Tag: crestini

  • Biserica românească din Ierihon

    Biserica românească din Ierihon

    Lumea creștină a avut mereu atenția îndreptată către locurile sale sfinte din Orient și a construit așezăminte pentru cei care trăiau acolo și pentru pelerini. Acolo unde scrierile sfinte menționează prezența lui Isus Christos cum ar fi Nazaret, Betleem, Ierihon, Ierusalim, creștinii au ridicat biserici și mănăstiri. Nici creștinii ortodocși români nu au făcut excepție de la regulă.

     

    Una dintre bisericile române din Țara Sfântă este cea din Ierihon, cel mai vechi oraș din lume. Arheologii au aproximat că Ierihonul a fost fondat în jurul anului 9500 înainte de Christos, în jurul unei surse de apă din deșertul de piatră al Iudeii. De atunci, lunga și complicata istorie a Ierihonului s-a scris din punctul de vedere al celor care l-au stăpânit și din al acelora pentru care conta semnificația religioasă. Istoria bisericii române din Ierihon începe în 1988, când apare ideea unui așezământ monastic. Însă construirea propriu-zisă avea să înceapă la finele anilor 1990 și, după 15 ani, în 2014, o mănăstire ortodoxă română apărea în peisajul urban local.

    Arhitectul și profesorul universitar Sorin Vasilescu este autorul proiectului bisericii române din Ierihon. El a povestit începuturile mănăstirii române din cel mai vechi oraș din lume, una mult-așteptată.

    Un miracol a făcut ca și noi, românii, să putem avea o biserică în Ierihon. Toate daniile noastre spre Țara Sfântă au fost deturnate de biserica greacă. Practic, nu avem nimic, deși multe dintre prezențele creștine din Țara Sfântă au fost întreținute pe banii principilor români, ca să nu mai vorbim de închinările de mănăstiri. Aproape toate mănăstirile erau închinate și-și dădeau obolul pentru ca viața creștină să poată exista. Miracolul a fost că niște pelerini români, plecați la începutul secolului 20, s-au împământenit la Ierihon și acolo au avut o proprietate. Fiul acestor coloniști români de prin Bârlad a primit mesajul părinților lui: atunci când vei pleca și tu, să nu le lași grecilor proprietatea noastră, ci să o dai Bisericii noastre.”

     

    Astăzi, admirarea incintei și a tuturor dependințelor din care este format așezământul nu lasă să se vadă dificultățile de pe parcurs. Una a fost legată de integrarea proiectului în amplasamentul său. Sorin Vasilescu.

    Problema este extrem de complicată pentru un arhitect care trebuie să construiască într-o lume totalmente diferită de a lui. Cum trebuie să construiești? Trebuie să te gândești la a face un implant, ca un transplant de organe, din lumea ta în lumea în care te-ai dus? Sau trebuie să găsești elementele care să îmbuneze acest implant? În principiu, arhitectul trebuie să fie respectuos față de locul unde își implantează creația. Și atunci, una dintre idei a fost să facem totul din piatră. Nimic mai onorabil pentru gândul unui arhitect că doar se vorbește atât de mult despre calitatea pietrei. Piatra perenă nu reprezintă relativitatea ci durabilitatea în absolut.”

     

    A doua dificultate, a spus Sorin Vasilescu, a ținut de tendințele artistice ale timpului actual și de cum pot fi ele armonizate cu tradiția arhitecturii bizantine.

    “Apoi, a existat o a doua chestiune extrem de dificilă: cum trebuie să fie stilistic o biserică începută în secolul 20, care trebuie să fie valabilă pentru lumea secolului 21? Este o întrebare extrem de dificilă. La ea, arhitecții din lumea occidentală, fie ei catolici sau reformați, au avut un răspuns categoric. Câteva dintre realizările unor nume de referință din istoria arhitecturii sînt realizări de spații sacre moderne. Una dintre capodopere este considerată capela de la Ronchamp din Franța a lui Le Corbusier, iar o altă capodoperă este biserica de pe autostradă a lui Michelucci. Problema este mult mai complicată în lumea orotdoxă unde ideea de tradiție este una pe de-o parte restrictivă. Dar, pe de alta, dacă știi să înțelegi restricțiile care se pun în numele tradiției, tradiția se poate dezvolta în alt orizont.”

     

    Pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați, mănăstirea română din Ierihon are o intrare monumentală, cu un turn-clopotniță deasupra. Ea mai cuprinde o casă arhierească, o clădire pentru cazarea pelerinilor, locuințe pentru călugări, o clădire a stăreției și, bineînțeles, biserica, punctul central al ansamblului. Aproximativ de mărimea bisericii Kretzulescu din București, adică 15 metri înălțime, 10 metri lățime și 20 metri lungime, biserica respectă tradiția arhitecturii din lumea bizantină, așa cum a descris-o succint Sorin Vasilescu.

    În această lume, elementele formale au o proprie devenire și tot efortul creator ajunge să se concentreze spre o formă care se numește cruce greacă înscrisă. Într-o biserică formată dintr-o intrare, un pronaos, un naos și spațiul dedicat altarului, în naos, din motive și constructive și simbolice, apar patru stâlpi care în plan determină un pătrat. Pe acești stâlpi, pe acest pătrat, trebuie așezată o turlă care este în principiu un cerc. A așeza pe un pătrat un cerc nu este ceva ușor. Gândirea lumii romane și apoi a celei de răsărit a făcut posibilă această operațiune.”

     

    Ansamblul monastic românesc de la Ierihon este un reper pentru pelerinii care ajung în Țara Sfântă. El are o puternică încărcătură spirituală pentru toți cei care sunt în căutarea lui Dumnezeu.

  • Biserica Greco-Catolică “Sf. Nicolae” din Alicante, 15 ani de la înființare

    Biserica Greco-Catolică “Sf. Nicolae” din Alicante, 15 ani de la înființare

    Biserica Greco-Catolică “Sfântul Nicolae” din Alicante a luat naștere dintr-o necesitate. La începutul anilor 2000, pe coasta spaniolă a Mării Mediterane, începeau să se instaleze din ce în ce mai mulți români. Astfel, Biserica s-a văzut nevoită să trimită un preot. Părintele Gheorghe Pop (Geo) a fost cel care a organizat această comunitate spirituală, fiind urmat în prezent de părintele Radu Bokor.



    Acesta din urmă a continuat să construiască o comunitate în jurul lăcașului de cult și să le ofere sprijin spiritual românilor aflați acolo. El consideră că Biserica este a tuturor creștinilor și îi primește cu brațele deschise pe credincioșii aflați departe de casă. În prezent, slujbele se țin respectând restricțiile în vigoare în contextul pandemiei de COVID-19, iar românii continuă să fie aproape de comunitatea din care fac parte.



    Recent, părintele Radu Bokor a realizat un documentar la care au participat mai multe personalități publice care au vorbit despre biserică și despre românii stabiliți în această zonă.



    În contextul aniversării a 15 ani de la înfiinţarea lăcaşului de cult, preotul român Radu Bokor ne-a oferit un interviu în care a vorbit despre activitatea Bisericii Greco-Catolice “Sfântul Nicolae” din Alicante, despre comunitatea creată în jurul ei și despre climatul confesional din această regiune in Spania.



  • Libertate religioasă în vremea pandemiei?

    Libertate religioasă în vremea pandemiei?


    În paralel cu apariția, și în România, a noului coronavirus și cu măsurile anti-criză sanitară ale autorităților, taberele pro sau contra Bisericii Ortodoxe majoritare, pro sau contra credincioșilor și a libertății lor religioase s-au radicalizat. Cine are dreptate? Statul? Care restrânge – provizoriu, se justifică el – drepturi și libertăți fundamentale în numele luptei împotriva pandemiei? Sau cei care afirmă că în toate există o linie roșie peste care nu se poate trece?



    Cătălin Raiu este reprezentantul României în panelul de experți pe libertate religioasă al OSCE și președintele FoRB România, asociație pentru Promovarea Libertății Religioase. L-am întrebat dacă în România s-a încălcat libertatea religioasă în cele zece luni de criză Covid-19 de până acum:


    “S-a încălcat peste tot libertatea religioasă în pandemie, pentru că toate statele au luat măsuri abrupte și în afara standardelor internaționale care prevăd, de altfel, modalitatea precisă în care statul poate interveni în situații de criză, pentru a reglementa în mod democratic restricționarea vieții religioase. Diferența între România și ce s-a întâmplat, grosso modo, în Occident, este că în țara noastră nu s-a respectat niciunul din standardele care reglementează astfel de situații.


    S-a comunicat foarte abrupt, s-au comunicat mai degrabă restricții decât, de exemplu, invitații la parteneriat cu organizațiile religioase care, în situații de criză, au un rol important în societate și s-au folosit termeni nelalocul lor care vor avea consecințe negative mai ales pe termen lung. S-a arătat cu degetul către gesturi liturgice care există de secole și care, în opinia autorităților, ar fi trebuit sistate aproape în totalitate pentru a lupta împotriva efectelor nocive ale pandemiei. Acest lucru este absolut interzis de standardele internaționale privind libertatea religioasă, pentru că nu face decât să tensioneze societatea, să opună credincioși împotriva ne-credincioșilor, să creeze bule sociale, or tensiunile sunt reținute de epiderma societății pe termen lung.”



    Într-un raport al OSCE privind restricționarea drepturilor omului pe perioada stărilor de urgență în cele 57 de țări membre, România se află printre cele care au îngrădit cel mai dur libertatea religioasă. O bună perioadă de timp, slujbele în bisericile românești s-au ținut cu ușile închise, astfel încât credincioșii nu au putut participa la viața religioasă în comunitate nici măcar de Paște. Apoi, s-a decis ca accesul la pelerinaje să le fie permis doar persoanelor cu domiciliul în localitatea respectivă. Au fost interzise procesiunile religioase. Poliția a intrat în biserici și a împărțit amenzi în timpul slujbelor … În paralel, Biserica Ortodoxă a fost un partener al Statului atât prin sfaturile adresate credincioșilor de a respecta îndrumările autorităților, cât și prin acțiunile de caritate întreprinse în sprijinul spitalelor, copiilor, bătrânilor sau al persoanelor defavorizate: BOR a oferit, numai în perioada stării de urgență, peste 4 milioane de euro.



    De ce, atunci, atâtea măsuri împotriva Bisericii, în condițiile în care, în plus, lăcașurile de cult nu au fost, potrivit statisticilor, focare de îmbolnăvire?



    Cătălin Raiu, expert OSCE, are mai multe răspunsuri:


    “Primul se referă, din nou, la standardele internaționale privind restricționarea libertății religioase, care impun ca regulile să fie generale, adică să nu facă diferența între spații religioase și spații laice, tocmai pentru a nu stârni societatea să se dividă, pentru a nu se crea tensiuni între religios și non-religios. Asta duce la discriminare pe termen lung. Un al doilea răspuns, vizibil și în alte țări, este că restricțiile au vizat cu precădere categoriile despre care se știa că sunt, mai degrabă, tăcute în fața autorităților.


    Primul drept restricționat a fost chiar dreptul la sănătate. Sună paradoxal! Atunci când statele și-au propus să facă eforturi consistente în a lupta împotriva pandemiei, primul drept restricționat a fost la sănătate, prin îngreunarea, chiar interzicerea în unele situații, a accesului bolnavilor la sistemul de sănătate pentru boli non-Covid. Unii dintre ei, din păcate, au murit. A doua categorie căreia i s-au sistat drepturile, fiind considerată o categorie tăcută, au fost bătrânii. Acestora le-a fost interzis să iasă din casă la anumite ore … Apoi, au fost școlarii și credincioșii …”



    Ce ar fi trebuit să facă Guvernul de la București pentru ca lupta împotriva pandemiei să nu afecteze libertatea religioasă? Ne spune tot Cătălin Raiu:


    “Primul pas e ceea ce SUA și Marea Britanie fac în mod tradițional, anume să aibă o platformă de dialog între Stat și Culte, care să nu fie politizată, asta înseamnă să aibă și membri ai Guvernului, dar și reprezentanți ai Opoziției, reprezentanți ai tuturor organizațiilor religioase, universitari, ong-iști, militanți pentru drepturile omului, experți independenți, presă – e foarte importantă prezența presei, pentru că duce mai departe mesajele către populație …


    După ce această platformă, care poate fi alcătuită chiar și acum, se pune în mișcare, poate elabora, așa cum a făcut Marea Britanie, un ghid consensual privind restricționarea vieții religioase în timpul pandemiei, deci un ghid cu care, dinainte de a fi aplicat, toți actorii implicați să fie într-o formă sau alta de acord sau, măcar, să înțeleagă compromisul pe care trebuie să îl facă atunci când au de-a face cu restricții. În lipsa acestor doi pași, este doar gălăgie în mass-media! Este doar frustrare în rândul comunităților, frustrare care va rămâne pe termen lung și chiar foarte lung.”



    Într-un articol recent, expertul României la OSCE, Cătălin Raiu, scria că: “relația Stat-Culte pare că este lăsată în mod intenționat sub amprenta tensiunilor, fiind bazată pe supraveghere și control, precum și pe o violență verbală excesivă atât din partea autorităților, cât și din partea unor vectori de opinie, atitudine care arată că angajamentele internaționale ale României în materie de libertate religioasă au doar valoare de metaforă”.



    De ce se întâmplă acest lucru? Cătălin Raiu: “Pentru că noi, după 1990, când am reînceput viața democratică, având inclusiv libertatea religioasă ca principiu constituțional călăuzitor, l-am lăsat înscris în textele legislative, dar nu am făcut politici publice care să mențină libertatea religioasă la statutul de drept fundamental, așa cum se întâmplă în Occident. Tensiunile au apărut pentru că se întreține această stare de confuzie: libertatea religioasă în România este pusă exclusiv pe seama Bisericii.


    Deși ea este în mandatul Statului, pentru că este cuprinsă în Constituție, în legi sau tratate internaționale, Statul nu reflectează asupra libertății religioase, nu face politici publice, nu intervine nici măcar în dezbaterea publică și lasă totul pe seama Bisericii. De asta sunt și din partea Bisericii, câteodată, răbufniri publice și au fost destule anul acesta! De asta sunt și din partea politicienilor, persoane pasagere în funcții politice, exprimări care nu sunt la locul lor deloc. Drepturile omului sunt un domeniu în care construiești ani de zile ceva bun și poți sfărâma totul printr-o simplă declarație.”



    Se apropie Crăciunul și românii nu știu, spre deosebire de cetățenii altor țări, dacă vor avea voie să meargă la biserică sau dacă, acasă, îl vor putea sărbători, în jurul bradului sau al unor mese îmbelșugate, în familie extinsă. În ritmul în care autoritățile au procedat până acum, probabil că oamenii vor afla cu puține zile înainte.




  • Părintele profesor Daniel Benga

    Părintele profesor Daniel Benga

    Părintele profesor Daniel Benga, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Ludwig Maximilian de la Munchen.