Tag: Cornel Mihalache

  • „Phoenix: Har/Jar“ – fesselnde Doku über legendäre rumänische Rockband

    „Phoenix: Har/Jar“ – fesselnde Doku über legendäre rumänische Rockband





    Der Film Phoenix: Har/Jar“ (zu deutsch in etwa: Phoenix: Gabe und Glut“) kam am 20. Januar in die Kinos. Die Doku von Cornel Mihalache, ein Projekt, das 2022 vom rumänischen Fernsehen TVR über den hauseigenen Verlag produziert wurde, bringt bewegende Bekenntnisse von Zeitzeugen über die Mitglieder der 1962 in der westrumänischen multiethnischen und kosmopolitischen Stadt Timișoara (Temeswar) gegründeten Band zusammen. Die erfolgreichsten Alben von Phoenix wurden in den Jahren 1971 bis 1977 von Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Josef (alias Ioji/Józsi) Kappl, Costin Petrescu und Valeriu Sepi komponiert: Cei ce ne ne-au dat nume“ (Die uns den Namen gaben) (1972), Meșterul Manole“ (Meister Manole“) (1973), Mugur de fluier“ (Flötenknospe“) (1974) und Cantafabule“ (Singfabeln“) (1975).



    Viele der auf diesen Alben enthaltenen Songs basieren auf Texten, die von zwei begnadeten Künstlern, dem Dichter Șerban Foarță und dem späteren Filmregisseur Andrei Ujică, geschrieben wurden. Die Doku Phoenix. Har/Jar“ bringt Mitglieder der Band aus der Zeit vor ihrer Ausreise aus dem kommunistischen Rumänien im Jahr 1977 zusammen und beleuchtet wichtige Momente in der turbulenten Chronologie der Band, von ihren ersten Auftritten 1962 unter dem Namen Sfinții“ (Die Heiligen“) bis zum heutigen Tag in einer veränderten Besetzung. Der Dokumentarfilm rekonstruiert Ereignisse, die sich während der Erfolgsgeschichte der Band zugetragen haben, erzählt, wie die Musiker ins Visier der Geheimpolizei Securitate gerieten, beleuchtet die Momente ihrer Abreise aus Rumänien und berichtet über die Aktivitäten der Band vor und nach der Revolution von 1989. Claudia Nedelcu Duca, Produzentin und Co-Autorin des Drehbuchs zum Dokumentarfilm Phoenix. Har/Jar“, gibt einige Details zur Entstehung des Films preis:



    Es ist eine Geschichte, die all die Legenden durchleuchtet, die die Band seit 60 Jahren begleiten, ein Film, in dem alle Bandmitglieder anwesend sind. Cornel Mihalache und ich haben uns mit Hilfe des TVR-Verlagshauses daran gemacht, diese sehr spannende Geschichte zu erzählen. Der Klatsch und die Missverständnisse, die die Seiten der Boulevardpresse füllten, sind zweitrangig und schmälern nicht im Geringsten den enormen Beitrag, den diese Menschen zur Entwicklung der Rockmusik in Rumänien geleistet haben. Wir haben im Film sowohl die Zeit vor 1977 eingefangen, als die Bandmitglieder beschlossen, Rumänien zu verlassen, als auch alle nachfolgenden Versuche, sich wieder zusammenzufinden, Versuche, die immer noch ein interessiertes Publikum zu den Konzerten locken, ein treues Publikum, das die Phoenix-Songs in- und auswendig kennt und immer mitsingt. Der Film zielt lediglich darauf ab, Menschen hervorzuheben, die sowohl Opfer als auch Helden dieser Zeit gewesen sind. Wir hatten uns vorgenommen, eine Geschichte zusammenzutragen, die von allen Bandmitgliedern erzählt wird, und wir haben es geschafft, jedem eine Stimme zu geben, der noch unter uns weilt und in der einen oder der anderen Weise in Phoenix mitgewirkt hat. Wie ich schon sagte, haben wir versucht, nichts auszulassen, um einzufangen, was mit der Band auch nach den 1990ern passiert ist. Für mich ist der Film sehr emotional, er ist wie ein Puzzle, das wir zusammen mit Roxana Elekes, die für den Schnitt zeichnet, aus den Perspektiven der Künstler erstellt haben, die man in der Dokumentation sieht. Im Grunde haben wir eine Geschichte, die die Mitglieder von Phoenix selbst erschaffen, eine emotionale Geschichte, die dramaturgisch sehr gut artikuliert ist. Meiner Meinung nach ist das ein Film, den man nicht verpassen sollte.“




    Mircea Baniciu, ehemaliger Leadsänger von Phoenix und Gründungsmitglied der späteren Folk-Band Pasărea Colibri“, wurde 1971 in Phoenix aufgenommen, als er noch Erstsemester an der Fakultät für Architektur war. Das war der Moment, in dem sich sein Leben dramatisch veränderte. Wir sprachen mit Mircea Baniciu über die Blütezeit der Band, 1971–1977.



    Ich möchte erwähnen, dass wir die guten Momente, die besten Momente in unserer Karriere auch anderen Künstlern und Freunden verdanken, mit denen wir zusammengearbeitet haben. Ich möchte nicht, dass es so aussieht, als ginge es bei Phoenix nur um uns, die Bandmitglieder, wir hatten ja ein ganzes Team hinter uns. Ich möchte vor allem diese gro‎ßen Lyriker erwähnen: Șerban Foarță, Andrei Ujică, Victor Cârcu, Victor Șuvăgău. Wir hatten auch andere Künstler um uns herum und wir haben immer mit all diesen Freunden zusammengearbeitet, sie haben uns sehr geholfen, sie standen uns sehr nahe. Phoenix war eine Art eingeschworene Gemeinschaft, wir sahen uns sehr oft und verbrachten viel Zeit miteinander, das waren Dinge, die uns einst verbanden. Ich spreche nicht nur von unseren wichtigen Auftritten, sondern auch von unseren Urlauben, die wir gemeinsam verbrachten, und ich denke, sehr wichtig war, dass wir in Timișoara lebten, einer kosmopolitischen Stadt sogar während des Kommunismus. Und die Atmosphäre dort hat uns einander näher gebracht. Au‎ßerdem ist bekannt, dass es in der kommunistischen Zeit nicht viele Freiheiten gab. Schon bei unseren ersten Auftritten verspürten wir eine gro‎ße Freude. Es gab Momente der Ekstase auf der Bühne, und diese Energie erreichte das Publikum, das uns dafür liebte und schätzte.“



    Zeitgleich mit der Premiere des Films Phoenix. Har/Jar“ wurde ein gleichnamiges Buch herausgebracht. Es enthält Interviews aus den Jahren 1962–1989 und grafische Einlagen aus den Akten der Securitate über die Band, die aus dem Bestand der Behörde für die Aufarbeitung des Securitate-Archivs stammen. Die im Buch zusammengetragenen Texte enthalten vollständige Transkripte von Interviews, die in den TVR-Studios und an anderen Orten im In- und Ausland geführt wurden.

  • „Phoenix. Har/Jar”, un documentar ti legendara trupă Phoenix

    „Phoenix. Har/Jar”, un documentar ti legendara trupă Phoenix

    Dupu 60 di ani di la thimilliuseari, membrilli a leghendarăllei trupă rock Phoenix s-adunară, tru premieră, tru filmul documentar Phoenix. Har/Jar”, cari avu premiera tru cinematografe pi 20 yinaru. Filmul regizat di Cornel Mihalache, un proiect realizat tru 2022 di Televiziunea Română pritu Casa di Producție TVR, adună mărturii emoționante ti membrii a formațillei timilliusită tru 1962, la Timișoara.



    Aţeali nai ma spectaculoase albume ale formație Phoenix fură compuse tru perioada 1971-1977, di Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Ioji Kappl, Costin Petrescu, Valeriu Sepi: “Atelli ţi nă deadiră numa” (1972), “Meşterul Manole” (1973), “Mugur di fluier” (1974), “Cantafabule” (1975). Multe ditu melodiile incluse tru aesti albume beneficiază di textele scrise di doi multu talentaț artiști, Șerban Foarță și Andrei Ujică. Phoenix. Har/Jar adună membrilli a formațillei ditu perioada di năinti tra s’fugă ditu România comunistă, tru 1977, și cundilleadză momentele importante ditu cronologia tumultuoasă a trupillei, di la primile apariții ditu 1962 sum numa di Sămţăllii”, până tru aestu kiro. Documentarul prezintă, tru premieră, lucărli pritu cari tricură muzicienii tru văsilie, ligătura cu Securitatea, momentulu a fugăllei ditu România și activitatea trupăllei ninte și după Revoluția ditu ’89. Claudia Nedelcu Duca, producătoare și coscenaristă a documentarlui Phoenix. Har/Jar”:



    “Easti ună pirmituseari cari ș-pripusi s’facă luñină tru tute leghendile cari nsuțără trupa tu kirolu a aţiloru 60 di ani, un film tru cari tuț membrilli a trupăllei suntu prezență. Mini și Cornel Mihalache nă pripusimu, cu agiutorul a Casăllei di Producție TVR, să spunem aestă pirmituseari, cari easti ună multu mşeată. Cancanurle și niakicăserli cari umplură paginile a ziarelor di senzație suntu lucri secundari, minutişuri cari nu știrbescu valoarea babageană pi cari aești oameni u reprezentară și u reprezintă tră muzica rock ditu România. Vinimu tru film ahât cu perioada di năinti di 1977, când membrii a trupillei apufusescu s’fugă ditu România, ama și tute cilăstăserli di ma amantu tra să s’adună, cari adună la concerte ma largu public interesat, public cari fredonează melodiile Phoenix. Filmul nu ș-pripune dicât s’bagă tru valoare niște oameni cari fură tutunăoară victime și eroi a aţillei perioadă. Aestu easti lucrul pi cari nă lu-pripusimu, s’realizăm ună pirmituseari cari s’hibă spusă di tuț membrii trupăllei, și aprăftăsimu s’lă domu zborlu a tutulor aţiloru cari tricură pritu Phoenix și cari suntu tru bană. Cum spuşu, minduim snu alăsămu ici ţiva nanăparti, să lom pi napandica tut ţi s’feaţi cu trupa și după anii 90. Mini ăñi pari că filmul are extrem di multă emoție, easti ca un puzzle pi cari noi, deadunu cu Roxana Elekes, cari semnează montajul, lu adramu ditu videala a artiștilor pi cari îlli videț tru documentar. Practic, avem ună pirmituseari pi cari membrii trupii Phoenix reușesc să u creeadză, ună pirmituseari emoționantă, multu ghini articulată dramaturgic. Tru opinia mea, easti un film cari nu lipseaşti s’hibă ratat.”



    Mircea Baniciu, fostu solist vocal ali formație Phoenix și membru fondator al trupălleii Pasărea Colibri, fu cooptat tru Phoenix tru 1971, când eara studentu tru primlu an la Facultatea di Arhitectură. Fu momentul tru cari bana a lui s-alăxi radical. Zburămu cu Mircea Baniciu ti perioada di glorie a trupăllei, añilli 1971-1977:



    Voi să spun că momentele bune, nai ma bune, le datorăm și alăntor artiști și soţ cu cari colaborămu. Nu voi să s’akicăsească că Phoenix s-rezumă maş la noi, la membrilli a formațiillei, avum dinăpoi ună parei mari. Va-lli aduc aminti, prota ş-prota, pi aești textieri di mare valoare, Șerban Foarță, Andrei Ujică, Victor Cârcu, Victor Șuvăgău. Am avut, di asemenea, tru preajma noastră și alți artiști și cu toți acești prieteni am colaborat mereu, ei ne-au ajutat foarte mult, ne-au fost foarte aproapi. Trupa Phoenix avea ună mentalitate di club, nă vidam multi ori și triţeamu cabaia kiro deadunu, fură lucri cari nă adună un kiro. Spunu ti momentele noastre importante, ama și ti vacanțe, și minduescu că multu important fu că bănamu Timișoara, un căsăbă cosmopolit nica și tru kirolu a comunismului. Și atmosfeara di aclo nă adusi ma aproapea un-alantu. Ma multu, să știe că perioada atea comunistă nu ță dişcllidea dipu multi posibilităț. Tră noi, tru perioada di ahuhrită, Phoenix nsimnă ună multu mari haraua. Eara momenti di extaz pi scenă și energia aţea agiumsi la spectatori, la atelli cari spusiră vreari tră noi ti atea ti adrămu.”



    Premiera a filmului fu dublată di lansarea a cartillei Phoenix. Har/Jar ţi conțăne interviuri ditu perioada 1962-1989 plus inserturi grafice ditu Arhivele Securității, țănute di Consiliul Național tră Studierea Arhivelor Securitatillei. Textile prezentate tru carte conțăn transcrierea integrală a interviurilor realizate tru studiourile TVR și tru alte locații ditu țară și xiinătati.


    Autoru: Corina Sabău


    Armânipsearea: Taşcu Lala























  • „Phoenix. Har/Jar”, un documentar despre legendara trupă Phoenix

    „Phoenix. Har/Jar”, un documentar despre legendara trupă Phoenix

    La 60 de ani de la înființare, membrii legendarei trupe rock Phoenix s-au reunit, în premieră, în filmul documentar Phoenix. Har/Jar, care a avut premiera în cinematografe pe 20 ianuarie. Filmul regizat de Cornel Mihalache, un proiect realizat în 2022 de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR, adună mărturii emoționante despre membrii formației înființată în 1962, la Timișoara.



    Cele mai spectaculoase albume ale formației Phoenix au fost compuse în perioada 1971-1977, de Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Ioji Kappl, Costin Petrescu, Valeriu Sepi: Cei ce ne-au dat nume (1972), Meşterul Manole (1973), Mugur de fluier (1974), Cantafabule (1975). Multe dintre melodiile incluse în aceste albume beneficiază de textele scrise de doi foarte talentați artiști, Șerban Foarță și Andrei Ujică. Phoenix. Har/Jar reunește membrii formației din perioada de dinaintea plecării din România comunistă, în 1977, și punctează momentele importante din cronologia tumultuoasă a trupei, de la primele apariții din 1962 sub numele de Sfinții, până în prezent. Documentarul prezintă, în premieră, întâmplările prin care au trecut muzicienii în țară, relația cu Securitatea, momentelul plecării din România și activitatea trupei înainte și după Revoluția din 89. Claudia Nedelcu Duca, producătoare și coscenaristă a documentarului Phoenix. Har/Jar:



    “E o poveste care și-a propus să facă lumină în toate legendele care au însoțit trupa pe parcursul celor 60 de ani, un film în care toți membrii trupei sunt prezenți. Eu și Cornel Mihalache ne-am propus, cu ajutorul Casei de Producție TVR, să spunem această poveste, care este una foarte frumoasă. Cancanurile și neînțelegerile care au umplut paginile ziarelor de senzație sunt lucruri secundare, amănunte care nu știrbesc valoarea uriașă pe care pe care acești oameni au reprezentat-o și o reprezintă pentru muzica rock din România. Am surprins în film atât perioada de dinainte de 1977, când membrii trupei hotărăsc să plece din România, dar și toate încercările ulterioare de a se reuni, încercări care adună la concerte în continuare public interesat, public care fredonează melodiile Phoenix. Filmul nu-și propune decât să pună în valoare niște oameni care au fost totodată victime și eroi ale acelei perioade. Acesta este lucrul pe care ni l-am propus, să realizăm o poveste care să fie spusă de toți membrii trupei, și am reușit să le dăm cuvântul tuturor celor care au trecut prin Phoenix și care sunt în viață. Cum am mai spus, am încercat să nu omitem nimic, să surprindem ce s-a întâmplat cu trupa și după anii 90. Mie mi se pare că filmul are extrem de multă emoție, e ca un puzzle pe care noi, alături de Roxana Elekes, care semnează montajul, l-am creat din perspectivele artiștilor pe care îi vedeți în documentar. Practic, avem o poveste pe care membrii trupei Phoenix reușesc să o creeze, o poveste emoționantă, foarte bine articulată dramaturgic. În opinia mea, este un film care nu trebuie ratat.



    Mircea Baniciu, fost solist vocal al formației Phoenix și membru fondator al trupei Pasărea Colibri, a fost cooptat în Phoenix în 1971, pe când era student în primul an la Facultatea de Arhitectură. A fost momentul în care viața lui s-a schimbat radical. Am vorbit cu Mircea Baniciu despre perioada de glorie a trupei, anii 1971-1977:



    Vreau să spun că momentele bune, cele mai bune, le datorăm și altor artiști și prieteni cu care am colaborat. N-aș vrea să se înțeleagă că Phoenix s-a rezumat doar la noi, la membrii formației, am avut în spate o întreagă echipă. Îi voi menționa, în primul rând, pe acești textieri de mare valoare, Șerban Foarță, Andrei Ujică, Victor Cârcu, Victor Șuvăgău. Am avut, de asemenea, în preajma noastră și alți artiști și cu toți acești prieteni am colaborat mereu, ei ne-au ajutat foarte mult, ne-au fost foarte aproape. Trupa Phoenix avea cumva o mentalitate de club, ne vedeam foarte des și petreceam foarte mult timp împreună, au fost lucruri care ne-au unit la un moment dat. Mă refer la momentele noastre importante, dar și la vacanțe, și cred că foarte important a fost că locuiam la Timișoara, un oraș cosmopolit chiar și în timpul comunismului. Și atmosfera de acolo ne-a adus mai aproape unii de ceilalți. În plus, se știe că perioada aceea comunistă nu-ți oferea prea multe posibilități. Pentru noi, în perioada sa de început, Phoenix a însemnat o foarte mare bucurie. Au fost momente de extaz pe scenă și energia aceea a ajuns la spectatori, la cei care ne-au iubit și au apreciat ceea ce am făcut.



    Premiera filmului a fost dublată de lansarea cărții Phoenix. Har/Jar ce conține interviuri din perioada 1962-1989 plus inserturi grafice din Arhivele Securității, deținute de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Textele prezentate în carte conțin transcrierea integrală a interviurilor realizate în studiourile TVR și în alte locații din țară și străinătate.





  • Reenactment: Tänzerin Lizica Codreaunu in der Werkstatt von Brâncuşi

    Reenactment: Tänzerin Lizica Codreaunu in der Werkstatt von Brâncuşi

    Die Tänzerin und Choreographin Lizica Codreanu ist heute in Rumänien wenig bekannt. In den Zwanzigern faszinierte sie mit ihrem au‎ßerordentlichen Talent zahlreiche Künstler in Paris, darunter den Bildhauer Constantin Brâncuşi. Anhand von Bildern und Briefen erzählt heute die Museumsforscherin Doina Lemny ihre Geschichte nach, und beim Bukarester Tanzzentrum (CNDB) werden ihre Tanzaufführungen nachgespielt.



    Im Jahr 1922 hat der Bildhauer Constantin Brâncuşi ein Tanzkostüm für Lizica Codreanu angefertigt, lie‎ß die Platte mit den bekannten Klavierstücken Gymnopédies“ von Erik Satie spielen und lud die Tänzerin ein, in seiner Werkstatt, unter Skulpturen, einen Tanz zu erfinden. Das ganze porträtierte Brâncuşi mithilfe einer Thornton-Pickard-Kamera in sieben denkwürdigen Bildern. 1996 bildete der Regisseur Cornel Mihalache das Kostüm von Lizica Codreanu nach den Bildern aus dem Jahr 1922 nach und schlug der Choreographin Vava Ştefănescu ein scheinbar unmögliches Reenactment“ (Nachspielen) in der Werkstatt des Bildhauers auf Musik von Satie. Das Nationale Tanzzentrum Bukarest organisierte jüngst eine Aufführung, die die Tänzerin und Choreographin Lizica Codreanu wieder in die Aufmerksamkeit bringt.



    Das Treffen fand im Rahmen des Programms Hors les Murs“ des Bukarester Tanzzentrums statt. Mit dem im Jahr 2014 ins Leben gerufenen Projekt setzt sich das Tanzzentrum zum Ziel, über die vier Mauern hinaus zu gehen, die es beherbergt, und neue Wege einzuschlagen. Die Veranstaltung brachte den Regisseur Cornel Mihalache, die Forscherin Doina Lemny und die Choreographin Vava Ştefănescu zu einer Diskussion zusammen, die von Igor Mocanu moderiert wurde: Die heutige Veranstaltung widmen wir Lizica Codreanu, weil sie bis gestern die an sich unbekannte Tänzerin und Choreographin Rumäniens blieb. Das Projekt Hors les Murs“ nimmt sich vor, eine kaum bekannte Geschichte wiederzubeleben und die Persönlichkeit von Lizica Codreanu in den Vordergrund der Tanzkunst zu rücken“, sagte Mocanu.



    Bei der Arbeit am Dokumentarfilm Brâncuşi“ im Jahr 1955 entdeckte der Regisseur Cornel Mihalache Bilder von Lizica Codreanu beim Tanzen. Mihalache wandte sich an Geta Solomon für die Nachbildung des Tanzkostüms und an die Choreographin Vava Ştefănescu für das Nachspielen des Tanzes von Lizica Codreanu. Vava Ştefănescu dazu:



    Ich war 25 Jahre alt, ich konnte nicht erraten, was ein Reenactment ist, und auch nicht vorahnen, dass ich zukünftig ein erhebliches Interesse für eine Persönlichkeit der Tanzkunst zeigen und mich dafür einsetzen werde, ihre Werke wiederaufzuführen. Ich wusste damals auch nicht, dass man sich bei jeder Forschung zunächst mit den sogenannten schwarzen Löchern konfrontieren muss. Es passte mir eigentlich ganz gut, über wenige Informationen zu verfügen, weil ich Raum zum Erfinden hatte und glaubte, eine wunderbare und zugleich gespenstische Persönlichkeit zu entdecken. Ich habe mit gro‎ßem Eifer das ursprüngliche Kostüm bewahrt, weil ich den Eindruck hatte, in einer der Skulpturen von Brâncuşi gekleidet zu sein.“




    Vor zwei Jahren erschien im Verlag Vellant das Buch Lizica Codreanu. Eine rumänische Tänzerin in der Pariser Avantgarde“, ein Buch, das bereits in Frankreich veröffentlicht wurde. Die Autorin des Buches ist Doina Lemny, Forscherin am Nationalmuseum für Moderne Kunst, im Pompidou-Zentrum in Paris und Brâncuşi-Expertin. Die Autorin mehrerer Bücher über Brâncuşi entdeckte Lizica Codreanu im Brâncuşi-Archiv und war darüber empört, dass niemand von ihr gehört hatte:



    Die Forschung lief schwieriger als gedacht, weil es am Anfang des 20. Jahrhunderts keine Ballettschule gab, die Lizica besuchen konnte, und daher konnte ich mich auch an niemanden für Informationen wenden. Mit wenigen Erkenntnissen habe ich aber ihren Lebensfaden verfolgt und fühlte mich gleich davon angezogen. Ihre Vergangenheit habe ich in enger Verbindung mit dem Leben ihrer Schwester, der Bildhauerin Irina Codreanu, nachgeforscht. Beide waren mutige Frauen, die ein spannendes Leben führten und sich auf ein Abenteuer nach Paris begaben. Dort wurden sie zu Schützlingen von Brâncuşi, er verhalf ihnen zum Durchbruch im Leben der Pariser Avantgarde. Der Sohn und das Enkelkind von Lizica Codreanu zeigten mir einige Bilder, Plakate und Briefe, die ihr Leben nacherzählten. Zwei oder drei Briefe stammten sogar vom berühmten Mitbegründer des Dadaismus, Tristan Tzara. Ich habe Lizica dabei auf einem Bild bei MOMA erkannt.“




    Lizica Codreanu war nur kurze Zeit als Tänzerin und Choreographin tätig. Sie brach ihre Karriere 1927 ab, als sie den französischen Intellektuellen Jean Fontenoy heiratete. Die Ehe scheiterte und Lizica kehrte nach Paris zurück. Dort eröffnete sie unter der Anleitung eines der grö‎ßten Yoga-Experten ein Hatha-Yoga-Studio. Es war genau in der Zeit in den Drei‎ßigern, als Yoga in Paris in Mode kam. Doina Lemny:



    Ihr Sohn hat mich total entmutigt. Er sagte, dass Lizica keine Karriere als Tänzerin verfolgte. Und das war einigerma‎ßen wahr, denn ihre Karriere war sehr kurz. Sie tanzte in der Werkstatt von Brâncuşi und wurde von der berühmten Künstlerin Sonia Delaunay entdeckt, die Kostüme anfertigte. Sie weigerte sich aber, ein Kostüm von Fernand Léger zu tragen, denn er fertigte meistens Ballettkostüme an. In Paris wurde sie gar nicht vom Ballett angezogen, sie besuchte auch keine Ballettschule, sondern Zirkuskurse. Sie knüpfte zahlreiche Kontakte zu Künstlern. Sie war ein künstlerischer und erfinderischer Geist, sie trainierte in der Werkstatt von Brâncuşi, was den Bildhauer völlig faszinierte.“




    Das Buch feierte einen gro‎ßen Erfolg in Frankreich, erzählt anschlie‎ßend Doina Lemny:



    Meine Kollegen vom Pompidou-Zentrum, die Sonia Delaunay und Léger in den Mittelpunkt ihrer Aufmerksamkeit stellen, zeigten ein gro‎ßes Interesse an der Beziehung zwischen den Kostümen der Künstlerin Sonia Delaunay und dieser rumänischen Tanzkünstlerin, die unbekannt blieb. Ich wurde bei zahlreichen Veranstaltungen des Pompidou-Zentrums zur Sprecherin von Lizica Codreanu. Sie fasziniert mit ihrem au‎ßergewöhnlichen Talent und ihrer Persönlichkeit auch heute zahlreiche Menschen.“




    Die Managerin des Bukarester Tanzzentrums, Vava Ştefănescu, sagte über den Platz, den Lizica Codreanu im zeitgenössischen Tanz Rumäniens belegt:



    Sie stellt ein wahres Symbol dar. Sie konnte sich äu‎ßerst natürlich zwischen verschiedenen Welten, Kunstbereichen, Ideen und Perspektiven bewegen, aus denen man den Menschenkörper und den Tanz betrachten kann. Das passiert einigerma‎ßen auch heute noch mit den Künstlern.“