Tag: crowdsourcing

  • Emanuele Musa

    Emanuele Musa

    Emanuele Musa este antreprenor social
    și vine din Italia, mai exact din Sardinia. A studiat inginerie electronică la
    Politehnica din Torino, apoi a urmat o serie de masterate europene în business
    management. Are experiență în managementul inovației și în consultanță pentru
    start-up-uri. Este, de asemenea, co-autor al unei cărți de specialitate pentru
    crowdsourcing sau găsirea unor resurse financiare în domeniul schimbării
    sociale. În 2013 a fondat împreună cu soția sa româncă o firmă pe care o
    conduce și acum, o companie specializată în consultanță pentru managementul
    afacerii. Locuiește din 2014 la București, vorbește românește, iar România a
    devenit a doua lui casă. Ne povestește cum a ajuns aici și ce l-a determinat să
    rămână:

    Eu și soția mea lucram în Paris și la un
    moment dat am decis să creăm o întreprindere socială. Ar fi fost mai complicat
    să facem acest lucru într-un loc unde nu aveam niciun membru de familie sau
    rude și ne-am zis: hai să plecăm sau în Sardinia- de unde vin eu din Italia,
    sau plecăm în București, în România- de unde vine ea. Obiectivul era să fim
    într-un loc unde să avem mai multe posibilități să acoperim costurile de cazare
    la început, când trebuia să investim și în firma respectivă, iar în Paris ar fi
    fost mult mai greu.

    După ce renunți la job și nu mai primești un salariu bun,
    să acoperi costul de viață din Paris și să investești și într-o firmă ar fi
    fost mult mai greu. Și atunci ne-am hotărât să plecăm în România, pentru că
    Sardinia e foarte frumoasă, dar doar dacă vrei să faci un business cu brânză și
    cașcaval. Să fii în Sardinia e periferic și pentru Italia și e strategic doar
    dacă vrei să lucrezi în turism. Atunci ne-am mutat în România și am început să
    creăm firma respectivă, cu obiectivul de a ne întoarce în Franța după un an.
    Dar chiar mi-a plăcut foarte mult atmosfera pe care am găsit-o și oamenii
    foarte cosmopoliți și stilul de viață pe care l-am creat odată cu înființarea
    acestei firme. Atunci ne-am îndrăgostit, practic, de stilul de viață pe care ni
    l-am putut crea și de faptul că aveam libertate să dezvoltăm un proiect care
    era foarte aproape de sufletul nostru.


    Așadar, Emanuele a rămas la București
    și împreună cu soția sa a dezvoltat această firmă de consultanță în
    managementul afacerii. Înainte de a veni aici, Emanuele a locuit în câteva țări
    din toată lumea și l-am întrebat dacă România e acasă:


    Da, mă simt
    acasă. Mi se pare că, dacă n-aș fi vrut să locuiesc aici, n-aș fi învățat limba
    și nu m-aș fi integrat atât de bine. Așadar da, mă simt acasă. Am locuit în
    foarte multe țări și România este acasă, așa cum Franța este acasă, cum Anglia
    și Belgia și Brazilia sunt acasă. În oricare din aceste țări mi se pare că am
    lăsat ceva din mine și că am luat ceva de la țara respectivă și am făcut la fel
    și în cazul României. Acum România a devenit țara în care am trăit cel mai mult
    în viața mea, după Italia.


    Au trecut șapte ani de când Emanuele
    locuiește la București. Este înconjurat de prieteni, atât români, cât și
    străini, iar stilul de viață de aici l-a cucerit. Oamenii și calitatea lor l-au
    determinat pe Emanuele să nu mai plece de aici. L-am întrebat ce anume crede că
    i-a oferit România ca țară:


    Primul
    lucru pe care mi l-a oferit România a fost o casă. Părinții soției mele ne-au
    propus un apartament în București, iar acesta a fost începutul aventurii
    noastre de aici. Ne-am îndrăgostit de casa noastră, de vecini și mai ales de
    faptul că aveam o stabilitate pe care, când ești la început pe drumul
    antreprenoriatului, chiar o apreciezi. Apoi am început să apreciem din ce în ce
    mai mult în spațiile de co-working în care lucram oamenii care sunt tot în
    domeniul antreprenoriatului și freelancerii. Ne-am dat seama că oamenii pe care
    îi întâlneam erau cosmopoliți, foarte plăcuți și ne-am făcut o mulțime de
    prieteni în foarte scurt timp.


    Ca peste tot, există și la noi probleme,
    lucruri care nu funcționează într-un mod ideal. L-am întrebat pe Emanuele ce
    și-ar dori să vadă schimbat în România:


    Problema pe
    care o am eu cu România e că nu este o țară pentru 99% dintre oameni. Cine are
    bani în București se duce la rețelele private de sănătate, pentru că toți cei
    care au niște venituri mai bune nu vor să se ducă în sistemul public de
    sănătate. Și același lucru mi se pare că se întâmplă și în alte domenii. Ce mi
    se pare nedrept este că oamenii, dacă au resurse, se duc către anumite servicii
    care sunt un privilegiu pentru cei care își pot permite acest lucru. Iar toți
    ceilalți se descurcă cum pot. Mi se pare că e păcat că devenim o societate în
    care foarte multe lucruri care trebuiau să fie de calitate mai bună din punct
    de vedere public se privatizează.


    Lui Emanuele îi place foarte mult
    zona Lacului Sfânta Ana și și-ar dori să poată petrece mai mult timp acolo,
    fiindcă i se pare un loc superb. L-am întrebat dacă îi lipsește ceva din
    Sardinia natală:


    Anghinarea
    sau sparanghelul și marea din Sardinia, desigur. Dar pot să mă duc oricând
    vreau cu un zbor direct în Sardinia și am și flexibilitatea să lucrez de acolo.
    Și atunci nu pot spune că îmi lipsește teribil să mă duc sau să trăiesc acolo.


    În final, l-am rugat pe Emanuele să
    ofere un sfat cuiva care ar dori să investească în România într-o afacere sau
    să lanseze un start-up și l-am întrebat dacă țara noastră e atractivă din acest
    punct de vedere:


    Depinde
    foarte mult de domeniu. Cu siguranță România e foarte interesantă, pentru că e
    un paradis fiscal pentru programatori, ceea ce face să vină aici mulți
    programatori din străinătate. În plus, sunt foarte mulți absolvenți de
    programare de la Politehnică și e foarte ușor să găsești aici programatori buni
    și competitivi pentru afaceri pe partea de software. Mi se pare că toate marile
    orașe se dezvoltă foarte bine din punctul de vedere al susținerii pentru
    antreprenori, de la Cluj-Napoca până la Oradea. Există o mișcare foarte
    interesantă în acest sens, așadar da, aș recomanda România fără nicio problemă.