Tag: criterii de convergenta

  • Extinderea Euro discutată în cadrul Pachetului economic de primăvară

    Extinderea Euro discutată în cadrul Pachetului economic de primăvară

    Euro este în
    prezent moneda a 19 state membre UE
    , fiind utilizat de aproximativ 337,5
    milioane de cetățeni. Euro este adoptat deja de: Austria, Belgia, Cipru,
    Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia,
    Lituania, Luxemburg, Malta, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania și Țările de
    Jos.


    Pentru a putea
    adera la zona euro, statele membre ale UE trebuie să îndeplinească așa-numitele
    criterii de convergență. Acestea sunt condiții economice și juridice
    convenite prin Tratatul de la Maastricht în 1992, fiind cunoscute și drept
    criteriile de la Maastricht.


    În discuţiile
    privind Pachetul de primăvară, Comisia Europeană adoptă recomandări adresate
    statelor membre de a realiza o creștere economică durabilă, favorabilă
    incluziunii și pe termen lung. Tot cu această ocazie, Comisia a publicat
    Raportul de convergență pe 2018
    , care evaluează progresul statelor membre în
    direcția aderării la zona euro și se referă la cele șapte țări din afara zonei
    euro care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro:
    Bulgaria, Republica Cehă, Croația, Ungaria, Polonia, România și Suedia
    .


    Valdis
    Dombrovskis
    , vicepreședinte, comisar responsabil pentru moneda euro și dialogul
    social, precum și pentru stabilitatea financiară, serviciile financiare și
    uniunea piețelor de capital, a precizat: Euro a fost creat drept monedă unică
    pentru întreaga UE, astfel că accesul la zona euro este deschis pentru orice
    ţară ce face demersurile necesare. Este un proces transparent şi bazat pe
    reguli clare. Criteriile de convergenţă au fost create pentru a face posibilă
    aderarea tuturor ţărilor la zona euro. Regulile privind compatibilitatea
    analizează şi compatibilitatea legislativă în UE. Raportul de astăzi
    concluzionează că în prezent, niciuna dintre cele şapte ţări examinate nu
    îndeplineşte toate condiţiile pentru adoptarea euro. Cu toate acestea trei
    dintre aceste ţări, Bulgaria, Croaţia şi Suedia îndeplinesc toate criteriile
    nominale de convergenţă, cu excepţia stabilităţii ratei de schimb. În acest
    context apreciem munca depusă de autorităţile bulgare, de stabilizare a
    mecanismului de schimb, pentru a grăbi îndeplinirea şi acestui criteriu. După
    cum am spus, analizăm şi compatibilitatea legislaţiei naţionale, şi am
    descoperit astăzi că Croaţia este singura ţară a cărei legislaţie este pe
    deplin compatibilă, după cum prevede tratatul. Preşedintele Juncker a
    specificat clar că UE doreşte să sprijine ţările în efortul pe care îl fac de a
    se pregăti pentru zona euro, şi Comisia va discuta o propunere privind un nou
    set de măsuri de susţinere, creat din perspectiva noului cadru multianual, care
    îşi propune să cuprindă o facilitate dedicată convergenţei, cuprinzând
    asistenţă tehnică şi financiară care să susţină statele membre în implementarea
    reformelor, în drumul lor de aderare la zona euro.



    Decizia finală privind aderarea
    unei țări a UE la zona euro este luată de Consiliul UE, pe baza unei propuneri
    din partea Comisiei și după consultarea Parlamentului European.