediat modele timpului prezent.