Din cele mai vechi urme pe care le avem de la
omul trecutului se vede cum el a simțit nevoia să lase generațiilor viitoare
semne ale trecerii sale prin lume. Până la descoperirea scrierii, omul și-a
expus gândurile prin desene rupestre și obiecte împodobite ori pictate. După
apariția scrierii, mesajele și gândurile către posteritate au devenit mai
elaborate și ele ne lasă să știm mai multe despre percepțiile din trecut. Iar
mesajele săpate în piatră au fost printre cele mai perene care au ajuns până la
noi.
Când vorbim despre mesaje lăsate în piatră ne gândim mai ales la perioada
antică, la templele, statuile, mormintele sale impunătoare. Însă și în
perioadele temporale mai apropiate de noi textele săpate în piatră nu sunt
puține și nu sunt mai puțin importante.
În societatea românească a secolului al
19-lea, mesajele scrise în piatră au o forță impresionantă, mai ales cele
lăsate pe cruci. În Bucureștiul din urmă cu două veacuri, piatra a imortalizat
ceea ce bucureștenii de atunci credeau că merită să rămână.
Cezar Buiumaci este
muzeograf la Muzeul Municipiului București și vânător al crucilor de piatră ale
orașului și al mesajelor scrise pe ele.
În cercetarea de față am găsit două cruci care își pierduseră urma. Este
crucea lui Ioan Pometcovici, o cruce de fântână din zona Ferentarilor, care
astăzi se află în cimitirul Bellu la mormântul generalului Gheorghe Brătianu. A
fost o cruce de fântână care și-a schimbat destinația și a devenit o cruce
funerară. Acesta este modelul, o matrice, care se întâmplă cu toate crucile din
București.
Cealaltă cruce este crucea lui Miloradovici, este o altă cruce care
amintește de o victorie a trupelor ruse asupra turcilor. Generalul Miloradovici
a fost cel care a reușit să ocolească desfășurarea luptei în București și fost
denumit astfel salvatorul Bucureștilor. S-a ridicat o cruce care să amintească
aceasta, era o cruce care se afla pe Dealul Mitropoliei, aproape de
cloptoniță.
Mesajele cele mai puternice săpate
în piatra Bucureștiului din secolul al 19-lea sunt cele de pe cruci. Aceasta
este unul dintre cele mai vechi simboluri universale care apare înaintea
creștinismului, dar căruia creștinismul i-a dat valoarea centrală. Cele patru
brațe ale sale semnifică marile axe ale lumii universale și coordonatele fizice
pe baza cărora omul își construiește lumea sa materială. Crucea era astfel
fundament pe care se putea desena și scrie, concis, mesajele pentru eternitate.
De exemplu, pe crucea lui Tănase Cismarul, aflată astăzi în cartierul Ferentari
din sud-vestul Bucureștiului, se poate vedea scena biblică a Bunei Vestiri.
Maica Domnului se află în dreapta, în profil, stă îngenuncheată, iar
arhanghelul Gavril stă în picioare în stânga. Deasupra Fecioarei este figurat
un mănunchi de raze care semnifica prezența Sfântului Duh. Inscripția este în
limba română cu alfabet chirilic, alfabetul care se folosea în anul 1829, anul
în care au fost construite crucea și puțul cu apă: Cu mila și ajutorul celui în
Treime slăvit Dumnezeu, s-au ridicat aceasta Sfântă cruce în slava Bunei
Vestiri a Prea Curatei Maici și s-au făcut acest puț.
Un aspect important al
mesajelor săpate în piatră nu este doar partea abstractă a vieții, ci și partea
materială cum ar fi, în acest caz, o fântână.
Cezar Buiumaci întărește legătura
dintre spirit și materie din mesajele pe care le-a studiat pe crucile de piatră
ale Bucureștiului, una dintre ele fiind cea de pe strada Puțul cu Tei din
actualul cartier Berceni.
Crucea
din cartierul Bellu era așezată, ca timp, de diferiți autori, ba în vremea
pandurilor din 1821, ba în vremea pașpotiștilor. Adevărul este la mijloc, ea a
fost comandată în 1831. Este o cruce de fântână, trasă pe un teren viran, de pe
strada Puțul cu Tei, aflată la câțiva metri depărtare. Era obișnuința ca atunci
când se săpa o fântână să se sădească un pom și să se ridice o cruce. Era un
lucru de mare omenie să se ofere apă călătorului însetat pe vremea când nu
existau rețelele de alimentare cu apă. În același timp, fântânile aveau funcția
economică de adăpare a animalelor sau de irigații. Acolo unde este această
cruce începeau viile din Dealul Viilor. Această poveste se derula astfel:
călătorul sosea, își potolea setea și stătea la umbră. Așa ajungea să citească
pomelnicul pe care cei care ridicaseră crucea îl scriseseră. Ei își făceau
astfel pomana din timpul vieții.
Mesajele lăsate în crucile de piatră
nu sunt numai de mulțumire, ele sunt și de triumf, așa cum este cel de pe
crucea principelui Munteniei Leon vodă din anul 1631, care își marca victoria
asupra dușmanului. Mai există și mesaje care plâng pe cineva drag pierdut, așa
cum este cel de pe crucea marelui boier Papa Brâncoveanu, ucis în anul 1655 în
timpul unei răscoale. Și exemplele continuă, diversitatea lor putând fi privită
ca o cronică în piatră a istoriei bucureștene.