Tag: Dabuleni

  • Desertifizierung: Obstbau und Landwirtschaft gegen Wüstenbildung

    Desertifizierung: Obstbau und Landwirtschaft gegen Wüstenbildung

    In Rumänien betrifft das Phänomen der Wüstenbildung sowohl den südlichen Teil des Landes in der Nähe der Donau als auch die Region Dobrudscha. Aus Mangel an Ma‎ßnahmen zur Bekämpfung des Problems dehnen sich die degradierten Flächen von einem Jahr zum nächsten aus, wobei Sand immer mehr fruchtbares Land einnimmt. In einem Bericht des Europäischen Rechnungshofes aus dem Jahr 2018 wurde festgestellt, dass es in der Europäischen Union an einer gemeinsamen Vision fehlt und dass die Gefahr der Wüstenbildung nicht effizient und wirksam bekämpft wird.



    In einem Interview mit Radio Rumänien sagte der Umweltminister Costel Alexe, dass die derzeitige Regierung bereit sei, die schnellstmögliche Umsetzung von Projekten zur Bekämpfung der Wüstenbildung zu unterstützen, und nannte eine Reihe von Ma‎ßnahmen zur Stabilisierung des Sandbodens.



    Ein konkretes Beispiel ist der Akazienwald, der zur Stabilisierung und zur Verhinderung der Ausbreitung von Sanddünen in Mârşani, im Bezirk Dolj, angepflanzt wurde. Die rumänische Regierung verfügt über die finanziellen Mittel für die Durchführung dieser Kampagnen und Aufforstungen auf Sandboden, die aus Mitteln des Verbesserungsfonds und der Verwaltung des Umweltfonds stammen. Die lokalen Behörden müssen nur das betreffende Land identifizieren und vor allem mit den Eigentümern sprechen und ihnen zu verstehen geben, dass es in zehn oder zwanzig Jahren viel zu spät sein wird, wenn wir nicht sehr schnell handeln, und wir sind ohnehin schon spät dran.“




    Der Kreis Dolj im Süden Rumäniens hat die grö‎ßte Sandbodenfläche Rumäniens, nämlich mehr als 100.000 Hektar, ein Gebiet, das als Sahara Rumäniens“ bekannt ist. Der Wüstenbildungsprozess in der Kleinen Walachei (Oltenien, rum. Oltenia), einer Region im Süden des Landes, wird von den Experten des Forschungs- und Entwicklungszentrums für auf Sand gewachsene Pflanzen in Dăbuleni aufmerksam verfolgt, die seit der Gründung dieses Instituts eine Reihe von Lösungen vorgeschlagen haben. Die Leiterin des Zentrums, Aurelia Nedelcu, glaubt, dass die effiziente Nutzung dieser Bodenart die Lösung zur Bekämpfung der Wüstenbildung ist:



    Sand kann ein idealer Boden für die Landwirtschaft sein, insbesondere für den Gartenbau, wenn man die durchschnittlichen Temperaturen bedenkt, die in diesem trockenen und halbtrockenen Klima in Oltenien gemessen werden. Die Niederschlagsmenge, die in einem Jahr fällt, reicht für keine Art aus. Deshalb müssen wir die Bewässerung einsetzen. Der Boden in diesem Gebiet ist sandig, leicht, das Ergebnis der Windaktivität, und wird leicht vom Wind aufgewirbelt, was ein sehr einschränkender Faktor in der Landwirtschaft ist.“




    Vor fünfzig Jahren wurde in diesem Gebiet ein Bewässerungssystem gebaut, das als System Sadova-Corabia bekannt ist. Über 9.000 Hektar Land wurden gerodet, aber gleichzeitig wurde weitere 1.400 Hektar Wald-Schutzgürtel geschaffen, um das Vordringen von Sand zu verhindern. Leider sind einige dieser Wälder in den letzten drei‎ßig Jahren infolge des illegalen Holzeinschlags verschwunden. Die Leiterin des Forschungs- und Entwicklungszentrums für Sandpflanzen in Dăbuleni, Aurelia Nedelcu, erklärt, wie Sandböden stabilisiert werden können:



    Reihen von 10 Meter breiten Akazien-Schutzgürteln werden auf Sandböden gepflanzt, die anfällig für Windaktivität und -dissipation sind. Sie werden in einer Entfernung von 288 Metern in den am stärksten exponierten Gebieten und innerhalb von 560 Metern in den weniger gefährdeten Gebieten platziert. Der Windeinwirkung wird also durch diese Barrieren aus Akazienbäumen und Sträuchern entgegengewirkt. Roggen wird im Herbst in Streifen von 50 Metern Abstand angebaut, und im Frühling kultivieren wir Gartenbaupflanzen, die als Windschutz dienen. Die Bewässerung hat auch dazu beigetragen, diese Sandböden in landwirtschaftlich nutzbare Flächen zu verwandeln.“




    Das Forschungs- und Entwicklungszentrum für auf Sand gewachsene Pflanzen in Dăbuleni untersucht seit vielen Jahren, wie sich verschiedene Pflanzen und Obstbäume an Sandböden anpassen, und die Ergebnisse sind ermutigend. Die Direktorin des Zentrums, Aurelia Nedelcu, erzählt uns mehr:



    Obstbaumplantagen wurden eingeführt, insbesondere Steinobstbäume wie Pfirsich-, Aprikosen- und Kirschenbäume. Sie reagierten gut auf Bewässerung. Auch Gemüse wurde angebaut. Die Wassermelonen von Dăbuleni sind jetzt auf den Bauernmärkten sehr gefragt. Während es in der Vergangenheit nicht in Frage kam, hier Kartoffeln anzubauen, hat sich diese aride Region dank der Bewässerung in ein Gebiet verwandelt, in dem Frühkartoffeln angebaut werden, ein sehr profitables Geschäft für die lokalen Bauern. Auch die Erdbeeren gedeihen hier sehr gut, und sie können ab April geerntet werden.“




    Im vergangenen Jahr begann das Forschungs- und Entwicklungszentrum für Sandpflanzen in Dăbuleni mit dem Anbau von Arten, die bisher in Rumänien nur in botanischen Gärten zu finden waren, wie Kiwi, Olivenbäume, chinesische Datteln, Goji-Bäume und Feigenbäume. Die Schaffung neuer Sorten und Hybriden reicht jedoch nicht aus, sondern muss von dem wichtigsten Mittel zur Bekämpfung der Wüstenbildung, nämlich der Bewässerung, begleitet werden.

  • Acţiuni de combatere a deşertificării

    Acţiuni de combatere a deşertificării

    La 17 iunie a fost marcată Ziua Mondială pentru combaterea deşertificării şi a secetei, ocazie pentru a aminti că poluarea, schimbările climatice, fenomenele extreme conduc, în timp, la distrugerea pădurilor şi a culturilor şi, nu în cele din urmă la degradarea şi deşertificarea solurilor. Deşertificarea afectează mai multe state din Europa, inclusiv România. Aceste fenomen afectează suprafeţe din partea sudică a României, din apropierea Dunării, precum şi din Dobrogea.



    În lipsa măsurilor, suprafeţele degradate se extind, iar nisipul pune stăpânire pune stăpânire, de la an la an, şi pe suprafeţe fertile. Un raport din 2018 al Curţii Europene de Conturi releva faptul că, la nivelul Uniunii Europene, nu există o viziune comună şi că riscul de deşertificare nu este combătut în mod eficient şi eficace. Altfel spus, statele membre nu au accesat fonduri care putea fi folosite pentru măsuri de combatere a deşertificării.



    Într-o intervenţie la Radio România Actualităţi, Menţionând unele măsuri luate pentru stabilizarea solurilor nisipoase, ministrul mediului Costel Alexe menţiona, într-o intervenţie la Radio România Actualităţi, disponibilitatea guvernului de la Bucureşti pentru susţinerea cât mai rapidă a unor proiecte de combatare a deşertificării: Noi, la Mârşani, în Dolj, avem deja un lucru palpabil, avem o pădure de 1364 de hectare de salcâm, care a fost plantată şi pentru stabilizare, şi pentru a împiedica răspândirea dunelor de nisip. În momentul de faţă, guvernul României are resursele financiare din fondul de ameliorare sau de la Administraţia Fondului pentru Mediu ca să facă aceste campanii şi împăduriri pe terenurile nisipoase. Trebuie doar ca autorităţile publice locale să identifice aceste terenuri şi, mai ales, să stea de vorbă cu proprietarii care trebuie să înţeleagă că, dacă nu vom acţiona cât se poate de repede şi, oricum, suntem într-o mare întârzire, peste 10 sau peste 20 de ani va fi prea târziu.



    Judeţul Dolj deţine cele mai mari suprafeţe de soluri nisipoase din România, de peste 100 de mii de hectare, aceast areal fiind numit Sahara României”. Fenomenul de deşertificare din zona Olteniei este urmărit de specialiştii Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni care au propus mai multe soluţii în decursul zecilor de ani de când funcţionează acest institut.



    Directoarea Staţiunii de la Dăbuleni, Aurelia Nedelcu, consideră că exploatarea eficientă a acestor soluri este soluţia pentru combaterea deşertificării: Nisipurile pot fi considerate nişte soluri ideale pentru agricultură, în special pentru horticultură, având în vedere temperaturile medii care se realizează în acest climat al Olteniei, care este arid şi semiarid. Cantitatea de precipitaţii care se realizează în timpul unui an nu asigură necesarul de apă pentru nicio specie. De aceea, trebuie să intervenim cu irigaţii pentru reuşita culturilor. Solul din această zonă, solul nisipos cum am spus, este un un sol uşor, de origine eoliană, care este foarte uşor antrenat de către un alt factor limitativ pentru agricultură, vântul.



    În urmă cu 50 de ani, în această zonă a fost proiectat şi executat un sistem de irigaţii, sistemul Sadova — Corabia (oraş-port la Dunăre). Au fost defrişate peste 9 mii de hectare de pădure, însă tot atunci pe 1.400 de hectare au fost înfiinţate păduri de protecţie împotriva expansiunii nisipurilor. Din păcate, în ultimii 30 de ani o parte dintre aceste perdele de protecţie au dispărut, fiind tăiate ilegal.



    Directoarea Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni explică modul în care pot fi fixate solurile nisipoase: Pe solurile nisipoase cu un grad ridicat de expunere la vânturi şi la spulberarea solurilor neocupate de culturi, s-a dispus înfiinţarea de perdele forestiere din salcâm, cu lăţimea de 10 metri, distanţate la 288 de metri pe terenurile cele mai expuse şi la 560 de metri pe terenurile cu un grad de expunere mai redus. Aşadar, efectul vântului a fost contracarat de către aceste perdele de protecţie din salcâm şi dintr-un alt sistem de protecţie, cu plante înierbate, adică se cultivă în toamnă secară în benzi, din 50 în 50 de metri şi în primăvară venim cu răsadurile de plante horticole pentru a fi protejate de acţiunea vântului. Şi nu mai vorbesc de apa de irigaţii care, în zona noastră, a contribuit la punerea în valoare a acestor soluri nisipoase.



    De zeci de ani, la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni este studiat modul în care se adaptează diferite plante şi pomi fructiferi la solurile nisipoase, iar rezultatele au fost foarte bune. Cu detalii, Directoarea Staţiunii de la Dăbuleni, Aurelia Nedelcu: Au fost introduse plantaţii de pomi fructiferi, în special sâmburoase, piersici, caişi, vişini. S-au pretat foarte bine în condiţii de irigare. De asemeenea, legumicultura a înflorit. A apărut brand-ul pepeni de Dăbuleni”, a apărut un nou bazin de cultivare a cartofului. Dacă în trecut nu se punea problema cultivării cartofului în zona noastră aridă, în condiţii de irigare, s-a transformat această zonă a Doljului într-un adevărat bazin de cultivare a cartofului timpurii, cultură valoroasă, care le aduce fermierilor din zonă primele venituri. De asemenea, căpşunul se comportă foarte bine. Gradele care se realizează la desprimăvărare în zona noastră asigură recolte de căpşuni începând cu luna aprilie, direct în câmp.



    De anul trecut, la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri de la Dăbuleni au fost introduse în cultură specii care pot fi întâlnite doar la grădinile botanice din România sau, eventual, mai puţin cultivate, precum kiwi, măslinul, curmalul chinezesc, goji şi smochin, însă crearea de soiuri şi de hibrizi nu este de ajuns, trebuind însoţită de principala metodă de combatere a deşertificării – irigaţiile.

  • Frutas de Rumanía: la sandía

    Frutas de Rumanía: la sandía


    ¿Quieres comer algo dulce, pero que no contiene grasa, sodio o calorías? Parece imposible, pero la sandía es la solución perfecta para saciar tu deseo de dulces cada vez que sientas la necesidad de comer algo prohibido.

    Debido a su núcleo delicioso, dulce, aromático y refrescante, la sandía es una fruta que en Rumanía se consume en verano hasta finales de otoño.

    Rumanía, una economía a la que la agricultura aporta el 6-7% del Producto Interno Bruto (PIB) anual, es el tercer mayor productor de sandías en la UE, después de España y Grecia, con una cosecha de unas 476.000 toneladas al año, lo que significa una oferta de 100 millones de melones de agua, dado un peso medio de 4,5 kilos..


    Según datos publicados por Ziarul Financiar, el año pasado el mercado de melones alcanzó unos 32 millones de euros, si tenemos en cuenta un precio medio de 0,3 USD por kilo .

    Comer sandía, indistintamente de la variedad, trae muchos beneficios para nuestra salud: agua, vitaminas para reforzar el sistema inmunológico y reducir la inflamación en el cuerpo.

    Los orígenes de esta fruta se encuentran en Sudáfrica, en las áreas semi-desérticas donde hoy en día hay algunas variedades de sandia salvaje. Para los pueblos indígenas, el núcleo rojo de la sandía, que contiene aproximadamente 95% agua y el resto, azúcares y nutrientes, era un rescate en tiempos de sequía y hambruna.


    Según los especialistas, 100 gramos de sandía contiene 30 calorías , 1 gramo de fibra, 10 gramos de azúcar, 1 g de proteína, vitaminas A, C, E, D, niacina, tiamina, vitamina B6, B12, ácido pantoténico, y varios minerales tales como hierro, calcio, magnesio, potasio, fósforo, selenio, etc.


    Parece que los primeros cultivos se realizaron en el antiguo Egipto, 1500 años antes de Cristo, cuando la sandía se depositaba en forma de ofrendas en las tumbas de los faraones.


    Desde Egipto, los cultivos de sandía se extendieron a Persia, Afganistán, Asia Menor y China. En Europa llegó en el siglo XI después de Cristo, en primer lugar en los países del sur (Grecia, Italia, España).

    La sandía se expandió rápidamente en los países con climas más cálidos (Turquía, Irán, Siria, China, Japón, Estados Unidos, Brasil, etc.)


    En Rumanía encuentra condiciones favorables en el sur de Moldavia (en Galati), en Dobruja y Banato, en la llanura del Danubio, que puede proporcionar un rendimiento muy alto (20-40 toneladas por hectárea).

    Se cultivan tanto variedades tempranas o semitempranas, como tardías, de origen extranjero, como los Early Canada, Sugar Baby, Dr. Mauch, Haleâs Best, y autóctono, (Lovrin 532, de Arad, Buzău, Brăila, Miniş, o Dăbuleni).



    El consumo de sandía se debe al contenido elevado de azúcar de la fruta (7-11%), de sustancias pécticas, antocianinas, vitaminas del complejo C, A, y menos de B1, B2, H, PP y minerales (especialmente calcio y potasio fósforo y hierro).



    En nuestro país, las sandías grandes, de entre 2 y 10 kilos (hasta 20 kg), se cosechan en agosto y septiembre, cuando está buena para comer y se pueden almacenar sin degradación de la calidad durante 2 o 3 semanas si se mantienen en la sombra a bajas temperaturas. La dieta con sandía es muy beneficiosa porque esta fruta tiene muchas propiedades terapéuticas: diuréticas, depurativas, laxantes, anti inflamatorias, anti infecciosas y curativas.



    Por ejemplo, los médicos recomiendan el zumo de sandía en la hepatitis crónica.



    La sandía tiene la mayor concentración de licopeno que cualquier otra fruta o verdura fresca. El color rojo del núcleo viene dado por el licopeno y hace que esta fruta sea un aliado en la lucha contra los radicales libres, protegiendo así a los vasos sanguíneos al prevenir el engrosamiento de las paredes arteriales.

    La sandía es la fruta más rica en electrolitos, sodio y sales de potasio que se pierden a través del sudor. La sandía es una excelente fuente de vitamina A, el antioxidante que ayuda a la salud ocular, la vitamina C, que fortalece el sistema inmunológico y la vitamina B6.

    La sandía es rica en vitaminas del complejo B que fortalecen la función del cerebro y ayuda a convertir la proteína en energía celular.



    Los antioxidantes de la sandía ayudan a reducir la gravedad del asma bronquial, del cáncer de colon, los trastornos del corazón, artritis reumatoide y cáncer de próstata.

    Comer sandía reduce el dolor y mejora el tiempo de recuperación muscular después de un esfuerzo durante el ejercicio físico.

    Debido a su contenido de agua y fibra evita el estreñimiento y la sandía ayuda a mantener un sistema digestivo saludable.

    La sandía no tiene ni 1 gramo de grasa, pero ayuda a la producción de energía y protege contra la degeneración celular.


    La sandía contiene citrulina, que se encuentra principalmente en los frutos secos, el aminoácido que va a relajar y dilatar los vasos sanguíneos.

    La sandía es una excelente fuente de nutrientes para la piel. Existen numerosos tratamientos cosméticos a base de melón de agua que hacen la piel suave y brillante, y este efecto se debe a los ricos contenidos del melón de agua.



    En el mundo hay más de 1.200 variedades de sandía, de las cuales unas 300 crecen sólo en los Estados Unidos y México.

    China es el país que produce y exporta la mayor cantidad de sandía en todo el mundo.

    La sandía se cultiva en más de 96 países en todo el mundo.


    La sandía más grande en el mundo fue de 118 kilos y pertenecía a Bill Carson en Tennessee. Este melón ha entrado en la edición de Guinness World Records 1998.


    Los melones de agua tienen diferentes formas, pero la más extraña es, sin duda, la forma cuadrada, hecha por los japoneses. Las sandías se cultivan en formas cuadradas de plástico, por lo que la fruta madura tomará la forma del recipiente en el que creció. Los japoneses creen que la forma cuadrada es ergonómica y ahorra espacio en el frigorífico.


    Los rumanos suelen comer mucha sandía, simple o en ensaladas de fruta frías. Tambien se puede preparar helado natural de sandía, incluso mezclada con otras frutas. Podemos preparar un zumo de sandía, muy rico y refrescante. Independientemente de la receta que utilizamos, el consumo de sandía nos aportará múltiples beneficios para la salud.


    En Rumanía, la sandía récord fue cosechada en 2012 en Dăbuleni, una localidad famosa por los cultivos de sandía . Tenia 22 kilos de peso y se llamaba Talismán.


    Soy Simona y les doy una nueva cita con esta sintonía el proximo martes. Feliz semana!