Dezastrul provocat de cutremurele din Turcia a stimulat iar la solidaritate. România a participat cu două echipe de salvare, dintre care unele şi cu perechi de om – câine salvator, câinii de căutare fiind cea mai eficientă variantă de a găsi oameni în dărâmături.
Oana Ciora, Președinte Asociaţia pentru Câini de Salvare Transilvania, a fost în Turcia cu una dintre echipele de salvare şi ne-a spus povestea câinilor salvatori:
“Povestea câinilor începe cu oamenii, care sunt partenerii lor. Practic organizația noastră, care e organizație de voluntari, reuneşte voluntari care doresc să își pregătească câinii pentru căutare și salvare. Și atunci fiecare dintre voluntarii noștri vine cu propriul câine. Unii dintre câini au început de la șapte-opt săptămâni pregătirea, alții mai târziu, din momentul în care omul câinelui a luat contact cu asociația noastră. De exemplu, pentru câinele cu care am fost eu plecată în Turcia, pentru Dino, totul a început din momentul în care a ajuns la noi acasă, pe la șapte săptămâni deja, evident, știam ce vrem să facem cu el. El vine și ca un cadou din partea unui alt coleg de echipă şi era foarte evident că asta va fi cariera lui, atâta timp cât se potrivea pentru activitatea de căutare și salvare.”
Am întrebat-o pe Oana Ciora cum trebuie să fie un câine pentru a fi potrivit pentru activităţile de căutare şi salvare:
“Nu-i neapărat vorba despre o rasă anume, ci e vorba despre un tip de câine. De exemplu, dacă facem o asimilare cu cei care lucrează în situații de urgență, cu pompierii și ei au de îndeplinit niște criterii fizice, alte criterii de concentrare, de motivare, ca să poată să participe la astfel de activități. Şi câinii, din punct de vedere a capacităților olfactive, să zic, aproape orice câine poate să îndeplinească criteriile astea, dar mai există niște criterii care țin de factura câinelui, de mobilitatea lui, de agilitatea lui. Dacă luăm în considerare căutarea în dărămătură acolo trebuie să avem un câine agil, care e sigur în deplasare, pe suprafețe care nu-s foarte prietenoase și nici foarte ordonate, ca să zic așa. Trebuie să fie un câine care să aibă un temperament bun, să fie un câine care are încredere, să poată să fie motivat ușor, deci să fie foarte interesat de ceva ce-i putem noi oferi, fie că e jucărie sau mâncare. Câinele trebuie să aibă un scop pentru care caută. Și atunci, fiecare dintre câini caută persoana dispărută pentru a obține recompensa care știe că vine după o astfel de activitate. Și cu asta în gând, câinele caută omul care este cheia către recompensa pe care o primește.”
Ture lungi, condiţii neprevăzute, zborul cu un avion militar au fost numai unele dintre provocările echipelor de salvare.
Revine cu detalii Oana Ciora: “De la plecarea de acasă până la revenire, totul a fost o o încercare pentru toți, indiferent dacă vorbim despre oameni sau despre câini. Şi pe partea emoțională și pe partea de adaptare la toate obstacolele și la toate situațiile în care am fost puși și, bineînțeles, munca efectivă. Dar aia cred că a fost cel mai ușor de gestionat. În momentul în care știai exact ce ai de făcut, acolo deja te simțeai familiar. Restul lucrurilor au avut un impact mai mare, lucrurile pentru care nu ne-am putut pregăti în mod special. Inclusiv transportul cu avion de armată, care evident că nu se compară cu un avion comercial, felul în care arătau zonele de căutare, faptul că trebuia să fii în permanență atent unde parchezi mașina, unde te dai jos din mașină, unde scoți câinele, de sub orice mașină putea să sară un câine care păzea, de exemplu, mașina respectivă. După aia realizai că sunt oameni care locuiesc în mașina aia și câinele îşi păzea familia. Foarte, foarte multe lucruri care n-au ținut efectiv de noi și pe care nu le regăsesc în mod normal în antrenamente.”
Oana Ciora ne-a spus în cât timp se pregăteşte un câine salvator şi cum este antrenamentul specific:
“Un câine de salvare care să poată ajunge la nivel operațional, adică la nivel la care să-l poți folosi într-o misiune de căutare și salvare chiar și mai ușoară decât ce a fost acuma în Turcia, care era o misiune extremă, se pregătește în trei ani, patru ani. Depinde însă foarte mult de om, de seriozitatea lui, de consecvența lui, câinele nu vine singur la antrenament şi atunci omul trebuie să păstreze disciplina asta și consecvența în ceea ce privește antrenamentele. Noi, de exemplu, ca și organizație, avem trei antrenamente pe săptămână, antrenamentele cu echipa, care înseamnă trei-patru ore fiecare dintre antrenamente. Şi în afară de asta, sigur, că fiecare dintre voluntarii noștri trebuie să lucreze și individual cu câinele, fie că lucrează la motivare, la disciplină, la condiție fizică, iarăși, un aspect care e extrem de important pentru un câine de căutare. Un câine cu condiție fizică bună poate să ducă o misiune și mai dificilă, dar dacă condiția fizică nu-i grozavă, și mai apar și alte componente psihologice care afectează câinele, s-ar putea ca munca lui să nu fie grozavă.”
Deşi a fost o experienţă foarte solicitantă şi tristă, Oana Ciora găseşte şi un motiv de optimism:
“Cel mai impresionant în Turcia a fost să constat solidaritatea pe care a declanșat-o evenimentul ăsta și felul în care salvatori din toată lumea, efectiv din toată lumea, s-au mobilizat și au mers acolo ca să ajute. Nicio țară, indiferent cât este de bine pregătită în domeniul ăsta, nu poate să fie capabilă să gestioneze intern un asemenea eveniment. Și într-adevăr, a fost impresionantă mobilizarea și faptul că știm că dacă, Doamne ferește! s-ar întâmpla așa ceva la noi, cu siguranță am beneficia de exact același sprijin și de profesionalismul tuturor echipelor care au fost prezente acolo, în Turcia. Sunt sigură de asta și, în tot dezastrul ăsta, este un confort și o siguranță pe care poți s-o ai.”
