Tag: Cotul Donului

  • Românii de lângă noi 17.11.2021

    Românii de lângă noi 17.11.2021

    Omagiu soldaţilor români căzuţi în urmă cu 79 de ani la Cotul Donului, operaţiune declanşată la 19 noiembrie 1942. La Cotul Donului şi în Stepa Calmucă au murit 158.000 de soldaţi ai armatei române în iarna anilor 1942-1943.



    Participă: conf.univ.dr. Vasile Şoimaru, inițiator și coordonator al proiectului Românii din jurul României”, cel care a ridicat la Cotul Donului prima cruce în memoria ostașilor români căzuți acolo, autor al volumului Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare”; preot Romică Siminciuc, care a primit în august 2018 din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan “Crucea Moldavă” pentru străduiţa de a ridica o biserică în satul Soci, comuna Mirosloveşti, judeţul Iaşi, şi de a onora memoria celor 500 de ostaşi români ai acestor meleaguri căzuţi pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial (prin Soci trecea linia de front); Nică Paiu, veteran de război în vârstă de 100 de ani, care a luptat la Cotul Donului; Dan Puric, actor, regizor, scriitor; părintele arhimandrit dr. Mihail Muscariu, stareţul Mănăstirii Comana din Giurgiu, în curtea căreia a ridicat Mausoleul Eroilor căzuți în Primul Război Mondial la inițiativa scriitorului-general maior de flotilă aeriană (r.) Radu Theodoru, și domnia sa invitat al emisiunii noastre, pe care i-am întânit în 2021, la Comana, de Ziua Eroilor, într-un amplu eveniment dedicat memoriei ostaşilor români căzuţi la pe câmpul de luptă.



  • Românii de lângă noi

    Românii de lângă noi

    În așteptarea sunetului clopotelor românești de la Cotul Donului (la 78 de ani de la tragicul moment 19 noiembrie 1942). Interviu cu conf. univ.dr. Vasile Șoimaru, inițiator și coordonator al proiectului Românii din jurul României, cel care a ridicat prima cruce în memoria ostașilor români căzuți la Cotul Donului, autor al volumului Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare.


  • 77 de ani de la tragica zi de 19 noiembrie 1919

    77 de ani de la tragica zi de 19 noiembrie 1919

    77 de ani de la tragica zi de 19 noiembrie 1919. Cotul Donului,
    Stalingrad și Câmpia Calmucă, bătălie în care au căzut, cu moarte de erou,
    răniți și dispăruți, 158 de mii de ostași români. Interviu cu conf.univ.dr.
    Vasile Șoimaru, de la Chișinău, autor al cărții Cotul Donului 1942:
    Eroism, jertă, trădare, cel care, în 2012, a pus la Cotul Donului pentru
    prima dată, după şapte decenii, o cruce în memoria celor căzuți acolo pentru
    Patrie.