Tag: Cosmin Ghita

  • Anchetă parlamentară privind preţul energiei

    Anchetă parlamentară privind preţul energiei

    O
    comisie parlamentară specială de anchetă analizează, la București, cauzele
    preţurilor mari la gazele naturale și la energia electrică, iar din discuțiile
    de până acum au fost identificați mai mulți factori care au generat această
    situație. Întreaga Europă se confruntă cu o creștere explozivă a prețurilor la
    energie, dar în România a intervenit, odată în plus, și liberalizarea completă
    a pieței de profil, la 1 iulie. Iar unii furnizori au profitat de această
    situație. 38 de companii din energie au încălcat legislaţia în luna septembrie,
    a precizat în fața comisiei de anchetă Claudiu Dolot, președintele Autorității
    Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Cele mai grave abateri vizează
    nerespectarea clauzelor contractuale pentru energia electrică, prevederile
    fiind schimbate unilateral de furnizori.
    Luni a fost chemat la audieri directorul
    general al Romgaz, Aristotel Jude, care a enumerat între cauzele creșterii
    prețului la energie un deficit de gaze naturale, pe fondul unui consum mult mai
    mare.
    Aristotel Jude a explicat:

    În primul rând, temperaturile scăzute în perioada ianuarie – aprilie
    2021. Romgaz pentru prima dată a extras întreaga cantitate de gaze naturale
    injectate în depozitele subterane în anul 2020. A doua mare cauză, cererea mai
    mare decât oferta. Aceasta a crescut semnificativ comparativ cu anul 2020, atât
    datorită creşterii economice post pandemice, cât şi din necesitatea
    înmagazinării în depozitele subterane a cantităţilor de gaze naturale necesare
    pentru asigurarea surselor în sezonul rece 2021- 2022.


    Conducerea Romgaz dă
    asigurări că poate furniza necesarul de combustibil pentru producătorii de
    energie termică, nu pentru toţi, ci doar pentru cei cu care a încheiat deja
    contracte. Anunţul vine pe fondul temerilor exprimate de mulţi experţi că în
    iarna care se apropie nu preţul gazelor naturale va fi problema, ci lipsa lor
    în perioadele de consum maxim. Unitatea 3 de la Cernavodă va fi finalizată în
    2030, moment de la care societatea economică va putea să asigure peste 30% din
    consumul naţional de energie, a precizat, pe de altă parte, la audieri și Cosmin
    Ghiţă, directorul general al Nuclearelectrica: Aş dori să vă solicit încă o dată dumneavoastră şi colegilor
    dumneavoastră care fac parte din foruri europene, diverse grupări politice, ca
    în următoarele luni, având în vedere dezbaterea care se susţine în acest moment
    la Comisia Europeană privind includerea sau neincluderea energiei nucleare ca o
    tehnologie de producţie energetică sustenabilă, să susţinem aceasta pentru că
    toate datele ştiinţifice indică acest lucru, indică energia din surse nucleare
    ca o soluţie de viitor.


    La Bruxelles, Comisia Europeană a decis să stimuleze statele
    membre să reducă taxele la energie şi să redistribuie profiturile rezultate din
    creşterea preţurilor către cei mai defavorizaţi. Anunțul a fost făcut de
    comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton. Comisia ar urma să
    prezinte, miercuri, măsuri temporare de sprijin, însă abia la următorul summit
    european, din 21 şi 22 octombrie, vor fi discutate posibile soluţii pe termen
    lung.