Tag: Daniel Goiţi

  • Turneul Vă place Beethoven?, cu Răzvan Suma şi Daniel Goiţi, la final

    Turneul Vă place Beethoven?, cu Răzvan Suma şi Daniel Goiţi, la final

    8 oraşe din România, o nouă aventură muzicală cu doi instrumentişti de excepţie, Răzvan Suma şi Daniel Goiţi, săli pline şi o concluzie clară la final de turneu: publicului îi place Beethoven şi în mod sigur îi plac cele două instrumente magice care au scris povestea de succes a turneului desfăşurat între 11 şi 30 octombrie.

    Ajuns la ediţia cu numărul 6, turneul Vă place…? a fost iniţiat în 2012 de violoncelistul Răzvan Suma, iar de atunci publicul a urmărit fascinat acest turneu care a crescut de la etapă la etapă: de la Bach la Brahms, de la tango la Schumann şi Schubert. Anul acesta, turneul a lansat o nouă provocare: Vă place Beethoven?, prezentând un program cu trei sonate pentru pian şi violoncel semnate de compozitorul german: Sonata în la major, op. 69, nr. 3, reper absolut şi revoluţionar al genului, alături de Sonata în do major, op. 102, nr. 1, şi de Sonata în re major, op. 102, nr. 2.

    Turneul s-a încheiat luni, 30 octombrie, la Piteşti, iar pe 24 octombrie cei doi muzicieni au adus turneul şi la Bucureşti, la Sala Radio, unde Răzvan Suma şi-a lansat cel mai recent CD, Răzvan Suma. Haydn, Schumann – Concerte pentru violoncel, apărut în această toamnă la Editura Casa Radio.

    Iată ce au declarat protagoniştii turneului la finalul acestei experienţe, într-un interviu pentru Radio România Muzical:

    Răzvan Suma: Da, Beethoven a fost personajul principal, dar, pentru mine, colaborarea cu Daniel Goiţi este un privilegiu. Am devenit un fan al lui. Este un artist atât de complex, care scoate din mine ceea ce este mai bun! A studiat la Cluj-Napoca, este clujean în momentul acesta cum sunt eu bucureştean, dar ne-am format în acelaşi oraş, Cluj-Napoca, şi cred că asta contează foarte mult. Abordarea muzicii nu poate să fie atât de diferită în momentul în care te formezi cu aceeaşi bază.


    Daniel Goiţi: Mi-a plăcut oferta pe care mi-a făcut-o Răzvan Suma. La început erau Variaţiunile de Beethoven, iar după aceea a trecut la sonate, ceea ce m-a entuziasmat şi mai mult. E o mare bucurie.

    Iar aprecierea publicului nu s-a lăsat aşteptată: O mare bucurie acest turneu, mai ales că avem aşa o toamnă frumoasă, Îmi place Beethoven, iar cu aceşti doi muzicieni de excepţie Beethoven sună minunat… Muzica devine frumoasă şi bună prin mâinile artiştilor.

    Artiştii au dedicat seria acestor concerte unei cauze caritabile. De 25 de ani, Hospice Casa Speranţei există în România pentru a oferi sprijin gratuit copiilor şi adulţilor cu boli incurabile. Pentru că ştim cât de mare este nevoia de servicii de îngrijire paliativă, ne alaturăm demersurilor Hospice şi îi îndemnăm pe spectatorii şi prietenii noştri să se implice alături de noi, prin donaţii sau orice altă formă de susţinere a acestei cauze.

    Un proiect Radio România. Organizatori: Asociaţia Culturală Analia Selis. Coproducător: Radio România. Partener oficial: BMW. Proiect co-finanţat de UCIMR. Trasportator aerian oficial: Air France / KLM.Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualităţi, Orchestrele şi Corurile Radio România, TVR3, România Liberă, Caţavencii, Hotnews.ro, Business Review, Cariere, Forbes, Ziarul Metropolis, 9AM, Urbo.ro, Garbo, Media Trust, România TV. Sponsori: Sensi Blu, Vestra Grupul Elsaco, Cai de Vis.


  • Vă place Beethoven? O nouă călătorie muzicală…

    Vă place Beethoven? O nouă călătorie muzicală…

    Doi muzicieni de excepţie, Răzvan Suma şi Daniel Goiţi, şi două instrumente magice, un violoncel şi un pian, se aliniază la startul unei noi călătorii muzicale de neratat: turneul naţional Vă place Beethoven?, care se va desfăşura între 11 şi 30 octombrie 2017, în 8 oraşe din România.

    Ajuns la ediţia cu numărul 6, turneul Vă place…? a fost iniţiat în 2012 de violoncelistul Răzvan Suma, iar de atunci publicul a urmărit fascinat povestea unei aventuri muzicale care a crescut de la etapă la etapă: de la Bach la Brahms, de la tango la Schumann, anul acesta turneul lansează o nouă provocare: Vă place Beethoven?

    Într-un duet instrumental care se anunţă spectaculos, cei doi muzicieni protagonişti ai turneului, Răzvan Suma şi Daniel Goiţi vor interpreta trei sonate pentru pian şi violoncel semnate de celebrul compozitor german: Sonata în la major, op. 69, nr. 3, reper absolut şi revoluţionar al genului, alături de Sonata în do major, op. 102, nr. 1, şi de Sonata în re major, op. 102, nr. 2.

    Turneul Vă place…? îsi dovedeşte constanţa, la al şaselea titlu, afirmă Răzvan Suma. Pornim într-o aventură nouă cu Vă place Beethoven?, împreună cu pianistul Daniel Goiţi, într-un maraton muzical pe durata a mai bine de două săptămâni. Ne-am propus în acest an să oferim publicului o incursiune în universul Sonatelor pentru violoncel şi pian de Beethoven. Sunt convins că această alegere va aduce un răspuns cum nu se poate mai inspirat la provocarea noastră: Vă place Beethoven? La această întrebare nu răspundem doar noi, instrumentiştii fascinaţi de universul acestui titan al muzicii clasice, care a consacrat sonata ca gen muzical şi a acordat violoncelului şi pianului rol de protagonişti egali în aceste compoziţii denumite de muzicologi sonate totale, fluide. Răspunde publicul, în primul rând, şi sunt convins că va fi un răspuns unanim, fără echivoc. Ne întâlnim la Timişoara, la startul turneului, pe 11 octombrie. Vor urma pe harta aventurii noastre din acest an Sfântu – Gheorghe, pe 14 octombrie, Alba Iulia pe 15 octombrie. Ajungem la Deva pe 16 octombrie, la Bistriţa pe 17 octombrie şi la Iaşi pe 18 octombrie. Venim la Sala Radio pe 24 octombrie, şi vom încheia turneul la Piteşti, pe 30 octombrie. Vă invităm să pornim la drum împreună!.

    Solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români. A susţinut sute de recitaluri şi concerte în România şi în străinătate şi a participat la festivaluri internaţionale de prestigiu. Suita de proiecte Vă place Bach?, Vă place Brahms?, Vă place tango? sau Vă place Schu…? l-a plasat pe Răzvan Suma în topul celor mai cunoscuţi şi apreciaţi violonceliştilor români. La acestea se adauga turneele Seară spaniolă şi Seară britanică şi turneele grupului ArgEnTango – Piazzolla, o poveste autentică, dar şi proiectul şi Tango la Cetate.

    Pianistul Daniel Goiţi, absolvent al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, şi-a desăvârşit formarea artistică în cadrul Academiei de Arte din Berlin, a fost invitatul unor importante festivaluri şi a realizat concerte şi recitaluri în Grecia, Austria, Republica Moldova, Franţa, Ungaria, Germania, Marea Britanie şi SUA. A concertat în România alături de cele mai importante orchestre şi a susţinut recitaluri în ţară şi peste hotare. A fost distins cu premii la numeroase competiţii naţionale, a obţinut Premiul I al Concursului George Enescu şi Premiul I la Concursul Internaţional Arthur Schanbel din Berlin, iar în prezent este invitat să jurizeze în cadrul unor importante concursuri muzicale.

    Artiştii dedică seria acestor concerte unei cauze caritabile. De 25 de ani, Hospice Casa Speranţei există în România pentru a oferi sprijin gratuit copiilor şi adulţilor cu boli incurabile. Pentru că ştim cât de mare este nevoia de servicii de îngrijire paliativă, ne alaturăm demersurilor Hospice şi îi îndemnăm pe spectatorii şi prietenii noştri să se implice alături de noi, prin donaţii, redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit sau orice altă formă de susţinere a acestei cauze (www.hospice.ro).

    Itinerar:

    11 octombrie, ora 19:00: Timişoara, Sala Capitol.

    14 octombrie, ora 19:00: Sfântu-Gheorghe, Centrul de Cultură Arcuş.

    15 octombrie, ora 19:00: Casa de Cultură, Alba Iulia.

    16 octombrie, ora 19:00: Sala Pro Arte, Deva.

    17 octombrie, ora19:00: Bistriţa, Sinagoga.

    18 octombrie, ora 19:00: Iaşi, Aula BCU.

    24 octombrie, ora 19:00: Bucureşti, Sala Radio.

    30 octombrie, ora 19:00: Piteşti, Sala Filarmonicii.

    Organizatori: Asociaţia Culturală Analia Selis. Coproducător: Centrul Cultural Media Radio România. Partener oficial: BMW. Proiect co-finanţat de UCIMR. Trasportator aerian oficial: Air France / KLM. Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualităţi, Orchestrele şi Corurile Radio România, TVR3, România Liberă, Caţavencii, Hotnews.ro, Business Review, Cariere, Forbes, Ziarul Metropolis, 9AM, Urbo.ro, Garbo, Media Trust, România TV. Sponsori: Sensi Blu, Vestra Grupul Elsaco, Cai de Vis.

    Un proiect Radio România

  • Cristina Anghelescu şi Daniel Goiţi, recital romantic la Sala Radio

    Cristina Anghelescu şi Daniel Goiţi, recital romantic la Sala Radio

    Violonista Cristina Anghelescu şi pianistul Daniel Goiţi propun un recital romantic la Sala Radio, miercuri, 5 aprilie, ora 19:00. Pe afişul recitalului se vor afla Sonata nr. 1 în la minor, op. 105 şi piesa Fantasiestücke, op. 73, de R. Schumann, Romanţa, op. 28 de G. Fauré şi Sonata nr. 3 în do minor, op. 45, de E. Grieg.

    Cristina Anghelescu a absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti, la clasa maestrului Ştefan Gheorghiu şi, în prezent, este solistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio România. Prezenţă activă pe toate scenele din România încă din perioada studenţiei, Cristina Anghelescu a concertat în săli renumite ca Schauspielhaus din Berlin, Ceaikovski din Moscova, Teatro Monumental y Auditorium din Madrid, Smetana Hall, Praga, St. John’s Smith Square, Londra, Finlandia Hall, Helsinki ş.a. A efectuat turnee în toate ţările Europei, Taiwan, America de Sud şi de Nord şi în Africa de Sud.

    Pianistul Daniel Goiţi, absolvent al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, şi-a desăvârşit formarea artistică în cadrul Academiei de Arte din Berlin, a fost invitatul unor importante festivaluri şi a realizat concerte şi recitaluri în Grecia, Austria, Republica Moldova, Franţa, Ungaria, Germania, Marea Britanie şi SUA. A concertat în România alături de cele mai importante orchestre şi a susţinut recitaluri în ţară şi peste hotare. A fost distins cu premii la numeroase competiţii naţionale: Premiul I al Concursului George Enescu, Premiul I la Concursul Internaţional Arthur Schanbel din Berlin, iar în prezent este invitat să jurizeze la importante concursuri muzicale.

    Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro. Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio. Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

    Cristina Anghelescu provine dintr-o familie de muzicieni şi a început studiul viorii cu tatăl său, cel care i-a îndrumat cu atenţie şi profesionalism formarea artistică. Ulterior, Cristina Anghelescu a absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti la clasa Maestrului Ştefan Gheorghiu, discipol al lui David Oistrah, şi în prezent este solista Orchestrelor Radio România.Este câştigătoarea concursurilor internaţionale Jean Sibelius – Helsinki 1990, Alberto Curci – Napoli 1983, Dr. Luis Sigall – Viña del Mar 1985, Chile şi Andria 1991, câştigând, de asemenea, premiul V la J. Thibaud Paris 1981, premiul IV la Tibor Varga – Sion 1983 şi premiul IV la Concursul P. I. Ceaikovski – Moscova 1986.Prezenţă activă pe toate scenele din România încă din perioada studenţiei, Cristina Anghelescu a concertat în săli renumite ca Schauspielhaus din Berlin, Ceaikovski din Moscova, Teatro Monumental y Auditorium – Madrid, Smetana Hall – Praga, St. John’s Smith Square – Londra; Finlandia Hall – Helsinki, cu orchestre importante la Dresda, Paris, Praga, Bratislava, Caracas, Moscova, Budapesta, Londra, Helsinki (Orchestrele Radio) şi Madrid.

    A colaborat cu maeştri cunoscuţi ca Leif Segerstam, Jukka Pekka Saraste, Erich Bergel, Yuri Simonov. A efectuat turnee de concerte şi recitaluri în toate ţările Europei, în Taiwan, America de Sud şi cea de Nord, Africa de Sud, etc. A efectuat numeroase înregistrări, multe dintre ele apărând pe CD, cu concertele de Mozart, Ceaikovsky, Mendelssohn-Bartholdy, Anotimpurile de Vivaldi şi cu cele două Concerte de George Lloyd, alături de renumita orchestră Philharmonia din Londra.

    Daniel Goiţi, pianistul, s-a impus în viaţa muzicală prin talentul său remarcabil. A fost invitatul unor importante festivaluri şi a susţinut concerte şi recitaluri în Grecia, Austria, Republica Moldova, Franţa, Ungaria, Germania, Marea Britanie şi SUA. De-a lungul timpului a fost distins cu premii la numeroase competiţii, a obţinut Premiul I al Concursului George Enescu, Premiul I la Concursul Internaţional Arthur Schanbel, iar în prezent este invitat să jurizeze în cadrul unor importante concursuri.În ţară a fost invitat să concerteze alături de cele mai reprezentative orchestre, iar recitalurile sale întregesc spectrul repertorial al pianistului.

    Daniel Goiţi şi-a însuşit primele noţiuni muzicale la Şcoala de Muzică din Reşiţa, fiind apoi elev al Liceului de Muzică din Cluj-Napoca şi a urmat cursurile Academiei de Muzică Gheorghe Dima din acelaşi oraş, unde a studiat cu Ninuca Oşanu-Pop. Şi-a desăvârşit formarea artistică la Berlin, în cadrul Academiei de Arte.Pianistul a efectuat numeroase înregistrări pentru radio şi televiziune multe dintre acestea fiind editate şi pe compact discuri. Cu un apreciat talent pedagogic, Daniel Goiţi este profesor universitar la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, totodată fiind invitat să susţină lecţii de perfecţionare interpretativă în SUA.

  • Eminescu și Lipatti, de Ziua Culturii Naționale, la Sala Radio

    Eminescu și Lipatti, de Ziua Culturii Naționale, la Sala Radio


    Cu ocazia Zilei Culturii Naționale și ca parte a strategiei Institutului Cultural Român de celebrare a Centenarului Lipatti în anul 2017, duminică, 15 ianuarie 2017, ora 19.00, la Studioul de Concerte “Mihail Jora” – Sala Radio din București va avea loc concertul aniversar “Lipatti 100” susținut de Orchestra Natională Radio, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, alături de soprana Teodora Gheorghiu și de pianiștii Sergiu Tuhuţiu și Daniel Goiti.



    Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român și Radio România.



    În program:


    D. Lipatti – Concertino în stil clasic, op. 3


    D. Lipatti – 3 lieduri pentru voce şi pian pe versuri de Paul Verlaine


    F. Liszt – Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru pian şi orchestră


    D. Lipatti – Suita Şătrarii



    În cadrul evenimentului dedicat Zilei Culturii Naționale, actorul Ion Caramitru va recita din lirica lui Mihai Eminescu.



    Ion Caramitru, actor:


    Eminescu suportă foarte bine muzică de calitate. El nu trebuie acompaniat, ci trebuie comentat prin muzică. În funcţie de momentele muzicale, voi alege ce voi recita, voi fi inspirat de muzica lui Lipatti. Probabil voi alege două proze şi două poezii mai lungi de Eminescu. Sunt foarte spontan. Voi fi reactiv şi inspirat de muzica pe care o voi auzi înainte.



    Decizia ca Ziua Culturii Naționale să fie de ziua nașterii lui Eminescu capătă un sens simbolic.



    Sergiu Tuhuțiu, pianist:


    Mă impresionează fiecare proiect care aduce un iz de normalitate, fiecare inițiativă care susține cultura, care păstrează vie memoria unor repere pe care nu ar trebui să le pierdem.


    Ziua Culturii Naționale este un prilej foarte bun de a ne reîmprospăta memoria cu câteva ancore de acest fel – de acesta dată Lipatti și Eminescu.



    Cu prilejul concertului, pentru a marca 100 de ani de la nașterea pianistului și compozitorului Dinu Lipatti (19 martie 1917, București – 2 decembrie 1950, Geneva), Romfilatelia va lansa un plic de corespondență cu timbru imprimat.


  • Daniel Goiţi cântă Beethoven la Sala Radio

    Daniel Goiţi cântă Beethoven la Sala Radio

    Un
    nou un concert susţinut miercuri, 26 octombrie, ora 19:00, la Sala Radio de
    Orchestra de cameră radio îl va aduce în faţa publicului pe binecunoscutul
    pianist român Daniel Goiţi sub bagheta unui dirijor ce evoluează în premieră la
    Bucureşti, Roberto Buffo.


    Un
    program Mozart, Haydn, Beethoven va atrage melomanii la Sala Radio pentru a
    asculta W. A. Mozart: Uvertura operei
    Cosi FanTutte, KV 588, L.van Beethoven: Concert
    nr.1 în Do major pentru pian şi orchestră, op.15 şi J. Haydn: Simfonia nr. 103 în Mi bemol major, Hob.
    I:103.


    Concertul
    poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi
    Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.


    Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în
    magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti,
    Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio. Alte
    informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.


    Daniel
    Goiţi – Născut în 1968, pianistul este profesor universitar şi şef catedră
    Pian-Orgă al Facultăţii de Interpretare Muzicală, la Academia de Muzică
    Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. A obţinut diploma de licenţă, secţia pian, la aceeaşi
    instituţie în 1990 şi diploma de absolvire la Hochschule der Künste Berlin,
    Germania, clasa profesorului universitar Georg Sava în 1994, apoi urmează
    cursurile doctorale absolvite în 2005 la Academia de Muzică din Cluj-Napoca.


    De-a
    lungul carierei sale a câştigat numeroase premii dintre care amintim: premiul I
    la Festivalul Naţional Timişoara, 1979; premiul I la Festivalul Naţional Arad,
    1981; premiul special la Concursul Ciprian Porumbescu din Suceava, 1984;
    premiul I la Concursul pe meserii, 1984-Iaşi, 1985-Tîrgu-Mureş, 1986-Craiova;
    premiul Sigismund Toduţă, 1984, 1985 şi 1986; premiul I la Festivalul Artei şi
    Creaţiei Studenţeşti, 1987-Cluj-Napoca, 1989-Iaşi; premiul I la Concursul
    Gheorghe Dima, Cluj-Napoca, 1989; premiul I, premiul firmei Kawai şi Laureat al
    Concursului George Enescu, 1991; premiul I la Concursul de Pian A.Schnabell,
    Berlin, 1995 etc. În 1995 obţine titlul de Laureat al Seratei Muzicale TV
    Bucureşti şi în 1999 titlul de Visiting-Artist-Teacher oferit de University of
    Alabama (S.U.A). În 2003 este nominalizat pentru Premiile Prometeus Bucureşti.


    Ca solist concertist şi alături de diverse ansambluri
    camerale Daniel Goiţi are în palmaresul său peste 300 de recitaluri şi 200 de
    concerte cu orchestra colaborând cu toate orchestrele simfonice naţionale dar
    şi cu The New Japan Orchestra, The Branderburger Symphoniker şi New Mexico
    Philharmonic. A publicat 2 cărţi: Aspecte de limbaj în sonatele pentru pian
    de A.N. Skriabin, Ed. Media Musica, 2012 şi Tehnica modală cromatică şi
    repetitivă în limbajul pianistic Sckriabinian, Ed. Media Musica, 2012 şi a
    înregistrat 3 CD-uri: Daniel Goiţi Play’s Music by Liszt, Skriabin,
    Rahmaninov, Enescu and Ravel, 1277 Symposium Records Rumänische
    Klaviermusik Cavalli Records; Liszt: Concertul nr. 1 cu New Japan
    Orchestra, dirijor Kazushi Ono, Japan, Beethoven: Sonata pentru pian op. 10,
    nr 3; Liszt: Sonata Apres une lecture du Dante înregistrat la
    RIAS/Berlin; Înregistrări ale recitalurilor din Tokyo la Sala Suntory şi Sala
    Tsuda.


    A
    participat la înregistrări radio alături de Orchestra Naţională Radio,
    Orchestra de Cameră Radio şi a apărut în emisiuni televizate la TVR, TVR Cluj
    şi TVR Iaşi interpretând concerte de Fr. Liszt, S. Rachmaninov, S. Prokofiev,
    L. van Beethoven, etc. alături de Orchestra Naţională Radio, Filarmonica
    Moldova, Iaşi şi Filarmonica de Stat Transilvania, Cluj-Napoca.


    Între
    1997 şi 2013 a susţinut mai multe master class-uri la Liceul de Muzică din
    Deva, University of Alabama din Tooscalouse, USA, Wayne State University din
    Detroit, USA, etc. şi a fost membru al juriului în diverse competiţii naţionale
    şi internaţionale pentru pian dintre care amintim: Remember Enescu, Bucureşti,
    Sigismund Toduţă, Cluj-Napoca, E. Coca, Chişinău.


    Roberto
    Buffo – Pianist şi dirijor argentinian, este licenţiat al Conservatorului de
    Muzică din provincia Tucuman – Argentina. Şi-a definitivat studiile în SUA
    obţinând diploma în muzică de cameră la Universitatea din Connecticut unde a
    studiat cu Neal Larrabee şi Mary Lou Rylands. Au urmat două masterate în muzică
    (pian la clasa profesorului Jack Winerock şi dirijat la clasa profesorului
    Brian Priestman) la Universitatea din Kansas şi două doctorate în muzică (pian,
    cu specializarea în muzică de cameră şi dirijat cor şi orchestră) la
    Universitatea din Minnesota. De curând a obţinut diploma de doctorat în
    Muzicologie la Universitatea Catolică din Argentina. Subiectele abordate în
    tezele sale de doctorat sunt Sonatele pentru pian de Joaquin Turina, muzica de
    balet de Alberto Ginastera şi simfoniile de Alberto Williams.


    A
    participat la cursuri de măiestrie în pian şi muzică de cameră cu: Ralph
    Votapek, Abbey Simon, John Perry, Simon Rowland-Jones şi dirijat orchestră cu
    Günther Schüller. Ca dirijor şi pianist, a susţinut recitaluri şi concerte
    împreună cu orchestre renumite din SUA (Minneapolis, Hartford, Lincoln şi
    Kansas City), Canada, Franţa, Brazilia, Paraguay şi Orientul Mijlociu. Este
    membru al unui trio franco-argentinian, împreună cu Guillaume Barli (vioară) şi
    Arthur Lamarre (violoncel), muzicieni ai Orchestrei Garde Républicaine din
    Paris.


    Din
    2002 este numit membru al societăţii muzicale de onoare Phi Kappa Lambda şi în
    anul 2009 a fost distins cu Premiul Iris Marga în Argentina, pentru întreaga sa
    activitate culturală.


    A
    fost director artistic al Orchestrei Simfonice Tucuman şi al Orchestrei
    Simfonice Chaco, Argentina, iar în prezent este director artistic al Orchestrei
    Simfonice a Universităţii Naţionale din Tucumán.