Tag: Cupele Europene de fotbal

  • Sport Club RRI – Avancronica prezenţei româneşti în Cupele Europene la fotbal

    Sport Club RRI – Avancronica prezenţei româneşti în Cupele Europene la fotbal

    În turul doi preliminar al Ligii
    Europa, joi este programată manşa secundă. Astra Giurgiu, reprezentanta
    României în această fază a competiţiei, merge în Azerbaidjan. Elevii
    antrenorului Eduard Iordănescu întâlnesc, la Baku, formaţia Zira FK. În tur, la
    Giurgiu, Astra s-a impus cu 3 la 1. Pentru echipa română au înscris Alexandru
    Ioniţă, Alexandru Dandea şi francezul Anthony Le Tallec.


    Astra a ajuns în preliminariile
    Ligii Europa din postura de finalistă a Cupei României. FC Voluntari,
    câştigătoarea Cupei, nu a solicitat la timp licenţa pentru cupele europene,
    astfel că a rămas pe dinafară. Dacă trece de Zira, Astra se va confrunta, în
    turul trei preliminar al Ligii Europa, cu formaţia ucraineană Oleksandria.


    Celelalte două echipe româneşti
    din turul trei preliminar al Ligii Europa sunt Dinamo Bucureşti, ocupanta
    locului 3 în ediţia trecută a Ligii Întâi, şi CSU Craiova, care a terminat pe
    locul 5. Formaţia de pe 4, CFR Cluj, nu a avut licenţă de participare în Cupele
    Europene din cauza situaţiei financiare a clubului.


    În Liga Europa, Dinamo va juca
    împotriva echipei Athletic Bilbao, care a terminat sezonul trecut al primei
    ligi spaniole pe locul 7. CSU Craiova se va confrunta cu AC Milan, grupare care
    a încheiat pe locul 6 în Serie A.


    Formaţiile care reprezintă
    România în turul trei preliminar al Ligii Campionilor par a avea adversari mai
    abordabili. Campioana en titre, Viitorul Constanţa, întâlneşte învingătoarea
    din confruntarea care opune formaţia cipriotă APOEL Nicosia şi echipa
    luxemburgheză Dudelange. Este de remarcat faptul că, în 2012, APOEL Nicosia a
    reuşit să ajungă până în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.


    Vicecampioana României, FCSB,
    fostă Steaua Bucureşti, va juca împotriva echipei Viktoria Plzen, echipă care a
    terminat campionatul Cehiei pe locul secund.