Tag: Cupa Romaniei

  • Sport Club RRI – Cupa României la fotbal

    Sport Club RRI – Cupa României la fotbal

    Cupa României, cea mai populară competiţie din fotbalul
    românesc, a ajuns la faza 16-imilor de finală. Este nivelul la care intră în
    concurs echipele din prima ligă, motiv pentru care, din acest moment,
    întrecerea mobilizează si atenţia televiziunilor.

    Anul acesta, dintre cele 32 de formaţii prezente în această
    fază a competiţiei, 14 au provenit din Liga Întâi, zece din eşalonul secund şi opt din liga a treia.

    Jocurile din şaisprezecimile de finală se dispută în sistem
    eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară
    sau mai slab clasată în campionatul precedent. În cazul în care partidele
    urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul
    organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalaţie de iluminat, jocul are
    loc pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte
    condiţiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.

    Prima zi a şaisprezecimilor, cea de marţi, nu a fost bună
    pentru echipele din liga a doua, toate cele patru care au evoluat fiind
    învinse. Sportul Snagov a pierdut la Universitatea Craiova cu 0 la 2, Dacia
    Unirea Brăila a fost învinsă de Dinamo Bucureşti cu 3 la 1, ASU Politehnica
    Timişoara a cedat cu 2 la 4 după
    loviturile de departajare în faţa formaţiei Sepsi Sfântu Gheorghe, iar
    Energeticianul a pierdut la Miercurea Ciuc cu 1 la 2 în faţa echipei AFK
    Csikszereda, din liga a treia.

    Să mai notăm că întrecerea are loc din 1933. Prima echipă
    care a câştigat Cupa României a fost Ripensia Timişoara, învingătoare, în
    finala ediţiei 1933 – 1934, în faţa formaţiei Universitatea Cluj. Jocul a avut
    loc pe stadionul ONEF din Bucureşti, arenă care a purtat, după 1948, numele de Stadionul
    Republicii şi care a fost distrusă pentru a face loc Casei Poporului, actualul
    Palat al Parlamentului.

    Cele mai multe ediţii ale Cupei României au fost câştigate
    de Steaua – 22. Echipa bucureşteană a mai jucat 8 finale, pe care însă le-a
    pierdut. Alte două formaţii din Capitală, Dinamo şi Rapid, au câştigat Cupa de
    câte 13 ori.

  • Sport Club RRI: Clubul Rapid Bucureşti a împlinit 95 de ani

    Sport Club RRI: Clubul Rapid Bucureşti a împlinit 95 de ani

    La data de 25
    iunie 1923, mai mulţi lucrători feroviari de la Atelierele Griviţa au pus
    bazele unuia dintre cele mai iubite cluburi din istoria sportului românesc: Rapid
    Bucureşti. Grupul de muncitori constituia, la acea vreme, Asociaţia Culturală şi
    Sportivă CFR Bucureşti.

    Echipa de fotbal a clubului a
    devenit, în scurt timp, una dintre cele mai populare din România. În perioada interbelică, fotbaliştii feroviari au
    reuşit mai multe rezultate de marcă. Până în 1942 au cucerit de 7 ori Cupa României, iar în
    1940 au ajuns până în finala Cupei Europei Centrale, care însă nu s-a mai
    disputat din pricina războiului.

    Rapidiştii au reuşit să câştige primul campionat al României abia în 1967,
    la peste 40 de ani de la înfiinţare. Echipa de atunci, avându-l la cârmă pe
    Valentin Stănescu, a fost considerată cea mai bună din întreaga istorie
    rapidistă. Punctul forte era atacul, care îi avea în centru pe Ion Ionescu şi
    pe Nicky Dumitriu.

    De-a lungul vremii, Rapidul a avut însă şi perioade mai puţin bune. A
    petrecut ani mulţi în divizia secundă, unde şi-a căpătat chiar şi rivali
    tradiţionali, precum Petrolul Ploieşti sau Progresul Bucureşti. Cu decenii în
    urmă, un meci de liga a doua între Rapid şi Petrolul aducea mai mulţi
    spectatori decât derby-urile primei ligi.

    După 32 de ani de aşteptare, mai exact în 1999, Rapid a redevenit campioană,
    sub conducerea antrenorului Mircea Lucescu. A câştigat din nou titlul în 2003,
    avându-l pe banca tehnică pe Mircea Rednic.

    Pe plan
    internaţional, în Cupele Europene din perioada modernă, Rapid a avut două
    performanţe majore. În sezonul 1972-1973, gruparea feroviară a ajuns în
    sferturile de finală ale Cupei Cupelor, fiind eliminată de Leeds United. În
    sezonul 2005-2006 a avansat până în sferturile cupei UEFA, apoi a fost
    eliminată de Steaua Bucureşti.

    În ultimii ani,
    destinul grupării fotbalistice feroviare s-a întunecat. Au apărut probleme
    financiare, apoi clubul Rapid a intrat în insolvenţă şi, la sfârşitul anului
    2016, s-a desfiinţat.

    Un an mai
    târziu, la iniţiativa primăriei Sectorului 1 al Capitalei, s-a înfiinţat Asociaţia
    Sportivă Academia Rapid care s-a înscris in Liga a IV-a bucureşteană. Gruparea
    a achiziţionat marca Rapid şi a promovat în Liga a treia, unde va evolua, din
    toamnă sub denumirea de Fotbal Club Rapid Bucureşti.

  • Fotbal Flash

    Fotbal Flash

    Universitatea Craiova este prima echipă calificată în
    finalea ediţiei din acest an a Cupei României la fotbal. Deşi a pierdut,
    miercuri, în deplasarea de la FC Botoşani cu 1 la 2, Craiova s-a impus graţie victoriei cu 5 la 1
    din manşa întâi. Joi, a doua semifinală: Gaz Metan Mediaş – AFC Hermannstadt.
    În tur, formaţia din Sibiu
    a câştigat, pe teren propriu, cu 1-0. Finala Cupei României se va disputa pe
    Arena Naţională din Capitală la 27 mai.

    Partida amicală a echipei naţionale a României cu Finlanda,
    programată în 5 iunie, se va disputa pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti. Preşedintele
    Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a explicat că s-a luat această
    hotărâre ţinând cont că primul joc al României din Liga Naţiunilor va avea loc
    pe acelaşi stadion. Tricolorii vor debuta în noua competiţie pe data de 7
    septembrie, împotriva Muntenegrului. Partida se va desfăşura cu porţile închise
    ca urmare a unei sancţiuni primite din partea UEFA. Pe 10 septembrie, România
    va juca în deplasare împotriva Serbiei. Va urma, pe 11 octombrie, un joc, tot
    în deplasare, cu Lituania, iar pe 14, întâlnirea de pe teren propriu cu Serbia.
    În noiembrie, mai exact pe 17, România va întâlni, acasă, Lituania, iar pe 20
    va juca în Muntenegru.

    Răzvan Burleanu a mai anunţat, într-o conferinţă de presă, că
    doreşte ca numărul echipelor din Liga I să crească de la 14 la 16, noul sistem
    urmând să fie implementat începând cu sezonul 2020-2021. Ar urma ca patru
    echipe din Divizia B să promoveze direct, iar a cincea prin baraj. Se
    preconizează păstrarea sistemului play-off / playout, dar se va da şansa primei
    clasate în playout să lupte pentru un loc în Europa League printr-un joc de
    baraj cu echipa de pe ultimul loc care califică în competiţia europeană.

  • Fotbal flash

    Fotbal flash

    CS Universitatea Craiova o va întâlni pe FC Botoşani,
    iar formaţia de ligă secundă FC Hermannstadt o va înfrunta pe Gaz Metan Mediaş,
    în semifinalele Cupei României la fotbal. Partidele se vor disputa în dublă
    manşă, turul fiind programat în intervalul 17-19 aprilie, la Craiova şi Sibiu,
    iar returul în perioada 8-10 mai, la Mediaş şi Botoşani. Finala competiţiei va
    avea loc în data de 27 mai, stadionul care o va găzdui nefiind încă stabilit.
    FC Hermannstadt şi FC Botoşani vor evolua în premieră în semifinalele acestei
    competiţiei.

    Clubul
    de fotbal FCSB a fost amendat cu suma de 5.000 de lei (aproximativ 1200 de
    euro) de Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal. FCSB a
    fost pedepsit în urma incidentelor petrecute la meciul cu FC Viitorul, scor
    2-1, desfăşurat în prima etapă din faza play-off a Ligii I. Antrenorul echipei
    FC Viitorul Gheorghe Hagi a fost sancţionat şi el cu avertisment şi cu o amendă
    de 1.000 de lei (aproximativ 250 de euro). Într-un alt caz, Balasz Kamsulik,
    fizioterapeut al echipei Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, a fost suspendat patru
    jocuri şi a fost amendat cu 4.500 de lei (aproximativ 1000 de euro) după jocul
    cu Concordia Chiajna. De la Sepsi a mai fost suspendat şi amendat cu 740 de lei
    (circa 170 de euro) fotbalistul Filipe Viloco De Oliveira.

    Procurorii Direcţiei Naţionale
    Anticorupţie au ajuns şi la Federaţia Română de Fotbal. Parchetul anticorupţie
    a început o anchetă a proceselor pe care federaţia le-a avut cu Loteria Română
    în timpul mandatului preşedintelui anterior al forului fotbalistic Mircea
    Sandu. Dosarul a fost deschis pe 8 septembrie 2014 şi are ca obiect săvârşirea
    infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care
    îndeplineşte o funcţie de conducere în scopul obţinerii pentru sine sau pentru
    altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Dosarului i-a fost adăugată
    şi acuzaţia săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a
    obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit
    de grave. Obiectul cercetării procurorilor ar fi unele comisioane în valoare
    de 4,7 milioane de euro acordate ilegal după procesul cu Loteria Română.

    Singura reprezentantă a fotbalului românesc în cupele europene, FCSB, întâlneşte în această seară, pe Arena
    Naţională din Bucureşti,
    de la ora 22.05 pe Hapoel Beer
    Sheva din Israel într-un meci din grupa G a Ligii Europa. Fotbalistul echipei Hapoel Beer
    Sheva, Miguel Vitor, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că o
    victorie în meciul cu FCSB de la Bucureşti, din Grupa G a Europa League, ar
    însemna un pas important pentru formaţia sa în drumul spre calificarea în
    primăvara europeană. Tot într-o conferinţă de presă, antrenorul echipei de fotbal FCSB, Nicolae Dică, a declarat că
    jucătorii săi trebuie să pună mai multe probleme formaţiei Hapoel Beer Sheva
    deoarece adversarii au ca obiectiv câştigarea celor trei puncte. De asemenea
    fotbalistul echipei FCSB, Constantin Budescu, citat de Agerpres, a declarat că
    îşi doreşte să câştige partida cu Hapoel Beer Sheva şi să se califice în
    primăvara europeană pentru a sta liniştit în ultimele două partide din Grupa G
    a Europa League. Trebuie să tratăm meciul foarte serios chiar dacă avem trei
    victorii şi şanse mari de calificare.
    a spus Budescu. După trei etape, FCSB conduce detaşat în grupa G a Ligii Europa cu 9
    puncte, celelalte trei echipe FC Lugano (Elvaţia), Viktoria Plzen (Cehia) şi Hapoel Beer Sheva (Israel) având fiecare câte 3 puncte.

    Clubul portughez Benfica Lisabona a
    somat recent, printr-o casă de avocatură din bucureşti, o echipă de liga a IV-a de fotbal din judeţul Sălaj, Benfica Ileanda, să-şi
    schimbe denumirea şi să renunţe la tot ceea ce înseamnă marketing şi promovare
    în care apare numele clubului lusitan, invocând drepturi de proprietate
    exclusive asupra mărcii. Primarul comunei Ileanda, Cornel Lar, care este şi
    conducător al clubului de fotbal înfiinţat în anul 2008, a
    precizat că se vor
    conforma şi că acest
    club va fuziona cu un
    altul existent în comună, preluând numele acestuia, Someşul Ileanda.

    Alexandru Tudorie, atacantul şi golgheterul echipei de primă ligă, FC Voluntari, a suferit o ruptură a
    ligamentelor încrucişate în meciul din 16-imile Cupei României cu FC Hermannstadt. Anunţul a fost făcut de antrenorul echipei FC Voluntari, Claudiu Niculescu, care a
    precizat că Tudorie şi va
    avea nevoie de 8 luni de recuperare.

    Inaugurarea noului stadion din
    Craiova pe 10 noiembrie nu este o certitudine a anunţat primarul minucipiului, Mihai
    Genoiu. Anterior, CS Universitatea Craiova, anunţase că stadionul va fi
    inaugurat cu ocazia unui meci amical cu campioana Cehiei, Slavia Praga. În prezent, Universiatea Craiova
    dispută meciurile de
    pe teren propriu pe stadionul din Drobeta Turnu Severin.

    Săptămâna aceasta au fost programate jocurile contând pentru 16-imile de finală ale Cupei României la fotbal. Marţi s-au disputat patru partide. FC Argeş, din liga a doua, a trecut, la Piteşti, de Poli Iaşi, din liga întâi, cu 2 la 1. La Ploieşti, CS Mioveni, tot din liga secundă, a trecut de formaţia locală, Petrolul, actualmente în al treilea eşalon, cu 4 la 3, după prelungiri şi lovituri de departajare. Universitatea Cluj, din liga a treia, a trecut, acasă, de Ştiinţa Miroslava, din liga a doua, cu 2 la 1. În fine, într-o confruntare între echipe din Liga I, la Braşov, Universitatea Craiova a învins echipa Sepsi Sfântu Gheorghe cu 2-0.

    Miercuri au avut loc 10 jocuri. Deţinătoarea trofeului, FC Voluntari, a fost eliminată, la Sibiu, de AFC Hermannstadt, liderul la zi al ligii a doua, cu 1 la 0, după prelungiri. Într-o confruntare de ligă secundă, CS Afumaţi a trecut cu 5 la 2 de UTA Arad. La Slobozia, Unirea, din liga a treia, a învins categoric, cu 4-0, echipa ASA Târgu Mureş, din al doilea eşalon. La Clinceni, într-un alt joc între echipe de ligă secundă, Chindia Târgovişte a trecut cu 1-0 de formaţia locală, Academica. Gaz Metan Mediaş, din liga întâi, s-a impus la Bucureşti, cu 2-1, în faţa formaţiei Metaloglobus, din liga a doua. Şi Juventus Bucureşti, tot din liga întâi, a câştigat în faţa unei grupări de ligă secundă: 2-1, la Brăila, cu Dacia Unirea. Campioana României, Viitorul Constanţa, a marcat, la Reşiţa, de 4 ori în faţa echipei de ligă secundă a Clubului Sportiv Municipal Şcolar, primind doar două goluri. La Chiajna s-au întâlnit două echipe de primă ligă: Concordia şi Astra. Echipa din Giurgiu s-a impus clar, cu 3-0. La Timişoara s-au confruntat două echipe locale, Politehnica, din liga a doua, şi Poli, din liga întâi. Formaţia prim-divizionară s-a impus cu 1-0. În ultimul joc al zilei, la Cluj, echipa locală Sănătatea s-a întâlnit cu FCSB. Gruparea bucureşteană a câştigat categoric, cu 6-1.

    Joi – ultimele două partide ale 16-imilor de finală: FC Botoşani cu CFR Cluj şi Aerostar Bacău, din liga a doua, cu Dinamo Bucureşti.

    Astra Giurgiu este prima finalistă a Cupei României la fotbal, ediţia 2016 – 2017. Miercuri, la Timişoara, formaţia antrenată de Marius Şumudică a trecut cu 3 la 0 de Poli, în manşa secundă a semifinalei. Au marcat Constantin Budescu, în minutul 40, apoi Sergiu Buş, în minutul 49, şi Viorel Nicoară, în minutul 83. Gruparea timişoreană a folosit echipa a doua, pentru a-şi menaja titularii. Poli va juca, sâmbătă, finala Cupei Ligii cu Dinamo Bucureşti. În plus, bănăţenii se află în plină luptă pentru evitarea retrogradării.

    Joi, a doua semifinală a Cupei: FC Voluntari – CSU Craiova. În tur, echipa din Voluntari s-a impus în deplasare cu 1 la 0. Finala Cupei României se va juca pe 27 mai, la Ploieşti.

    Vicecampioana României la fotbal, FCSB, fostă Steaua, va fi condusă de pe banca tehnică de Nicolae Dică. Tehnicianul adus de George Becali nu are însă licenţa Pro, astfel că nu va putea avea, oficial, poziţia de antrenor principal. Aceasta va fi ocupată de Viorel Tănase, fost jucător, printre altele, la Dinamo şi Oţelul Galaţi, tehnician care a antrenat până acum mai multe formaţii de ligă secundă.

    Fostul antrenor al Stelei, Laurenţiu Reghecampf, va pleca spre ţările arabe. Cel mai probabil, va conduce o echipă din Emirate, pe câteva milioane de euro pe sezon. El mai avea un an de contract cu FCSB, dar şi-a reziliat înţelegerea cu gruparea bucureşteană.

    În Emiratele Arabe Unite, cel mai bun antrenor al anului a fost desemnat Cosmin Olăroiu, care a condus, din 2013 încoace, echipa Al Ahli. Românul cucereşte Balonul de Aur al antrenorilor din Emirate pentru a treia oară în ultimii patru ani.

    Anul viitor va aduce o
    adevărată revoluţie în fotbal. La Cupa Mondială din Rusia va fi folosit
    arbitrajul video. Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat acest lucru
    la al 67-lea congres al Confederaţiei sud-americane de fotbal (CONMEBOL), de la
    Santiago de Chile. Oficialul a spus: Nu este posibil ca în 2017,
    când toată lumea, pe stadion sau acasă, vede în câteva secunde dacă arbitrul a
    comis sau nu o greşeală, singura persoană care nu ştie să fie tocmai
    arbitrul.

    Cupa României la fotbal a
    programat, marţi, manşa întâi a primei semifinale. La Giurgiu, Astra a învins
    Poli Timişoara cu 4 la 1. Pentru campioni, Constantin Budescu a marcat două
    goluri, ambele din penalty, în minutele 4 şi 52. Au mai înscris Cristian
    Săpunaru, în minutul 36, şi Alexandru Ioniţă, în minutul 76. Golul
    timişorenilor a fost marcat de Alexandru Popovici, în minutul 9. Returul va
    avea loc în perioada 16-18 mai, la Timişoara. Manşa întâi a celeilalte semifinale,
    joi: CSU Craiova cu FC Voluntari. Finala Cupei României este programată în data
    de 27 mai, pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti.

    Atacantul Florin Andone a
    înscris un gol pentru echipa sa, Deportivo La Coruña, în jocul pierdut cu Real
    Madrid – scor 2 la 6. Vârful Naţionalei române a marcat atunci când Real
    conducea cu 2 la 0. Andone a fost şi cel care a dat pasa decisivă la cel de-al
    doilea gol al echipei din Galicia.

    Dorin Rotariu a făcut,
    miercuri, cel mai bun joc al său de când s-a transferat la FC Bruges. Fostul
    dinamovist a contribuit la două dintre golurile echipei sale, în victoria cu 3
    la 1 în faţa formaţiei Ostende, în etapa a cincea a play-off-ului primei ligi
    belgiene. El a avut şi două ocazii bune de a marca, în repriza a doua. În minutul 79, Rotariu a
    fost înlocuit de Tony Limbombe.

    Poli Timişoara, FC Voluntari şi CSU Craiova sunt primele
    trei semifinaliste ale Cupei României la fotbal. Timişorenii au trecut, marţi,
    de CFR Cluj cu 6 la 5, după prelungiri şi executarea loviturilor de departajare.
    Poli a evoluat, din minutul 49, în inferioritate numerică, după ce Alin Şeroni a
    fost eliminat în urma unui fault asupra lui Laurenţiu Rus. La finalul primelor
    90 de minute de joc, scorul era egal, 0 la 0. Tabela de marcaj a rămas
    neschimbată şi după cele două reprize de prelungiri. La loviturile de la 11
    metri, clujenii au ratat de două ori, prin Ionuţ Larie şi Ciprian Deac, iar
    Poli, doar o dată, prin Bogdan Străuţ.

    Miercuri, FC Voluntari a trecut cu 2 la 1 de singura echipă
    din liga secundă prezentă în întrecere, şi anume de CS Mioveni. Jocul a avut
    loc pe terenul argeşenilor. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 13, prin
    Florin Cernat. Formaţia din Mioveni a egalat în minutul 35, prin Andrei Neagoe.
    Scorul final a fost stabilit de Gabriel Deac, în prelungirile timpului
    regulamentar de joc.

    Tot miercuri, la Drobeta Turnu Severin s-au întâlnit CSU
    Craiova şi Dinamo. După un joc animat, dar presărat cu mari greşeli de
    arbitraj, scorul a fost egal, 0 la 0, rezultat care s-a menţinut şi după
    prelungiri. CSU a jucat, din minutul 63, în zece oameni, după eliminarea lui
    Alexandru Băluţă. La penalty-uri, Dinamo a ratat prin Patrick Petre şi Danu
    Spătaru, iar Craiova, doar prin Vladimir Screciu, iar scorul final a fost 6 la
    5 pentru CSU.

    Joi, ultimul joc al sferturilor de finală: Viitorul
    Constanţa – Astra Giurgiu. Semifinalele
    sunt programate tur-retur, pe 26 aprilie și 17 mai, iar
    finala se va juca pe 27 mai.