Radio România Internațional

Tag: Coreea de Nord

  • Relațiile româno-nord-coreene

    Relațiile româno-nord-coreene

    România socialistă și Coreea de Nord au avut, începând cu
    anii 1970 și până în 1989, relații bune. Dezvoltarea acestei relații dintre
    două țări îndepărtate are două explicații. Prima este potrivirea opiniilor și a
    personalităților celor doi lideri comuniști, Nicolae Ceaușescu și Kim Ir Sen,
    iar a doua este interesul economic al celor două. România avea nevoie de
    extindere a relațiilor economice în afara Europei, iar Coreea de Nord căuta
    apropierea de o țară europeană.


    Colonelul Emil Burghelea a fost numit
    atașat militar la Phenian în anul 1970 și a petrecut câțiva ani acolo. Intervievat
    în anul 2000 de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română el a
    povestit care era nivelul schimbului economic dintre România și Coreea de Nord
    înainte de plecarea sa la post. România exporta în țara asiatică mai ales camioane
    Bucegi produse la uzinele Steagul Roşu din Brașov, piese de schimb și
    informații despre service. Coreea de Nord era avidă după orice tehnologie și
    dorea înființarea unei industrii naționale. Burghelea își amintea de
    performanțele coreenilor făcute în condiții primitive, dar și de practicile lor
    comerciale neloiale.

    Ei au
    făcut oţeluri speciale pentru guri de foc în nişte condiţii de care te minunai:
    cum dracu’ au putut să scoată așa ceva când la noi ţi se cerea tot timpul expertiză
    din Occident, cu investiţii, cu bani mulţi. A doua chestiune era problema de
    mobilizare a coreeanului, care se afla acum între patru mari pietre de moară,
    cele patru imperii: rus, chinez, japonez şi american. Primeau de la noi
    strunguri automate făcute la Arad sau la Braşov. Şi noi vedeam cum scoteau
    etichetele care erau pe strung în limba română, Produs la…, puneau altele în
    limba coreeană, le trimiteau în Coreea de Sud şi spuneau că fuseseră fabricate de
    ei. Şi noi nu le ziceam nimic. Încercau să-şi mobilizeze forţele, să creeze.
    Aveau multe linii de ciment acolo făcute de noi.


    Interesul nord-coreenilor era într-o
    mare măsură legat de armată și de dotările militare, iar economia era
    subordonată doctrinei militarizării. Erau interesaţi de orice, au vizitat şi şantierele noastre de la Mangalia.
    De domeniul aviaţiei, de tancuri, artilerie, ei erau foarte interesaţi. Și-au
    construit artileria lor de coastă care îţi ridica părul în cap când cum o scoteau.
    Nu vedeai nimic de pe mal, nici unde erau băgate. Putea să se tragă în ele şi
    cu bomba atomică că nu pățeau nimic, aşa sistem aveau. Noi, românii, la un
    moment dat, eram cu un pas înaintea lor. Aveam tradiţie în tehnica militară de
    la Uzinele Reşiţa, cu tunul ăla formidabil de 75 milimetri antitanc până la
    aparatul lui Bungescu. La fabrica de avioane de la Braşov începusem cu elicopterele,
    cu aruncătoarele gen Katiuşa, aveam contract cu URSS-ul. De aceea veneau de
    foarte multe ori la noi şi de câte ori ajungea la Ceauşescu îi spuneam că mai voiau
    și o anumită armă. Și Ceaușescu le dădea. Şi îi duceam la noi, în instituţiile
    noastre de producere de armament, și toți ofițerii care erau în delegaţie scoteau
    rigla din buzunar, scoteau carnetele. Au venit şi au studiat Casa Armatei, au
    studiat Casa Armatei de la Braşov şi când şi-au trântit ei așa ceva le-am
    trimis specialişti.


    Dotarea armatei era însoţită, firesc,
    şi de instrucţia militară care se făcea de la cele mai mici vârste. Se făcea militărie serioasă cu
    armamentul pe care-l aveau, era lozinca Unul împotriva a 100, pentru că îşi
    imaginau vecinii mult mai numeroşi şi voiau să-l înveţe pe coreean să lupte cât
    mai mult. Au dezvoltat foarte mult artele astea marţiale, instrucţia era la
    sânge, şi de front, şi de practică, de mânuire a armamentului, de la nivelul
    pionierilor. Palatul Pionierilor din Phenian, de altfel şi la celelalte palate
    din provincii, avea săli speciale unde se demonta armamentul de infanterie,
    puşcă-mitralieră, mitralieră, aruncător.



    Nivelul mare de încredere reciprocă
    româno-nord-coreeană aducea beneficii ambelor părţi. Astfel, România avea acces
    privilegiat la materiile prime coreene. Emil Burghelea. Nu le exportam tehnologie chiar aşa, pe gratis. Noi aveam
    nevoie de antracitul lor, era cea mai bogată ţară în antracit. Noi luam de la
    ei multe lucruri: tutun, antracit, peşte, şi Ceauşescu nu era chiar aşa de
    darnic fără să aibă un anumit scop, în afară de scopurile politice. De acolo
    luam şi minereu de fier că aveam nevoie. Combinatele noastre se diversificaseră
    și am ajuns chiar să aducem minereu de fier din altă parte, deci nu era numai
    domeniul militar.



    Relațiile bilaterale au fost mult diminuate
    după căderea regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu, ele fiind
    redimensionate la un nivel mai rezonabil conform cu noile realități. Aflate
    într-o perioadă a istoriei în aceeași barcă ideologică a regimului comunist,
    România și Coreea de Nord s-au despărțit însă în 1989 când prima a urmat calea
    democrației liberale, cea de-a doua rămânând pe calea comunismului dur.



  • Uniunea Europeană cere noi sancțiuni împotriva Coreii de Nord

    Uniunea Europeană cere noi sancțiuni împotriva Coreii de Nord

    Regimul
    comunist din Coreea de Nord este din nou în centrul atenției internaționale. La
    nici două luni de la lansarea unei rachete balistice care a violat spațiul
    aerian al Japoniei, regimul de la Phenian a lansat o nouă rachetă balistică intercontinentală
    și a provocat o reacție a țărilor din G7 și Uniunea Europeană. Înaltul
    Reprezentat al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate,
    împreună cu miniştrii ţărilor din G7, condamnă în termenii cei mai fermi
    lansarea iresponsabilă a unei rachete balistice intercontinentale efectuată de
    Coreea de Nord, şi cere înăsprirea sancţiunilor economice de până acum.


    Mihai
    Sebe crede că lansarea noii rachete este un nou episod al unui serial în care
    regimul comunist de la Phenian doreşte, simbolic, să arate că deţine putere de
    negociere în arena internaţională.

    În prezent, asistăm la acest val recent de teste de rachete ale Coreei de
    Nord pentru a îmbunătăți arsenalul său nuclear și a obține mai multe concesii
    în negocierile viitoare. Aceste teste sunt menite să submineze încrederea
    comunității internaționale în explicații date sancțiunilor menite să limiteze
    programul nuclear nord-coreean și să obțină o serie de relaxări la nivel
    internațional cu privire la situația Coreii de Nord. În fapt, Uniunea Europeană
    a lansat încă de acum câțiva ani o serie de sancțiuni la adresa Coreii de Nord,
    care au mers deseori în paralel cu sancțiunile la adresa Federației Ruse, cele
    mai recente sancțiuni datând din aprilie acest an când Consiliul Uniunii
    Europene a adăugat 8 persoane și 4 entități pe lista celor care fac obiectul
    măsurilor respective îndreptate împotriva Republicii Populare Democrate
    Coreene. Pe scurt, avem de-a face cu interdicție de călătorie, cu înghețare a
    activelor, cu interdicții de a pune fonduri sau resurse economice la dispoziía
    persoanelor sancționate și la adresa entităților nord-coreene.


    Ce înseamnă înăsprirea sancţiunilor
    economice? Mihai Sebe:

    Viitoarele
    măsuri nu au fost încă detaliate în plan internațional. În schimb, ele sunt
    menite să acționeze în profunzime și să împiedice viitoarea dezvoltare a
    programelor nord-coreene de arme de distrugere în masă. Acestea pot să varieze
    de la sancțiuni economice, de la o intensificare a sancționării diverselor
    entităților nord-coreene și diverselor persoane și extinderea listelor
    persoanelor spuse sancțiunilor până la alte restricții care pot fi încadrate în
    legislația internațională și sunt conforme cu dreptul internațional.


  • Realitatea unei linii imaginare

    Realitatea unei linii imaginare

    Era o soluţie de compromis paşnic într-un conflict neaşteptat de lung şi de periculos. Al doilea Război Mondial se încheiase deja de 5 ani, timp suficient ca să se contureze viitorul postbelic al omenirii. Se formaseră deja două tabere, una comunistă, în jurul Uniunii Sovietice, şi una capitalistă, în jurul Statelor Unite ale Americii. Jocul de putere între cele două forţe a generat multiple conflicte, extrem de sângeroase, deşi se considera că este vorba de un război rece”. Peninsula coreeană a devenit un astfel de punct sensibil, atât Moscova cât şi Washingtonul clamând atragerea Coreii de partea sa. A izbucnit războiul care a măturat pur şi simplu peninsula coreeană cu frontul său de lupte. Naţiunile Unite au mobilizat o coaliţie internaţională, bazată esenţial pe Statele Unite, care lupta împotriva căderii întregii ţări sub controlul regimului comunist din Nord.



    După 3 ani de lupte s-a ajuns la un echilibru negociat, care stabilea o graniţă, cam pe la jumătatea peninsulei, şi oprea luptele. Coreea de Nord, cu o suprafaţă ceva mai mare dar cu o populaţie mult mai mică, trecea sub un regim comunist care a adus stalinismul în secolul XXl. Sudul, mai dezvoltat, a fost tot timpul capitalist, şi 65 de ani sub ameninţarea fraţilor din Nord. Nordul a devenit, între timp, o dictatură dinastică, închisă şi ameninţătoare. Transferul de conducere se află la a treia generaţie, puterea totală aflându-se, acum, în mâinile nepotului divinizatului fondator al regimului.



    După preluarea preşedinţiei de către Donald Trump, dialogul dintre SUA şi Coreea de Nord, tradiţional tensionat şi ameninţător, a atins cote pitoreşti dar şi periculoase. Coreea de Nord testa arme nucleare şi ameninţa SUA şi omenirea cu dezlănţuirea unei incredibile forţe militare, pe care ar fi deţinut-o. În acest context au avut loc Jocurile Olimpice de Iarnă din Coreea de Sud unde au fost făcuţi paşi de nesperat în apropierea celor două state coreene. După 65 de ani, coreeni din Nord şi din Sud apăreau sub un steag unic şi într-o singură echipă. Regăsim emoţia acelor momente, nu prea îndepărtate, în ziua de vineri, 27 aprilie, când coreenii au discutat despre pace la cel mai înalt nivel. Tot ce s-a întâmplat, în această zi, la Panmunjon, este istorie.



    Atenţia internaţională a fost aţintită pe petecul de pământ unde s-a semnat armistiţiul, în 1953, şi unde s-a clădit un adevărat templu al negocierilor. Sunt de-a dreptul incredibile imaginile cu liderii celor două Coreii, fraţii duşmani, care trec, ţinându-se de mână, de o parte şi de alta a graniţei, o linie pe pământ, o convenţie care a produs atâta suferinţă. Totul a fost bine pregătit şi totul are o semnificaţie. Inclusiv faptul că, pentru prima dată în ultimii 65 de ani, unul dintre cei trei lideri absoluţi pe care i-a avut Coreea de Nord în acest timp a păşit în Coreea de Sud, peste frontiera şi zona demilitarizată ce urmează paralela de 38 de grade.



    Convorbirile dintre cei doi lideri coreeni, Kim Jong-un, din Nord, şi Moon Jae-in, din Sud, au dus optimismul şi mai departe. Ambele părţi au decis să renunţe la acte ostile”, să demilitarizeze zona dintre ele care este unul dintre colţurile lumii cele mai pline de arme. Şi să continue negocierile astfel ca tratatul de pace să fie semnat, în sfârşit, după 65 de ani de armistiţiu tensionat. Durerosul subiect al familiilor separate de atâta timp a revenit în discuţie, cu toţii dorind reunificarea lor. Şi mai mult, cele două părţi coreene vor să denuclearizeze peninsula unde acest popor trăieşte de milenii. E frumos ca o poveste fericită, ce s-a întâmplat în această zi în Coreea.



    Dar basmul continuă pentru că este aproape sigur că preşedintele Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-un, care îşi scriau public atât de spumos, urmează să se întâlnească şi să discute, din fericire, într-un climat care a cunoscut deja deschideri istorice.

  • Rachete şi schiuri

    Rachete şi schiuri

    În ultimele luni, ne-am fi aşteptat ca dinspre peninsula coreeană să aflăm de o întrecere de rachete, poate chiar nucleare, între liderii de la Phenian şi Washington. Sunt cunoscute replicile aruncate peste oceanul, paradoxal numit Pacific, în care fiecare dintre participanţii la straniul dialog se ameninţau cu rachete din ce în ce mai mari şi mai periculoase, cu o rază nemaivăzută de acţiune. Preşedintele SUA a avut mereu ultimul cuvânt pe reţelele de socializare şi comunicare, iar bombasticul şef absolut al Coreii de Nord a ajuns subiect de parodie cinematografică. Situaţia aminteşte de anecdotele din vremea Războiului rece, când campaniile de propagandă erau permanente dar din ce în ce mai lipsite de imaginaţie. Coreea de Nord, aflată la al treilea dictator din aceeaşi dinastie, în descendenţă directă, rămâne un exemplu de autarhie autodistructivă care ameninţă pe toată lumea.



    În ultimul timp au venit şi veşti bune referitoare la Coreea, nu numai ameninţări şi puneri la punct. Momentul este înălţător pentru că, în aceste zile, în Coreea de Sud se desfăşoară jocuri olimpice, adică evenimentul care, de mii de ani, are menirea de a aduce pacea. Ideea olimpică a apărut în Grecia, cu mii de ani în urmă. Înţelepţii greci au propus ca tinerii care ar fi trebuit să se lupte în războaie, pe viaţă şi pe moarte, să se întreacă în probe sportive. Medicii şi psihologii au găsit ideea ca fiind foarte bună iar politicienii au ajutat la redeşteptarea întrecerilor olimpice.



    Chiar dacă nu mai reuşesc mereu să aducă pacea, jocurile olimpice, de iarnă sau de vară, propun mereu o reflecţie asupra stării omenirii, prin raportare la idealul antichităţii luminate, când sportul era mai puternic decât războiul. Despre Jocurile olimpice de iarnă ce tocmai se ţin în Coreea de Sud se poate spune că spiritul olimpic a funcţionat. Dacă până de curând părea iminent un război cu rachete lansate cu un simplu buton de liderii celor două tabere, acum sportivii din toate taberele sunt lăsaţi să se bucure de întâlnirea olimpică şi să concureze la înălţimea valorii şi a eforturilor lor.



    În Coreea, simbolistica este şi mai puternică. Mica peninsulă asiatică este împărţită în două părţi, Nordul şi Sudul, cam de când s-a încheiat al doilea război mondial. De altfel, între 1950 şi 1953, în peninsula coreeană a avut loc un război mondial în miniatură, lumea comunistă şi cea capitalistă împingând cât mai la sud sau cât mai la nord graniţa ce a fost stabilită, până la urmă, pe paralela de 38 de grade. Armistiţiul din 1953, care a divizat ţara, a aflat în Coreea atât trupe americane cât şi voluntari chinezi. De atunci, regimul comunist nord-coreean, condus de Kim Ir Sen, a izolat tot mai mult ţara, inclusiv în rândul ţărilor comuniste din a doua jumătate a secolului XX.



    Astăzi, Coreea de Nord apare ca o ciudată societate care practică autoizolarea extremă dar şi atitudinea belicoasă faţă de Statele Unite ale Americii, de Coreea de Sud şi Japonia. Jocurile olimpice de iarnă urmau să se desfăşoare în Coreea de Sud, chiar în aceste momente complicate. Însăşi participarea Nordului la competiţiile internaţionale era nesigură dar, până la urmă, putem vorbi de vizita în premieră, în Coreea de Sud a unui lider nord-coreean, nimeni alta decât sora liderului suprem al momentului, Kim Jong-un. America şi-a trimis şi ea vicepreşedintele dar este aproape sigur că delegaţiile se vor mulţumi să ştie că participă la acelaşi eveniment, dar fără să îşi vorbească.



    Este, totuşi, un câştig uriaş faptul că nord-coreenii participă la întrecerile internaţionale de la fratele-inamic sud-coreean. Mai mult, echipa feminină de hochei va fi formată din sportive din ambele state coreene iar drapelul comun este unul alb, simbol al păcii, pe care se află conturul peninsulei coreene într-un albastru azuriu ce aminteşte de eforturile internaţionale de a aduce pacea în lume, acolo unde războiul s-a instalat.

  • Coreea de Nord, criză sau spectacol?

    Coreea de Nord, criză sau spectacol?

    La început a fost un film, Interviul”, deloc genial, doar în linia unor comedii spumoase despre personaje reale. Scenariul povesteşte că doi jurnalişti americani de televiziune, admiraţi de liderul absolut al Coreii de Nord, sunt primiţi în această ţară pentru ca, sub pretextul realizării unui interviu, să îl asasineze pe inaccesibilul dictator. Fără a povesti filmul, sugerăm doar că, de la începutul său chiar, comedia de situaţie preia controlul şi devine rege. Parodii cinematografice despre dictatori se fac cam de când a apărut filmul pe lume. Să amintim, înainte de toate, de Dictatorul”, capodopera cinematografică a lui Charles Chaplin. De asemenea, în 2004, regimul nord-coreean condus, atunci, de Kim Jong-il, tatăl actualului lider, a fost ironizat în comedia satirică “Team America”.



    Zece ani mai târziu, în 2014, a fost lansat Interviul”, filmul în care subiecte sunt modul de viaţă american şi regimul absurd din Coreea de Nord. Lansarea Interviului” a fost o adevărată aventură, deşi se consideră că a fost şi mult marketing în cele întâmplate. Primele atacuri au fost cibernetice, atât Sony, care a dat banii pentru producerea acestui film, cât şi distribuitorii filmului reclamând un adevărat război al hackerilor nord-coreeni împotriva lor. După lansarea filmului, atacurile au încetat pentru că el plecase deja în întreaga lume şi nimic nu îl mai putea opri. Ca în toate aceste fantezii cinematografice, dincolo de umor şi satiră, ne confruntăm cu aspecte reale şi extrem de dure.



    Republica Populară Democrată Coreeană, după numele său oficial, este un stat cât jumătate de ţară, jumătate din Coreea împărţită acum între nordul comunist şi sudul capitalist. Aici, în mijlocul peninsulei Coreea, pe paralela de 38 de grade, a căzut o parte din Cortina de Fier care a împărţit lumea, la sfârşitul celui de al doilea război mondial. Din 1950 şi până în 1953, peninsula coreeană a fost răvăşită de un război internaţional în care se regăseau Sudul şi Nordul, o alianţă din sistemul Organizaţiei Naţiunilor Unite, condusă şi susţinută esenţial de SUA, împotriva armatei comuniste nord-coreene, cu un milion de aşa-zişi voluntari chinezi în ajutorul său. Armistiţiul din 1953 a readus lucrurile la situaţia anterioară, cu două state coreene, cu ideologii opuse, despărţite de o frontieră fierbinte pe paralela de 38 de grade. Şi aşa a rămas, de aproape 65 de ani.



    În 1948, în Coreea de Nord a fost instalat un regim stalinist, condus de Kim Il-sung. Acesta a evoluat în cea mai teribilă dictatură din lume, condusă dinastic de fiul şi, acum, nepotul acestuia. Această istorie este evocată de fiecare dată când vorbim, şi în prezent, de Coreea de Nord, pentru a înţelege de ce se comportă astfel acest stat, de ce un popor de 24 de milioane este ţinut ostatic de un regim militarizat, cu lipsuri uriaşe care pun în discuţie chiar supravieţuirea. În ciuda acestei realităţi dramatice, regimul nord-coreean ameninţă pe toată lumea, mai ales Statele Unite, experimentează arme nucleare puternice şi trimite rachete care survolează şi terorizează Japonia vecină.



    Răspunsul comunităţii internaţionale a însemnat întărirea sancţiunilor care ar trebui să reducă riscul de agresiune din partea belicosului regim totalitar. Recentele decizii aduc în atenţie domenii în care este surprinzător că se mai colabora cu regimul de la Phenian. Abia acum, preşedintele american a anunţat că se vor lua măsuri pentru a tăia sursele de venit care finanţează eforturile Coreei de Nord de a dezvolta cele mai letale arme cunoscute omenirii”.



    În acelaşi timp, preşedintele Trump a apreciat că i s-a permis prea mult timp Coreii de Nord să profite de sistemul financiar internaţional pentru a-şi finanţa programul nuclear şi cel balistic. Nu este deloc o ficţiune cinematografică ce se întâmplă acum cu situaţia Coreii de Nord, cum nu este o ficţiune foametea endemică de care suferă nord-coreenii şi nici teroarea rachetelor lui Kim Jong-un care survolează spaţiul japonez. Ceea ce lipseşte este un scenariu pentru rezolvarea crizei nord-coreene şi, mai ales, pentru ceea ce va urma după acest moment.

  • Coreea de Nord, un punct tot mai fierbinte pe hartă

    Coreea de Nord, un punct tot mai fierbinte pe hartă

    Rezoluţia Consiliului de Securitate privind noi sancţiuni împotriva Coreii de Nord a fost salutată, la Strasbourg, de vicepreşedintele Comisiei Europene, Federica Mogherini, înalt reprezentant pentru politică externă şi de securitate, care s-a adresat Parlamentului European pe teme de actualitate ale politicii internaţionale. Federica Mogherini a insistat asupra faptului că aceste măsuri nu reprezintă un scop în sine, ci deschid calea unui proces politic de negocieri, subliniind că nu există soluţii militare pentru această criză, deoarece un atac militar ar fi şi inutil şi ar putea face mult mai rău. Federica Mogherini a apreciat, în acelaşi timp, abordarea unitară a ţărilor UE, care sunt şi membre ale Consiliului de Securitate, şi care au vorbit pe o singură voce.



    Dincolo de Atlantic, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a apreciat, pe de altă parte, că ultimele sancţiuni impuse Phenianului reprezintă doar un pas mic şi nu se compară cu ceea ce trebuie să se întâmple pentru a stopa programul nuclear al Coreii de Nord. Cele mai dure sancţiuni impuse până acum regimului totalitar nord-coreean, care limitează importurile de combustibil şi suspendă exporturile de textile, survin unui test nuclear efectuat de către Coreea de Nord la 3 septembrie, la un nivel fără precedent până acum, şi după un tir cu rachetă cu rază medie de acţiune la jumătatea lunii august, rachetă care a trecut peste Japonia.



    Invitat la Radio România, analistul politico-militar Iulian Chifu a făcut câteva aprecieri despre cel mai fierbinte subiect al acestor zile, politica agresivă a Phenianului, şi posibilele riposte ale comunităţii internaţionale: Nu putem vorbi de un război în sensul unui război de lungă durată. După mine, va fi, în cel mai rău caz, planul american al unei acţiuni chirurgicale care într-o noapte, într-un timp extrem de scurt, elimină capabilităţile nucleare, balistice şi lidershipul Coreei de Nord. În momentul în care o acţiune militară s-ar întâmpla, cam aşa ar putea ea să apară. Nu înseamnă că a posteriori nu vom avea, pe o instabilitate a Coreei de Nord, probleme majore. Mă aştept la o invazie chineză în zona de nord a Coreei pentru a stabiliza situaţia şi a menţine tamponul. În altă ordine de idei, nu mă aştept ca lumea occidentală să aibă o formulă de atac sau de descindere sau de intervenţie. Este un lucru foarte clar, până la urmă tot la masa negocierilor va trebui să ajungă. E adevărat că toată negocierea pleacă de la situaţia din teren, care va fi la acel moment. Iar aici, după mine, Coreea de Sud trebuie să se pregătească de reunificarea coreeană. În orice moment poate exista un atac, o rachetă, o demonstraţie de forţă care să vizeze Coreea de Sud, din partea Coreei de Nord, ca un moment prealabil proactiv de preîntâmpinare a unui atac care apare iminent împotriva sa. Însă, credinţa mea este că există suficientă raţiune şi mijloace pentru ca o formulă caldă, o formulă războinică să nu fie dezvoltată, poate, vă spuneam, cu excepţia unor intervenţii de natură chirurgicală.



    Din punctul de vedere al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, programul nuclear al Coreii de Nord este o ameninţare globală şi necesită un răspuns global. Acest lucru, bineînţeles, include şi NATO, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-o emisiune la BBC, refuzând, însă, să spună dacă un atac asupra teritoriilor americane Guam ar atrage după sine pactul de apărare colectivă al Alianţei Nord-Atlantice. Guam, teritoriu insular al Statelor Unite din Oceanul Pacific, reprezintă un avanpost militar important al forţelor americane şi subiect al retoricii dure a Phenianului.



    Nu voi specula dacă va fi sau nu aplicat Articolul 5 în această situaţie. Ce voi spune este doar că suntem total concentraţi în prezent pe modul în care putem contribui la o soluţie paşnică la conflict şi la modul în care trebuie să exercităm presiuni asupra Coreii de Nord pentru ca aceasta să pună capăt programului său de arme nucleare, a declarat Jens Stoltenberg. În toată această ecuaţie, Rusia şi China îşi păstrează statutul aparte. Noile sancţiuni votate în Consiliu nu sunt atât de drastice cum apăreau în varianta pregătită de SUA, concesiile decurgând în urma discuţiilor pe direcţiile Washington-Moscova, respectiv Washington-Beijing, acest lucru fiind condiţionat de vot. Imediat după votarea noilor măsuri, China, care doreşte denuclearizarea peninsulei, dar doreşte şi mai mult stabilitatea în zonă, şi-a reînoit apelul pentru dialog.



    În acelaşi timp, Moscova a subliniat lipsa alternativei la soluţionarea problemei nord-coreene prin mijloace politico-diplomatice. Analiştii consideră că un conflict militar ar fi devastator atât pentru Phenian, cât şi pentru Coreea de Sud. În acelaşi timp, alţi comentatori susţin că liderul nord-corean, Kim Jong-un, caută să obţină mai degrabă o apărare nucleară decât un război deschis.

  • Ameninţări de septembrie

    Ameninţări de septembrie

    Luna septembrie este acreditată, de mult timp, de literatură şi muzică, mai ales, cu un înalt potenţial romantic. În acest an, agenda internaţională este departe de a ne permite astfel de sentimente. În septembrie ne amintim, de mai bine de un deceniu şi jumătate, de tragedia de la World Trade Center. 9/11 este deja un simbol dramatic al resurecţiei activităţii şi mai ales a mentalităţii teroriste în mileniul pe care îl începeam în 2001. Între timp, Osama bin Laden a fost lichidat dar atunci, în 2011, la 10 ani de la atentatele care au uimit şi îngrozit omenirea, el era deja o figură a trecutului, învechită, depăşită de terorişti mai tineri, cu mentalităţi încă şi mai criminale.



    Ultimii ani, nu foarte mulţi, au aruncat lumea arabă, dar şi Europa, într-o înfiorătoare nebunie teroristă, în care orice maşină în mişcare poate deveni o armă, iar oamenii sunt asasinaţi în cele mai îngrozitoare feluri. Acum putem nota un avans semnificativ al omenirii în lupta împotriva organizaţiei auto-intitulate Statul Islamic, dar nimeni nu îndrăzneşte să spere că ea a fost înfrântă. Există, încă, un entuziasm al ralierii la demenţa teroristă, dar, de doi ani, atenţia ne este preocupată de criza refugiaţilor. În septembrie 2015, Europa a descoperit cu uimire că zeci de mii de oameni fug din zonele de război, mai ales cele revendicate de Daech, ca aşa-zis stat ce acoperă Siria şi Irak, traversează marea în condiţii de neînchipuit şi pleacă pe jos, spre Germania.



    Uniunea Europeană a fost depăşită de amploarea fenomenului, a privit eforturile individuale şi a luat notă de poziţia singulară a Germaniei şi a cancelarului său. După fix doi ani, Ungaria, Slovacia şi Polonia se văd ameninţate cu procedura de infrigement pentru că refuză să accepte cotele de imigranţi, pe care Comisia Europeană le impune. Este deja o poziţie oficială, după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a respins plângerile înaintate de către Slovacia şi Ungaria.



    În alt colţ de lume, un conflict vechi revine în actualitate, tot într-o manieră demnă de Războiul Rece. Coreea de Nord, o sinistră dictatură comunistă, aflată la a doua succesiune pe linia unei absurde dinastii, promovează o retorică şi o strategie internaţională luată dintr-un muzeu al anilor 50. Liderul absolut al statului face declaraţii belicoase dar şi lansează rachete care survolează teritorii vecine şi testează arme nucleare de mare putere. Nu mai este o bătălie verbală în care se aruncă ameninţări fără limită, ci o desfăşurare de forţe dintre cele mai distructive.



    Coreea de Nord şi comportamentul său periculos creează cele mai serioase preocupării internaţionale dar, de câteva zile, natura îşi revendică violent dreptul la maximă atenţie. Exotica zonă a golfului interior desenat de cele trei Americi, de Nord, Centrală şi de Sud, este răvăşit de catastrofe naturale care ne obligă să înregistrăm cifre incredibile pe scara forţelor dezlănţuite. După uragane din ce în ce mai puternice au venit cutremure care demonstrează că 8 nu mai este o cifră imposibilă pe logaritmica scară de magnitudine Richter. După uraganul Harvey, care a răscolit Texasul, a venit Irma, un fenomen în sine, cu forţe maxime, până acum teoretice, pe scara uraganelor, o adevărată Mamă a tuturor uraganelor, ca să folosim o celebră exprimare emfatică.



    Şi când priveam ravagiile comise în paradisul Caraibelor de mişcarea tumultoasă a aerului, a venit vestea cutremurului din Mexic, cu o incredibilă forţă 8,1 pe scara Richter. Catastrofa a venit din pământ, acolo unde oamenii, în Caraibe, se ascund de uragane. Până la urmă, natura ne-a arătat că ea este adevărata putere, imprevizibilă şi greu de stăpânit, pe Planeta noastră, crizele create de oameni fiind doar situaţii absurde şi inutile, cu un înalt potenţial autodistructiv.

  • România şi Coreea de Nord

    România şi Coreea de Nord

    Relaţiile dintre România şi Coreea de Nord au fost foarte apropiate începând cu anii 1970. Cei doi lideri, Nicolae Ceauşescu şi Kim Ir Sen, s-au primit reciproc şi s-au simpatizat, încercând să-şi aducă ţările mai aproape una de cealaltă. Fundamentul acestor relaţii era ideologia marxist-leninistă interpretată foarte rigid şi dorinţa de a se emancipa de tutela sovietică şi de cea chineză. Astfel, România şi Coreea de Nord au găsit căi de dialog şi de colaborare.



    În 1970, colonelul Emil Burghelea a fost numit ataşat militar la Phenian şi în 2000 el a mărturist Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română condiţiile în care a ajuns să fie numit în funcţie, deşi nu ştia limba coreeană şi nu era pregătit pentru acel post. ”Mi s-a argumentat că sunt un ofiţer care mă pot adapta uşor în orice condiţii, cunosc bine limba rusă, că foarte mulţi coreeni cunosc şi ei limba rusă, plus coreenii care ştiau limba română, existau toate posibilităţile ca să mă achit de sarcini acolo, în Coreea. În timpul războiului din Coreea, au fost aici câteva mii de copii, pe valea Prahovei, care au fost şi au învăţat româna, şi copiii învaţă repede limba. Am avut cămine întregi de copii ai unor ataşaţi militari, care s-au întors după aia în Coreea, toţi ştiau limba română. Mi-aş permite şi o glumă: la una dintre vizitele guvernamentale şi militare ale ţării noastre, delegaţie condusă de Emil Bodnăraş, a fost primit cu tot alaiul de către conducerea de partid şi de stat coreană. Şi Bodnăraş a fost cazat în nişte condiţii formidabile.


    Fiind ofiţer de profesie şi el, ilegalist, cunoscând regulile muncii ilegale, precum şi canoanele militare, i s-a pus la dispoziţie un translator de limba română. Ne povestea cu umor că voia să vadă cam câţi sunt ăia care ştiau română. Suita era numeroasă, de la croitori până la cizmar. Într-o zi de repaos, într-un moment de destindere, Bodnăraş s-a gândit să spună un banc mai porcos. Şi Bodnăraş spunea că translatorul n-a mai fost nevoie să-l traducă pentru că vreo 10 au izbucnit automat în hohote de râs. Cum vorbeau ei româna? O stâlceau. Aveau o formulă, de exemplu spuneau ”tatăl nostru părintesc”. Eu le spuneam că dacă e tată, e părinte, de unde o scoteau ei pe-asta cu ”tatăl părintesc”? Şi am înţeles că spuneau aşa ca să se evite confuzia cu conducătorul Coreeii, care era şi el tată.”



    În timp, relaţiile dintre România şi Coreea de Nord au ajuns foarte strânse, chiar privilegiate, aşa cum afirma colonelul Emil Burghelea. ”Relaţiile dintre ţările noastre erau excelente, pentru că erau sus la nivelul conducătorilor de stat, al conducătorilor de partide, şi din punctul ăsta de vedere, eu am fost un ataşat militar privilegiat, la coreeni. Aveam acces unde nu avea acces niciun alt ataşat militar, nici rus, nici chinez. Aveau ei politica lor de reţinere faţă de marile puteri, chiar dacă au murit acolo 2 milioane de chinezi în timpul războiului coreean. Plus că erau foarte multe delegaţii, şi la nivelul schimbului pe linie de armament, plus că de regulă copreşedinte la delegaţiei sau al comisiei guvernamentale era atât de controversatul general Vasile Ionel, era o comisie economică, erau foarte multe asemenea organisme menite să întărească colaborarea pe toate liniile.”



    România exporta în Coreea o mare cantitate de camioane, autoturisme, maşini-unelte şi produse din sectoare industriale. ”Nu a fost o cerere de a mea care să nu fi fost satisfăcută, fie şi personală. Eu am avut nişte necazuri cu unul dintre copii care erau în ţară, şi s-a ajuns până la ministru care s-a dat jos din avion ca să poată veni soţia în ţară şi să aibă grijă de copil. Nu eram eu acela care să facă tot felul de cereri, dar atunci a fost o situaţie mai gravă şi atunci am făcut un apel. Dar îţi veneau foarte repede în întâmpinare, aveam acces unde nu avea nimeni acces, de la fabricile lor de armament subterane până la fortificaţiile de pe linia de centură. În legătură cu armele, furau de unde puteau. Alergau cu limba scoasă ca să-şi facă industrie de armament. Lucrau în nişte condiţii de evul mediu, dar scoteau arme. Vreau să spun condiţii foarte-foarte grele, ca pe vremea lui Ştefan cel Mare, când a făcut primele guri de foc din tulpini de cireş.


    Au făcut oţeluri speciale pentru guri de foc în nişte condiţii în care te minunai cum naiba au putut le fabrice, când la noi ţi se cerea tot timpul să mergi în Occident să te informezi, cu investiţii şi pe bani mulţi. Mai era o a doua chestiune: era problema de mobilizare a coreeanului, care se afla acum între patru mari pietre de moară, cele patru imperii: ruşii, chinezii, japonezii şi americanii. Primeau de la noi strunguri automate, făcute la Arad sau la Braşov. Şi noi vedeam ce făceau: scoteau etichetele care erau pe strung, pe care scria în limba română ”produs la …”, şi puneau alte etichete în limba coreeană, şi le trimiteau în sud şi spuneau că au fost fabricate de către nord-coreeni. Ni se raporta ce făceau, dar noi nu le ziceam nimic. Dar furau şi de la alţii, nu doar de la noi.”



    Prietenia dintre România şi Coreea de Nord ajunsese una legendară. Unii istorici afirmă că Nicolae Ceauşescu a fost puternic influenţat de stilul coreean de muncă şi viaţă. După anul de graţie 1989, relaţiile dintre cele două ţări aveau să cunoască o reevaluare substanţială.

  • Peninsula Coreea, o bombă cu ceas?

    Peninsula Coreea, o bombă cu ceas?

    Putere nucleară militară de la primul său test în 2006, Coreea de Nord a acceptat în 2007 să-şi întrerupă activităţile atomice în schimbul unui ajutor economic şi a unor garanţii de securitate. Recent, însă, Phenianul şi-a anunţat intenţia de a reporni un reactor nuclear închis în 2007 şi a lăsat să se înţeleagă că ar putea relua îmbogăţirea uraniului în scopuri militare. Anunţul survine în contextul în care Coreea de Nord este angajată într-un război al declaraţiilor cu Washingtonul şi Seulul, ameninţând că va lansa atacuri cu rachete asupra SUA şi că va invada Coreea de Sud. De decenii, Peninsula Coreeană cunoaşte intensificări bruşte ale tensiunilor, urmate de perioade de acalmie.



    Cu ce este diferită situaţia de acum? Analistul politic Bogdan Chirieac: De existenţa armei nucleare. Înţeleg că experţii americani au stabilit că în acest moment, Coreea de Nord nu are totuşi capacitate de a fabrica focoase nucleare capabile de a fi transportate de rachete. Deci, ce detonează ei acolo, ce au detonat, de fapt – Coreea de Nord, dacă vă vine să credeţi, face parte acum din clubul ţărilor nucleare – deşi nu s-a pus problema ca Phenianul să semneze Tratatul de neproliferare – ei bine, focoasele pe care ei le-au detonat subteran probabil că sunt mult prea mari pentru a putea fi transportate de rachete. Au şi rachete, au testat rachete, una de curând, care a şi căzut în Marea Japoniei, deci, cu alte cuvinte, SUA şi Coreea de Sud consideră că e vorba deocamdată doar de ameninţări, cum au mai fost.”



    Situaţia din Peninsula coreeană este discutată şi în cadrul instituţiilor europene, care ar putea decide noi sancţiuni la adresa Coreei de Nord. Corespondentul Radio România la Bruxelles, Luminiţa Apostol: UE ar putea impune noi sancţiuni la adresa Coreei de Nord, dacă situaţia o va impune, această posibilitate fiind, în prezent, în stadiul de analiză, la nivelul statelor membre. Un înalt responsabil european a declarat, sub acoperirea anonimatului, că noi sancţiuni ar putea fi decise de europeni dacă Phenianul va lansa o nouă rachetă sau va face un nou test nuclear. Ultimele sancţiuni au fost impuse de europeni la 18 februarie, la puţin timp după testul nuclear efectuat de Coreea de Nord. Cu noile sancţiuni, statelor europene le sunt interzise orice importuri sau exporturi ale unor componente esenţiale pentru rachetele balistice, ca şi comerţul cu aur şi metale preţioase. De asemenea, 26 de persoane au interdicţie de viză pentru teritoriul statelor Uniunii, iar pentru 33 de companii nord-coreene, au fost blocate bunurile de pe teritoriul european. Ideea impunerii de sancţiuni, la adresa Băncii nord-coreene de comerţ exterior, este studiată şi ea de europeni – a confirmat acelaşi înalt responsabil, însă el a precizat că statele Uniunii se gândesc şi la ceea ce a numit consecinţele adverse pe care aceste sancţiuni le-ar putea avea asupra ambasadelor europene de la Phenian, dar şi asupra populaţiei nord-coreene.”



    Europenii contează pe rolul foarte însemnat al Chinei, dar şi pe cel al Rusiei, pentru a convinge Coreea de Nord să revină la masa negocierilor. Beijingul s-a pronunţat, deja, în această problemă, declarând că nu doreşte să vadă haos în Peninsula Coreea. După ce Phenianul i-a avertizat pe cetăţenii străini din Coreea de Sud să părăsească ţara din cauza riscului izbucnirii unui război, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Hong Lei, a anunţat că ţara sa se opune luării de noi măsuri, de către oricare dintre cele două părţi, care ar putea agrava situaţia în Peninsula Coreea. Moscova, la rândul său, a declarat că ţările G8 (SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Canada şi Rusia) resping atitudinea provocatoare a Coreii de Nord şi a îndemnat părţile aflate în conflict să continue pe calea diplomaţiei pentru a calma situaţia din ce în ce mai tensionată din nord-estul Asiei. Sumele investite în zonă pentru înarmare sunt considerabile. Din nou, Bogdan Chirieac: Coreea de Nord a cheltuit anul trecut aproape 9 miliarde de dolari pe înarmare, Coreea de Sud, 35 de miliarde de dolari, dar sigur că diferenţa de PIB este enormă între Nord şi Sud, în Nord este foamete, pur şi simplu foamete. Ţineţi minte că data trecută, la Kim Jong-il, tatăl lui Kim Jong-un, au stabilit să primească orez în schimbul permisiunii ca Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică să amplaseze camere de luat vederi în reactoarele nord-coreene, tocmai pentru a nu dezvolta arma nucleară, lucru care între timp s-a întâmplat, primind deci mâncare, orez. E cunoscut faptul că în Coreea de Nord oamenii mănâncă rădăcini şi coji de copaci. Deci, poporul este ţinut în asemenea condiţii, terorizat, pur şi simplu, cum au văzut prin imaginile din satelit, în puşcării politice enorme şi cu toate acestea, comunitatea internaţională face mult prea puţin, mult prea puţin pentru a îndepărta, până la urmă, o aberaţie politico-militară.” Nu te poţi juca în acest mod cu armament nuclear la frontiera lumii civilizate, mai spune Bogdan Chirieac, care vede o posibilă soluţie în urma unor negocieri între SUA şi China.