Limba
şi cultura idiş cuprind un vast areal în Europa Centrală şi de Est, de la Marea
Baltică la Dunăre, marele fluviu paneuropean fiind considerat frontiera sa de
sud. Este limba și cultura evreilor central și est-europeni din fostul Imperiu
habsburgic și din fosta Rusie țaristă, de pe teritoriul Țărilor Baltice și până
în România. Vorbitorii români de idiş aproape au dispărut mai ales din cauza
emigrărilor masive începând cu anii 1950. În România, conform recensământului din
1930, locuiau aproximativ 800.000 de evrei din care jumătate foloseau idișul ca
limbă curentă.
Cercetarea
limbii idiș a început în ultimul sfert al secolului al 18-lea, mai ales de
către elitele evreiești din spațiul german. Limba idiș a
suferit influențe din toate culturile europene în mijlocul cărora evreii
europeni au trăit și, în mod natural, cultura idiș a fost o întâlnire a
iudaismului cu formele culturale ale timpului său. Ea a fost în egală măsură
națională și transnațională, una specifică poporului evreu în care se regăseau și
elemente ale celorlalte etnii.
Lista celor care au creat limbă și cultură idiș
este impresionantă, printre cele mai importante nume cunoscute în cultura
română prin traduceri fiind cel al lui Șalom Alehem și cel al poetului şi
romancierului Iţic Mangher, cel mai cunoscut scriitor şi romancier de idiș din
spaţiul românesc. Din data de 30 mai 2018 se aniversează ziua internațională a
climbii și culturii idiș, ziua în care s-a născut Ițic Mangher.
Camelia Crăciun
predă cultură iudaică la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine la
Universitatea din București. Împreună am realizat o scurtă introducere în lumea
fascinantă a limbii și culturii idi:
Idişul este limba comunităţii aşkenade, adică a comunităţii evreieşti
est-europene. Este o limbă care a fost vorbită timp de peste un mileniu în tot
spaţiul est-european, pornind de la Marea Baltică până la Dunăre, Dunărea fiind
considerată graniţa acestei culturi, mai la sud fiind dominantă cultura ladino,
a evreilor sefarzi.
În România, în mod firesc, majoritatea populaţiei evreieşti
până în secolul 20 vorbea în mod natural idişul, o limbă înrudită cu limba
germană, dar o limbă distinctă, care foloseşte caracterele ebraice, dar care
are o componentă germanică foarte importantă, atât gramatical, cât şi lexical.
Mai sunt, desigur, influenţe ale limbilor şi culturilor din Europa de Est: este
o componentă polonă, una rusă, una ucraineană, bineînţeles aramaică şi ebraică
biblică. Este o limbă extrem de flexibilă, s-a adaptat foarte bine realităţilor
social-istorice în spaţiile în care a fost vorbită. În felul acesta se explică
această diversitate lingvistică excepţională.
Idișul în România a fost o cultură
activă, au existat şcoli, teatru, presă, texte politice în idiş, a fost o
adevărată manifestare plenară a unei limbi vii. Camelia Crăciun. Una dintre direcţiile mele de
cercetare şi de care îmi face foarte mare plăcere să vorbesc este istoria
teatrului de limbă idiş, teatru care porneşte, practic, din spaţiul românesc.
În 1876, din toate ţările est-europene în care se vorbea idişul, tocmai la Iaşi
a apărut contextul cel mai bun din care să pornească acest fenomen cultural
care a ajuns până în SUA, iar cel care a creat acest fenomen, Abraham
Goldfaden, evreu rus ajuns în Iaşi în preajma războiului de independenţă, este
poate cel mai cunoscut creator în idiş care porneşte din România.
A mai fost
Iţic Mangher, scriitorul pe care l-am reeditat anul trecut, cu celebrul lui
roman aparent pentru copii dar de fapt într-o cheie ludică accesibilă oricărei
vârste, Cartea raiului. A fost un poet cunoscut, tradus în foarte multe
limbi. Îl mai pot enumera pe celebrul fabulist Eliezer Steinbarg, pe poetul
Jacob Groper, pe marele regizor Jacob Sternberg care a influenţat teatrul
românesc nu numai pe cel de limbă idiş pe scenele bucureştene. Din câte am
cercetat până acum, nu am găsit autoare de limbă idiş. Nina Cassian face
traduceri din idiş în română ale unor poeţi cunoscuţi, dar ea e poetă de limbă
română, nu creează în idiş.
Presa a fost mediul prin care
intelectualii de limbă idiș se adresau propriei comunități, dar și acelei
comunități mai largi care depășeau granițele unei țări. Cu detalii, Camelia
Crăciun: Presa de limbă idiş
este un domeniu destul de puţin cercetat şi extrem de ofertant, având în vedere
că există o populaţie atât de consistentă vorbitoare de idiş, mai ales în
secolul 19 şi început de secol 20. Spre exemplu în Iaşi, unde populaţia era
aproape jumătate de origine evreiască, marea ei majoritate vorbitoare de idiş,
este un mare centru de presă evreiască. Primele publicaţii de limbă idiş deja
apar acolo, prin anii 1850.
Este o presă foarte dinamică dar care din motive
economice fluctuează foarte mult, apar foarte multe publicaţii care nu sunt
foarte longevive şi care reflectă realitatea social, politică şi culturală a
momentului. În perioada interbelică şi mai ales după Holocaust, presa de limbă
idiş scade ca pondere dar în anii 1950 radioul naţional avea emisiuni în limbă
idiş. Până de curând există publicaţii de limbă idiş, inclusiv revista
Realitatea evreiască a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România avea o
pagină din care își făcea un titlu de onoare să o continue.
Actualmente, limba și cultura idiș în România sunt
pe cale de dispariție. Însă bogata moștenire și vitalitatea idișului sunt
oricând surse de inspirație pentru prezent.