Tag: Consulat general

  • Jurnal românesc – 09.01.2019

    Jurnal românesc – 09.01.2019

    Consulatul General
    al României la Edinburgh s-a autosesizat în urma informaţiilor apărute în
    publicaţia The Belfast Daily referitoare un atac, posibil motivat de ură,
    împotriva a cinci români în localitatea Monkstown, din zona urbană
    Newtownabbey, în Irlanda de Nord,
    transmite Ministerul de Externe.
    Reprezentanţii oficiului consular au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri
    pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare
    cu privire la identitatea, cetăţenia şi starea de sănătate a celor afectaţi,
    informează MAE. Consulatul General al României la Edinburgh urmăreşte
    îndeaproape evoluţia anchetei deschise de poliţia locală şi menţine legătura cu
    autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, anunţă
    ministerul, care precizează însă că, până în prezent, nu au fost înregistrate
    solicitări în legătură cu acest eveniment. Potrivit presei, poliţia
    nord-irlandeză a început o anchetă după ce, duminică seara, un grup de indivizi
    mascaţi şi înarmaţi cu bate de baseball au pătrus în locuinţa unor români şi
    i-au agresat fizic provocându-le răni grave. Una dintre victime a fost
    transportată de urgenţă la spital. Autorităţile locale fac apel la oricine a
    fost martor al incidentului sau care deţine informaţii utile anchetei să
    contacteze poliţia din comitatul Antrim. Ministerul Afacerilor Externe îi
    îndeamnă cetăţenii români care au cunoştinţă de astfel de incidente să
    informeze atât autorităţile locale cât şi reprezentanţele diplomatice şi consulare
    ale României în străinătate.




    Ministrul pentru
    Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a participat la semnarea
    acordului de înfrăţire între comuna Luncoiu de Jos din judeţul Hunedoara şi
    comuna Grebleşti, raionul Străşeni din Republica Moldova.
    Evenimentul a avut
    loc la sediul primăriei Luncoiu de Jos în prezenţa primarilor celor două
    localităţi, a reprezentanţilor statului în judeţul Hunedoara şi a preşedintelui
    raionului Străşeni, Mihail Popa. Ministerul pentru Românii de Pretutindeni
    transmite că susţine în permanenţă realizarea de înfrăţiri între localităţi din
    România şi Republica Moldova.






    Ministerul pentru
    Românii de Pretutindeni pune în consultare publică pe site-ul propriu şi pentru
    o perioadă de 10 zile, Ghidul Beneficiarului 2019 și Documentarul aferent
    acordării de finanțări nerambursabile în acest an.
    Ministerul asigură finanţare
    în cadrul a şase programe prioritare: Cultură – Constantin
    Brâncuşi- pentru păstrarea, dezvoltarea şi afirmarea identităţii etnice,
    culturale, religioase şi lingvistice a românilor din vecinătate şi întărirea
    legăturilor cu diaspora; Mass-media – Mihai Eminescu- pentru
    sprijinirea presei de expresie românească din comunităţile româneşti de peste
    hotare; Educaţie – Nicolae Iorga- pentru sprijinirea procesului de
    integrare a românilor din străinătate în paralel cu păstrarea şi afirmarea
    identităţii lingvistice şi formarea noii generaţii; Spiritualitate şi tradiţie
    – Andrei Şaguna- pentru păstrarea identităţii spirituale şi
    respectarea libertăţii religioase a românilor de pretutindeni; Societatea
    civilă – Dimitrie Gusti- pentru sprijinirea, consolidarea şi
    extinderea mediului asociativ în comunităţile locuite de români. Ultimul
    program, intitulat Președinția României
    la Consiliul Uniunii Europene, îşi propune promovarea la nivel european a
    imaginii României şi creşterea vizibilităţii acesteia. Cererile de finanţare se
    pot trimite pe adresa de email proiecte@mprp.gov.ro şi vor fi evaluate în
    cadrul a două sesiuni organizate în lunile februarie – martie 2019 și iulie -
    august a.c. Datele exacte de derulare a celor două sesiuni de finanțare vor fi
    publicate pe site-ul Ministerului.