Tag: consul general

  • Jurnal românesc – 11.09.2023

    Jurnal românesc – 11.09.2023

    Adrian Ionuţ
    Brîncoveanu a fost numit, vineri, consul general, şef al Consulatului General
    al României la Haifa, Israel, transmite Ministerul Afacerilor Externe
    . Potrivit
    sursei citate, această propunere a rezultat în urma punerii în aplicare a
    Procedurii de numire a consulilor
    generali ai României lansată pe 15 martie de Ministerul de Externe împreună cu
    Secretariatul General al Guvernului. La stabilirea nominalizării pentru funcţia
    de consul general au fost avute în vedere criterii specifice acestor posturi,
    pentru a asigura reprezentarea României în afara graniţelor ţării la un
    standard adecvat, coroborate cu obiectivele propuse de către candidaţi în
    cadrul proiectului de mandat, respectiv modul în care acestea au fost
    prezentate în cadrul interviului, conform procedurii.




    Asociația
    Românilor din Republica Cehă (ARRC) a organizat, duminică, la Praga, Sărbătoarea românilor.

    Acțiunea, finanțată de Departamentul Pentru Românii de Pretutindeni din cadrul
    Guvernului României şi desfășurată
    la sediul Secției Etnografice a Muzeului Național al Cehiei, a inclus în
    program momente artistice, între
    altele, cu Ansamblul de cântece și dansuri populare Plaiurile Mioriței
    din Buzău. Acesta a fost însoțit de directorul adjunct al Centrului județean de
    cultură și artă Buzău, Amelia Papazissu – artist popular, declarată Tezaur uman
    viu de către UNESCO, specialistă în țesături din păr de capră și de Emil
    Ciubotaru – pictor buzoian. Pe scenă
    au fost, de asemenea, invitaţi să urce membrii formației Moldovenii în Praga.
    Pentru copii au fost pregătite ateliere de creație culinare şi lingvistice,
    precum şi competiții sportive. Totul, asezonat cu o bogată ofertă de mâncăruri
    și băuturi tradiționale românești, printre care vinurile românești medaliate,
    recent, cu cinci medalii de aur și două de argint la un concurs de profil din
    Cehia.




    Institutul Cultural Român de la Londra a
    deschis sezonul de acțiuni din această toamnă cu un proiect de
    amploare, ‘Spotlight Heritage Timişoara’ / ‘Patrimoniul sub reflectoare’,
    desfăşurat la sediul său din Belgrave Square.
    Evenimentul este prezentat în
    cadrul Open House Festival London, în
    parteneriat cu Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei
    de Nord, sub egida Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2023. Până pe 12
    septembrie, având acces la o instalaţie interactivă cu ajutorul ochelarilor de
    realitate virtuală şi mixtă, publicul londonez va putea face o scurtă
    incursiune prin istoria cartierelor vechi din Timişoara şi va putea asculta
    poveşti ce aparţin comunităţilor multiculturale şi multietnice ale oraşului.
    Pornind de la imaginea de ansamblu a Timişoarei, privită de sus, vizitatorii
    vor fi purtaţi prin istoria a cinci cartiere cu tradiţie, dezvăluită prin
    proiecţii video 3D şi imagini scanate 3D ale patrimoniului muzeal. De asemenea,
    vor putea avea o imagine descrisă de un unghi complet, de 360 de grade, a
    clădirilor emblematice cu ajutorul ochelarilor VR şi vor parcurge întreg
    traseul ghidaţi de tehnologiile de realitate augmentată şi virtuală. ‘Spotlight
    Heritage Timişoara’ este o iniţiativă culturală digitală a Universităţii
    Politehnice Timişoara, realizată în parteneriat cu Muzeul Naţional al
    Banatului.




    Scriitorul și traducătorul Cristian Fulaş
    va participa, în perioada 12-16 septembrie, împreună cu Oleg Serebrian şi
    Emilian Galaicu Păun, la un eveniment itinerant în licee din Chişinău.
    Vor mai
    avea loc evenimente la Muzeul Literaturii şi la Librăria din Centru, unde va fi
    lansat volumul 5 din ‘În căutarea timpului pierdut’ de Marcel Proust, apărut la
    Editura Cartier, în traducerea lui Cristian Fulaş. Totodată, 500 de exemplare
    din romanul său ‘Specii’ vor fi donate instituţiilor de învăţământ şi culturale
    din Republica Moldova, cu scopul de a promova lectura în rândul tinerilor şi al
    comunităţii. Cristian Fulaş (n. 1978) a absolvit Facultatea de Litere din Baia
    Mare şi a făcut studii aprofundate de teoria literaturii la Universitatea din
    Bucureşti. Este un promotor al schimbului cultural între România şi Republica
    Moldova şi susţinător al iniţiativelor culturale pe ambele maluri ale Prutului.
    Anul acesta, Academia Franceză i-a acordat lui Cristian Fulaş un premiu pentru
    servicii remarcabile aduse limbii şi literaturii franceze (Prix du
    Rayonnement de la langue et de la litterature francaises).


  • Jurnal românesc – 22.12.2016

    Jurnal românesc – 22.12.2016

    Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, măsuri pentru numirea a 12 noi consuli generali. Într-un comunicat al Executivului se arată că numirea acestora s-a făcut în baza unui proces de selecţie transparent, pe baza unor criterii obiective, procedură care se aliniază practicilor uzitate şi de alte state. Cele 12 numiri în funcţiile de consuli generali vizează posturi vacante sau posturi pentru care, în termen de 90 de zile, se va împlini mandatul de patru ani pentru consulul general aflat la post. Astfel, Manuel Pleşa va fi consul general al României la Barcelona. Se recheamă din acest post Geanina Mihaela Boicu, care şi-a început misiunea în 21.02.2013. Mircea Ciulu se numeşte consul general al României la Hong Kong. În prezent, postul este vacant. Cosmin Dumitrescu se numeşte consul general al României la Los Angeles. Se recheamă din acest post Eugen Chivu, care şi-a început misiunea în 20.02.2013.



    Andreea Berechet va fi consul general al României la Manchester, post care era vacant. Mircea Ghenea va prelua postul de la Miami, de asemenea vacant. Radu Sârbu a fost numit consul general al României la Rio de Janeiro. A fost recheamat din acest post Ovidiu Grecea, care şi-a început misiunea în 23.12.2012. Teodora Mircea a fost numit consul general al României la Salonic. A fost rechemat din acest post Martin-Ladislau Salamon-Paven, care şi-a început misiunea în 15.07.2012. Anton Păcureţu a fost numit consul general al României la Sankt Petersburg, de unde a fost rechemat Nicolae Pahonea, care şi-a început misiunea în 30.09.2011. Iulian Niţu a fost numit consul general al României la Sydney., de unde a fost rechemat Floricel Mocanu, care şi-a început misiunea în 19.05.2011. Daniel Banu a fost numit consul general al României la Szeged, de unde a fost rechemat Ioan Fodoreanu, care şi-a început misiunea în 14.11.2012. Cosmin Lotreanu a fost numit consul general al României la Trieste, de unde a fost rechemat Cosmin Dumitrescu, care şi-a început misiunea în 19.09.2012. Ovidiu Grecea a fost numit consul general al României la Vancouver, în prezent postul fiind vacant. Potrivit Guvernului, persoanele numite în cele 12 posturi de consul general sunt diplomaţi de carieră sau persoane cu experienţă diplomatică şi în administraţia publică.



    Liga Studenţilor Români din Străinătate anunţă încheierea înscrierilor pentru Premiile LSRS pentru Excelenţă Academică în Străinătate în anul universitar 2015-2016. Ca în fiecare an, concursul aduce în prim-planul societăţii româneşti tineri români cu rezultate academice şi extra-curriculare de excepţie. La cele şapte categorii ale competiţiei s-au înscris peste 150 de studenţi români din toate colţurile lumii. Lista completă a finaliştilor este disponibilă pe site-ul Galei Studenţilor Români din Străinătate, care va avea loc pe 5 ianuarie. Evenimentul va reuni la Palatul Parlamentului peste 800 de participanţi — studenţi şi tineri profesionişti, personalităţi din mediul academic şi sectorul public, din mediul de afaceri şi cel neguvernamental. Totodată, la eveniment vor urca pe scenă tineri artişti români de renume internaţional, alături de care invitaţii şi membrii LSRS vor sărbători 8 ani de activitate.



    Rectorul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Tudorel Toader, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că departamentele instituţiei de învăţământ superior vor putea primi stagiari din străinătate, de la universităţile partenere din cadrul Grupului Coimbra. De aceea, universităţile vor fi încurajate să gândească şi să deschidă stagii de practică, astfel încât să încurajeze participarea cât mai multor studenţi internaţionali care ar dobândi, pe lângă o preţioasă experienţă de lucru, o importantă experienţă multiculturală. Grupul Coimbra este o asociaţie europeană a universităţilor multidisciplinare, de tradiţie şi de o înaltă calitate a actului academic. Cu 39 de membri din 23 de ţări, Grupul Coimbra este unul dintre cele mai importante voci în domeniul politicilor educaţionale europene. Misiunea Grupului este să faciliteze schimburile academice, transferul de cunoştinţe între universităţi, colaborarea în domeniul cercetării şi cel academic şi promovarea rolului universităţilor în societate. Universitatea Alexandru Ioan Cuza este singura din România membră a acestui prestigios grup.