Tag: Dan Talnaru

  • Dispărute, strămutate, salvate la Cotroceni

    Dispărute, strămutate, salvate la Cotroceni

    Dincolo de impunătoarele ziduri ale Muzeului
    Național Cotroceni, în interiorul Spațiilor Medievale ale palatului, expoziția
    temporară Dispărute, strămutate, salvate își așteaptă vizitatorii. Un proiect
    expozițional adresat îndeosebi tinerelor generații, care prezintă opera
    plastică monumentală îndepărtată de regimurile totalitare din secolul trecut de
    pe teritoriul României. Am stat de vorbă cu Dan Țălnaru, din cadrul Serviciului
    Programe Culturale și Educaționale al Muzeului Național Cotroceni, despre
    expoziție:


    Dispărute, strămutate, salvate
    este titlul unei expoziții a Muzeului Național Cotroceni ce și-a propus să
    aducă în fața generațiilor mai tinere o mică parte din opera plastică autohtonă
    de factură monumentală, necunoscută lor, devenită indezirabilă regimurilor
    politice totalitare din secolul trecut. Opera plastică, în special cea
    monumentală de for public, spre deosebire de creația literară, nu a avut șansa
    unui autoexil ca singură formă de salvare, de supraviețuire, rămânând astfel la
    discreția autorităților, care, de multe ori, folosind ideologia ca singură
    rațiune, a suprimat-o. Multe creații de certă valoare artistică, unele de
    importanță istorică, aflate în patrimoniul național și universal, au căzut sub
    furia distructivă a ideologiei, ajungând să fie demolate, topite, sau în rare
    situații strămutate sau ascunse.



    Dan Țălnaru ne-a descris contextul istoric
    care a dat naștere acestei expoziții și ne-a enumerat câteva dintre monumentele
    ce pot fi rememorate cu ocazia vizitării acesteia:


    Expoziția este structurată în jurul
    a trei perioade ale istoriei naționale, perioade ce s-au intersectat cu
    ideologiile totalitare căzute peste România în secolul trecut. Prima perioadă
    este cea care a urmat anexării Ardealului de Nord (de către Ungaria hortystă),
    când pentru noile autorități simbolurile unirii românilor de la 1918 deveniseră
    indezirabile. Aici ne referim la statuia lui Vasile Lucaciu, cunoscutul
    luptător pentru drepturile românilor ardeleni. Statuia, creație a sculptorului
    român Corneliu Medrea, dezvelită în orașul Satu Mare în decembrie 1936 și care,
    din păcate la nici patru ani de la inaugurare, în 6 septembrie 1940, își
    începea propria sa odisee. Statul național legionar, guvernarea legionară
    antonesciană (fascistă) este o altă pagină, o altă perioadă grea din istoria
    națională pe care am prezentat-o în expoziția noastră.

    Printre monumentele care
    au avut de suferit atunci am ales monumentul politicianului liberal ieșean
    Gheorghe Mârzescu, cel care în calitate de ministru al Justiției a elaborat o
    suită de acte normative care au oferit statului cadrul legal pentru
    desființarea partidelor și a organizațiilor extremiste. Printre sutele de
    statui și de monumente distruse de furia regimului comunist, în expoziție vă
    puteți întâlni cu trei dintre creațiile sculptorului croat Ivan Mestrovici:
    statuia ecvestră a Regelui Carol I, ansamblul statuar al Regelui Ferdinand I
    Întregitorul, dispărute pentru totdeauna din peisajul bucureștean, și
    monumentul marelui om politic român Ion I.C. Brătianu, din fericire recuperat
    după căderea comunismului. Un alt monument căzut în perioada Republicii
    Populare este Monumentul Independenței din Craiova (sud), distrus și el, așa
    cum spuneam, de furia regimului comunist.



    Nu doar expoziţia temporară merită vizitată,
    ci întregul Muzeu, ne provoacă Dan Țălnaru:


    Dincolo de această expoziție
    temporară, vizitatorii noștri pot admira Muzeul Național Cotroceni, amenajat în
    fostul Palat Regal Cotroceni, monument istoric reprezentativ pentru arhitectura
    românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea și care îmbină caracteristicile
    unui spațiu memorial cu o istorie de aproape 350 de ani, cu cele ale unui muzeu
    de artă decorativă. Vă invităm așadar să vizitați expoziția noastră și acest
    minunat edificiu de care și-au legat numele personalități de seamă ale istoriei
    naționale.