Creatoarea
de costume populare Virginia Linul ne-a primit în atelierul său din comuna
Salva jud Bistrița-Năsăud, acolo de unde
pleacă în țară și în străinătate sute de ii, fote, pălării, podoabe, traiste,
curele și icoane. Modelele sale au atras inclusiv designeri europeni de
prestigiu cu care colaborează în realizarea unor colectii vestimentare
repreezentative pentru portul popular românesc.
Un sentiment de evlavie te cuprinde când
păşeşti pragul Muzeului Etnografic al Mănăstirii Nămăieşti (sat Nămăieşti,
judeţul Argeş,. Şi nu pentru că ar fi un muzeu
mănăstiresc, ci pentru că exponatele de aici ascund sute de zile de muncă la
fiecare costum popular expus. Intrăm în atmosfera poveştilor, suntem primiţi de
alaiuri de nuntă, de sute de manechine îmbrăcate din cap până în picioare în
straie tradiţionale. Monahia Lucia Nedelea, stareţa Mănăstirii Nămăieşti, ne-a
vorbit despre începuturile acestui muzeu:
Mi-a venit aşa ideea să fac un mic
muzeu, numai că nu prea aveam ce să pun în el. Şi atunci am mers acasă la mama,
ştiind că vin dintr-o familie cu tradiţie, unde portul popular a fost la el
acasă, i-am spus mamei ce vreau să fac şi mama mi-a spus că îmi dă toate
costumele pe care le mai are în casă, mai puţin unul, cu care dânsa ar fi vrut
să se înmormânteze. Şi atunci am încercat să arăt mamei valoarea costumului
popular. I.-am zis că asta e tradiţia, e cartea de identitate a poporului
român, care trebuie promovat, admirat şi dus mai departe. I-am spus că, mai întâi
de toate, pentru mine, acest costum are valoare artistică, apoi are valoare
sentimentală, am mers până la a spune că are valoare spirituală. Pentru mine,
este o icoană. Ce oi mai fi spus eu mamei atunci, că mama mi l-a dat şi apoi,
am rugat-o cu băbuţele dânsei, la bisericuţă, să le mai întrebe care vor să
doneze şi le-am spus că cele care vor dona vor fi trecute în cartea de ctitori
ai mănăstirii, vor fi pomnite la sfânta liturghie. Şi mama a convins multe
bătrânele.
Mirele, mireasa, surorile lor, părinţii
lor, bunicii, naşii, preotul şi diaconul, toţi îmbrăcaţi de sărbătoare sunt
adunaţi în camera ce prezintă prima nuntă. Maica stareţă ne-a povestit:
La prima nuntă avem aşa (n.r.
costume populare vechi de) 130, 150, 150, 130, 160, 150, 160 de ani. Am marame (n.r.voal fin, cu care își acoperă capul femeile de la țară când se îmbracă în
costum național) şi de 200 de ani, de 150 de ani. Am câteva marame lucrate aici
de măicuţe, noi am avut aici nişte artiste, nişte maestre ale acului, care au dus
faima este hotare. O să vedeţi în biserică sfântul epitaf, o broderie în fir de
aur şi de argint, comandat de regina Maria, lucrat aici în mănăstire de
măicuţe. Majestatea-Sa l-a comandat, l-a cumpărat şi apoi l-a donat mănăstirii,
ca măicuţele să mai facă şi alte capodopere.
Apoi, descoperind că are şi fota veche a
preotesei, a făcut o a doua nuntă, a fiului popei, cu o altă desfăşurare
impresionantă de costume tradiţionale, cu broderie bogată, cu borangic, de o frumuseţe nemaivăzută. Odată ce au fost
primite, toate aceste piese vestimentare au fost bine îngrijite, pentru a recăpăta
strălucirea de odinioară, după cum ne-a împărtăşit monahia Lucia Nedelea: Track 3: La o piesă poate am
intervenit de 5-6 ori: am spălat cu apă de ploaie, cu săpun de casă, n-a ieşit
din prima, am încercat şi a doua şi a treia, până le-am scos şi le-am adus în
stadiul în care le vedeţi acum.
Tot cu ajutorul mamei, monahia Lucia Nedelea
a şi încălţat manechinele cu opinci şi a început să scrie povestea nunţilor
ilustrate cu manechine în versuri: : După ce am făcut prima nuntă, mama şi-a amintit de copilăria ei, când
scrisese ea câteva versuri şi mi-a cântat un cântecel, când am venit acasă şi
mi-a zis că poate încerc şi eu să fac câteva versuri pentru nunţile pe care
le-am făcut, o poezie cât de mică. Şi aşa mi-a venit ideea de am început cu
prima nuntă, după aceea am făcut-o şi pe a doua, iar după ce am terminat
poeziile, prezentarea muzeului în versuri, am încercat să fac o primă poezie
pentru Sf. Vasile. Şi am scris o carte cu vieţile sfinţilor în versuri şi, dacă
Dumnezeu îmi ajută şi o să fiu sănătoasă, o să încep volumul doi.
Şi cum în acest muzeu se găseşte şi ia,
lucrată în această mănăstire, care a fost premiată la Expoziţia mondială de la
Paris, din 1889, expoziţie ocazionată de inaugurarea Turnului Eiffel, monahia
Lucia Nedelea a continuat prezentarea pieselor unicat din muzeu:
Asta este ia care a luat medalia de aur atunci. Iar aici am creat un
colţişor pentru predecesoarele mele. Aici este maica stareţă, care m-a primit
pe mine în mănăstire, acum 46 de ani. Este îmbrăcată cu o haină de mohair
veritabil, ţesut aici în mănăstire, care are peste o sută de ani. Iar aici avem
o personalitate istorică: maica Mina Hociotă, care a fost prezentă în cele două
războaie mondiale. A fost o persoană cu totul specială, a ieşit din tiparul
femeii obişnuite. A fost charismatică, curajoasă, puternică, inteligentă şi
altruistă. În primul război, era în prima linie, în tranşee, scotea răniţii, îi
trimitea către spital, către infirmerie sau îi trata pe loc. Avea cunoştinţe
foarte vaste despre medicină, la care, mai târziu făceau apel medicii zonei.
Pentru toate meritele a primit Crucea Comemorativă a Războiului (n.r. distincție
comemorativă românească instituită de regele Ferdinand I în 8 iunie 1918,
conferită tuturor participanților la Primul Război Mondial), a fost ridicată în
grad de cavaler, a purtat grad de sublocotenent şi o perioadă scurtă a fost şi
comandant. Pentru toate acestea a primit o mulţime de medalii, distincţii şi
brevete, dintre care, cea mai importantă, Steaua României (n.r. ordinul
național Steaua României este cel mai vechi ordin național, primit doar de
trei femei).
Muzeul prezintă şi straiele de zi de zi
ale oamenilor de la sat şi costumele populare ale femeilor, după vârstă şi
statut, femeile tinere purtând basmale colorate, cele măritate, basmale
înflorate, dar pe fond negru, iar monahia Lucia Nedelea spune bucuroasă, în
versuri, povestea fiecărui costum, lumea muzeului prinzând viaţă iar şi iar.
Deși porțile
tuturor muzeelor din România sunt închise zilele acestea, Muzeul de Artă
Populară din Constanța demarează un nou proiect. Sub genericul Scoarțe
românești din patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanța, sunteți
invitați să descoperiți, în fiecare lună, pe pagina de Facebook a instituției,
dar și pe site-ul acesteia, imaginea unei țesături alături de o fișa analitică.
Și, pentru a vă convinge să vă opriți în acest muzeu când veți veni pe
litoralul românesc al Mării Negre, vom face un tur virtual.
Ioana Tompe,
muzeograf la Muzeul de Artă Populară din Constanța, spune că vom cunoaște o
instituție care nu prezintă doar tradițiile și istoria Dobrogei, ci a întreg
spațiului românesc.
Expoziției permanente i-am dat un caracter
național. Prezentăm toate zonele etnografice ale țării: Transilvania, Moldova,
Muntenia, Oltenia, Dobrogea și principalele meșteșuguri care ne definesc
civilizația românească. Clădirea este prima primărie a orașului Constanța,
Palatul Comunal, ridicată în anul 1826, după planurile arhitectului Ioan
Socolescu, un arhitect care a conceput multe clădiri de patrimoniu în România,
într-un stil neoromânesc.
Este o îmbinare între arhitectura veche, cu coloane,
cu capiteluri și stilul brâncovenesc. Primăria a funcționat o scurtă perioadă,
apoi a fost Palatul Poștelor. Muzeul e deschis cu prima expoziție prezentând
arta Dobrogei, în 1871. Am reușit să alcătuim o colecție care vizează Dobrogea,
românii dobrogeni care au viețuit pe malul Dunării, din satele de la Ostrov
până la Hârșova, reflectând caracterul multicultural al zonei.
După alcătuirea
colecției dobrogene, atenția a fost
îndreptată către celelalte zone etnografice ale țării, spune Ioana Tompe. Prin urmare, avem o colecție de costume populare din toate zonele
țării, care prezintă tipologia portului românesc. Avem obiecte de decor al
interiorului, țesături din toate zonele etnografice, iar în expoziția
permanentă se prezintă specificul fiecărei zone.
Avem țesături din bumbac și
din borangic, ștergare, fețe de masă, cearceafuri. Avem podoabe pe care le
purtau românii. La parter, spațiul este rezervat prezentării expoziției de
icoane țărănești pictate pe sticlă. Este o colecție foarte valoroasă cu icoane
provenite din cele mai mari centre de iconari, care au funcționat în
Transilvania de la începuturi. Prezentăm într-o evoluție cronologică și
stilistică acest meșteșug. Avem o sală rezervată obiectelor de cult, icoane
pictate pe lemn, icoane realizate de dobrogeni și influențate de vecinătatea
lipovenilor, reprezentată în nordul Dobrogei, și de icoanele grecești.
Pictura pe sticlă,
atât de apreciată, se realiza numai în Transilvania. Regiunea a făcut parte din
Imperiul habsburgic, mai târziu austro-ungar, spune Ioana Tompe, muzeograf la
Muzeul de Artă Populară din Constanța, care ne ajută să înțelegem originea
acestui meșteșug.
Românii nu aparțineau religiei de stat și
nici limba nu era oficială. Li se dărâmaseră bisericile, iar, atunci, românii
au fost nevoiți să-și picteze icoanele în propria gospodărie. Așa a apărut
fenomenul pictării icoanelor țărănești pe sticlă în Transilvania. Meșteșugul a
pornit din satele Nicula și Gherla, de lângă Cluj, odată cu apariția obținerii
manufacturiere a sticlei.
Era nevoie de o zonă împădurită, ca să ai lemn pentru
topirea nisipului de siliciu și să obții manual plăcuțele de sticlă. Privite în
lumină, icoanele prezintă denivelări, bule de aer, ceea ce arată obținerea și,
apoi, prelucrarea manuală a sticlei. Fenomenul icoanelor pe sticlă îl observăm
numai în Transilvania. Au fost foarte multe centre, care s-au răspândit în
toată Transilvania pornind din jurul Clujului, însă numai acolo s-a întâlnit
icoană țărănească pe sticlă.
Există în muzeu
secțiuni care reconstituie gospodăria țărănească, dar și uneltele și obiectele
din aceasta. O secțiune bogată este cea a vaselor. Unele din lut, altele din
metal. Ioana Tompe, muzeograf la Muzeul de Artă Populară din Constanța.
Ceramica a cunoscut în Dobrogea o mai puțină dezvoltare decât în
celelalte zone ale țării. Deși paradoxal noi avem o tradiție foarte îndelungată
a ceramicii, ceramica grecească și romană, ea s-a putut dezvolta atât timp cât
aceste orașe de pe litoral au fost guvernate de o administrație sigură: romană
sau grecească. În Evul Mediu, în epoca modernă, când peste teritoriul Dobrogei
s-au desfășurat multe războaie, când Dobrogea a fost inclusă în Imperiul
Otoman, nu s-a mai putut practica ceramica, meșteșugul olăritului, fiindcă
acestea sunt produse perisabile.
Un popor care poate prezenta o evoluție în
timp a ceramicii este un popor care-și dovedește stabilitatea și continuitatea
pe vatra satului. Vasele metalice pe care le prezentăm în expoziție sunt comune
întregului spațiu balcanic, care a avut soarta economică și politică a
Dobrogei. În primul rând, sunt din metal fiindcă nu se sparg. Ele sunt din
aramă cositorită. Noi am adunat în această locuință ideală și vasele românilor,
și ale aromânilor, și ale turcilor și tătarilor. Diferențele se pot vedea în
stilul decorativ.
În acest muzeu au
ajuns turiști din toate părțile lumii. Aceștia s-au bucurat de prezentări
detaliate în principalele limbi de circulație internațională, într-o vizită, în
medie, de 30 de minute. În prezent, vizita dumneavoastră poate dura cât doriți,
fiindcă muzeul și-a deschis porțile virtual. Pe pagina acestuia, dar și pe
paginilor rețelelor de socializare puteți vedea obiectele, alături de o descriere.
Nu lipsesc nici obiceiurile populare despre care echipa muzeului scrie pe larg,
ilustrându-le cu imagini ale obiectelor adunate în colecții.
Ne îndreptăm spre
nordul României, în judeţul Bistriţa Năsăud, unde se pot practica toate formele
de turism. Fie că vă doriţi un sejur pentru relaxare sau o vacanţă activă, aici
veţi găsi oferte pentru toate gusturile şi pentru toate buzunarele. De asemenea,
tradiţiile şi meşteşugurile sunt bine păstrate, astfel încât puteţi achiziţiona
diverse obiecte de artizanat şi puteţi participa şi la diverse evenimente
organizate în comunele şi satele din judeţ, pe parcursul anului.
Judeţul Bistriţa-Năsăud
este situat în partea central-nordică a României şi înglobează zona de contact
a Carpaţilor Orientali cu Podişul Transilvaniei. Reşedinţa judeţului este
municipiul Bistriţa, oraş a cărei primă atestare documentară este din anul
1264, fiind un vechi burg german şi un valoros centru istoric. Este punctul de
plecare către zona muntoasă, foarte apreciată de turişti, după cum am aflat de
la Claudia Andron, preşedinta Asociaţiei de promovare Turist în Bistriţa
Năsăud.
Bistriţa Năsăud este o destinaţie turistică nouă, întrucât n-a existat
o tradiţie de promovare a zonei. Acum câţiva ani, asociaţia noastră a pus la
cale o astfel de strategie, iar acum culegem roadele. Turiştii au început să ne
caute şi, tocmai pentru a ne cunoaşte mai bine, le propunem să ne împrietenim,
iar mesajul nostru este: Descoperă Bistriţa-Năsăud. Dacă oamenii merg în
Maramureş şi caută tradiţii, iar în Bucovina vizitează mănăstirile, la noi le
au pe toate. Avem şi turism ecologic, şi rural, şi ecumenic, şi cultural, şi
istoric. În Bistriţa Năsăud găsiţi tot ce se poate în materie de turism. O
să-mi spuneţi că nu, fiindcă doar în Bistriţa Năsăud găsiţi şi marea de la
munte: Colibiţa. Este un lac imens de acumulare, care a trezit un interes
foarte mare în rândul turiştilor în ultimii doi ani. Noi ne străduim să facem
faţă acolo afluxului mare de turişti. Mai avem de investit în construcţia unităţilor
de cazare, iar, dacă ne aud investitorii, sunt bineveniţi. Şi sfatul meu pentru
turişti este că, dacă vor să vină la marea de la munte, să-şi facă rezervarea
din timp.
Colibiţa se află
la 40 de km de oraşul reşedinţă de judeţ, Bistriţa şi la 17 km de Pasul Tihuţa,
recunoscut pentru legenda lui Dracula. Este un loc retras în munte, pe marginea
unul lac foarte mare, unde oamenii îşi duc traiul liniştiţi, ocupându-se de creşterea
animalelor şi de agricultură, spune Andreea Spînu, agent de turism Bistriţa
Bârgăului. Zona este specifică ariei depresionare. În
mijlocul depresiunii există un lac de acumulare. Acesta constituie elementul
principal de atracţie al zonei. Depresiunea este situată în partea de est a
judeţului Bistriţa Năsăud şi este chiar la contactul dintre Munţii Bârgăului cu
Munţii Călimani. Circa 2% din Parcul Naţional Călimani se află pe teritoriul
comunei noastre. Cel mai practicat tip de turism în zonă este cel de relaxare. Oferta
include drumeţiile, echitaţia, plimbările cu trăsura vara şi cu sania iarna.
Resursele naturale: calitatea aerului, flora şi fauna sunt deosebit de bogate.
Însă, la mare căutare, este şi turismul de aventură: caiac, rafting, zbor cu
parapanta, alpinism, escaladă, vânătoare. Posibilităţile sunt foarte multe.
Iar aceia dintre
dumneavoastră care vor să trăiască pentru câteva zile într-o casă tradiţională,
înconjuraţi de obiecte specifice zonei, care amintesc de vremurile bunicilor,
se află în locul potrivit. Andreea Spînu. Avem câteva case ale căror gospodari
primesc turişti şi implică oamenii în activităţile de zi cu zi. La Colibiţa
găsim case ţărăneşti dotate cu obiecte tradiţionale de decor sau funcţionale.
În general, iarna, fiecare casă se transformă într-un centru meşteşugăresc.
Femeile, neavând de lucru în jurul casei, aduc războiul de ţesut în casă şi se
apucă de ţesut. În apropiere, găsim şi un centru de prelucrare a pieilor, o
cojocărie. Se pot vizita şi vâltorile de apă, morile de apă şi, bineînţeles, se
pot achiziţiona costume populare specifice zonei şi obiecte din lemn.
Claudia Andron,
preşedinta Asociaţiei de promovare Turist în Bistriţa Năsăud, se adresează în
continuare acelora care doresc să cunoască povestea podoabelor populare, o
poveste a fiecărui lucru făcut cu migală, aşa cum s-a transmis din generaţie în
generaţie şi cum va fi dus mai departe şi de acum înainte. Dacă treceţi prin zona Năsăudului, trebuie
obligatoriu să vă opriţi la faimoasa creatoare Virginia Linul. Avem acolo
patria costumului popular. Veţi găsi zeci de femei care încă mai cos costume
populare cum se făceau pe vremuri. Nu se brodează la maşină, se lucrează
manual, se folosesc mărgele după motive tradiţionale. Tot aici, puteţi vedea şi
o vâltoare, o maşină naturală de spălat, pe care o foloseau străbunii noştri.
Să ştiţi că în Bistriţa Năsăud încă se folosesc vâltorile.
Pe lângă aerul puternic ozonat, meşteşuguri şi tradiţii,
există şi foarte multe evenimente la care puteţi participa pe tot parcursul
anului. În Bistriţa-Năsăud există o efervescenţă culturală foarte mare şi avem
foarte multe evenimente. Avem festivaluri de satiră şi umor – Mărul de Aur, un
festival cu o tradiţie de peste 20 de ani, Nunta Zamfirei, un eveniment care
adună ansambluri populare din toată lumea la Bistriţa, avem concerte simfonice,
iar la sinagoga din Bistriţa concertează nume foarte mari. Iar Festivalul
Usturoiului din Ţinutul contelui Dracula, aceasta este şi denumirea paginii
noastre de Facebook, are loc în ultima săptămână din luna iulie. Oamenii sunt
foarte ospitalieri, iar preţurile sunt foarte bune în comparaţie cu preţurile
din alte zone din ţară. Grija pe care oamenii noştri le-o poartă turiştilor îi
face pe aceştia să se simtă cu adevărat în vacanţă. În plus, mâncarea este
foarte bună. La noi încă se mai mănâncă foarte bine şi foarte sănătos. În
prezent, dezvoltăm şi susţinem un alt proiect în Bistriţa-Năsăud, care se numeşte
Produs în Bistriţia-Năsăud. Prin acesta, încurajăm producţia de mâncăruri
naturale.
Iată aşadar toate motivele pentru care nu trebuie să rataţi un sejur în
această parte a României, în care oferta este atât de bogată, iar preţurile
atât de mici. De exemplu, pentru o noapte de cazare într-o pensiune de trei
margarete din Colibiţa, preţurile pornesc de la 10 euro de persoană, preţ în
care este inclusă parcarea şi internetul Wi-Fi.
Începând din 1983, Comisia Europeană ataşează fiecărui an o anumită temă, care se transformă într-o veritabilă campanie de sensibilizare a autorităţilor şi a cetăţenilor privind importanţa unui subiect de interes general. 2018 este Anul european al patrimoniului cultural, în care punem accentul pe importanţa socială, economică şi istorică a patrimoniului cultural, consolidându-ne sentimentul de apartenenţă a cetăţenilor la spaţiul european.
5 milioane de euro pentru finanţarea a 29 de proiecte cultrurale noi, care vor fi derulate în cadrul programului Europa creativă, principalul program al Uniunii de susţinere a sectoarelor culturale. În perfectă armonie cu semnificaţie sloganului ales pentru acestui an: Patromoniul nostru cultural: când trecutul se întâneşte cu viitorul, aceste 29 de proiecte au fost alese din 77 înscrise în competiţie. Ideea care a stat la baza conceptului a fost să deschidă calea unor colaborări dintre cele mai diverse între organizaţii din statele membte, care să lucreze împreună. La fiecare proiect participă echipe din cel puţin 3 ţări, arătând, astfel, că sărbătoarea patrimoniului nostru cultural poate merge mână în mână cu creaţia contemporană.
Comisarul european pentru educaţie, cultură, tineret şi sport, Tibor Navracsics, a subliniat importanţa acestor programe: O agendă ambițioasă pentru cultură are nevoie de un buget ambițios. Aceste proiecte transnaţionale au rolul de a pune în valoare şi de a promova patrimoniul nostru sub toate aspectele. Sunt o sursă de inspiraţie pentru creaţia artistică şi o punte de legătură între persoane din toate mediile sociale, care vor putea astfel să descopere patrimoniul nostrul cultural, atât de bogat şi divers. În spiritul anului european al patrimoniului, toate aceste proiecte vor contribui la întărirea sentimentului de apartenenţă la un spaţiu european comun. Totodată, Comisia a propus o sumă de 1,85 miliarde de euro pentru noul program Creative Europe 2020; aceasta ar reprezenta o creștere de peste 25% față de programul actual, în timp ce multe alte domenii politice se confruntă cu reduceri. Am cerut statelor membre să sprijine această ambiție în cadrul negocierilor privind bugetul.
Acoperind o arie vastă de domenii, cele 29 de proiecte merg de la creaţia de costume populare din diferite regiuni ale Europei, până la explorarea epocii baroce. Unele dintre ele au rolul de informare şi educare pe termen lung a cetăţenilor interesaţi de istoria monumentelor şi de arheologie. Alt proiect va pune în valoare patrimoniul gastronomic european prin intermediul unor opere artistice multimedia. Pe lângă relevanța și calitatea proiectelor, un alt criteriu important de selecție a fost potențialul lor de a produce impact asupra publicului, că pot ajunge să fie înţelese şi apreciate, pe cât posibil, la nivel local, național și european de cât mai mulţi cetăţeni ai Europei, dornici să facă parte din acea experiență – menţionează un comunicat al Comisiei.
Anul european al patromoniului urmărește să aducă în atenţia autorităţilor din ţările membre şi a cetăţenilor istoria și valorile comune ale Europei, să consolideze sentimentul identității europene, să implice, în special copii și tineri, comunitățile locale și oameni din toate categoriile sociale, în crearea de evenimente care să aibă cea mai largă audiență posibilă.
Dacă ai trecut poarta
Transilvaniei şi ai ajuns în ţinutul contelui Dracula, trebuie să ai grijă să
ai asupra ta paşaportul, se arată în avertismentele din documentul de
călătorie editat de Asociaţia de Promovare a Turismului Turist în
Bistriţa-Năsăud. Toţi vor şti că eşti oaspetele contelui şi că eşti sub
protecţia sa. Trebuie să porţi o cruciuliţă, dar să nu uiţi nici de usturoiul
care trebuie să stea mereu în buzunare. Tot din paşaport mai aflăm
că ţuica îţi dă curaj şi te face invincibil. Iar, dacă ajungi la sfârşitul
lunii iulie, trebuie să te pregăteşti de distracţie, căci atunci are loc
Festivalul Usturoiului. Dacă sejurul este însă programat în octombrie, eşti
informat că atunci are loc Balul Vrăjitoarelor, pe care contele îl dă la castel
în fiecare an.
Claudia Andron
este preşedinta Asociaţiei de promovare a turismului Turist în Bistriţa Năsăud,
cea care a editat paşaportul pentru Transilvania: Dacă oamenii
merg în Maramureş şi caută tradiţii, iar în Bucovina vizitează mănăstirile, la
noi le au pe toate. Avem şi turism ecologic, şi rural, şi ecumenic, şi
cultural, şi istoric. Dar avem povestea adevărată a contelui Dracula. În
romanul lui Bram Stoker, întâmplările au loc în Bistriţa Năsăud, în Pasul
Tihuţa. Noi am creat paşapoarte pe care le oferim celor care trec poarta
Transilvaniei. În Bistriţa Năsăud se face trecerea dinspre Moldova înspre
Transilvania, dar şi între Maramureş şi Transilvania. Cei care trec poarta şi intră
în Bistriţa Năsăud primesc un paşaport în care au avertismente de călătorie şi
recomandări pentru un sejur în ţinutul contelui Dracula. În Bistriţa Năsăud
găsiţi tot ce se poate în materie de turism. O să-mi spuneţi că nu, fiindcă
doar în Bistriţa Năsăud găsiţi şi marea de la munte: Colibiţa. Este un lac
imens de acumulare, care a trezit un interes foarte mare în rândul turiştilor
în ultimii doi ani.
Evenimente
culturale? Pe alese, spune Claudia Andron, preşedinta Asociaţiei de promovare a
turismului Turist în Bistriţa Năsăud: Avem festivaluri de
satiră şi umor. De exemplu, Mărul de Aur este un festival cu o
tradiţie de 20 de ani. Organizăm Nunta Zamfirei, un eveniment care
adună ansambluri din toată lumea la Bistriţa, în fiecare an. Avem şi concerte
simfonice. Sunt nume mari care concertează în Sinagoga Bistriţa. De asemenea,
Festivalul Usturoiului în ţinutul contelui Dracula, exact aşa se
numeşte şi pagina de pe Facebook, are loc în fiecare în an, în ultima săptămână
din iulie. Anul acesta va ajunge la cea de-a cincea ediţie. Anul trecut au fost
35.000 de oameni şi este un eveniment cum nu aţi mai văzut niciunde în ţară,
unde nu sunt elemente kitsch, unde publicul este unul aparte, la fel ca regia
festivalului. Gândiţi-vă doar la copii care joacă în aer liber jocuri vechi,
tradiţionale, aruncă usturoi după vrăjitoare. De asemenea, seara are loc jocul
focurilor prin care se alungă spiritele rele. Se face o magie care va proteja
zona de spirite rele şi de influenţa malefică a contelui Dracula un an de
zile.
Iată şi câteva
dintre recomandările care se găsesc în paşaportul editat de Asociaţia de
Promovare a Turismului Turist în Bistriţa-Năsăud: Trebuie
să te asiguri că ai cu tine un om al locului care să te ajute să ajuţi la
castelul din munţi. Peisajele sunt de o frumuseţe rară, iar animalele sălbatice
îţi pot ieşi oricând în cale. În Munţii Bârgăului e cea mai mare concentraţie
de urşi bruni şi lupi din Europa. Lacul din Colibiţa îi cucereşte pe toţi, însă
nu trebuie să te oglindeşti în apa acestuia. Oamenii locului povestesc în
şoaptă că în adâncuri se ascund adevăraţi monştri. Iar nopţile cu lună plină nu
trebuie să te prindă niciodată neînsoţit.
Dincolo de legende, zona Năsăudului
este patria costumului popular românesc. Veţi găsi zeci de femei care încă mai
cos costume populare cum se făceau pe vremuri. Nu se brodează la maşină, se
lucrează manual, se folosesc mărgele după motive tradiţionale. Tot în această
zonă, puteţi vedea şi o vâltoare, o maşină naturală de spălat, folosită de
străbuni.
Iată aşadar repere ale unei vacanţe
inedite în Ţinutul Năsudului. Până data viitoare, când vă aşteptăm cu o nouă
destinaţie, drum bun şi vreme frumoasă!