Tag: Cristian Ban

  • „Nu chiar 1918” – premieră la Teatrul „Andrei Mureşanu”, Sf. Gheorghe

    „Nu chiar 1918” – premieră la Teatrul „Andrei Mureşanu”, Sf. Gheorghe

    Teatrul Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe, Covasna, a marcat Centenarul Marii Uniri de la 1918 prin mai multe evenimente culturale, inclusiv premiera spectacolului Nu chiar 1918”, creat de regizorul Cristian Ban și dramaturgul Székely Csaba, împreună cu întreaga echipă de actori ateatrului.



    Acţiunea din spectacol are loc în prezent, într-un sat, unde oamenii decid să pună în scenă un spectacol despre Unire. De aici şi titlul Nu chiar 1918”, pentru a nu duce cu gândul la un spectacol istoric. Populaţia din Sfântu Gheorghe este majoritar maghiară (aproximativ 70%), la fel şi publicul Teatrului Andrei Mureşanu”, astfel că spectacolul îşi propune să creeze un spaţiu de dialog între minoritatea românească şi majoritatea maghiară din zonă. Anna Maria Popa, managerul teatrului, invită la spectacol ambele comunităţi: Am încercat cu foarte mult bun simţ şi cu grijă să abordăm un subiect care la noi în zonă este de fiecare dată sensibil. Am încercat să avem grijă la aceste sensibilităţi şi să deschidem o platformă de dialog. Ceea ce ne-am dorit cu acest spectacol este să rămânem pozitivi, să ne asigurăm că spectatorii noştri pleacă cu zâmbetul pe buze din sala de teatru, demni, şi în acelaşi timp că ne punem cu toţii, împreună, întrebări asupra ce s-a întâmplat, de fapt, în aceşti 100 de ani de la Marea Unire. Este foarte important să comunicăm şi să avem un dialog cinstit unii cu alţii. Cred că de aici pleacă problematica pe care noi o punem pe tavă şi sperăm să fie preluată şi discutată mai departe de publicul nostru”.



    Am vrut să fac un spectacol care să iasă din zona festivismului în ceea ce priveşte Centenarul şi care să arate lucrurile aşa cum sunt, dar, foarte important, un spectacol de la care publicul să iasă optimist, încrezător. Atât cât se poate”, a declarat regizorul Cristian Ban:



    Eu am cerut ca acest text să fie scris de Székely Csaba. Ştiind cum scrie el, ştiam că vor apărea personaje de etnie maghiară, români, primari, săteni, corupţi… Şi asta m-a provocat, acest mix de personaje, pe care să le prezint pe scenă cu un final cumva optimist, adică lucrurile se vor schimba. Nu a ieşit foarte optimist. Am avut discuţii cu trupa, pentru că, atunci când lucram la final, exista senzaţia că e deprimant şi am luat decizia ca ultimele replici de la final, spuse de cei cinci săteni, să fie scrise chiar de cei cinci actori. Le-am cerut să se gândească ce ar răspunde ei dacă ar fi întrebaţi de public ce simt faţă de ţară acum, cu ocazia Centenarului?Mie de asta îmi place, că finalul e foarte sincer. E o comedie pură, dar finalul am ţinut să fie altfel, să nu se audă nici musca în sală, mai ales atunci când personajul de etnie maghiară spune discursul lui Iuliu Maniu. Pentru mine, acela e cel mai important moment din spectacol. Încă de când am avut textul şi în primele zile de repetiţii, am centrat totul în jurul acelui discurs”.



    Pentru dramaturgul Székely Csaba, Nu chiar 1918” este prima piesă scrisă în limba română. Şi prima în care acţiunea se întâmplă într-un sat din Transilvania în care românii sunt majoritari şi există un singur personaj de etnie maghiară. Este un succes, dacă ne luăm şi doar după reacţiile spectatorilor la premieră: Este o poveste despre România de azi. Şi despre cum ne raportăm la o sărbătoare. Sunt unii care chiar vor să sărbătorească, care sunt sinceri, şi sunt unii care folosesc pretextul sărbătorii ca să fure. Şi asta se întâmplă şi în piesa asta, şi în spectacol. Am vrut să arăt cum funcţionează sistemul”.



    Piesa conţine şi elemente istorice, care se regăsesc, desigur, în spectacol, şi care, pe lângă faptul că te fac, ca spectator, să te gândeşti ce înseamnă Centenarul pentru tine, te trimit, cumva, să mai citeşti despre cele întâmplate la 1 Decembrie 1918. Dramaturgul Székely Csaba: Primarul, la un moment dat, este întrebat de reporteriţă ce fel de spectacol vor vedea. Şi el spune că va fi un spectacol educativ, cu muzică şi dans… M-am gândit că nu ar strica dacă chiar asta ar fi şi ar avea şi o parte educativă, ca să aflăm ce au spus acei oameni care au făcut Marea Unire. Astfel, auzim cuvintele rostite de Iuliu Hossu, de Ştefan Cicio-Pop şi de Iuliu Maniu. Iar cuvintele lui Iuliu Maniu sunt interesante nu doar din această perspectivă, ci şi prin faptul că au o relevanţă foarte puternică pentru prezent”.



    Sper ca acest spectacol să fie văzut şi de oameni din afara secuimii”, spune regizorul Cristian Ban: Eu sunt de zece ani în Sfântu Gheorghe. Şi este oraşul meu preferat din România. Toţi cei care aud că mă duc la Sfântu, montez la Sfântu sau am premieră la Sfântu găsesc să spună ceva despre unguri. Cum te descurci cu atâţia unguri? Poţi să îţi iei pâine fără să te întrebe în maghiară? Toate astea sunt nişte mituri, sunt false. Şi asta am vrut să se vadă în spectacol. Că oamenii, de fapt, convieţuiesc foarte bine aici. Românii cu maghiarii. La televizor, trei oameni spun că nu e aşa. Şi atunci alte trei milioane îi cred. Dar în realitate nu e aşa. Şi asta am vrut să se vadă pe scenă”.


  • The Iasi International Theater Festival for Young Audience

    The Iasi International Theater Festival for Young Audience

    Organized by the
    ‘Luceafarul’ Theater for Children and Youth, the festival addresses spectators
    with a young spirit, irrespective of their age. The program is very daring and
    targets all categories of audience.


    Oltiţa Cîntec is
    the artistic director of the ‘Luceafarul’ Theater and the selector of the
    festival that took place in early October.






    Oltiţa Cîntec: Our festival has a unique identity both in
    the region and in the country, and it targets young audiences. Young means
    young spirit, a young cultural age, no matter the people’s biological age.
    Their youth consists in their openness towards new, unusual cultural
    experiences. We target those audiences who have known and still know how to
    preserve the young dimension of their personality, which should be fostered all
    throughout one’s life, no matter the age.






    A young audience
    needs new challenges. This year, the theme of the festival was ‘Otherwise’.

    Oltiţa Cîntec: Every year we come up with a new theme, a
    new motto for our events, which are very diverse. Events start at 9 a.m. every
    day and end late at night. Mornings are for children while the midday and the
    afternoon are dedicated to specialists. The evenings are for the audiences over
    14, whose cultural age is hard to define. We have a very dense, varied
    schedule. We have daring forms of show – participatory theatre, documentary
    theater, reading shows and street shows.






    The festival
    also includes performance art. This year’s program included ‘NOK!NOK!’ a free
    adaptation of the book ‘The Year of Magical Thinking’ by Joan Didion. The
    project is part of the Performing Arts Program of the National Contemporary Art
    Museum and the concept belongs to actress Nicoleta Lefter who is also the
    scriptwriter and director of the show:






    Nicoleta Lefter:
    Together with actress Flavia Giurgiu,
    who is playing in the show, with Ioana Bodale, a visual artist, and Alexandru
    Raptis, the sound engineer, we conceived a performance about the fear of
    loneliness. About how deep loneliness can penetrate a human being to reduce him
    or her to numbness and lack of reaction. And we started from the case described
    in the book, in which a famous writer loses her husband while she is preparing
    dinner. Everything that follows is a flow of thoughts, like an analysis of each
    reaction, each gesture, and each heartbeat behind this fear of loneliness.








    Oltiţa Cîntec
    believes that the times when spectators simply sat in their chairs in
    contemplation are long gone and that audience should be ‘jostled’ by the dramatic
    art. Thus, the program of the International Theater Festival for Young Audience
    also included shows that built on direct interaction with the audience.






    ‘The Author’ by
    Tim Crouch directed by Bobi Pricop, a production of the Marin Sorescu National
    Theater of Craiova is certainly a challenging show. It is the 2nd
    text of the British playwright after An Oak Tree staged in Piatra Neamt by
    the young director. A playwright who revolutionized the relationship between
    the audience and the stage performance, and between the author and the stage
    performance Bobi Pricop says. What prompted him to come up with this formula
    for his stage performance?










    Bobi Pricop: I think that, being a sort of control
    freak, these attempts and the encounter with this playwright whom I find
    fabulous, who proposes such great risk and such an intense unknown, is an
    exercise of understanding how I work and how I succeed in managing this risk…
    In the Author there is no set design at all, there is no acting area, there
    are only two large benches for spectators facing one another, with no space
    between them whatsoever. The show begins with ten minutes of silence, when
    eventually, people from the audience begin wondering what’s all this about,
    what is going on, whether something is going to start, or not… In the end
    actors are being recognized by members of the audience…






    ‘I’ve been to
    lots of stage performances where I had the feeling that the audience, as well
    as I, get really bored. That theater has become museum-like’, young stage
    director Cristian Ban confessed. At the festival in Iasi, Ban was invited with
    his stage performance Let us know each other better, based on a collective
    script and produced by the Ioan Slavici Classical Theater in Arad. ‘Have you
    ever stolen anything?’, ‘What do you think?’ or ‘Are you happy?’… These are the
    questions the four actors in the cast have launched for the audience, in an
    unusual stage endeavor, a live survey, but for which the answers are anonymous. Speaking about that, here is stage director
    Cristian Ban.






    Cristian Ban: I wanted to put up such a show that the
    audience never stops thinking about it. So that it may be like an inner stage
    show everyone experiences in their own way. I wanted to talk, at the theater,
    about things we don’t speak about. Adult
    things, or more intimate things, having to do with money, sex, happiness…Things
    you get to talk about only with your very close friends. The challenge for us
    was to not mince our words and speak about them outright, for one hour, at the
    theater.






    The
    International Theater festival for Young Audiences in Iasi this year extended
    to 18 venues across the city, conventional or non-conventional spaces, indoor
    or outdoor premises.






    Oltita Cintec: Obviously the focus is the Luceafarul
    Theater, with its two halls, but we ‘colonized’ the whole city with stage
    performances of all sorts. We also wanted to bring theatrical gifts to those
    who these days are in the hospital, for instance…because we want our festival,
    just like any other genuine festival, to be a celebration, we want it to be a
    joy for everybody. We acted on the street, on the sidewalk; we acted in malls,
    because, in addition to the public coming to the theater on a regular basis, we
    were the ones who went out the lookout for an audience that, for various
    reasons, does not manage to set foot in a theater. And then I said the only
    thing we could do was to go look for an audience ourselves, in those unconventional
    areas…I am positive that many of the people in the audience, through those
    unconventional shows, discovered theater, discovered that it is not a starched
    coat, too tight at the neck or waist, quite the contrary, it is a vivid,
    extraordinary art, which builds emotional bridges with the audience, and that
    is the most important thing of all.



  • Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iaşi

    Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iaşi

    De 11 ediţii se desfăşoară la Iaşi Festivalul Internaţional de Teatru
    pentru Publicul Tânăr. Organizat de Teatrul pentru Copii şi Tineret
    Luceafărul, festivalul are o particularitate, aceea de a se adresa
    spectatorilor cu spirit tânăr, indiferent de vârsta pe care o au. Programul
    său, unul chiar îndrăzneţ, este astfel construit încât să atragă toate
    categoriile de public.



    Oltiţa Cîntec, directorul artistic al Teatrului Luceafărul şi selecţionerul
    festivalului desfăşurat la începutul lui octombrie: Identitatea
    festivalului nostru, care este o identitate unică în regiune, nu numai în ţară,
    exact asta este: publicul tânăr, înţeles nu ca vârstă biologică, dimpotrivă, ca
    vârstă culturală, ca deschidere către experienţe culturale neobişnuite,
    inedite, pe care nu le-a mai întâlnit până acum… Ne interesează acel public
    care a ştiut şi ştie cum să-şi conserve dimensiunea tinerească a
    personalităţii, care trebuie cultivată pe întreaga perioadă a vieţii,
    indiferent de anii pe care îi ai….


    Pentru un public tânăr, indiferent că este vorba de vârstă sau de spirit,
    este nevoie să vii cu propuneri noi, cu provocări. Anul acesta, tema
    festivalului a fost Altfel. Oltiţa Cîntec: În fiecare an gândim
    o altă pălărie sub care aşezăm evenimente de artele spectacolului, evenimente
    foarte diverse, pentru că programul festivalului începe în fiecare zi la 9 – 10
    dimineaţa şi se încheie seara târziu… Dimineţile sunt ale copiilor, prânzul
    şi după-amiezile sunt ale specialiştilor, iar serile sunt ale publicului, să
    zicem, +14 ca vârstă, dar ca vârstă culturală destul de greu de definit. Avem un program foarte variat, foarte
    dens… Sunt formule foarte îndrăzneţe de spectacol – teatru participativ, teatru
    documentar, spectacole-lectură, spectacole stradale….


    La care putem adăuga performance-ul. Din programul de anul acesta a făcut
    parte şi NOK! NOK!, o adaptare liberă a cărţii Anul gândirii magice, de
    Joan Didion. Proiectul face parte din Programul de Arte Performative al MNAC
    (Muzeul Naţional de Artă Contemporană), iar conceptul îi aparţine actriţei
    Nicoleta Lefter, care semnează dramaturgia şi regia spectacolului: Împreună cu actriţa Flavia Giurgiu, care joacă în spectacol, cu Ioana
    Bodale, artistul vizual, şi Alexandru Raptis, cel care ne face sunetul în
    spectacol, am gândit un performance despre frica de singurătate. Cât de
    puternic poate să pătrundă cumva în oasele unui om, încât să nu mai aibă putere
    de reacţie. Şi am pornit de la cazul din carte, în care o scriitoare celebră
    îşi pierde soţul în timp ce pregăteşte cina. Tot ceea ce urmează sunt reflexii
    şi straturi, ca o analiză a fiecărei reacţii, a fiecărui gest, a fiecărei bătăi
    de inimă din spatele acestei frici de singurătate.


    Eu cred că a apus vremea aceea în care spectatorul stătea contemplativ în
    sala de spectacol. E bine ca spectatorul să fie înghiontit de arta teatrală,
    spune directorul artistic şi selecţionerul Oltiţa Cîntec. Astfel că din
    programul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr au făcut
    parte şi spectacole care se construiesc prin interacţiunea directă cu publicul,
    spectacole extrem de curajoase. Autorul de Tim Crouch, în regia lui Bobi
    Pricop, producţie a Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova, este, cu
    siguranţă, un spectacol provocator. Este al doilea text al dramaturgului
    britanic, după Un stejar, de la Piatra Neamţ, pe care tânărul regizor îl
    montează. Un dramaturg care revoluţionează cu totul felul în care există
    relaţia aceasta între spectator şi spectacol şi între creator şi spectacol,

    spune Bobi Pricop.

    Ce l-a motivat să vină cu o formulă de spectacol atât de
    curajoasă?: Cred că, având un fel de manie a controlului,
    pentru mine aceste încercări şi întâlnirea cu dramaturgul acesta care mi se
    pare fabulos, care îţi propune un risc atât de mare şi o necunoscută atât de
    intensă, e un exerciţiu de a înţelege cum funcţionez şi cum reuşesc să-mi
    gestionez acest risc… La Autorul nu există niciun fel de decor, nu există
    niciun fel de spaţiu de joc, sunt doar două gradene de public faţă în faţă,
    fără niciun fel de spaţiu între ele. Spectacolul începe cu zece minute de
    linişte, în care, la un moment dat, evident, spectatorii încep să se întrebe
    între ei despre ce e vorba, ce se întâmplă, începe ceva, nu începe nimic…
    Eventual încep să recunoască actorii din public….


    Am fost la multe spectacole la care am simţit că şi publicul, şi eu ne
    plictisim foarte tare. Că teatrul a devenit muzeistic, mărturiseşte tânărul
    regizor Cristian Ban, care a fost invitat în festivalul de la Iaşi cu
    spectacolul Să ne cunoaştem mai bine, creat pe baza unui scenariu colectiv şi
    produs de Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad. Aţi furat vreodată?, Ce
    avere aveți? sau Sunteți fericiți?… Sunt întrebări pe care cei patru
    actori din distribuție le lansează spectatorilor într-un demers teatral inedit,
    un sondaj de opinie live, dar la care răspunsurile rămân anonime.

    Regizorul
    Cristian Ban: Am vrut să fac un spectacol în care publicul
    să se gândească la el nonstop. Ceea ce vede pe scenă să nu conteze. Să fie ca
    un spectacol interior, pe care fiecare îl trăieşte în felul lui. Am vrut să
    discutăm la teatru despre lucruri care nu se spun. Chestii mai deocheate sau
    mai intime, legate de bani, de sex, de fericire… Lucruri pe care poate doar
    cu prieteni foarte apropiaţi ajungi să le vorbeşti. Şi miza a fost să vorbim din
    prima despre ele, timp de o oră, la teatru.



    Festivalul Internaţional de Teatru pentru
    Publicul Tânăr Iaşi s-a extins anul acesta în 18 spaţii din oraş, spaţii
    convenţionale sau neconvenţionale, acoperite sau în aer liber. Directorul
    artistic Oltiţa Cîntec: Sigur, epicentrul este Teatrul Luceafărul,
    cu cele două săli, dar am colonizat întregul oraş cu spectacole de diverse
    tipuri. Am vrut să oferim bucurii teatrale şi celor care se află, de exemplu,
    în aceste zile în spital… Pentru că vrem ca festivalul nostru, ca orice
    festival autentic, să fie o sărbătoare, să fie o bucurie pentru toată lumea. Am
    jucat în stradă, pe pietonale, am jucat în complexe comerciale, pentru că, pe
    lângă acel public obişnuit să vină în sălile de spectacol, ne-am dus noi în
    căutarea unui public care, din diverse motive, nu reuşeşte să intre într-o sală
    de spectacol. Şi atunci am zis că nu ne rămâne altceva decât să ne ducem noi în
    căutarea publicului, în aceste locuri neconvenţionale… Sunt foarte convinsă
    că mulţi dintre spectatori, prin aceste spectacole neconvenţionale, au
    descoperit că teatrul nu e o chestiune scrobită, care te strânge la gât sau la
    talie, ci, dimpotrivă, este o artă vie, o artă extraordinară, care stabileşte
    punţi emoţionale cu spectatorii şi acesta este cel mai important lucru.