Tag: COVAX

  • Probleme europene în dezbatere

    Probleme europene în dezbatere

    Reuniţi
    la Bruxelles, la summitul de iarnă, liderii statelor europene au pledat pentru
    stimularea vaccinării anti-Covid-19, pe fondul îngrijorării provocate de noua
    variantă Omicron.

    Potrivit trimisului Radio România la eveniment, șefii de stat
    și de guvern au subliniat, totodată, importanţa unei abordări coordonate asupra
    validităţii certificatului digital al Uniunii Europene şi doresc ca
    restricţiile decise de anumite ţări precum Italia, Portugalia sau Grecia să nu
    submineze buna funcţionare a pieţei interne şi să nu afecteze în mod
    disproporţionat libera circulaţie.


    Şi președintele Klaus Iohannis, care a
    reprezentat România la summit, a atras atenţia să nu se exagereze cu
    restricţiile, mai ales în privința traficului de mărfuri. Într-un comunicat al
    președinției române se mai precizează că liderii europeni și-au reiterat
    angajamentul de a contribui la atingerea unui nivel optim de vaccinare la nivel
    global, prin exportul şi distribuirea de vaccinuri şi materiale auxiliare către
    statele în nevoie, mai ales din Africa, prin intermediul mecanismului COVAX sau
    pe baze bilaterale.


    Un alt subiect aflat pe agenda Consiliului a fost cel
    privind preţurile foarte mari la energie, iar, în viziunea Bucureștiului, este
    nevoie de recunoaşterea energiei nucleare şi a celei obţinute din gaze ca
    energie curată pe perioada de tranziţie spre o economie verde. În egală măsură,
    preşedintele României a arătat că trebuie analizată foarte bine piaţa pentru
    îmbunătăţirea condiţiilor concurenţiale, astfel încât consumatorul – persoană
    fizică sau mediu de afaceri – să fie protejat.

    Klaus Iohannis: Noi am luat acasă măsuri. Există măsuri de compensare şi aşa
    mai departe, însă aceste măsuri nu pot merge la infinit şi trebuie să vedem de
    ce s-a putut ajunge la aceste preţuri mari, în condiţiile în care, de exemplu,
    nu întreaga capacitate de transport a conductelor europene este folosită.
    Înseamnă că undeva trebuie analizată foarte bine piaţa, pentru a vedea cum
    putem să îmbunătăţim condiţiile concurenţiale, în aşa fel încât să existe o
    concurenţă reală şi să existe, evident, o protecţie a consumatorului în acest
    sens.


    De pe agenda reuniunii de la Bruxelles nu
    a lipsit nici subiectul tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina și al riscului unui
    nou conflict între Moscova şi Kiev. Orice nouă agresiune militară împotriva Ucrainei,
    vecină Uniunii, va avea consecinţe grele şi un cost ridicat ca răspuns – au
    avertizat liderii comunitari, care și-au reiterat sprijinul deplin faţă de
    suveranitatea şi integritatea teritorială a acestei țări. Legat de situaţia de
    la graniţa Belarusului cuUniunea,
    Consiliul European a condamnat cu fermitate instrumentalizarea migranţilor şi a
    refugiaţilor de către regimul de la Minsk, precum şi criza umanitară generată.



  • Pruvlemi ivrupeani tru debaturi

    Pruvlemi ivrupeani tru debaturi

    Andămusiţ Bruxelles, la summitlu di iarnă, liderlli a statilor ivrupeani cundilleară maxus că lipseaşti ta s’da silă a lucărlui ti vaccinareai anti-Covid-19, tu hăvaia a gailelui ţi lu aduţi naua variantă Omicron.


    Uidisitu cu pitricutlu a nostru Radio România la eveniment, șefañilli di stat și di guvernu cundilleară, tutunăoară a unăllei abordări coordonate ti validitatea a certificatului digital ali Uniunii Ivrupeani şi vor ca restricţiile apufusiti di născănti văsiii catacum Italia, Portugalia ică Grecia s’nu submineadzăe buna funcţionare a păzarillei interne şi s’nu aducă zñie tru mod disproporţionat a libirăllei urdinari.



    Şi prezidentulu Klaus Iohannis, cari u reprezentă România la summit, feaţi timbihi s’nu s’exagereadză cu restricţiile, maxusu tru ligătură cu traficu di părmătii. Tr un comunicat a prezidenţiillei române nica să spuni că liderii europeni năpoi lu spusiră angajamentul ta s’agiută s’agiungă la un nivel optim di vaccinare la nivel global, pritu exportul şi distribuirea di vaccinuri şi materiale auxiliare cătră statili iu easti ananghi, maxusu ditu Africa, pritu intermediul a mecanismului COVAX ică pi thimealle bilaterale.



    Un alt subiect aflat tu arada di muabeţ Consiliului fu aţelu mutrinda păhadzlli ,ultu mari la energie, iara, tru minduita-a Bucureștiului, easti ananghi di priunoaşterea energiei nucleare şi a aţillei amintată ditu gaze ca energie curată pi perioada di tranziţie cătă ună economie veardi. Isa-isa, prezidentulu a Româniillei spusi că lipseaşti s’facă isapi multu ghini ti păzari tră făţearea ma buni condiţiili concurenţiale, aţea turlie că consumatorul – persoană fizică ică mediu di afaceri — s’hibă protejat.


    Klaus Iohannis: “Noi lomu acasă misuri. Ari misuri di compensare şi aşa ma largu, ama aesti misuri nu pot s’neagă tu mardzină şi lipseaşti s’videmu căţe s’agiumsi la aeştă păhadz mari, tru condiţiile tru cari, di exemplu, nu tută capacitate di transport a conductelor ivrupeani easti ufilisită. Nsimneadză că iuva lipseaşti s’hibă analizată multu ghini piaţa, tră s’videmu cum putem să făţemu ma buni condiţiile concurenţiale, aţea turlie tra s’aibă ună concur cadealihea, ună protecţie a consumatorului tru aestă noimă.”



    Tru agenda andamusillei di Bruxelles fu şi subiectul mintireaşirloru anamisa di Rusia şi Ucraina și al riscului unui nou conflict anamisa di Moscova şi Kiev. Iţi nouă agresiune militară contra Ucrainei, viţină Uniunillei, va s’aibă zñii mări şi un păhă dca apandisi — feaţiră timbihi liderlli comunitari, cari năpoi și spusiră agiutorli tî va lu da andicra ti suvearanitatea şi integritatea teritorială a aliştei văsilii. Ligat di situaţia di la sinurlu a Belarusului cu Uniunea, Consiliul European cutugursei sertu instrumentalizarea migranţălor şi arifugaţlor di către regimul di Minsk, cum şi criza uminitară scoasă tu migdani.



    Autor: Roxana Vasile


    Armânipsearea: Taşcu Lala







  • Decizii ale Uniunii Europene în sprijinul țărilor defavorizate

    Decizii ale Uniunii Europene în sprijinul țărilor defavorizate


    Uniunea Europeană este pregătită să își sporească ajutorul pentru statele mai sărace. În discursul său privind starea Uniunii Europene, susţinut miercuri în plenul Parlamentului European, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat suplimentarea ajutorului umanitar acordat populaţiei afgane cu 100 de milioane de euro.



    Suntem alături de poporul afgan, alături de femeile şi copiii afgani, de procurori, de jurnalişti şi de apărătorii drepturilor omului. Mă gândesc mai ales la judecătoarele care stau acum ascunse, temându-se de bărbaţii pe care i-au trimis la închisoare. Şi trebuie să îi sprijinim în continuare pe toţi afganii, atât pe cei rămaşi în ţară, cât şi pe cei din ţările învecinate.”


    Șefa Executivului european a anunțat că situația din Afganistan este analizată împreună cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, iar până la finalul anului va fi elaborată o declarație comună UE-NATO.



    Mai multe doze de vaccin pntru statele defavorizate



    O altă prioritate a Uniunii Europene este ajutorul acordat țărilor în curs de dezvoltare de pe întreg mapamondul în lupta cu pandemia de COVID-19. Astfel, alte 200 de milioane de doze de vaccin vor fi donate statelor sărace până la jumătatea anului 2022, pe lângă cele 250 de milioane de doze deja promise, după cum a declarat Ursula von der Leyen în fața forului legislativ european.



    În cea mai mare parte, mecanismul internaţional de distribuţie Covax acestui mecanism, dar mai multe voci din cadrul mecanismului, printre care Alianţa pentru vaccinuri şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, au denunţat în mai multe rânduri inegalitatea în ceea ce priveşte accesul la imunizare anti-COVID între cetățenii din ţările sărace şi ci din ţările mai prospere, unele dintre acestea pornind deja administreze unei a treia doze de vaccin.


    Amploarea nedreptăţii şi nivelul de urgenţă sunt clare” a punctat președinta Comisiei Europene.



    Interzicerea bunurilor produse prin muncă forțată



    În cadrul aceluiași discurs, Ursula von der Leyen a anunţat noua strategie a UE în domeniul conectivităţii, care are ca scop facilitarea investiţiilor în infrastructura care conectează bunuri, persoane şi servicii în întreaga lume: Totodată, UE își va închide piața pentru produsele obţinute prin muncă silnică.



    În lume sunt 25 de milioane de persoane care, sub ameninţare sau presiune, desfăşoară muncă forţată. Nu vom putea accepta niciodată ca aceste persoane să fie constrânse să fabrice produse şi ca aceste produse să ajungă apoi să fie vândute în magazine la noi în Europa. De aceea vom propune interzicerea pe piaţa noastră a produselor care au fost obţinute prin muncă forţată. Drepturile omului nu sunt de vânzare – indiferent de preţ”, a declarat șefa Comisiei Europene.



  • UE își consolidează rolul de lider COVAX

    UE își consolidează rolul de lider COVAX

    Impactul pandemiei va putea fi limitat numai printr-un răspuns cuprinzător la nivel mondial. UE este cel mai mare exportator de vaccinuri împotriva COVID-19 către restul lumii și își va continua eforturile de sporire a capacităților globale de producție de vaccinuri pentru a răspunde nevoilor de la nivel mondial. Consiliul European solicită intensificarea eforturilor pentru a asigura un acces echitabil la nivel mondial la vaccinurile împotriva COVID-19 și sprijină rolul de lider al COVAX în această privință.

    UE și statele sale membre sunt hotărâte să accelereze partajarea de vaccinuri pentru a sprijini țările aflate în dificultate, cu scopul de a dona cel puțin 100 de milioane de doze până la sfârșitul anului, precum și să contribuie la dezvoltarea capacității locale de producție în concordanță cu Declarația de la Roma a Summitului mondial în domeniul sănătății.

    Decizia liderilor europeni vine după anunțul președintelui SUA, Joe Biden, care și-a asumat că țara sa va dona 80 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, susținând că America va fi arsenalul vaccinurilor.

    Uniunea Europeană – care se consideră farmacia lumii, cum spune președinta comisiei – a privit cu scepticism propunerea SUA de ridicare a brevetelor pentru vaccinurile anti-COVID-19, susținând că producţia şi exportul de vaccinuri de la fabricile existente sunt cel mai bun mijloc pentru a răspunde rapid cererii mondiale.

    În continuarea concluziilor pe tema COVID-19, liderii europeni au subliniat că ritmul vaccinărilor s-a accelerat în întreaga Uniune și ar trebui menținut, pentru a se putea permite o redeschidere treptată a societăților noastre. Ei au salutat, totodată, acordul între instituțiile UE privind certificatul digital COVID și au solicitat revizuirea recomandărilor Consiliului până la jumătatea lunii iunie pentru a facilita libera circulație în interiorul Uniunii.