Tag: Cosmin Manolescu

  • Cancer Coregrafiat

    Cancer Coregrafiat


    Astăzi vorbim despre un subiect delicat, cancerul, în special cel de sân şi o abordare nespecifică a lui, spectacolul de dans contemporan “Cancer, Coregrafiat”. Acesta s-a născut în urma întâlnirii dintre Cătălina Florescu, dramaturgă și profesoară la Pace University din New York, și coregraful Cosmin Manolescu. Punând în centru un personaj masculin afectat de cancerul la sân, performance-ul își propune să atragă atenția asupra persoanelor care, indiferent de gen, suferă de această afecțiune, dar și asupra felului în care societatea răspunde sau eșuează să răspundă nevoilor lor medicale, sociale și afective. Conceput în cadrul unei rezidențe coregrafice desfășurate în anul 2022 la sediul AREAL din București, spectacolul este gândit ca o “călătorie emoțională cathartică și participativă”. Coregrafia şi interpretarea aparţin Cristinei Lilienfeld şi lui Cosmin Manolescu, membri fondatori ai AREAL spațiu pentru dezvoltare coregrafică (arealcolectiv.ro). Dar echipa de proiect este mult mai mare.



    Cosmin Manolescu a spus că pentru el însăşi ideea de a dansa este o celebrare a vieţii şi a morţii: “Cancer Coregrafiat vorbeşte despre un subiect destul de dificil, foarte emoţional pentru cei care au trecut prin cancer sau care lucrează cu cancerul şi, din această perspectivă, mă bucur să îi am alături de mine pe aceşti oameni frumoşi, care au zis “da” când le-am propus să se alăture acestui proiect. Cancerul nu e o boală care apare doar la femei, ci şi la bărbaţi, iar pentru aceasta, la premiera spectacolului, de la New York, vom avea cu noi, pe scenă un supravieţuitor al cancerului de sân, Michael Singer, care este o persoană foarte specială şi care va veni pe scenă să vorbească cu noi, în America. Eu am trecut indirect printr-o experienţă puternică cu cancerul şi cumva cred că această experienţă a ajutat la forma în care spectacolul ajunge la spectatori.”



    “Ce rămâne cu tine din această viaţă?” se întreabă pe rând protagoniştii, iar întrebarea ne d de gândit, ca spectatori. Cristina Lillienfeld a povestit despre îndepărtarea de textul iniţial, fără a ieşi însă din orizontul deschis de acesta: “Chiar de la început exista ideea aceasta de acceptare a morţii, a suferinţei şi de celebrare. Şi ce am făcut noi, a fost de fapt să facem mult mai explicite lucrurile astea, prin nişte gesturi performative. Pentru că e important să plece oamenii cu speranţă şi cu această idee că fiecare clipă trebuie trăită cât se poate de intens, dar sămânţa am simţit că e dintotdeauna acolo şi cred că de aceea a fost atât de flexibilă Cătălina, pentru că uneori dramaturgii ţin foarte mult la formatul pe care îl propun, iar ea chiar a fost extrem de deschisă la orice schimbare pe care am propus-o. Pentru că eram pe aceeaşi lungime de undă, de fapt.”



    La sfârşitul lunii septembrie 2022, compozitoarea Sabina Ulubeanu a fost cooptată în echipă, după cum a povestit: “Eu am rezonat imediat cu toată ideea textului şi cu tot ce făceau. Am participat şi la repetiţii, am participat şi la workshopurile lor. M-am apropiat cumva de această lume a lor, pornită din lectura textului Cătălinei, de la New York şi a fost foarte interesant pentru mine, pentru că în momentul în care am scris aceste lucrări, deşi aveam foarte mult material, enorm, video, aveam discuţiile, aveam textul, aveam absolut totul, m-am prefăcut că le uit şi am lăsat intuiţia să mă ghideze şi practic am accesat stratul acela care a rezonat în mine în timpul repetiţiilor şi în timpul discuţiilor. Şi am scris doar de acolo.”



    Cinty Ionescu este responsabilă cu video designul spectacolului: “Cred că nici în spectacolul acesta nu am încercat să urmăresc un oarecare fir epic în acest film pe care l-am făcut pentru spectacol, din care m-am inspirat ulterior cu direcţii pentru diversele momente ale spectacolului. Din pricina tematicii, care este destul de grea pentru toată lumea şi personală pentru foarte mulţi dintre noi, mie mi-a fost foarte greu să mă apuc de lucru. Şi au fost foarte utile toate aceste întâlniri, discuţii, momente de mişcare pe care le-am avut alături de Cristina şi Cosmin şi am ajuns în punctul ăsta.”



    Cadrul creat te ţine cu sufletul la gură, dar este contrapunctat cu elemente simbolizând viaţa, cea care învinge mereu. Aceasta este părerea unanimă a celor din echipa spectacolului de dans contemporan, “Cancer, Coregrafiat”, echipă din care face parte şi Alina Comănescu, navigatoare de pacienţi, ce vine cu un mesaj clar chiar în spectacol: prevenţia poate face să ieşi din statistici. (Alina Comănescu) “Ceea ce se vede pe scenă este o pledoarie pentru prevenţie. Din păcate, statistic vorbind, unul din trei poate face cancer. E cam dură această statistică. Numai că 40% dintre aceste cazuri sunt prevenibile, dacă avem un stil de viaţă sănătos şi echilibrat. Şi cred că despre asta este totul: încercăm nu să stigmatizăm, ci să transmitem un mesaj că dacă eşti bine cu tine, înveţi să fii bine cu tine, cred că e foarte important ca să nu fii acel 1 din 3.”



    Alexandros Raptis, lumini şi live DJ, a adăugat: “E o temă foarte grea şi mult mai comună sau cunoscută de mult mai mulţi oameni, din păcate. E foarte greu când lucrezi să nu cazi într-o formă de teatralitate super apăsătoare, că vii la spectacol care are şi titlul “Cancer Coregrafiat” şi te aştepţi să fie ceva. În acelaşi timp foarte uşor evitând asta poţi să cazi într-un derizoriu. Cel mai mult mi-a plăcut, dacă aş putea să spun aşa, alternarea stărilor. Legat de spectacol, câteodată pare că e teatru, că e spectacol, alteori pare că e performance şi alteori pare că noi facem o petrecere.”



    Premiera națională a spectacolului a avut loc pe 6 și 7 aprilie 2023 la ARCUB, în timp ce premiera internațională este programată în datele de 26 aprilie 2023 la Jersey Theatre City Center și 28 aprilie 2023 la ICR New York, pentru ca mai apoi să revină în România în luna iunie.




  • Spectator la tine acasă

    Spectator la tine acasă

    Dacă pandemia ne ţine în casă şi poate şi departe de sălile de spectacol, putem acum să ne bucurăm de un proiect coregrafic diferit. Private Bodies” este numele proiectului de dans contemporan, ce se derulează în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Braşov, cu participarea artiştilor Anamaria Guguianu, Oana Mureşanu, Cristina Lilienfeld şi Cosmin Manolescu.



    Cristina Lilienfeld ne-a ajutat să înţelegem despre ce este vorba: Este un spectacol un pic mai special, care se bazează mult pe relaţia asta, să zicem, puţin mai intimă, între artist şi public. Invitaţia a pornit de la Cosmin Manolescu, care a făcut acum 20 de ani un spectacol numit Private Show”, pe care într-o anumită manieră vrea să îl dea mai departe. Şi a invitat trei artiste, printre care şi pe mine. Le mai avem pe Anamaria Guguianu, în Braşov şi pe Oana Mureşanu, în Cluj şi în rest ne-a dat mână liberă. Singurul lucru pe care l-a spus este că trebuie să se desfăşoare într-un apartament, poate să fie one-to-one sau one-to-a few, nu foarte mulţi oameni şi că îşi doreşte să fie un spectacol interactiv. Este singurul lucru pe care ni l-a spus. De acolo fiecare dintre noi a început să dezvolte şi să meargă în diferite direcţii şi, desigur, pot să vorbesc doar despre direcţia mea, care, într-adevăr, conţine interacţiune, o interacţiune destul de fină, în care invit publicul meu să mă însoţească şi să facă anumite lucruri alături de mine. Conceptul meu s-a dus un pic mai departe, pentru că am plecat de la idee aceasta de ce înseamnă privat, ce înseamnă public. Am citit un pic, am cercetat în literatura (n.r. de specialitate) şi ce s-a mai scris pe acest subiect şi am ajus treptat la ideea de limite şi ce înseamnă limite, unde ne punem limitele. Ce înseamnă dacă lucrezi cu limita propriului tău corp, unde se opreşte de fapt, se opreşte la piele, se opreşte mai departe, la muşchi? Unde se duce de fapt? Şi, de asemenea, şi cu limita emoţională. Asta nu înseamnă că încerc să provoc o trecere dincolo de limita spectatorului, căci nu fac asta, în schimb cu propriul meu corp şi cu propriul meu emoţional încerc să mă provoc şi să văd ce înseamnă privat pentru mine şi ce pot să fac vizibil, nu public, ce pot să arăt publicului.”



    Şi dacă tot am avut confirmarea recidivei coregrafului Cosmin Manolescu cu astfel de proiecte provocatoare, l-am invitat alături de noi, pentru a ne spune mai multe: În primul rând cred că experienţa de a dansa în oraş, în parcuri, pe străzi, de a adresa dansul unor oameni care nu sunt neapărat spectatori curenţi ai dansului contemporan e un lucru foarte eliberator şi foarte puternic. E extraordinar când cineva îţi zâmbeşte sau când vezi că dansul tău provoacă o emoţie pur şi simplu, este practic o pauză în timp în care îţi dai voie să te bucuri de momentul prezent. Îmi place să mă inspir din oraş în proiectele mele, de ceva vreme oricum nu mai dansez în sala de spectacol. Mi se pare că oraşul, cu străzile, apartamentele, tot ceea ce este el, arhitectura spaţiului e foarte ofertant pentru dans şi pentru mine ca artist. În acest moment pregătim un proiect care se numeşte Private Bodies”, care se va întâmpla concomitent în trei oraşe, Bucureşti, Braşov şi Cluj Napoca, proiect în care plecăm de la o piesă a mea foarte veche, o piesă one-to-one, în care dansam pentru un singur spectator, împreună cu colegele mele vom face un performance pentru spectatori, însă la ei acasă, un format adaptat timpurilor pandemice pe care le trăim. Însă mai mult decât atât mi se pare interesantă apropierea asta a artiştilor, a dansului cu spectatorii şi aşteptăm cu interes premiera aceasta care va fi la mijlocul lunii noiembrie, concomitent în cele trei oraşe, în care vom vorbi puţin de această aventură a corpului şi a dansului.”



    A fost lansat şi un apel pentru spectatori, pentru că aşa vor fi selectate gazdele primelor astfel de spectacole, aşa că am întrebat-o pe Cristina Lilienfeld ce se aşteaptă de la aplicanţi”: Nu e chiar o selecţie propriu-zisă, mai degrabă o chemare. Ce este important pentru noi este să avem oarece spaţiu de desfăşurare. Desigur că noi ne-am gândit pentru apartament şi nu avem nevoie acum de o scenă, dar avem nevoie de un minim de spaţiu şi fiecare dintre noi mai are nevoie de nişte lucruri specifice, în funcţie de ce (n.r. coregrafie) şi-a construit. De exemplu, eu o să am nevoie de un colţ de casă unde să se poată face întuneric. Unii dintre noi au nevoie de un geam. Fiecare are nevoie de anumite elemente specifice, care nu ţin atât de mult de spectator, ci mai degrabă de casă. Am putea spune că acest casting este unul de case, mai degrabă decât un casting de gazde. Pentru că altfel, suntem deschişi către orice tip de public vrea să ne primească.”



    Dar nici necesitatea unui spaţiu care să permită mişcarea nu ar trebui să vă reţină, dacă v-am tentat să aplicaţi pentru a invita artiştii, în spectacol, acasă, după cum ne-a spus Cristina Lilienfeld: Noi ne-am gândit chiar şi la garsoniere, dacă sunt un pic mai mari, nu trebuie să avem parte de un palat. Orice tip de spaţiu poate să fie performativ şi suntem deschişi către orice fel de ofertă, dar de asta este cerut şi un scurt video (n.r.cu spaţiul oferit), prin care ne putem da seama dacă putem, într-adevăr, să performăm în acel spaţiu sau nu. Da cred că în majoritatea spaţiilor ne putem adapta şi suntem pregătiţi pentru orice, până la urmă, pentru că despre asta este proiectul, despre a te adapta şi a merge mai departe, dincolo de paradigma aceasta a scenei clasice.”



    În funcţie de succesul pe care îl vor avea, artiştii se vor gândi dacă să continue sau nu genul acesta de spectacole.



  • Danse contemporaine – Corps. Rêves. Défis.

    Danse contemporaine – Corps. Rêves. Défis.

    Nous sommes dans une salle de danse de Bucarest. Mais ce n’est pas une salle quelconque. Elle est devenue le 46e membre officiel du réseau européen de danse contemporaine appelé European Dancehouse Network. C’est un espace de création, ouvert à tous les amoureux de la danse. C’est un espace de liberté, qui invite les gens à se découvrir eux-mêmes par cet art. Cet espace appelle « Areal » et il appartient à 4 chorégraphes, dont notre invité, Cosmin Manolescu. Il nous fait une brève présentation du concept d’« Areal » : « Areal, c’est un espace de développement chorégraphique, un endroit de la rencontre, du dialogue et de la créativité, où tout tourne autour des rêves et de la danse contemporaine, bien évidemment. C’est un nouvel espace de danse à Bucarest, dirigé par quatre chorégraphes : Cristina Lilenfeld, Alexandra Bălăşoiu, Valentina De Pliante et moi-même. Nos ateliers sont plutôt atypiques. Par exemple, on aura bientôt une escapade de danse contemporaine dans les îles grecques de Gavdos et de Crète, puis, début août, on dansera au bord du lac de Techirghiol, au delta du Danube, et au bord de la mer Noire. »

    Début juin, Cosmin Manolescu a lancé un défi très intéressant aux Bucarestois : un atelier intitulé « Corps. Rêves. Défis. » : « Tout d’abord, les thèmes proposés par les participants sont un véritable défi. Je pense que nous avons besoin de bouger et d’expérimenter les émotions sous différentes formes, de sortir de cet état dans lequel la pandémie nous a fait plonger, un état d’immobilité, de solitude, d’écart par rapport aux gens et aux activités culturelles. Alors, cette rencontre avec les émotions, avec les traumas du corps, doublée par une méthode de travail personnalisée, qui tourne autour du corps émotionnel – tout cela crée des connexions entres les gens, cela ouvre l’âme et le corps. »

    Lors de ces ateliers, les participants ont parlé des traumas et des signes du corps, mais aussi de leurs rêves. Ils ont bougé, les yeux fermés, et ont dansé guidés par leur cœur jusqu’à l’aube, dans les rues de la ville, sous les regards surpris ou indignés des passants. Qui participe à ces ateliers hors du commun ? Qui accepte de relever de tels défis ? Cosmin Manolescu répond : « Ce sont des gens très divers, des journalistes culturels, mes anciens élèves ou bien des gens qui font à peine connaissance avec la danse contemporaine. Cela me plaît beaucoup de voir les gens découvrir un nouvel univers de créativité et de liberté. Bref, ce sont de beaux gens libres qui cherchent à se découvrir eux-mêmes. »

    Mais au fait, c’est quoi la danse contemporaine ? Voici la réponse du chorégraphe Cosmin Manolescu : « On se pose nous aussi la même question. Pour moi, la danse contemporaine est une forme de liberté, de courage. Le courage d’assumer des choses, de se rencontrer soi-même et de découvrir son corps et ses émotions. Le courage d’aller vers les gens et la ville ou bien vers la nature. Ce sont les éléments avec lesquels je travaille en général. Je pense que la danse contemporaine change notre vie d’une manière positive, elle nous rapproche des gens et nous rend meilleurs. »

    Ce n’est pas pour la première fois que le chorégraphe Cosmin Manolescu répond aux questions des journalistes. Mais il existe en fait des questions qu’ils ont oublié de lui poser, mais qui sont très importantes, à son avis : « Par exemple, pourquoi la danse contemporaine ne se développe pas ? Pour des raisons objectives d’une part et subjectives, de l’autre. D’abord, partout, la danse est considérée comme une cendrillon de l’art, bien qu’à mon avis ce soit un art qui développe tant l’âme que l’esprit et le corps. C’est un art complexe, qui se sert du corps avant toute chose. Je crois que si les gens dansaient plus dès leur enfance ou bien s’ils faisaient de la danse au lieu du sport, si la danse était une discipline optionnelle à l’école, ce serait un grand avantage pour nous tous. »

    La plupart des participants à ces ateliers de danse sont des femmes. Quelle est la raison de l’absence de hommes ? Cosmin Manolescu : « C’est ce que je me demande moi aussi très souvent. Je pense que les hommes ne sont pas attirés par cette activité qui à trait à la fragilité, au côté émotionnel. En général, les hommes préfèrent le sport, car c’est le domaine qui leur permet de se perfectionner. C’est aussi une question d’éducation, je pense. Le système éducationnel roumain ne favorise pas l’accès des garçons et des jeunes hommes à cet art. La plupart y arrivent par hasard, poussés par leurs épouses ou leurs petites amies. Ils ne viennent pas à nos ateliers de leur propre initiative. S’il y avait davantage d’éducation en ce sens, si la danse était plus présente à la télé aussi, si l’on parlait davantage de la danse, alors, qui sait, à un moment donné, la danse contemporaine aurait du succès auprès des hommes aussi. J’avoue que je suis content que la danse de société commence à attirer plus de garçons, qu’il existe déjà une certaine ouverture vers certains styles. Ce n’est donc qu’une question de temps, d’investissement et de travail dans cette voie. Bientôt, nous aurons un nombre égal d’hommes et de femmes à nos ateliers de danse contemporaine, je l’espère bien ».

    Autant de pistes de réflexion lancées par notre invité au sujet de la danse contemporaine et de nos âmes. (Trad. Valentina Beleavski)

  • Despre dans ca libertate. Corpuri. Vise. Provocări.

    Despre dans ca libertate. Corpuri. Vise. Provocări.

    De curând, a devenit oficial al 46-lea
    membru al European Dancehouse Network. Este un spaţiu neconvenţional de
    dezvoltare coregrafică aflat în centrul Bucureştiului. Este creativ, deschis
    tuturor iubitorilor dansului, dar şi celor interesaţi să se descopere, prin
    dans. Este liber. Vorbim despre AREAL – spaţiu de dezvoltare coregrafică, cu
    unul dintre coregrafii ce îl conduce, Cosmin Manolescu, dar şi despre un
    atelier provocator desfăşurat la început de iunie.


    Coregraful Cosmin Manolescu despre
    atelierul Corpuri. Vise. Provocări: Atelierul de la AREAL – spaţiu de
    dezvoltare coregrafică este un nou format de întâlnire, dialog, cred că şi un
    spaţiu de creativitate, în jurul viselor, al dansului contemporan şi, desigur,
    a provocărilor, pentru că formatele mele de atelier sunt mai atipice. Spaţiul
    Areal este un spaţiu nou deschis la Bucureşti, condus de patru coregrafi, eu
    sunt unul dintre ei, Cristina Lilenfeld, Alexandra Bălăşoiu şi Valentina De
    Pliante fac şi ele cursuri şi ateliere de dans în formate diferite, urmează un
    retreat de dans contemporan în insulele greceşti, în insula Gavdos şi Creta,
    iar la începutul lunii august vom dansa la Techirghiol şi la Marea Neagră.


    L-am întrebat pe Cosmin Manolescu prin ce
    este provocator acest atelier În primul rând cred că temele propuse de
    participanţi sunt provocatoare, cred că avem nevoie să ne mişcăm şi să
    experimentăm emoţiile în formate diferite, cred că este important să ieşim din
    starea în care ne-a adus pandemia, o stare de moale, de lâncezeală, de stat
    acasă, singuri, destul de departe de oameni, de activităţile culturale şi cred
    că acest format, pe lângă întâlnirea cu emoţiile, cu traumele corpului, cu o
    metodă de lucru personală, care se învârte în jurul corpului emoţional, cred că
    crează nişte conexiuni între oameni, deschide sufletul şi corpul.


    În atelier, participaţii au discutat
    despre traumele și semnele corpului, despre vise, au explorat, dansând în cerc,
    mişcarea cu ochii închişi, iar cu degetele au atins zonele în care există o traumă, au dansat cu
    inima, cu sărutul şi câte şi mai câte, până la a dansa în zorii zilei cu
    oraşul, spre deliciul sau uimirea sau chiar indignarea trecătorilor.


    L-am întrebat pe Cosmin Manolescu cine
    participă la atelierele lui, atât de speciale: Sunt oameni foarte
    diverşi, jurnalişti culturali, oameni care au mai făcut dans cu mine, oamnei
    care se află la prima întâlnire cu dansul contemporan şi acesta e lucrul care
    mie îmi place foarte mult, când oameni noi descoperă un univers, cred eu foarte
    creativ şi foarte liber. În esenţă sunt oameni frumoşi şi liberi, care se caută
    pe ei.


    Şi, evident, am ajuns şi la întrebarea de
    fond: ce este de fapt dansul contemporan? E o întrebare pe care o tot
    punem şi pe care am pus-o şi eu de mai multe ori, ce este dansul contemporan.
    Pentru mine, dansul contemporan etse o formă de libertate, o formă de curaj, de
    a-ţi asuma anumite lucruri, de a te întâlni cu tine şi cu corpul tău şi cu
    emoţiile tale, de a ieşi un pic către oameni, către oraş, către natură. Pentru
    că aceastea sunt elementele cu care eu, în general, lucrez, de ceva vreme. Mi
    se pare că dansul contemporan ne modifică viaţa, într-un mod pozitiv, ne aduce
    mai aproape de oameni şi cred că ne face un pic mai buni.


    L-am invitat pe Cosmin Manolescu să ne
    spună o întrebare care nu i s-a pus şi la care ar vrea să răspundă: De
    exemplu, o întrebare posibilă: de ce dansul contemporan nu se dezvoltă? Există
    o serie de factori, unii sunt obiectivi, alţii poate subiectivi. În primul
    rând, peste tot, dansul este considerat o cenuşăreasă, deşi, din punctul meu de
    vedere, e o artă care dezvoltă atât sufletul, cât şi mintea şi corpul. E o artă
    complexă, care se foloseşte în primul rând de corp şi cred că dacă am dansa mai
    mult de când suntem mici şi dacă am dansa şi în universitate, dacă în loc de
    sport ar fi o materie opţională, cred că ar fi un mare câştig pentru noi,
    pentru toţi.


    Şi pentru că ce e drept la atelierele
    acestea am văzut că au participant femei în preponderenţă, am discutat cu
    Cosmin Manolescu pe tema absenţei bărbaţilor de la aceste ateliere E o întrebare pe care mi-o pun şi eu de multe ori. Cred că bărbaţii nu
    sunt atraşi de această zonă care este destul de fragilă, destul de specială,
    destul de emoţională. Ei, în general, preferă sportul care pentru ei este modul
    plenar în care ei se pot prezenta, îşi pot perfecţiona musculatura, îşi pot
    antrena performanţele fizice şi, cumva, cred că vine şi din educaţie, care este
    la baza tuturor lucrurilor. Sistemul educaţional în care suntem nu favorizează
    deloc întâlnirea băieţilor, bărbaţilor cu această artă şi cred că doar cei ce
    din întâmplare ajung într-un anumit context, sunt împinşi de soţiile lor, de
    prietenele lor, aşa cum s-a mai întâmplat, mulţi bărbaţi care au venit la
    atelierele mele au fost propulsaţi de partenerele lor, nu au venit din
    iniţiativa lor. Cred că dacă s-ar face mult mai multă educaţie, dacă dansul ar
    fi mai mult prezent chiar şi pe ecranele televizoarelor, dacă am reuşi să
    vorbim mai mult despre dans, poate, cine ştie, la un moment dat, dansul
    contemporan va avea succese şi în lumea bărbaţilor. Trebuie să mărturisesc că
    mă bucur că dansul de societate începe să atragă mai mulţi băieţi, pentru
    anumite stiluri de dans deja vedem o anumită deschidere, cred că este o
    chestiune de timp şi de investiţie şi de lucru în această direcţie şi sper,
    cândva să numărăm un număr egal de băieţi şi de fete la atelierele de dans
    contemporan.


    AREAL organizează în continuare ateliere,
    fie în spaţiul lor, fie în aer liber, conduse de Valentina De Piante Niculae,
    Alexandra Bălăşoiu, Cristina Lilienfeld.


  • Cultura română, acasă şi în lume 22.04.2021

    Cultura română, acasă şi în lume 22.04.2021

    Noi spații în peisajul cultural bucureștean sub semnul colaborării: Malmaison, AREAL și ALTelier. Invitați: istoricul de artă și criticul Diana Ursan, colaboratoare a Galeriei Ivan, găzduită în noul spațiu de expoziție și ateliere Malmaison, Alina Ușurelu, fotografă și artistă performativă, inițiatoarea spațiului cultural expozițional ALTelier, alături de arhitectul și scenograful Andrei Cincan și Cosmin Manolescu, coregraf și membru al echipei artistice care gestionează AREAL, spațiu de dans contemporan, de cercetare și colaborare artistică multidisciplinară.



  • Jubiläum: 10 Jahre seit Gründung des Nationalen Zentrums für Zeitgenössischen Tanz

    Jubiläum: 10 Jahre seit Gründung des Nationalen Zentrums für Zeitgenössischen Tanz

    Vor zehn Jahren, als das Nationale Zentrum für Zeitgenössischen Tanz gegründet wurde, war es die erste Institution in Rumänien, die den zeitgenössischen Tanz förderte. Heute erfreut sich das Zentrum der Anerkennung zahlreicher Tanzkünstler, denen es zum Durchbruch verhalf.



    Eine au‎ßerordentliche Branchensolidarität — Kundgebungen, Medienberichte und Unterstützungsbriefe aus dem Ausland — haben dazu geführt, dass im Jahr 2004 einen Regierungsbeschluss unterzeichnet wurde, der die Gründung des Nationalen Zentrums für Zeitgenössischen Tanz (CNDB) in Bukarest regelte. Zehn Jahre später bleibt es die einzige öffentliche und unmittelbar dem Kultusministerium untergeordnete Kulturinstitution, die zum Zweck ins Leben gerufen wurde, den zeitgenössischen Tanz in Rumänien zu unterstützen, zu entwickeln und zu fördern. Unter dem Slogan: Menschen, die die Welt bewegen“ begeistert das Bukarester Zentrum das Publikum und unterstützt die Tanzkünstler von heute.



    Was das 10. Jubiläum für die Führung der Institution bedeutet, erläutert im Folgenden die Choreographin Vava Ştefănescu, Managerin des Tanzzentrums:



    Wir dürfen nicht vergessen, dass es ein paar Tänzer, Choreographen und Kulturmanager gab, die sich dafür eingesetzt haben, den zeitgenössischen Tanz zu fördern. Den ersten, den ich erwähnen möchte, ist Mihai Mihalcea, der als erster die Institution leitete und ein bestimmtes Genre des zeitgenössischen Schaffens im öffentlichen Raum der rumänischen Kultur durchsetzte. Dieses neue Genre hat jetzt viele Chancen, sehr bekannt zu werden, weil die Grundlagen dafür bereits geschaffen wurden.“




    2006, als das Tanzzentrum seine Tätigkeit begann, schlug es im rumänischen Kulturleben eine Kunst und eine Institution vor, die nicht die üblichen Merkmale aufweist, die die Trägheit verweigert und hartnäckig experimentiert, erzieht und Risiken eingeht“. Das soll jede Institution anstreben, die sich zum Ziel setzt, einen lebendigen Kunstbereich zu schaffen. Vava Ştefănescu dazu:



    Wir fördern und unterstützen die zeitgenössische Kunst aus öffentlichen Finanzmitteln. Meiner Ansicht nach sind wir völlig berechtigt, diese Finanzmittel zur Verfügung zu haben, um den Weg der Entwicklung der zeitgenössischen Kunst ebnen zu können. Ich ma‎ße mir dieses Recht an, denn derzeit leite ich die einzige Institution, die dem Kultusministerium untergeordnet ist und sich mit dem zeitgenössischen Tanz beschäftigt. Diese Institution weist ein enormes Potential in der rumänischen Kultur auf, weil sie den Akzent auf die Zukunft setzt und das Publikum erzieht. Daher ist der zeitgenössische Tanz meiner Meinung nach völlig berechtigt, finanzielle Unterstützung zu bekommen.“




    Das Nationale Zentrum für Zeitgenössischen Tanz wurde für Künstler gegründet, die ihrerseits dem Publikum ein neues Produkt anbieten. Von der Existenz dieser Institution haben also beide Kategorien profitiert. Welche endgültige Form hat dieser gegenseitige Vorteil genommen? Auf diese Frage antwortet unsere Gesprächspartnerin Vava Ştefănescu:



    Seit zehn Jahren hat sich das Zentrum mit der Produktion von Tanz-Aufführungen, künstlerischer Ausbildung, Forschung, Recherche und Debatte beschäftigt. Es handelt sich um vier gro‎ße Kategorien, in die es investiert wurde und die Künstler haben wichtige Finanzmittel bekommen, um ihre Projekte umzusetzen. Das ist die einzige Institution, deren Künstler nicht fest angestellt sind. Es geht um eine sogenannte Gastgeber-Institution und gleichzeitig eine Produzenten-Institution. Sieben Jahre lang finanzierte das Zentrum für Zeitgenössischen Tanz Projekte au‎ßerhalb des choreographischen Bereichs. Dass diese Finanzierung funktioniert hat, führte dazu, dass die zeitgenössische choreographische Szene reif geworden ist, und viele Künstler haben angefangen, selbstständig zu arbeiten und ihre eigenen Ressourcen zu finden. Wir sind nicht mehr in demselben Zustand wie im Jahr 2004. Die Künstler haben nicht nur ihre Projekte zur Schau stellen, sondern sie auch umsetzen können.“




    Beim 10. Jahrestag hat die Institution erstmals sechs Preise nicht-hierarchisch verliehen, die die Tätigkeit im Bereich der zeitgenössischen Kunst ehren. Die Preisverleihung zielte sowohl darauf ab, Kunstprojekte zu fördern, die finanziell schwierige Zeiten durchmachen, als auch diejenige zu ehren, die eine besondere künstlerische Haltung, Professionalismus aufweisen oder es einfach bewiesen haben, dass sie unter schwierigen Bedingungen hartnäckig dafür kämpfen, aus dem zeitgenössischen Tanz eine der äu‎ßerst sichtbaren und avantgardistischen Kunstsparten zu machen. Die Trophäe“ des Nationalen Zentrums ist ein Ziegelstein, der symbolisch für die Grundlage des Aufbaus des zeitgenössischen Tanzes in Rumänien steht. Die Preise des Bukarester Zentrums für Zeitgenössischen Tanz gingen an: Ioan Tugearu, Mihaela Dancs, Cosmin Manolescu, Silvia Ghiaţă, Alexandra Pirici und Manuel Pelmuş, Mihai Mihalcea. Vava Ştefănescu dazu:



    Ich möchte, dass sich alle daran erinnern, dass Ioan Tugearu eine wesentliche Rolle bei der Gründung des Zentrums spielte. Silvia Ghiaţă hat jahrelang die Sendung »Die Welt des Tanzes« nicht nur mit rumänischen Tänzern, sondern auch mit ausländischen Künstlern auf der rumänischen Szene gestaltet. Die Sendung lief jede Woche und hat ein reiches Erbe hinterlassen, hat einen deutlichen Beitrag zur Zukunft der Kunst geleistet. Solche Leute sind und bleiben sehr wichtig, deshalb haben wir diese Auszeichnung ins Leben gerufen.“




    Wie sieht die Zukunft für den zeitgenössischen Tanz in Rumänien aus? Die Intendantin des Zentrums, Vava Ştefănescu, ist der Meinung, dass die Entwicklung dieser Kunst auf Investitionen basiert. Je grö‎ßer die Investition, desto wichtiger die Ergebnisse. Darauf ist auch der Name ihrer Management-Strategie, Marshall-Plan für den zeitgenössischen Tanz“, zurückzuführen. Fünf gro‎ße Projekte nehmen an dieser Strategie teil, alle sehen Investitionen von mehreren unterschiedlichen Seiten vor. Das erste Projekt stellt die Produktion von Aufführungen aus Ressourcen des Zentrums, anderer Theater und Kulturinstitutionen in den Vordergrund, das zweite sieht vor, Aufführungen auf die Bühne zu bringen. Das Nationale Zentrum für Zeitgenössischen Tanz hat vor, die Institutionen mit bis zu 50% der Kosten zu unterstützen, die Aufführungen produzieren und auf die Bühne bringen wollen. Im Rahmen des dritten Projektes wollen die Künstler diese Kunstform in Schulen bringen und das vierte Programm fördert die Forschung und die Recherche im Bereich. 2016 soll sich das letztere in Form eines Portals des rumänischen zeitgenössischen Tanzes konkretisieren. Ergänzt werden die Projekte mit der Pop-up-Kategorie, die die Umsetzung spontaner Ideen fördert.

  • Das europäische Projekt „E-motional Bodies and Cities“

    Das europäische Projekt „E-motional Bodies and Cities“

    Mitte April feierte ein Minifestival mit dem Titel E-MOTIONAL“ den künstlerischen Proze‎ß und das Experiment, mit der Hoffnung, Dinge, die meistens unsichtbar bleiben, sichtbar zu machen. Es handelte sich von den Dingen“, die hinter einer Gegenwartstanz-Aufführung oder einer Performance stehen. Das war das Ziel des Festivals E-MOTIONAL: Körper und Städte in Bewegung“, formuliert von der Kulturmanagerin Ştefania Ferchedău, Koautorin und Koordinatorin des Projekts.



    Das Festival in Bukarest markierte den Abschlu‎ß des europäischen Projekts für Mobilität und künstlerischen Austausch E-Motional Bodies & Cities“, das von der Stiftung Gabriela Tudor“ von 2011 bis 2013 organisiert wurde. An dem vom EU-Programm Kultur 2007-2013 und von der Europäischen Kulturstiftung in Amsterdam finanzierten Projekt beteiligten sich noch einige europäische Kulturvereine. Der Choreograph und Kulturmanager Cosmin Manolescu, der zweite Koordinator des Projekts, spricht über die Ziele von E-Motional Bodies & Cities“, das in Mai 2011 begann:



    Zusammen mit mehreren Tanztruppen und -organisationen wollten wir vor allem ein Mobilitätsprojekt starten, in unterschiedlichen Kontexten, zu denen Rumänien bis jetzt noch keinen Kontakt hatte. Zu diesem Zweck führten wir Gespräche mit Partnern aus Zypern, Lettland, aus der Türkei und Gro‎ßbritannien. Als Gesamtkonzept des Projekts versuchten wir, gleich viel in Künstler und in Kunstmanager zu investieren, nämlich in die Leute, die im Schatten der Künstler stehen und Projekte entwickeln. So hatten die Kulturmanager auch die Möglichkeit, an verschiedenen Kulturereignissen und Festivals dabei zu sein und sich an den zwei- bis dreiwöchigen Gabriela-Tudor-Stipendien zur professionellen Weiterbildung in den Teilnehmerländern zu beteiligen. Ferner organisierten wir auch zwei Workshops über Kulturmanagement in Riga und in Limassol; dabei versuchten wir, den Teilnehmern einige Arbeitsmethoden zu präsentieren, die ihnen dazu helfen sollten, ihre Kulturprojekte und ihre Zeit besser zu managen.“



    Zahlenmä‎ßig bedeutete E-Motional Bodies & Cities“ sechs Teilnehmerländer und neun Teilnehmerstädte, 18 Choreographie-Praktika, 27 Mobilitätsstipendien, 13 Gabriela-Tudor-Stipendien, fünf Praktika für Künstlerische Forschung in Dublin, Riga, Limassol, London und Bucharest, 15 Aufführungen in vier Ländern, zwei Kulturmanagement-Workshops und das Festival E-MOTIONAL. Die Anzahl derjenigen, die direkt oder indirekt von diesem Projekt profitierten, ist ziemlich hoch, meint der Choreograph und Kulturmanager Cosmin Manolescu:



    Über 150 Künstler und Kunstmanager wurden durch das Festival in den sechs Aktivitätskomponenten direkt unterstützt. An den verschiedenen Workshops, Kursen, Vorträgen beteiligten sich etwa 500 Teilnehmer, die vom Festival indirekt profitierten. Was die Aufführungen betrift, so war die Zuschauerzahl je nach Land unterschiedlich. In Dublin, Riga und Limassol hatten wir mehr als 1000 Zuschauer. Insgesamt waren es über 2000 Menschen, die während dieser zwei Jahre die Emotionen von E-Motion Bodies & Cities mitbekommen haben.“



    Das Projekt E-Motional Cities & Bodies wurde durch das Festival E-MOTIONAL: Körper und Städte in Bewegung“ abgeschlossen. Das Programm des Festivals enthielt u.a. auch Fragmente von der Arbeit der zwei Teams, die am Proze‎ß der künstlerischen Forschung teilgenommen haben. Die Mitglieder eines Teams, das sich Layers“ nannte, traf sich bei drei Praktika, in Riga, London und Bukarest. Einer der Teilnehmer war der Zypriote Alexis Vassiliou, Musiker, Choreograph und Gegenwartstanz-Performer. E-Motional Bodies & Cities“ war für Alexis Vassiliou vielleicht das wichtigste Gegenwartstanz-Projekt, an dem er teilgenommen hat:



    Die Gegenwartskunst ist noch sehr neu im Inselstaat Zypern. Die Teilnahme an einem so gro‎ßangelegten Projekt war für uns ein wichtiger Schritt vorwärts. Das war mein erstes Praktikum-Aufenthalt als Künstler. Unter den fünf Künstlern in unserer Gruppe ist eine starke Verbindung entstanden, und ich wei‎ß, da‎ß wir uns jederzeit noch einmal treffen könnten, um zusammen zu arbeiten. Das Projekt hat mir als Künstler viel zum Nachdenken gegeben, viele Ideen, die ich weiterentwickeln könnte, aber auch viele wichtige Elemente, die ich beachten sollte.“



    Ein weiteres Mitglied der Gruppe Layers“ war Kaspars Lielgalvis aus Lettland. Er ist der Ansicht, da‎ß die Forschungspraktika, an denen er als Künstler teilgenommen hat, auch für das Publikum von Bedeutung sind. Dadurch lernen die Künstler, dem Publikum Ideen weiterzugeben, die im Stre‎ß des Alltags vielleicht unbemerkt bleiben:



    Am besten haben mir zwei Dinge gefallen. Das erste war die Möglichkeit, da‎ß ich als Videokünstler mit Künstlern aus dem Bereich Gegenwartstanz zuammenarbeiten konnte. Ich bin kein gro‎ßer Fan von Gegenwartstanz, aber es war interessant, mit anderen Kunstformen in Kontakt zu kommen und zu arbeiten. Und zweitens war diese Zusammenarbeit für mich persönlich besonders interessant, weil ich der Leiter eines Kunstzentrums in Riga bin, das seit drei Jahren funktioniert, und wir beschäftigen uns immer mehr mit Projekten, welche die Interdisziplinarität zwischen verschiedenen Künstformen förden.“



    Zum Schlu‎ß kommt erneut der Choreograph und Kulturmanager Cosmin Manolescu mit einem Fazit zum Projekt E-Motional Bodies & Cities“ zu Wort:



    Als wir dieses Projekt starteten, wu‎ßten wir genau, was auf uns zukommen sollte. Dieses Gerüst aus vielen beteiligten Ländern und Organisationen war ziemlich kompliziert, nicht leicht zu managen. Am wichtigsten waren uns aber die Zusammenarbeit und die Verbindungen zwischen Künstlern und zwischen Organisationen. Aus diesem Projekt sind weitere Projekte entstanden. Ich freue mich sehr, öffentlich ankündigen zu können, das dieses Projekt noch zwei Jahre lang weitergehen wird; zwar in einem anderen Format, aber unter demselben Sternzeichen der Emotionen und der Bewegung. Wir haben eine neue Unterstützung von der Europäischen Union erhalten, die uns ermöglicht, unser Projekt bis 2015 weiterzuführen.“



    Audiobeitrag hören: