În anii ’70 şi ’80 ai secolului trecut, cultura era un instrument de bază al implementării valorilor comuniste, la rangul de creatori de artă putând aspira oamenii muncii de pe tot teritoriul României socialiste. Expoziţia Cultura de masă în Epoca de Aur”, care a avut loc la Muzeul Nicolae Minovici” din Capitală, a fost dedicată celor două fenomene culturale reprezentative pentru acea perioadă, Cenaclul Flacăra”, respectiv Cântarea României.
Cosmin Năsui, istoric de artă şi curatorul expoziţiei: Cultura a fost asociată cu un set de valori precum patriotismul, naţionalismul, folclorul, acea aniversare a statului dac centralizat, cu cei 2050 de ani de la fondarea acestuia. Pe de o parte, aceasta este cultura de masă, adresată în primul rând clasei muncitoare. Ea vine în urma revoluţiei culturale care o precede şi care, cumva, democratizează în sens socialist arta, care nu se mai adresează doar elitelor şi intelectualităţii, ci maselor. Apoi, trebuie făcută precizarea legată de întreaga infrastructură creată pentru ca această cultură să poată fi difuzată pe orizontală, în sens naţional. Înainte de 1965, vorbeam mai mult de radio şi de presa tipărită, iar după anii 1970 vorbim şi de televiziune, dar mai ales de o întreagă reţea de cămine culturale, case de cultură şi, în final, stadioanele pe care aceste manifestări îşi găseau locul.”
Iniţial, Cenaclul Flacăra” părea să urmeze linia occidentală în ceea ce priveşte modul de manifestare culturală al tinerei generaţii. Treptat, Cântarea României a luat locul spiritului începutului anilor ’70, monopolizând toată creaţia artistică într-un concurs naţional. Cu detalii, Cosmin Năsui: Perioada de început, 1970-1973, până prin 1977, când Cântarea României a început să fie funcţională în România, aceasta este considerată perioada romantică, în care existau mai toţi oamenii care încercau să experimenteze în muzică, în poezie, în arta vremii. Fireşte că, odată cu centralizarea fenomenului cultural prin Festivalul Naţional Cântarea României”, de competiţie. Asta însemna că pornea o dată la doi ani, începea cu localităţile mici, în acele aşezăminte culturale, cămine culturale. De acolo, fiecare dintre aceste instituţii mici îşi avea propria formaţie de muzică populară, trupă de teatru sau cenaclu literar, de pictură sau de sculptură în lemn. Integrând şi adăugând mişcării artistice profesioniste mişcarea artistică populară sau naivă, cum este numită mai târziu, Cântarea României ajungea în centru, la Bucureşti, unde erau organizate atât expoziţiile republicane, cât şi manifestările asociate cu una dintre temele istorice importante.”
Expoziţia prezintă, între altele, lucrări inspirate din temele istorice, cu precădere dacice, urmând linia ideologică de întoarcere la protocronism. Sursele de inspiraţie autohtone sunt specifice perioadei anilor ’80, în care România era decuplată de la cultura internaţională, însă şi de la blocul URSS. Prin urmare, artiştii nu puteau decât să apeleze la trecut, cel mai adesea la referinţe istorice falsificate.
Cosmin Năsui: O expoziţie care face o serie de etalări ale cercetărilor existente. Expoziţia cuprinde, pe de o parte, o temă a omagiilor de la începutul anilor ’80, pentru că avem extrem de multă literatură creată cu această temă. Chiar numele importante din artă au realizat acest tip de omagii, care au contribuit, fireşte, la cultul personalităţii lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu. Nu le privim cu ură, în sensul în care ele trebuie înţelese. Din punctul nostru de vedere, al cercetătorilor, trebuie puse în cadrul acela temporal, ca să înţelegem atât mecanismele cu care s-a produs acest tip de cultură, cât şi acea parte din istoria recentă a noastră, care încă nu este trecută ca istorie, ci ne agaţă în prezent prin polemici şi polarizări destul de radicale.”
La cercetarea care a precedat expoziţia Cultura de masă în Epoca de Aur: Cântarea României şi Cenaclul Flacăra” au mai participat şi Cristian Vasile, istoric, Călin Hentea, istoric al propagandei, Cristina Anisescu, psiholog, Florin Dumitrescu, antropolog, dar şi Andrei Ujică, Vasile Pop-Negreşteanu şi Doru Ionescu.
