Radio România Internațional

Tag: cuptor

  • Turtă de mălai la ţest

    Turtă de mălai la ţest

    Făina de porumb sau mălaiul este folosită pentru a face mămăligă, extrem de populară în bucătăria românească. În mod frecvent, mămăliga este servită în combinaţie cu peşte prăjit, cu sarmale, cu ouă şi jumări, cu tocăniţă, cu ostropel de pui sau cu brânză şi smântână. Un preparat tradiţional este bulzul, făcut din straturi de mămăligă şi de brânză, la care se mai pot adăuga rondele de cârnaţi şi ou.

    Un preparat mai puţin întâlnit este turta de mălai cu mere. Avem nevoie de de un kg de mere şi de un kg de mălai, cantităţile punând fi adaptate la capacitatea tăvii în care se va coace această turtă. Curăţate de coajă şi de cotoare, merele sunt puse la fiert, după care sunt pasate şi transformate într-un piure. În acest piure adăugăm mălai până când obţinem o pastă ceva mai groasă, pe care o turnăm într-o tavă unsă cu unt sau în care am pus o foaie de copt. Ţinem tava în cuptor, la foc potrivit, circa jumătate de oră. După ce se răceşte puţin, turta se porţionează, putând fi servită imediat.

    Un preparat mai puţin răspândit este aşa-numita turtă de mălai la ţest, turtă care înlocuia pâinea în gospodăria tradiţională. Ţestul este un vas realizat din lut şi paie, ars ca oricare obiect de uz gospodăresc. Ţestul este prevăzut fie cu o toartă pentru a fi prins cu un lanţ atunci când se află deasupra vetrei, fie cu orificii prin care este trecută o vergea metalică care are acelaşi rol, de a ridica sau coborî ţestul pe vatra încinsă.

    În ţest pot fi coapte turte de mei sau de secară, precum şi pâinea din făină de grâu. Metoda de coacere în ţest a fost destul de răspândită în Balcani. În comparaţie cu cuptorul care are dimensiuni mari, ţestul are avantajul că se încinge mult mai repede, la ardere fiind folosite nu doar lemne, ci şi surcele şi resturi vegetale de la floarea soarelui, porumb sau chiar vegetaţie uscată, care să facă jar. Până când se încinge ţestul, este timp pentru prepararea aluatului.

    Se pune apă la fiert, care se toarnă peste mălaiul aflat într-un vas, cantitatea fiind stabilită în funcţie de mărimea ţestului. Se adaugă şi făină de grâu atât cât să se lege aluatul şi se frământă pe un blat de lemn, după care i se dă o formă aplatizată. Separat, se pregăteşte un amestec de făină de grău şi de apă. Acesta trebuie să fie moale pentru că trebuie întins pe turta de mălai. După aceea, turta este pusă între vatră şi ţest şi se lasă la copt. Pentru ca tura să nu se ardă, poate fi învelită în foi de varză sau, cu excepţia iernii, în foi de hrean sau de nuc. În general, această turtă de mălai la ţest este pregătită în localităţile din parte nordică a judeţului Mehedinţi.

  • Pâine la ţest

    Pâine la ţest

    Specifică Olteniei, pâinea la ţest
    are o istorie milenară având la origine metodele folosite de populaţia
    dacică pentru coacerea turtelor din mei,
    secară şi grâu în interiorul unui vas de lut aşezat cu gura în jos pe vatra
    încinsă. Metoda a fost folosită în perioada colonizării romane, apoi în evul
    mediu, această moştenire fiind păstrată şi în zilele noastre. De fapt, cuvântul
    ţest are o origine latină – testum, care înseamnă carapace de broască ţestoasă
    şi care sugerează forma vasului din lut.


    Acest veritabil cuptor mobil era
    făcut, conform tradiţiei doar la sărbătoarea Ropotinului, ţinută în a treia
    marţi după Paşte sau, conform unor alte tradiţii locale, în primele trei zile
    de marţi, joi şi sâmbătă de după Paşte. Confecţionarea ţestelor avea un
    caracter ritualic, având ca scop, între altele, alungarea grindinei care ar fi
    putut lovi culturile agricole. Ţestul era modelat din lut galben, amestecat cu
    balegă de cal şi cu câlţi sau cu paie care aveau rol de armătură şi apoi,
    înainte de a fi utilizat, trebuia ars ca orice obiect de lut de uz gospodăresc.
    Este prevăzut fie cu o toartă pentru a fi prins cu un lanţ atunci când se află
    deasupra vetrei, fie cu orificii prin care este trecută o vergea metalică care
    are acelaşi rol, de a ridica sau coborî ţestul pe vatra încinsă.


    Metoda de coacere a pâinii în ţest a
    fost destul de răspândită în Balcani. În comparaţie cu cuptorul care are
    dimensiuni mari, ţestul are avantajul că se încinge mult mai repede, la ardere
    fiind folosite nu lemne, ci surcele şi resturi vegetale de la floarea soarelui,
    porumb sau chiar vegetaţie uscată. Un alt avantaj este că, pe lângă pâine, în
    ţest se pot pregăti şi mâncăruri cu carne şi legume.


    Înainte de a pune pâinea la copt, se
    face focul, iar jarul se adună sub ţest pentru circa jumătate de oră. Aluatul
    se pregăteşte uşor, din făină, apă, sare şi drojdie de bere. În vechime, în loc
    de drojdie se folosea, pur şi simplu, spumă de la fructele puse la fermentat
    pentru a obţine, prin distilare, ţuică. După frământare, se lasă la dospit după
    care aluatul, modelat ca o lipie, se pune în ţestul încins, suprafaţa fiind
    unsă cu ou sau cu suc de roşii. Ţestul se pune deasupra vetrei încinse şi se
    lasă circa jumătate de oră. În cazul în care dogoarea a fost prea mare, stratul
    ars de la suprafaţă poate fi îndepărtat. Pentru a preveni acest lucru, deasupra
    aluatului pot fi puse foi de varză proaspătă, care sunt apoi înlăturate.




  • Pâine la ţest

    Pâine la ţest

    Specifică Olteniei, pâinea la ţest
    are o istorie milenară având la origine metodele folosite de populaţia
    dacică pentru coacerea turtelor din mei,
    secară şi grâu în interiorul unui vas de lut aşezat cu gura în jos pe vatra
    încinsă. Metoda a fost folosită în perioada colonizării romane, apoi în evul
    mediu, această moştenire fiind păstrată şi în zilele noastre. De fapt, cuvântul
    ţest are o origine latină – testum, care înseamnă carapace de broască ţestoasă
    şi care sugerează forma vasului din lut.


    Acest veritabil cuptor mobil era
    făcut, conform tradiţiei doar la sărbătoarea Ropotinului, ţinută în a treia
    marţi după Paşte sau, conform unor alte tradiţii locale, în primele trei zile
    de marţi, joi şi sâmbătă de după Paşte. Confecţionarea ţestelor avea un
    caracter ritualic, având ca scop, între altele, alungarea grindinei care ar fi
    putut lovi culturile agricole. Ţestul era modelat din lut galben, amestecat cu
    balegă de cal şi cu câlţi sau cu paie care aveau rol de armătură şi apoi,
    înainte de a fi utilizat, trebuia ars ca orice obiect de lut de uz gospodăresc.
    Este prevăzut fie cu o toartă pentru a fi prins cu un lanţ atunci când se află
    deasupra vetrei, fie cu orificii prin care este trecută o vergea metalică care
    are acelaşi rol, de a ridica sau coborî ţestul pe vatra încinsă.


    Metoda de coacere a pâinii în ţest a
    fost destul de răspândită în Balcani. În comparaţie cu cuptorul care are
    dimensiuni mari, ţestul are avantajul că se încinge mult mai repede, la ardere
    fiind folosite nu lemne, ci surcele şi resturi vegetale de la floarea soarelui,
    porumb sau chiar vegetaţie uscată. Un alt avantaj este că, pe lângă pâine, în
    ţest se pot pregăti şi mâncăruri cu carne şi legume.


    Înainte de a pune pâinea la copt, se
    face focul, iar jarul se adună sub ţest pentru circa jumătate de oră. Aluatul
    se pregăteşte uşor, din făină, apă, sare şi drojdie de bere. În vechime, în loc
    de drojdie se folosea, pur şi simplu, spumă de la fructele puse la fermentat
    pentru a obţine, prin distilare, ţuică. După frământare, se lasă la dospit după
    care aluatul, modelat ca o lipie, se pune în ţestul încins, suprafaţa fiind
    unsă cu ou sau cu suc de roşii. Ţestul se pune deasupra vetrei încinse şi se
    lasă circa jumătate de oră. În cazul în care dogoarea a fost prea mare, stratul
    ars de la suprafaţă poate fi îndepărtat. Pentru a preveni acest lucru, deasupra
    aluatului pot fi puse foi de varză proaspătă, care sunt apoi înlăturate.




  • Pâine la ţest

    Pâine la ţest

    Specifică Olteniei, pâinea la ţest are
    o istorie milenară având la origine metodele folosite de populaţia dacă pentru coacerea turtelor din mei, secară şi
    grâu în interiorul unui vas de lut aşezat cu gura în jos pe vatra încinsă.
    Metoda a fost folosită în perioada colonizării romane, apoi în evul mediu,
    această moştenire fiind păstrată şi în zilele noastre. De fapt, cuvântul ţest
    are o origine latină – testum, care înseamnă carapace de broască ţestoasă şi
    care sugerează forma vasului din lut. Metoda de coacere a pâinii în ţest a fost
    destul de răspândită în Balcani. În comparaţie cu cuptorul care are dimensiuni
    mari, ţestul are avantajul că se încinge mult mai repede, la ardere fiind
    folosite nu lemne, ci surcele şi resturi vegetale de la floarea soarelui,
    porumb sau chiar vegetaţie uscată. Un alt avantaj este că, pe lângă pâine, în
    ţest se pot pregăti şi mâncăruri cu carne şi legume.


    Înainte
    de a prezenta metoda de preparare a pâinii la ţest, trebuie să menţionăm că
    acest cuptor mobil, era făcut, conform tradiţiei doar la sărbătoarea
    Ropotinului, ţinută în a treia marţi după Paşte sau, conform unor alte tradiţii
    locale, în primele trei zile de marţi, joi şi sâmbătă de după Paşte.
    Confecţionarea ţestelor avea un caracter ritualic, având ca scop, între altele,
    alungarea grindinei care ar fi putut lovi culturile agricole. Ţestul era
    modelat din lut galben, amestecat cu balegă de cal şi cu câlţi sau cu paie care
    aveau rol de armătură şi apoi, înainte de a fi utilizat, trebuia ars ca orice
    obiect de lut de uz gospodăresc. Este prevăzut fie cu o toartă pentru a fi
    prins cu un lanţ atunci când se află deasupra vetrei, fie cu orificii prin care
    este trecută o vergea metalică care are acelaşi rol, de a ridica sau coborî
    ţestul pe vatra încinsă.


    Înainte
    de a pune pâinea la copt, se face focul, iar jarul se adună sub ţest pentru
    circa jumătate de oră. Aluatul se pregăteşte uşor, din făină, apă, sare şi
    drojdie de bere. În vechime, în loc de drojdie se folosea, pur şi simplu, spumă
    de la fructele puse la fermentat în cazan pentru ţuică. După frământare, se
    lasă la dospit după care aluatul, modelat ca o lipie, se pune în ţestul încins,
    suprafaţa fiind unsă cu ou sau cu suc de roşii. Ţestul se pune deasupra vetrei
    încinse şi se lasă circa jumătate de oră. În cazul în care dogoarea a fost prea
    mare, stratul ars de la suprafaţă poate fi îndepărtat. Pentru a preveni acest
    lucru, deasupra aluatului pot fi puse foi de varză proaspătă, care sunt apoi
    înlăturate.


    În
    loc de pâine, în ţest pot fi pregătite şi mâncăruri. Astfel, într-un vas de lut
    nesmălţuit poate fi pus un pui, condimentat şi uns cu puţin ulei, alături de
    cartofi, tăiaţi în cuburi, morcovi, tăiaţi rondele, ardei gras, tăiat în
    suviţe, ceapă, tocată mărunt şi fasole păstăi. Vasul se ţine pe vatra încinsă,
    sub ţest, circa jumătate de oră, mâncarea fiind servită imediat.

  • Pâine la ţest

    Pâine la ţest

    Specifică Olteniei, pâinea la ţest are
    o istorie milenară având la origine metodele folosite de populaţia dacă pentru coacerea turtelor din mei, secară şi
    grâu în interiorul unui vas de lut aşezat cu gura în jos pe vatra încinsă.
    Metoda a fost folosită în perioada colonizării romane, apoi în evul mediu,
    această moştenire fiind păstrată şi în zilele noastre. De fapt, cuvântul ţest
    are o origine latină – testum, care înseamnă carapace de broască ţestoasă şi
    care sugerează forma vasului din lut. Metoda de coacere a pâinii în ţest a fost
    destul de răspândită în Balcani. În comparaţie cu cuptorul care are dimensiuni
    mari, ţestul are avantajul că se încinge mult mai repede, la ardere fiind
    folosite nu lemne, ci surcele şi resturi vegetale de la floarea soarelui,
    porumb sau chiar vegetaţie uscată. Un alt avantaj este că, pe lângă pâine, în
    ţest se pot pregăti şi mâncăruri cu carne şi legume.


    Înainte
    de a prezenta metoda de preparare a pâinii la ţest, trebuie să menţionăm că
    acest cuptor mobil, era făcut, conform tradiţiei doar la sărbătoarea
    Ropotinului, ţinută în a treia marţi după Paşte sau, conform unor alte tradiţii
    locale, în primele trei zile de marţi, joi şi sâmbătă de după Paşte.
    Confecţionarea ţestelor avea un caracter ritualic, având ca scop, între altele,
    alungarea grindinei care ar fi putut lovi culturile agricole. Ţestul era
    modelat din lut galben, amestecat cu balegă de cal şi cu câlţi sau cu paie care
    aveau rol de armătură şi apoi, înainte de a fi utilizat, trebuia ars ca orice
    obiect de lut de uz gospodăresc. Este prevăzut fie cu o toartă pentru a fi
    prins cu un lanţ atunci când se află deasupra vetrei, fie cu orificii prin care
    este trecută o vergea metalică care are acelaşi rol, de a ridica sau coborî
    ţestul pe vatra încinsă.


    Înainte
    de a pune pâinea la copt, se face focul, iar jarul se adună sub ţest pentru
    circa jumătate de oră. Aluatul se pregăteşte uşor, din făină, apă, sare şi
    drojdie de bere. În vechime, în loc de drojdie se folosea, pur şi simplu, spumă
    de la fructele puse la fermentat în cazan pentru ţuică. După frământare, se
    lasă la dospit după care aluatul, modelat ca o lipie, se pune în ţestul încins,
    suprafaţa fiind unsă cu ou sau cu suc de roşii. Ţestul se pune deasupra vetrei
    încinse şi se lasă circa jumătate de oră. În cazul în care dogoarea a fost prea
    mare, stratul ars de la suprafaţă poate fi îndepărtat. Pentru a preveni acest
    lucru, deasupra aluatului pot fi puse foi de varză proaspătă, care sunt apoi
    înlăturate.


    În
    loc de pâine, în ţest pot fi pregătite şi mâncăruri. Astfel, într-un vas de lut
    nesmălţuit poate fi pus un pui, condimentat şi uns cu puţin ulei, alături de
    cartofi, tăiaţi în cuburi, morcovi, tăiaţi rondele, ardei gras, tăiat în
    suviţe, ceapă, tocată mărunt şi fasole păstăi. Vasul se ţine pe vatra încinsă,
    sub ţest, circa jumătate de oră, mâncarea fiind servită imediat.

  • Plăcintă dobrogeană

    Plăcintă dobrogeană

    La jumătatea lunii septembrie, mai precis pe 14 septembrie, în calendarul religios este marcată Înălţarea Sfintei Cruci”. Tot în această zi este şi Cârstovul viilor”, ziua în care, în mod tradiţional, începe culesul viilor şi tescuirea strugurilor. Ideea pentru această ediţie a rubricii gastronomice a fost dată de asocierea dintre must şi plăcintă, încercată şi apreciată în zona viticolă Ostrov din sudul Dobrogei.



    Aşa-numita plăcintă dobrogeană” poate fi considerată un brand gastronomic. Poate fi făcută cu umplutură de brânză dulce sau de brânză sărată, cu foile dispuse în straturi sau răsucite în jurul umpluturii sau, pur şi simplu, cu foile de aluat cu umplutura deasupra, încreţite cu mâna, ca atunci când mototolim o coală de hârtie. Avem nevoie de cel puţin jumătate de kg de brânză dulce sau sărată şi, cum această reţetă provine din lumea crescătorilor de oi, se foloseşte preponderent brânză şi iaurt de oaie. Mai avem nevoie de 6 ouă şi, desigur, de foi subţiri de plăcintă.



    De menţionat este faptul că plăcinta dobrogeană se coace întotdeauna într-o tavă rotundă, iar dacă operaţiunea se face într-un cuptor tradiţional din lut, atunci poate atinge perfecţiunea. Amestecăm jumătate de kilogram de brânză dulce sau sărată cu trei ouă. Umplutura se pune pe foaia de aluat, unsă cu puţin ulei, apoi se rulează asemenea ştrudelului, iar sulurile de plăcintă sunt puse apoi cap la cap în tavă. Aşezarea în tavă se face în spirală, plecând de la margine se ajunge în mijlocul tăvii. Se introduce tava în cuptor pentru circa un sfert de oră, cât să înceapă să se rumenească, după care se toarnă deasupra jumătate de kg de iaurt gros, amestecat cu 3 ouă. Se lasă tava în cuptor încă vreo 20 de minute, după care plăcinta poate fi servită imediat alături de un pahar de must alb, aromat şi sec Muscat Ottonel. În restul anului, mustul poate fi înlocuit cu un iaurt gros sau, de ce nu?, cu un pahar de vin, mai ales dacă plăcinta a fost umplută cu brânză sărată.

  • Plăcintă dobrogeană

    Plăcintă dobrogeană

    La jumătatea lunii septembrie, mai precis pe 14 septembrie, în calendarul religios este marcată Înălţarea Sfintei Cruci”. Tot în această zi este şi Cârstovul viilor”, ziua în care, în mod tradiţional, începe culesul viilor şi tescuirea strugurilor. Ideea pentru această ediţie a rubricii gastronomice a fost dată de asocierea dintre must şi plăcintă, încercată şi apreciată în zona viticolă Ostrov din sudul Dobrogei.



    Aşa-numita plăcintă dobrogeană” poate fi considerată un brand gastronomic. Poate fi făcută cu umplutură de brânză dulce sau de brânză sărată, cu foile dispuse în straturi sau răsucite în jurul umpluturii sau, pur şi simplu, cu foile de aluat cu umplutura deasupra, încreţite cu mâna, ca atunci când mototolim o coală de hârtie. Avem nevoie de cel puţin jumătate de kg de brânză dulce sau sărată şi, cum această reţetă provine din lumea crescătorilor de oi, se foloseşte preponderent brânză şi iaurt de oaie. Mai avem nevoie de 6 ouă şi, desigur, de foi subţiri de plăcintă.



    De menţionat este faptul că plăcinta dobrogeană se coace întotdeauna într-o tavă rotundă, iar dacă operaţiunea se face într-un cuptor tradiţional din lut, atunci poate atinge perfecţiunea. Amestecăm jumătate de kilogram de brânză dulce sau sărată cu trei ouă. Umplutura se pune pe foaia de aluat, unsă cu puţin ulei, apoi se rulează asemenea ştrudelului, iar sulurile de plăcintă sunt puse apoi cap la cap în tavă. Aşezarea în tavă se face în spirală, plecând de la margine se ajunge în mijlocul tăvii. Se introduce tava în cuptor pentru circa un sfert de oră, cât să înceapă să se rumenească, după care se toarnă deasupra jumătate de kg de iaurt gros, amestecat cu 3 ouă. Se lasă tava în cuptor încă vreo 20 de minute, după care plăcinta poate fi servită imediat alături de un pahar de must alb, aromat şi sec Muscat Ottonel. În restul anului, mustul poate fi înlocuit cu un iaurt gros sau, de ce nu?, cu un pahar de vin, mai ales dacă plăcinta a fost umplută cu brânză sărată.

  • Păstrăv cu smântână

    Păstrăv cu smântână


    Recomandarea gastronomică pentru această săptămână este păstrăvul cu smântână, un preparat specific Bucovinei. Bucovina este o destinaţie turistică de top datorită bisericilor cu picturi murale care au o istorie de peste 5 secole, dar şi pentru turism de aventură şi turism balnear. Nu în ultimul rând, pensiunile turistice oferă vizitatrilor şansa de a cunoaşte varietatea ofertei gastronomice a Bucovinei.



    Gastronomia bucovineană este apropiată de cea moldovenească, însă poartă şi influenţa austriacă deoarece această provincie istorică românească s-a aflat, între anii 1775 şi 1918, sub administraţia imperială de la Viena. Se foloseşte destul de mult smântâna pentru a drege ciorbele de legume şi cu carne de vită sau supă de pui cu tăiţei de casă. Fructele de pădure şi ciupercile sunt, de asemenea, valorificate în bucătăria bucovineană.



    Specie de peşte care trăieşte în apele de munte, curate şi bogat oxigenate, păstrăvul este pregătit, în diferite modalităţi, în restaurantele şi pensiunile din Bucovina. Există cel puţin două preparate specifice: păstrăvul afumat în cobză şi păstrăvul cu smântână. Cobza are forma instrumentului popular asemănător chitarei, dar este confecţionat din nuiele de răchită în care s-au pus ramuri de brad. Această cobză, în care întră 5… 6 exemplare care cântăresc în total circa un kg, a apărut din necesitatea de a transporta în bune condiţii şi de a păstra păstrăvii afumaţi timp de câteva zile, fără a-i pune în frigider.



    Păstrăvul cu smântână este o delicatesă a Bucovinei şi poate fi pregătit foarte uşor. Avem nevoie de 4 păstrăvi de circa 300… 400 de grame fiecare, de jumătate de kg de smântână, puţin unt, de tarhon, piper şi sare. Curăţăm păstrăvii, îi spălăm, îi dăm cu sare, atât in interior, cât şi în exterior şi îi lăsăm la rece câteva ore pentru ca sarea să fie absorbită în carne. Spălăm apoi peştii şi ii punem într-o tavă mai înaltă, unsă cu puţin unt, pe care o băgăm în cuptorul deja încălzit, la foc mic. Lăsăm tava în cuptor doar câteva minute, atât cât păstrăvii să înceapă să se rumenească, timp în care turnăm smântâna într-un vas, cu puţină sare şi o încălzim uşor până devine fluidă. Adăugăm tarhon şi omogenizăm, după care o turnăm peste păstrăvii din tavă. Lăsăm tava în cuptor pentru circa jumătate de oră, după care păstrăvul poate fi servit ca atare sau cu o garnitură de cartofi şi morcovi fierţi. Poftă bună!


  • Păstrăv cu smântână

    Păstrăv cu smântână


    Recomandarea gastronomică pentru această săptămână este păstrăvul cu smântână, un preparat specific Bucovinei. Bucovina este o destinaţie turistică de top datorită bisericilor cu picturi murale care au o istorie de peste 5 secole, dar şi pentru turism de aventură şi turism balnear. Nu în ultimul rând, pensiunile turistice oferă vizitatrilor şansa de a cunoaşte varietatea ofertei gastronomice a Bucovinei.



    Gastronomia bucovineană este apropiată de cea moldovenească, însă poartă şi influenţa austriacă deoarece această provincie istorică românească s-a aflat, între anii 1775 şi 1918, sub administraţia imperială de la Viena. Se foloseşte destul de mult smântâna pentru a drege ciorbele de legume şi cu carne de vită sau supă de pui cu tăiţei de casă. Fructele de pădure şi ciupercile sunt, de asemenea, valorificate în bucătăria bucovineană.



    Specie de peşte care trăieşte în apele de munte, curate şi bogat oxigenate, păstrăvul este pregătit, în diferite modalităţi, în restaurantele şi pensiunile din Bucovina. Există cel puţin două preparate specifice: păstrăvul afumat în cobză şi păstrăvul cu smântână. Cobza are forma instrumentului popular asemănător chitarei, dar este confecţionat din nuiele de răchită în care s-au pus ramuri de brad. Această cobză, în care întră 5… 6 exemplare care cântăresc în total circa un kg, a apărut din necesitatea de a transporta în bune condiţii şi de a păstra păstrăvii afumaţi timp de câteva zile, fără a-i pune în frigider.



    Păstrăvul cu smântână este o delicatesă a Bucovinei şi poate fi pregătit foarte uşor. Avem nevoie de 4 păstrăvi de circa 300… 400 de grame fiecare, de jumătate de kg de smântână, puţin unt, de tarhon, piper şi sare. Curăţăm păstrăvii, îi spălăm, îi dăm cu sare, atât in interior, cât şi în exterior şi îi lăsăm la rece câteva ore pentru ca sarea să fie absorbită în carne. Spălăm apoi peştii şi ii punem într-o tavă mai înaltă, unsă cu puţin unt, pe care o băgăm în cuptorul deja încălzit, la foc mic. Lăsăm tava în cuptor doar câteva minute, atât cât păstrăvii să înceapă să se rumenească, timp în care turnăm smântâna într-un vas, cu puţină sare şi o încălzim uşor până devine fluidă. Adăugăm tarhon şi omogenizăm, după care o turnăm peste păstrăvii din tavă. Lăsăm tava în cuptor pentru circa jumătate de oră, după care păstrăvul poate fi servit ca atare sau cu o garnitură de cartofi şi morcovi fierţi. Poftă bună!