Tag: coregraf

  • Weekend cu prietenii 29.05.2021

    Weekend cu prietenii 29.05.2021

    Edward Clug, coregraf bihorean de renume internațional în domeniul baletului contemporan la Teatrul Naţional din Maribor, Slovenia:




  • Răzvan Mazilu şi cabaretul

    Răzvan Mazilu şi cabaretul

    Dansatorul, coregraful şi, de ceva vreme, şi
    regizorul Răzvan Mazilu aducea în urmă cu doi ani pe scena Teatrului German din
    Timişoara partituri celebre precum Cabaret sau Money, Money, printr-un
    spectacol care a avut mare succes la public, dar şi în rândul criticilor:
    musicalul Cabaret de Joe Masteroff. Daniela Török şi Georg Peetz au fost
    nominalizaţi la Premiile UNITER 2015: Daniela Török, la categoria Cea mai bună
    actriţă în rol principal pentru rolul Sally Bowles, iar Georg Peetz la
    secţiunea Cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul Conférencier. La un
    an după producţia Cabaret, un musical despre lumea cabaretului, în toamna lui
    2015, Răzvan Mazilu a venit pe scena bucureşteană, cu un spectacol de cabaret
    burlesc, Mon Cabaret Noir, o producţie de dimensiuni mult mai mici, creată
    într-un spaţiu independent, Teatrelli.


    Răzvan Mazilu: Într-o viaţă
    anterioară, cred că am trăit în epoca interbelică. Cred că am un simţ, o
    intuiţie către zona de spectacol. De aceea m-a atras şi celebrul titlu
    Cabaret, pe care l-am montat la Timişoara. Mă interesează genul, mă informez,
    mă documentez permanent. Am început genul acesta de cabaret odată cu Îngerul
    albastru, proiectul meu de la Teatrul Odeon din 2001. Spectacolul este după
    romanul lui Heinrich Mann şi după filmul cu Marlene Dietrich, care a făcut-o
    celebră. Atunci am simţit că poate să îmi placă zona aceasta. Apoi, m-am mai
    întâlnit cu cabaretul odată cu one-man show-ul Sell me, realizat împreună cu
    coregraful Florin Fieroiu, un spectacol de o jumătate de oră, în care dansam pe
    muzica de cabaret a interpretei Eartha Kitt şi pe care l-am jucat în spaţii
    neconvenţionale. De atunci, mi-am promis să revin asupra acestui univers. Îmi
    doresc să fac musical, pentru că este genul care mă reprezintă pe mine cel mai
    bine, pentru că este un gen probat la public. Musicalul este o formă ce
    sincretizează dansul, teatrul şi muzica în armonie cu sensibilitatea publicului
    de azi. Este un gen de care publicul are nevoie, un gen de entertainment
    inteligent, cultural, nu doar divertisment, ci şi un tip de spectacol care
    poate ridica întrebări, probleme. Aşa cum am făcut-o cu The Full Monty, la
    Teatrul Naţional din Timişoara sau Cabaret la Teatrul German de Stat din
    Timişoara, care sunt nişte poveşti cu tâlc, poveşti din care publicul învaţă
    ceva.


    Într-o lume în care televiziunea promovează masiv
    divertismentul facil, există acest pericol şi în zona teatrului. Răzvan Mazilu
    a reuşit să stabilească împreună cu toţi actorii cu care a lucrat o direcţie
    profesionistă. În primul rând, problematica pe care am ales-o
    nu te lasă să cazi într-un divertisment facil sau de un gust îndoielnic.
    Titlurile pe care mi le-am ales sunt nişte propuneri, pe cât de curajoase, pe
    atât de profunde, sunt nişte capodopere ale genului. Fiind şi foarte bine
    scrise, şi foarte bine compuse şi eu ştiind foarte bine ce vreau de la fiecare
    proiect, acestea ridică interpretul, îi îmbogăţesc mijloacele de experesie
    artistică, un actor evoluează atunci când lucrează într-un musical, pentru că
    este un gen de spectacol complex şi foarte elaborat, la care se munceşte foarte
    mult, la care am încercat să ridic tot timpul ştacheta performanţei şi a
    virtuozităţii.


    Povestea
    spectacolului Mon Cabaret Noir este strâns legată de cea a punerii în scenă a
    musicalului Cabaret. Pentru că înainte de a începe lucrul la celebra producţie,
    a plecat să se documenteze la Berlin. Căutând umbre din cabaretul de altădată,
    dinaintea celui de-al doilea război mondial, Răzvan Mazilu a descoperit-o pe
    Anita Berber, dansatoare, coregrafă, actriţă de mare succes din anii 20,
    personalitate avangardistă, rebelă, care le-a inspirat pe mult mai celebrele
    Marlene Dietrich şi Greta Garbo. Răzvan Mazilu: este un
    musical cabaret, pentru că este vorba despre lumea cabaretului interbelic, din
    Berlinul anilor 20, pentru că personajul principal, Anita Berber, a fost o
    dansatoare şi coregrafă ce activa în cabaretul underground berlinez din acei
    ani. Este un musical, pentru că l-am gândit asemenea unui musical de tip
    jukebox, în care am preluat anumite melodii, mai mult sau mai puţin celebre din
    întreaga istorie a muzicii, din anii 20 până la muzica contemporană. Am preluat
    cântece potrivite şi care întregesc dramaturgic povestea pe care am construit-o
    tot eu. Noir, pentru că accesează nişte zone foarte noir, foarte dark ale personalităţii
    umane şi pentru că personalitatea centrală, Anita Berber, a fost plină de
    umbre. De lumini, dar şi de umbre foarte interesante.


    Pentru Mon Cabaret Noir, Răzvan Mazilu a ales
    patru actriţe foarte talentate, cu personalităţi puternice şi foarte diferite:
    Alina Petrică, Anca Florescu, Ana Bianca Popescu şi Ilona Brezoianu. Pentru a
    juca cu succes într-un musical sau un spectacol de cabaret este nevoie de
    talent, dar şi de disciplină şi rigoare, calităţi ce definesc şi trupa
    Teatrului German din Timişoara, cu care Răzvan Mazilu a lucrat pentru
    Cabaret. Coregraful Răzvan Mazilu: Un actor de cabaret
    trebuie să ştie să cânte, să danseze, să fie actor, să spună proză, să aibă
    disponibilitatea de a înţelege că este un alt gen, un alt tip de rostire pe
    scenă. Trebuie să aibă o stare ludică permanentă, să fie apt să facă orice, să
    se joace, să stea în cap, să spună şi să cânte textul stând în cap. Să aibă
    curaj, să nu fie pudic, să fie provocator, să fie carismatic, să ştie să
    zâmbească şi să fie deschis, într-o permanentă relaţie cu publicul. Pentru că
    este clar, face parte din legea spectacolului de cabaret, că există o relaţie
    permanentă şi directă între actori şi public.

  • Coregraful Gigi Căciuleanu, premieră la Sibiu

    Coregraful Gigi Căciuleanu, premieră la Sibiu

    Sunt extraordinar de fericită! Gigi Căciuleanu emană atâta bucurie de a trăi, are o asemenea capacitate de a dărui cum nu am întâlnit niciodată în viaţa mea. Iar spectacolul este absolut fantastic! Este foarte bogat acest “Mozart Steps”, are mai multe straturi de lectură. Creaţiile lui Căciuleanu au o calitate foarte subtilă. Nu ştiu cum face, dar ajunge să te atingă în straturile tale cele mai profunde. Chiar şi cei care nu sunt obişnuiţi cu astfel de reprezentaţii, este imposibil să nu aibă un şoc emoţional, vizual, estetic, de orice natură. Totdeauna am considerat că, dacă un creator simte nevoia să se explice, înseamnă că, pe undeva, construcţia nu este desăvârşită. La Gigi Căciuleanu, cu acest spectacol, nu mai am nevoie de nicio explicaţie. Totul e atât de frumos înălţat, şi construit, şi aşezat, şi cu atâta profunzime, şi atâtea nuanţe!”.



    Prin aceste superlative şi-a descris emoţia “la cald”, imediat după spectacol, celebra fostă prim-balerină a Operei Naţionale Bucureşti Simona Şomăcescu. Este vorba despre premiera spectacolului de teatru coregrafic “Mozart Steps”, o producţie a Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu, care a marcat deschiderea stagiunii şi împlinirea a 225 de ani de teatru la Sibiu.



    “Mozart Steps” a fost creat de coregraful Gigi Căciuleanu pornind de la muzica volumelor 1 şi 2 ale albumului “Mozart in Egypt/ Mozart în Egipt”, aparţinând muzicianului Hughes de Courson şi profesorului egiptean Ahmed al Maghreby. Cei doi au realizat o fuziune între opera lui Mozart şi sunetele, ritmurile şi instrumentele specifice muzicii egiptene contemporane, creaţia lor fiind considerată un adevărat fenomen muzical.



    Gigi Căciuleanu:Este Mozart văzut prin ochii” sau, mai bine zis, auzit prin urechile” muzicii orientale. Şi, o să vă miraţi, câteodată muzica aceea care vine din Egipt seamănă foarte mult cu muzica noastră din Maramureş, din Transilvania — muzica de bucium, de fluier… Asta m-a izbit când am auzit acest album. Este un Mozart mai special. Mozart este pentru mine, pe lângă un geniu al muzicii, şi unul dintre primii europeni. A scris şi în germană, şi în italiană… Un fel de Shakespeare al muzicii, care ne-a plimbat dintr-o ţară în alta. Muzica, pe undeva, o am în minte şi în corp şi o aştept de foarte multă vreme, de când a apărut această muzică pe piaţă. Am cumpărat-o şi mă gândesc la ea. Şi, iată, mi s-a dat ocazia să lucrez la Sibiu cu actori, de data aceasta. Nu există niciun dansator”.



    Într-adevăr, din distribuţia spectacolului de teatru coregrafic “Mozart Steps” fac parte actori de la secţia română şi de la secţia germană a Teatrului “Radu Stanca”, precum şi studenţi de la secţia de Actorie a Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu. Gigi Căciuleanu, despre cum a creat dans cu actorii Naţionalului sibian. Ei sunt toţi nişte dansatori înnăscuţi. Am descoperit că sunt foarte talentaţi. E foarte greu spectacolul pentru ei, pentru că problematica este cea de dans, cu strângeri de spaţiu, cu energii care trebuie dozate la maxim. Dar să nu credeţi că este un spectacol de “dănţuială”, cum îi spun eu. Este un spectacol în care se dansează în sensul cel mai nobil al cuvântului, în care mişcarea şi grupul au rolul principal. De aceea se şi cheamă teatru coregrafic, pentru că regia este organizată ca o coregrafie. Nu am vrut să arate, să se mascheze în dansatori sau balerine, balerini. Dimpotrivă, am vrut să-şi asume corpurile de oameni “normali”, adică, un bărbat şi o femeie, aşa cum este şi cel care stă pe scaun şi ne priveşte. Am ţinut foarte mult la acest lucru. Şi întotdeauna ţin. Chiar şi cu dansatorii încerc să obţin acest lucru”.



    De altfel, şi publicul de la premieră a remarcat performanţa ieşită din comun a dansActorilor, cum îi place lui Gigi Căciuleanu să îi numească.



    Coregrafa Simona Şomăcescu, fostă şefă a baletului Operei Naţionale Bucureşti:Dacă m-ar fi dus cineva legată la ochi în sală, nu mi-ar fi spus unde mă aflu şi pe cine am în faţa mea, eu niciodată n-aş fi zis că ei sunt, de fapt, actori. Să nu uităm următorul lucru: de obicei spunem da, uite, a reuşit să mişte actorii. Nu este aşa. Îţi trebuie şi un simţ, un instinct muzical. Nu doar pui un actor să dea din mâini şi din picioare. Îţi trebuie şi o intuiţie a mişcării, o inteligenţă a mişcării, o intuiţie muzicală — cum suprapune, cum filtrează mişcarea prin propriul trup, prin inteligenţă… Acestea sunt date native.



    Unul dintre dansActorii care au impresionat în mod special publicul şi chiar şi pe Gigi Căciuleanu a fost actriţa Diana Fufezan, aflată la prima colaborare cu coregraful. Când am aflat că sunt luată în proiect, a fost o fericire cum rar am avut, pentru că, încă de la casting, am simţit că înţeleg ce vrea, din felul în care vorbea. Care a fost cea mai mare provocare? Provocări au fost toate, pentru că e ca mersul pe sârmă, cum ne zice Gigi Căciuleanu. Să îmi păstrez forţa şi fragilitatea în acelaşi timp. Au fost momente în care am simţit că nu mai pot din punct de vedere fizic, dar am strâns din dinţi şi am mers mai departe. A fost o seară în care am stat să lucrez duetul cu Florin până pe la ora 1 noaptea — noi am rămas după repetiţii cu Gigi, de pe la ora 10 seara. Atunci ne-a dus la extenuare, pentru că ne-a zis că dansul nu se face decât pe extenuare maximă. Şi atunci, într-adevăr, am simţit o eliberare şi din clipa aceea am ştiut că pot să mă arunc să fac orice.



    Dacă vă întrebaţi de ce în titlul spectacolului apare cuvântul “steps”, răspunsul creatorului Gigi Căciuleanu a fost: “Pentru că pasul este elemental de dinamică spaţială care ne este comun nouă tuturor. Prima verigă, atât a unui dans, cât şi a unei simple plimbări…”.


    Spectacolul de teatru coregrafic “Mozart Steps” urmează să fie prezentat în programul oficial al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia 2014.