Tag: Cu Tenda

  • Un proiect european despre aromâni

    Un proiect european despre aromâni

    După încheierea
    studiilor în domeniul în care visa să profeseze, Georgiana a avut parte de una
    dintre întâlnirile care i-au marcat viața, fiindcă astfel a apărut și ideea
    unuia dintre cele mai importante proiecte culturale dedicate aromânilor: Cu
    Tenda – Povești, sunete, imagini în mișcare. Memoria vie a Balcanilor și a sud-estului
    Europei. Explică Georgiana Vlahbei, asistent în proiectul Cu Tenda și etnolog.


    Intersecțiile care au dus la acest proiect au fost și ele, la rândul
    lor, foarte frumoase și interesante. În 2012, eram voluntar la Muzeul Țăranului
    Român. Am fost trimisă împreună cu Lila Passima, curator și coordonator al
    Secției Educație Muzeală de la MȚR, într-o expoziție itinerantă, în Madrid.
    Ne-am cunoscut acolo și probabil că asta a fost intersecția catalizatoare
    dintre noi două, care a generat acest proiect, în sensul în care ne-am
    descoperit substratul foarte adânc care ne lega. Împărțim aceleași origini. Din
    această legătură foarte strânsă s-au ivit ideile de a construi un proiect
    european despre această moștenire a aromânilor, pe care o împărtășim.



    Între 2015 și
    2019, proiectul european Cu Tenda, finanțat prin programul Europa Creativă al
    Uniunii Europene, a reprezentat o cooperare culturală între Muzeul Național al
    Țăranului Român din București, ca lider de proiect, Universitatea din Plovdiv,
    Bulgaria, Centrul pentru Dialog Intercultural din Kumanovo, Macedonia și
    Asociația Observatorul pentru Cercetări Sociale și Antropologice din Tricase,
    Italia.

    Georgiana Vlahbei: Împreună cu acești trei parteneri din
    sud-estul Europei, am configurat un traseu cultural al memoriei vii. Nu doar a
    aromânilor, dar și a altor grupuri, în special grupuri fără teritorialitate
    constituțională, fără o țară a lor. În fapt, toată structura proiectului se
    clădește pe această încercare de a privi patrimoniul imaterial, poveștile,
    mărturiile despre ceea ce înseamnă un trai, un stil de viață, ocupațiile,
    legăturile cu natura, de a le documenta, în primul rând, prin expediții de
    documentare, prospecții și cercetare în localitățile în care trăiesc aceste
    grupuri din Balcanii de astăzi.



    Tineri din toate
    țările implicate în proiectul Cu Tenda au gândit produse culturale menite să le
    reconfirme identitatea, spre beneficiul cât mai multor grupuri etnice din
    spațiul balcanic și nu numai. Iar Muzeul Național al Țăranului Român din
    București a venit în sprijinul acestui demers prin expoziții și alte evenimente
    culturale.

    Georgiana Vlahbei:
    Partenerul din Macedonia a creat,
    alături de grupul-țintă, tinerii din localitatea Kumanovo, o piesă de teatru
    foarte interesantă, vorbind tocmai despre cum această identitate se manifestă
    pentru tineri astăzi, care sunt provocările lor. Mă refer la tinerii de
    origine; de fapt, era vorba de mai multe origini, pentru că orașul Kumanovo
    este unul intercultural. La fel de importante au fost două expoziții, cu mare
    greutate și pe o mare întindere în cadrul proiectului. Amintesc expoziția pe care
    Muzeul Țăranului Român a creat-o și pe care a itinerat-o în toate țările
    partenere, unde s-a vorbit despre poveștile aromânilor pe mai multe tipuri de
    discursuri și de fire narative, istoric, cultural, au autoetnografiei, al
    arheologiei subiective.







    Poate cel mai
    important rezultat al proiectului european Cu Tenda îl reprezintă atât arhiva
    generată de cercetarea de teren, cât mai ales felul în care identitatea
    culturală rezonează acum în conștiința tinerilor aromâni care s-au implicat în
    acest proiect:

    Am reușit, sperăm noi, pentru că am văzut
    efectele schimbului intergenerațional între bătrânii aromâni, între generația
    de vârstnici și copii. Am încercat să impulsionăm acest contact, transmiterea
    de povești, transmiterea de practici vechi, transmiterea de memorie, acesta
    fiind unul dintre cele mai importante câștiguri ale proiectului. Mai departe,
    probabil că la nivelul originalității și la nivelul a ceea ce a reușit să aducă
    în spațiul european, mai larg, nu doar în cel românesc sau balcanic, a fost
    nevoia de a face cât mai vizibile aceste voci, micro-poveștile unor comunități
    care nu apar atât de des în discursurile publice.



    Pentru Georgiana
    Vlahbei, a exista la intersecția dintre două lumi este un privilegiu. Îmbinând
    tradiția cu tehnologia de astăzi, crede ea, tinerii pot reface legăturile rupte
    dintre generații:

    Poziția în care mă aflu este probabil una
    privilegiată, în sensul în care, pentru o tânără millennial, din această
    generație 3.0, cel puțin două lumi au ajuns împreună în mine. Și simt că asta
    se întâmplă nu doar în cazul meu și al prietenilor mei aromâni apropiați, cei
    cu care am clădit împreună diferitele aspecte ale acestui proiect. Cred că se
    reflectă și în general, în această generație tânără a aromânilor, cel puțin din
    România, dacă nu și din Balcani. Este această efervescență și această
    reîntoarcere către ceea ce înseamnă poveștile bunicilor. Cel mai important, în
    acest demers de întoarcere este avem și toate resursele, și tot ceea ce
    înseamnă contemporanul, de la tehnologie la posibilitatea de a vizita acele
    locuri din care au venit bunicii. Și, în primul rând, posibilitatea de a
    comunica între noi, de a forma, cu adevărat, rețele.


    De curând, Biroul
    Europa Creativă a salutat contribuția proiectului Cu Tenda, incluzându-l
    printre studiile de caz prezentate pe site-ul europa-creativa.eu. Mai multe
    detalii puteți afla de pe pagina de Facebook CU TENDA.