Lansate doar de
câțiva ani în România, noțiunile de antreprenoriat social și economie socială
au fost bine primite, mai ales că, parțial, se suprapuneau peste o activitate
mai veche, cu care mulți români era familiariați: aceea desfășurată de micile
cooperative meșteșugărești. Antreprenoriatul social introduce ideea de nevoie
socială care poate fi satisfăcută printr-o activitate economică, dar care nu
aduce profit în sensul clasic al cuvântului. Cu alte cuvinte, întreprinderea
socială nu urmărește obținerea unui profit bănesc, ci mai degrabă a unui profit
uman. De pildă, în România, funcționează deja mici ateliere sociale unde
persoane defavorizate – foști oameni ai străzii, mame singure și șomere, foste
victime ale traficului uman – sunt angajate și pregătite pentru practicarea
unei meserii. Profesiile variază de la croitorie, brutărie, reparații de echipamente
IT. Angajații primesc un salariu minim, dar viața lor începe să se redreseze și
să se stabilizeze în bine. Acesta este câștigul imaterial, iar cel material
este suficient pentru sustenabilitatea firmei. Așadar, din punctul de vedere al
întrajutorării, activitatea întreprinderilor sociale și a asociațiilor
non-guvernamentale, caritabile, se suprapun.
De altfel, antreprenorii sociali
au pornit, mai întâi, la drum ca administratori de ONG-uri cum este și cazul
Ralucăi Chișu, coordonatoarea Asociației Kinetobebe. Suntem un ONG cu 40 de
angajați, suntem un ONG care are o echipă de management și de coordonare. Iar,
dacă vorbim de resursele noastre, ele vin într-adevăr din două direcții: avem
resursa economică, adică oferim servicii
în piață pe care le vindem și pentru care avem încasări și avem resursa socială
care ne vine practic din donații și sponsorizări. Asta este ceea ce face
Asociația Kinetobebe, pe care o coordonez. Noi avem trei centre de recuperare
pediatrică care răspund nevoii speciale de recuperare medicală a copiilor. Avem
150 de pacienți zilnic și o echipă de terapeuți angajați care lucrează zilnic.
Asta înseamnă că zilnic trebuie să avem resurse financiare cu care să răspundă
acestor cheltuieli. Resursa economică social, cea care vine din sponsorizări,
astăzi este, mâine nu mai e. Cum nu putem să pierdem unitățile noastre care răspund nevoii sociale, atunci trebuie
să compensăm cheltuielile din activitățile economice. Iar aceste activități economice
nu au voie să facă profit sau, dacă facem profit, el trebuie reinvestit în
activitatea socială
Orice
întreprindere socială trebuie să satisfacă… o nevoie socială, iar în cazul
afacerii înființate de Raluca Chișu s-a pornit de la problemele medicale ale
copiilor. Raluca Chișu. Faptul că 25% dintre copiii care se nasc au
nevoie de recuperare este deja o ipoteză de lucru. Iar statul vine într-adevăr
cu soluții la această recuperare, dar nu acoperă nevoia. Din tot ce înseamnă
partea de recuperare motorie – asta însemne recuperare și fizică, și cognitivă
nu doar logopedie – statul acoperă doar
cinci la sută din ceea ce au nevoie copii. De exemplu, un copil cu un
diagnostic neurologic are nevoie de 365 de zile de recuperare pe an, iar statul vine și oferă undeva la două ore a câte 10 zile
Este firesc,
consideră Raluca Chișu, ca întreprinderile sociale sau asociațiile
non-guvernamentale se preia din sarcinile pe care statul nu are posibilitatea
să le ducă la bun sfârșit. Condiția principală rămâne aceea ca nevoia socială
să nu fie exploatată pentru realizarea de profit bănesc. O altă nevoie socială
pare a fi susținerea tinerilor talentați de a fi remarcați în viața culturală.
Acesta este, de fapt, scopul asociației coordonate de muziciana Doina Saliu,
organizatoarea unor festivaluri muzicale și cursuri de măiestrie dedicate
tinerilor, unde invitați sunt muzicieni consacrați. Doina Saliu. De finanțat, am creat un Festival online, alături de
colegii mei. N-am avut altă soluție decât să pună o taxă sau donație ca să pot
să-mi acopăr cheltuielile din toată această perioadă. Sigur că am o contabilă
și că lucrez cu un informatician care îmi oferă servicii voluntare, dar asta nu
poate dura la nesfârșit. Sigur că ofer aceste ieșiri scenice lunare unor
artiști. Și ele deocamdată sunt voluntare, dar nu se poate repeta la infinit
această situație. Mai nou asigur și contractele colegilor cu care colaborez că
ei nu pot colabora la nesfârșit în mod voluntar. Este vorba de nume mari, de
talie internațională
Iată, așadar, un
exemplu unde se combină activitatea caritabilă cu cea economică pentru
impulsionarea carierei culturale a unor tineri care, poate, fără acest sprijin
nu s-ar putea face remarcați. Pe lângă întrepătrunderea aceasta dintre domeniul
filantropic și cel de afaceri – întrepătrundere care, uneori, duce la
neclarități -, antreprenoriatul social presupune și interacțiunea cu
autoritățile. Aceasta se face, mai ales, pentru promovarea unor politici
publice benefice domeniului în care activează întreprinderea socială, după cum
aflăm de la Raluca Chișu. Pentru că noi ne bazăm foarte mult ca
ONG-uri sau fundații pe politici publice. Și de multe ori politicile publice de
la noi ar trebui să plece. De pildă, doamna Saliu ar trebui să pună la punct o
politică publică de promovare a tinerilor artiști. Noi batem la porțile
ministerelor de ceva timp cu diferite politici publice și asta e partea de
lobby
Legea privind
antreprenoriatul social a fost promulgată în România în 2016 și tot din jurul
acelui an datează și statisticile referitoare la întreprinderile sociale.
Astfel, la sfârșitul anului 2015, sectorul angaja peste 136.000 de persoane,
incluzând cooperative, case de ajutor reciproc ale salariaților sau
pensionarilor, societăți mutuale, asociații și fundații și alte organizații de
economie socială recunoscute de lege. În plus, peste 3 milioane de cetățeni
români erau înregistrați ca membri și beneficiari direcți ai acestor
entități. Azi, se presupune că cifrele
economiei sociale în România au crescut.