Tag: criza siriană

  • Nou sprijin european pentru refugiaţi

    Nou sprijin european pentru refugiaţi

    Uniunea Europeană a adoptat un nou pachet de asistență de 297 de milioane de euro pentru sprijinirea refugiaților și a comunităților-gazdă din Iordania și Liban, prin intermediul Fondului fiduciar regional de răspuns la criza siriană. Uniunea a decis totodată să extindă mandatul Fondului, fapt care va permite derularea proiectelor până la sfârșitul anului 2023.

    De la înființarea sa, în decembrie 2014, o parte semnificativă din programul Uniunii Europene de asistenţă pentru refugiații sirieni și țările vecine ale Siriei este oferită prin intermediul Fondului fiduciar regional de răspuns la criza siriană. Acest fond consolidează un răspuns integrat al ajutorului Uniunii Europene la criză și pune pe primul plan rezistenţa pe termen lung a refugiaților sirieni, dar și ușurarea presiunii asupra comunităților-gazdă și a administrațiilor din țările vecine, precum Irak, Iordania, Liban și Turcia.

    Fondul a susținut, de asemenea, Pactele Uniunii Europene convenite cu Iordania și Libanul, pentru a-i ajuta mai bine în criza de refugiați prelungită. Cu noul pachet adoptat acum, Fondul a mobilizat un total de peste 700 de milioane de euro pentru Liban, mai bine de 500 de milioane pentru Turcia, mai mult de 400 de milioane pentru Iordania și peste 150 de milioane de euro pentru Irak în cinci ani de operațiuni. În general, mai bine de 1,8 miliarde de euro au fost deblocaţi din bugetul comunitar și din contribuții de la 22 de state membre și din Turcia.

    Comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, a subliniat că acest nou pachet de asistență va oferi sprijin suplimentar refugiaților și comunităților-gazdă pentru mijloace de trai, protecție socială, servicii de asistență medicală de calitate la prețuri accesibile, apă și ape uzate. Comisarul a mai spus că extinderea Fondului fiduciar regional al Uniunii Europene, ca răspuns la criza siriană, permite continuarea sprijinului acordat persoanelor aflate în nevoie și întregii regiuni până la finalul anului 2023.

    Noul pachet de asistență a fost adoptat de Consiliul operațional al Fondului fiduciar al Uniunii, care reunește Comisia Europeană, statele membre și Turcia. Printre observatorii Comitetului operațional se numără membrii Parlamentului European, reprezentanți din Irak, Iordania, Liban, Banca Mondială și Fondul de Recuperare din Siria.


  • Uniunea Europeană condamnă atacurile Turciei în Siria

    Uniunea Europeană condamnă atacurile Turciei în Siria

    Conflictul
    din Siria a revenit în atenția comunității internaționale prin operațiunile
    militare ale armatei turce împotriva milițiilor din nordul Siriei. Uniunea
    Europeană a condamnat ferm acțiunile Turciei și i-a cerut să înceteze. Deși un
    acord de încetare a focului a fost obținut, stabilitatea este foarte fragilă.


    Mihai
    Sebe este expert la Institutul European din România și a realizat o scurtă
    analiză asupra schimbărilor din zona de conflict și a motivelor care au
    îndemnat blocul european să acționeze împotriva Ankarei:


    Acțiunea Uniunii Europene este determinată de șocul produs
    de invazia Turciei și de amintirea crizei refugiaților din 2015. De altminteri,
    există temerea la nivelul oficialilor și nu numai că Uniunea Europeană va plăti
    în continuare nota de plată pentru criza siriană, așa cum s-a întâmplat în
    2015-2016.

    Recent, președintele Turciei Recep Erdogan a amenințat cu trimiterea
    a peste 3 milioane de refugiați în Uniunea Europeană și a acuzat Uniunea
    Europeană de neîndeplinirea promisiunilor, și anume plata ajutoarelor
    financiare pentru garantarea traiului refugiaților, respectiv alte probleme referitoare
    la atitudinile europene față de Ciprul de Nord și față de procesul de aderare a
    Turciei. Această atitudine vine pe fondul unor mai multe crize cumulate și pe
    fondul temerii că vom asista din nou la o reproducere la scară mare a crizei
    din 2015.


    Ce
    poate face însă concret Uniunea Europeană dincolo de simple declarații? Mihai
    Sebe: A fost condamnată acțiunea militară și s-a pus o interdicție la
    exportul de arme. Dar aceste sancțiuni singure nu sunt suficiente și Uniunea
    Europeană va trebui să adopte o atitudine pe mai multe paliere. În primul rând,
    sancțiunile împotriva
    Turciei trebuie compensate.


    Aceste sancțiuni, chiar dacă
    afectează economia Turciei și economia Uniunii Europene, nu sunt în sine
    suficiente și vor trebui să vină la pachet cu negocieri privind poate o nouă
    uniune vamală, un obiectiv cerut de mult timp de Turcia, precum și cu
    asigurarea unor ajutoare și susțineri financiare și politice pentru
    proeuropenii din Turcia.

    De asemenea, Uniunea Europeană poate să facă mai mult
    pe planul politicii externe prin crearea unei conferințe politice regionale,
    după modelul conferințelor de la Bruxelles, prin care ar trebui să promoveze un
    dialog politic, să sprijine poate federalizarea statelor din regiune pentru a
    oferi kurzilor satisfacții. Va trebui să încerce asigurarea stabilității, dar
    nu neapărat în Siria ci în întreaga regiune a Orientului Mijlociu. De asemenea,
    pe plan intern, Uniunea Europeană poate să regândească politica față de
    primirea refugiaților pentru a elimina din dialogul politic această amenințare
    perpetuă a unui nou val de refugiați, a elimina acest motiv de șantaj al
    Turciei.


    Blocul
    european și Turcia au nevoie unul de celălalt. Aceasta deoarece interesele
    comune nu permit luarea măsurilor radicale care nu aduc nimic bun.