Tag: Daniel Jinga

  • Jurnal Românesc – 03.10.2023

    Jurnal Românesc – 03.10.2023

    Pe 30 septembrie, ambasadorul României la Luxemburg,
    Livia Rusu, a fost alături de reprezentanţii Asociaţiei RoKultur, pentru
    susţinerea evenimentului organizat în cadrul Zilelor Patrimoniului European,
    desfăşurate în acest an sub tema ‘Patrimoniul viu’ şi concentrate pe
    patrimoniul imaterial, care include practicile, cunoştinţele şi abilităţile
    comunităţilor. Astfel, proiectul, organizat cu
    sprijinul Ministerului Culturii luxemburghez, a readus în prim plan legăturile
    tradiţionale dintre comunitatea săsească din România şi Luxemburg, prin
    intermediul unor ateliere practice de broderie săsească. În cadrul acestora a
    fost realizată şi o proiecţie de film despre moştenirea săsească din România.


    Violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail deschid noua
    stagiune a celui mai longeviv şi de succes program permanent al Institutului
    Cultural Român de la Londra, ‘Seria Concertelor Enescu’, joi, 5 octombrie 2023.
    Gabriel Croitoru va cânta pe celebra vioară ce i-a aparţinut lui George Enescu,
    cunoscută pentru acordurile sale impunătoare, care i-au adus supranumele de
    ‘Catedrala’. ‘Seria Concertelor Enescu’ se desfăşoară, fără întrerupere, sub
    egida Societăţii Enescu din Marea Britanie, încă din anul 2007. De-a lungul
    anilor, în Sala Enescu din 1 Belgrave Square au concertat sute de muzicieni
    români, britanici şi internaţionali, uniţi prin pasiunea de a aduce
    compoziţiile enesciene în prim plan şi de a le prezenta în context
    internaţional. De altfel, în 2015 şi 2016, influenta publicaţie Time Out
    London a desemnat ICR Londra drept una dintre cele mai interesante adrese
    muzicale din centrul oraşului.


    Directorul Operei Naţionale Bucureşti, Daniel Jinga, va dirija, pe 4
    octombrie, la Roma, Orchestra de Cameră a Conservatorului ‘Santa Cecilia’, în
    cadrul Festivalului Internaţional PROPATRIA. Ediţia a 13-a a Festivalului are
    loc în perioada 01 – 30 octombrie în șase ţări europene. Artişti români din
    toate colţurile lumii ajung, în cadrul evenimentului, în comunităţi din
    diaspora din Italia, Germania, Israel, Franţa, Republica Moldova, festivalul
    încheindu-se în România. Deschiderea festivalului a avut loc pe 1 octombrie la
    Roma, cu un spectacol susţinut de Ansamblul Folcloric Profesionist ‘Ţara
    Vrancei’. De la Roma, festivalul va ajunge în Republica Moldova, în Sala cu
    Orgă de la Chişinău, cu spectacolul de muzică şi poezie ‘ Aplauze pentru poet’.
    Va continua la Berlin, la sediul Ambasadei României în Germania, cu concertul susţinut
    de pianistul Cristian Niculescu şi de violoncelistul Radu Nagy. Va urma
    Parisul, cu concertul susţinut de violonista Irina Mureşanu (SUA) şi pianista
    Dana Ciocârlie (Franţa). Festivalul va continua în Israel cu recitalul de pian
    al pianistului Michael Abramovich (Germania), la Conservatorul din Tel Aviv.
    Festivalul Internaţional PROPATRIA se va încheia în România, pe 30 octombrie cu
    Gala Extraordinară de Operă PROPATRIA 13, ce va avea loc pe scena Operei
    Naţionale Bucureşti, avându-i ca solişti pe soprana Letiţia Viţelaru (Italia)
    şi bas-baritonul Sorin Coliban (Austria), acompaniaţi de Orchestra
    Metropolitană Bucureşti, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral.


    Toți cei cinci elevi care au alcătuit echipa României la a doua ediţie a
    Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Ştiinţele Spaţiului pentru Juniori,
    desfăşurată în Volos, Grecia, în perioada 24-30 septembrie, au obţinut medalii.
    David Palaghianu, elev la
    Colegiul Naţional Ştefan cel Mare din Suceava, a obţinut medalia de
    argint. Tot argint au câștigat Teodor Bichir de la Liceul Internaţional de
    Informatică din Bucureşti şi Nectarie Paşca, de la Colegiul Naţional Emil
    Racoviţă din Cluj-Napoca. Maria -
    Nicole Dumitrescu, de la Colegiul Naţional Petru Rareş din Piatra
    Neamţ şi Radu Ioan Stoian, de la Colegiul Naţional Gh. M. Murgoci
    din Brăila au obtinut medalii de bronz. Potrivit
    unui comunicat transmis de Ministerul Educaţiei, Olimpiada de astronomie
    promovează conceptul STEAM, reprezentând abordarea educaţională care
    formează competenţe în domeniile ştiinţei, tehnologiei, ingineriei, artei şi
    matematicii, prin înţelegerea fenomenelor din viaţa reală din perspective
    diferite, într-o manieră interdisciplinară.


  • Jurnal românesc – 26.09.2023

    Jurnal românesc – 26.09.2023

    Parlamentul de la Kiev a introdus o serie de amendamente în legea minorităților naționale, care au fost solicitate de Comisia de la Veneția și Uniunea Europeană, însă membrii comunității românești din Ucraina susțin că sunt modificări minore care nu rezolvă problemele grave acumulate în ultimii ani, informează BucPress. Este vorba, în special, despre accesul la învățământ în limba română, potrivit unui articol semnat de Marin Gherman, coordonatorul Centrului Media BucPress din Cernăuți. Aurica Bojescu, secretar responsabil al Uniunii Interregionale Comunitatea Românească din Ucraina”, a declarat că cea mai importantă solicitare a etnicilor români este legată de accesul la educație în limba maternă.


    Nu există niciun amendament în acest sens. Versiunea nouă a legii minorităților face referire la Legea Educației din 2017, fără să o modifice. Am avut, în trecut, învățământ integral în limba maternă garantată de Constituție și nu-l mai avem”, menționează reprezentanta comunității românești. Potrivit legii învățământului secundar din Ucraina, începând cu clasa a cincea sunt predate din ce în ce mai multe materii în ucraineană și tot mai puține în română. De exemplu, în clasa a V-a, cel puțin 20 la sută din volumul anual de ore ar trebui efectuat în limba ucraineană, cu o creștere treptată a volumului, astfel încât în ​​clasa a IX-a să se ajungă la cel puțin 40 la sută din materii care sunt studiate în limba de Stat.



    Festivalul internaţional PROPATRIA, care se desfăşoară în șase ţări, începe, pe 1 octombrie, în celebra Piazza di Spagna din Roma cu Ansamblul folcloric Ţara Vranceiˮ. Artişti români din toate colţurile lumii ajung la această ediție a festivalului în comunităţi din diaspora din Italia, Germania, Israel, Franţa, Republica Moldova, evenimentul încheindu-se în România. Realizată cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu instituţii diplomatice şi de cultură din Europa, a XIII-a ediţie va fi şi de această dată itinerantă urmărind, ca de fiecare dată, coagularea prin cultură a diasporei româneşti.


    La Roma, pe 4 octombrie, maestrul Daniel Jinga, Directorul Operei Naţionale Bucureşti, va dirija Orchestra de Cameră a Conservatorului Santa Cecilia. Maratonul cultural rămâne la Roma cu concertul susţinut de soprana Rodica Vica din Austria şi de pianista Mara Dobrescu din Franţa, director artistic al festivalului, urmat de recitalul de pian al Adelei Liculescu din Austria, la sediul Ambasadei României în Italia. Festivalul a luat ființă în anul 2011, cu scopul de a identifica, valoriza şi sprijini excelenţa în rândul românilor rezidenţi în Italia şi în general în străinătate.



    În perioada 26-30 septembrie, rețeaua EUNIC Bruxelles va organiza cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului european TRANSPOESIE, notează ICR. Cu această ocazie, Institutul Cultural Român de la Bruxelles susține participarea poetei Alina Purcaru în cadrul festivalului. Tema acestei ediții este arhitectura, cu accent pe Art Nouveau, mediu înconjurător și decolonizare. Potrivit ICR, anul acesta, TRANSPOESIE celebrează relația unică dintre poezie, natură și arhitectură, creând medii de viață care inspiră și aprind imaginația, sărbătorind, de asemenea, creațiile unice, seducătoare și evocatoare ale perioadei Art Nouveau într-un mod cu totul special.


    TRANSPOESIE celebrează Ziua Europeană a Limbilor și a Diversității Lingvistice marcată pe 26 septembrie, prin traducerea poeziei în cât mai multe limbi, pentru a o apropia de publicul internațional de la Bruxelles. ICR amintește că Alina Purcaru, născută în 1982, este poetă, scriitoare, critic și jurnalist literar. Este membră PEN, poeme de-ale ei fiind traduse în mai multe limbi străine.



    Tot ICR anunță că România va participa, în perioada 28 septembrie – 1 octombrie, la Târgul de Carte de la Goteborg. Sunt invitaţi scriitorul Cătălin Dorian Florescu, cercetătoarea Felicia Waldman, poetul George State, editoarea Arina Stoenescu şi ilustratoarea Oana Achiţei. Dezbaterile şi seminariile celei de-a 39-a ediţii a târgului se vor concentra în jurul a trei teme majore – Cultura iudaică, Oraşul şi Sunetul – pe fundalul perioadei recente de criză şi de schimbări sociale şi politice, în urma pandemiei şi războiului din Ucraina.





  • Conţertu românescu la Viena

    Conţertu românescu la Viena



    Eveniment di excepție, duminică seara, tru cunuscuta sală Musikverein ditu Viena – Opera Naţională Bucureşti ţănu un concertu tru premieră, tră tiñia a marilui compozitor și avyiulistu român Ciprian Porumbescu, tru condiţiile tru cari 2023 fu declarat anlu aluştui muzician. S-umplu tru aestu kiro, 170 di ani di la amintari şi 140 di ani di la moartea a compozitorlui. Sala di malămă ditu cari televiziunile ditu tută lumea transmit pi 1 di yinaru Concertul di Anlu Nou ditu capitala ali Austrie arăsună, tora, di armoniile românești. Programlu a spectacolului avu tru aradă tru exclusivitate lucrări simnate di Ciprian Porumbescu, ndziminănda spiritualitatea cu tradiţia şi muzica sacră cu aţea di inspiraţie folclorică: “Crai Nou” – prima operetă românească, “Balada”, “Rapsodia Română” şi “Tatăl Nostru”. Interpretarea fu simnată di soliştii, corlu şi orchestra Operei Naţionale ditu Bucureşti, dirijor Daniel Jinga, iara oaspiţ di tiñie aliştei seară eara maestrul Gheorghe Zamfir şi solista Maria Coman.


    Daniel Jinga “Tră mini, andamasea cu muzica al Ciprian Porumbescu nsimnă ună revelaţie. Aveam, cadealihea, ună păreari contrafaptă ti atea ţi nsimneadză marşurile ditu opereta “Crai Nou”. Era idyealui cu propaganda comunistă. Tru aestă oară s’faţi ună exorcizare di comunism al Ciprian Porumbescu şi minduescu că, di aoa şi nclo, lipseaşti s’himu nădioşi s’aprukemu aestă muzică tru forma a llei pură, tru forma tru cari Ciprian Porumbescu u mindui cu multu kiro ninti ca România s’treacă pritu aestu experimentu totalitar.”


    Marea vreari al Ciprian Porumbescu eara s’adară ună operetă izvurâtă ditu folclor, atea ţi şi aprăftăsi, opereta “Crai Nou” agiungănda un reper ali muzică românească ditu secolu al XIX-lea. Creaţia al Porumbescu reinterpreteadză un mit popular cari spuni că Luna Nauă (Craiul Nou) poati s’aducă haraua ti aţelli ţi s’arisescu. Subiectul fu priloatu ditu mediul a hoarăllei moldovenească, iara acţiunea s’faţi tru 1851, avânda la thimelliu ună veaclle leghendă populară ce ari tru ea ună pirmituseari di ariseari ţi iasi tu videală cu tuti keadiţli di nafoară. Ti aestă operetă să spuni că ndzimineadză buna dispoziţie cu verva poetică şi reveria, tru ună atmosferă autentic românească, tonică, adrată di ună muzică simplă şi caldă. “Akicăsearea a operetăllei “Crai Nou” rezidă tru andamasea anamisa di ţi easti originar şi ţi easti original. Capodopera al Ciprian Porumbescu yilipseaşti ună ligătură vărtoasă tru fondul ancestral a spiritualitatillei româneşti, ama easti şi ună creaţie orighinală, aducânda deadunu veclliulu şi naua exprimare muzicală a timpului a lui”, spune Daniel Jinga. Aţeali 2.000 di locuri ditu sala vieneză fură acăţati di români ditu diaspora, cari bătură pălñili ncicioari reprezentația, cu mări entipusi pi elli ama şi pirifañe.




    Autoru: Corina Cristea


    Armânipsearea: Taşcu Lala



  • Concert roumain à Vienne

    Concert roumain à Vienne

    Evénement exceptionnel
    dimanche soir, dans la célèbre salle Musikverein de Vienne – l’Opéra National de
    Bucarest a donné un concert en première pour rendre hommage au grand
    compositeur et violoniste roumain Ciprian Porumbescu, car l’année 2023 lui est
    dédiée. En effet en cette fin juillet-début août la Roumanie marque les 170 ans
    depuis la naissance et les 140 ans depuis la mort du compositeur. A Vienne, la
    salle dorée d’où les télévisions du monde entier transmettent d’habitude le
    concert du nouvel an le 1er janvier a accueilli des harmonies de
    musique roumaine. Le programme du spectacle a compris presqu’entièrement des
    œuvres signées par Ciprian Porumbescu qui mélangent la spiritualité avec la tradition
    et la musique sacrée avec celle d’inspiration folklorique. Il s’agit des titres
    « Crai nou » (Le nouveau prince) – le premier spectacle roumain d’opérette,
    « Balada » (La Balade), « Rapsodia Română » (La rapsodie roumaine) et « Tatăl
    Nostru » (Notre Père). L’interprétation a
    eu la signature des solistes, du chœur et de l’orchestre de l’Opéra National de
    Bucarest, sous la baguette de Daniel Jinga. Le musicien et compositeur roumain Gheorghe
    Zamfir, virtuose de la flûte de Pan et la soliste Maria Coman ont été les
    invités spéciaux de ce concert.


    Le chef d’orchestre Daniel
    Jinga a déclaré : « La
    rencontre avec la musique de Ciprian Porumbescu a été pour mois une véritable
    révélation. J’avais sans nul doute une opinion erronée sur les marches de
    l’opérette « Crai nou » (Le nouveau prince). Ils étaient similaires à
    la propagande communiste. On fait actuellement un véritable exorcisme du
    communisme dans l’œuvre de Ciprian Porumbescu et je pense qu’à partir de
    maintenant, il faut recevoir cette musique dans sa forme pure, dans la forme
    que Ciprian Porumbescu l’avait conçue avant que la Roumanie soit passée par cette
    expérimentation totalitaire. »
    a déclaré Daniel Jinga.


    Le grand désir de Ciprian
    Porumbescu était de créer une opérette inspirée par le folklore, ce qu’il a
    réussi à faire. L’œuvre « Crai nou » (Le nouveau prince) est devenu
    un repère de la musique roumaine du 19e siècle. La création de
    Ciprian Porumbescu donne une interprétation nouvelle à un mythe populaire selon
    lequel la Nouvelle Lune connue aussi
    comme « Le nouveau prince » pourrait apporter le bonheur aux
    amoureux.


    Le sujet a été inspiré de
    l’environnement du village moldave. L’action se déroule en 1851, et repose sur
    une vieille légende populaire : une histoire d’amour qui triomphe malgré
    tous les obstacles extérieurs. On dit que cette opérette combine la bonne
    humeur, la verve poétique et la rêverie, dans une atmosphère roumaine, authentique,
    tonique, créée par une musique simple et chaleureuse. « La compréhension
    de l’opérette « Crai Nou » réside dans la rencontre entre l’originaire
    et l’original. Le chef-d’œuvre de Ciprian Porumbescu est solidement encré dans
    le fond ancestral de la spiritualité roumaine, mais c’est aussi une création
    originale, réunissant l’ancienne et la nouvelle expression musicale de son époque »,
    déclare Daniel Jinga. Les 2,000 places de la salle viennoise ont été occupées surtout
    par des Roumains de la diaspora, qui ont longuement applaudi le spectacle
    debout, pleins d’émotion et de fierté.





  • Concert românesc la Viena

    Concert românesc la Viena

    Eveniment de excepție, duminică seara, în celebra
    sală Musikverein din Viena – Opera Naţională Bucureşti a susţinut un concert în
    premieră, pentru a-l omagia pe marele compozitor și violonist român Ciprian
    Porumbescu, în condiţiile în care 2023 a fost declarat anul acestui muzician.
    Se împlinesc, în această perioadă, 170 de ani de la naştere şi 140 de ani de la
    moartea compozitorului. Sala de aur din care televiziunile din întreaga lume
    transmit pe 1 ianuarie Concertul de Anul Nou din capitala Austriei a răsunat,
    acum, de armoniile românești. Programul spectacolului a cuprins în
    exclusivitate lucrări semnate de Ciprian Porumbescu, îmbinând spiritualitatea
    cu tradiţia şi muzica sacră cu cea de inspiraţie folclorică: Crai
    Nou – prima operetă românească, Balada, Rapsodia
    Română şi Tatăl Nostru. Interpretarea a fost semnată de
    soliştii, corul şi orchestra Operei Naţionale din Bucureşti, dirijor Daniel
    Jinga, iar invitați speciali ai serii au fost maestrul Gheorghe Zamfir şi
    solista Maria Coman.

    Daniel Jinga Pentru mine, întâlnirea cu muzica lui Ciprian Porumbescu a
    însemnat o revelaţie. Aveam, cu siguranţă, o părere contrafăcută despre ceea ce
    înseamnă marşurile din opereta Crai Nou. Erau similare cu
    propaganda comunistă. În acest moment se produce o exorcizare de comunism a lui
    Ciprian Porumbescu şi cred că, de acum, trebuie să sperăm să primim această
    muzică în forma ei pură, în forma în care Ciprian Porumbescu a gândit-o cu
    mult înainte ca România să treacă prin acest experiment totalitar.

    Marea
    dorinţă a lui Ciprian Porumbescu era să creeze o operetă izvorâtă din folclor,
    ceea ce a şi reuşit, opereta Crai Nou devenind un reper al muzicii
    româneşti din secolul al XIX-lea. Creaţia lui Porumbescu reinterpretează un mit
    popular care spune că Luna Nouă (Craiul Nou) poate aduce fericirea celor
    îndrăgostiţi. Subiectul a fost preluat din mediul satului moldovenesc, iar
    acţiunea se petrece în 1851, având la bază o veche legendă populară ce are în
    mijlocul său o poveste de dragoste ce triumfă în ciuda tuturor piedicilor
    exterioare. Despre această operetă se spune că îmbină buna dispoziţie cu verva
    poetică şi reveria, într-o atmosferă autentic românească, tonică, creată de o
    muzică simplă şi caldă. Înţelegerea
    operetei Crai Nou rezidă în întâlnirea dintre ce este originar şi
    ce este original. Capodopera lui Ciprian Porumbescu exprimă o ancorare solidă
    în fondul ancestral al spiritualităţii româneşti, dar este şi o creaţie
    originală, aducând împreună vechiul şi noua exprimare muzicală a timpului său,
    spune Daniel Jinga. Cele 2.000 de locuri ale sălii vieneze au fost ocupate de
    români din diaspora, care au aplaudat în picioare reprezentația, încărcați de
    emoție și mândrie.


  • Jurnal românesc – 18.01.2022

    Jurnal românesc – 18.01.2022

    Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale din Ministerul Apărării Naţionale, Simona Cojocaru, a primit însemnele de Cavaler al Ordinului Naţional al Meritului din partea statului francez. Distincţia i-a fost conferită de ambasadorul Franţei în România, Laurence Auer, într-o ceremonie desfăşurată la sediul misiunii diplomatice din Bucureşti. Ambasadorul francez a apreciat implicarea secretarului de stat român în favoarea dialogului bilateral, dar şi în cadrul organismelor internaţionale. Graţie responsabilităţilor dumneavoastră în proiectarea politicii de apărare şi securitate, prin cunoaşterea dimensiunilor multilateralismului, sunteţi persoana care a ştiut să facă legătura între politica României în NATO şi dezvoltarea politicii externe şi de securitate europeană. Pentru toate acestea, Franţa vă este recunoscătoare, a spus Laurence Auer. Fost reporter al Agenţiei de Presă RADOR, Simona Cojocaru conduce, din 2014, Direcția Politici de Apărare a MApN, în cadrul căreia a activat începând din 2008. Anterior a fost consilier pentru apărare la Delegația Permanentă a României la NATO cu sediul la Bruxelles.

    Un detaşament format din 30 de militari ai Batalionului 22 Infanterie Romanaţi din Caracal participă începând din 17 ianuarie la misiunea EUFOR Althea din teatrul de operaţii Bosnia şi Herţegovina. Ministerul Apărării Naţionale transmite că infanteriştii olteni, din subordinea Brigăzii Multinaţionale de Sud-Est din Craiova, s-au alăturat celor 39 de militari ce desfăşoară, în principal, activităţi de stat major în cadrul comandamentului dislocat în Sarajevo. MApN arată că militarii români vor executa, timp de şase luni, misiuni în sprijinul autorităţilor locale având ca scop menţinerea unui climat de securitate şi stabilitate, concomitent cu dezvoltarea şi instruirea forţelor armate bosniace. Misiunea EUFOR Althea a Uniunii Europene se desfăşoară pe teritoriul Bosniei şi Herţegovinei începând cu anul 2004, în baza unui mandat al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

    Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi pune la dispoziţia candidaţilor români de pretutindeni 6 programe la studii de licenţă şi 4 programe la studii de master în cadrul Extensiunilor sale din Bălţi şi Chişinău, în Republica Moldova. Instituţia de învăţământ a aprobat oferta de studii pentru anul universitar 2022-2023 care cuprinde 82 de specializări la licenţă şi 123 la master. Admiterea pentru studii de licenţă se va face exclusiv pe baza mediei generale de la examenul de Bacalaureat, iar la studii de master, pe baza unei medii în care examenul de licenţă va conta în proporţie de 60%, iar nota la prezentarea CV-ului, a scrisorii de intenţie sau interviul va avea o pondere de 40%. În cazul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, candidaţii vor susţine o probă sportivă la alegere, care va avea o pondere de 60% în media finală de admitere, iar la Facultatea de Drept, media examenului de licenţă va avea o pondere de 50%, media anilor de studii 25%, iar nota obţinută în urma analizei dosarului, alte 25 de procente. Înscrierea la toate cele 15 facultăţi ale Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi se poate face atât online, cât şi fizic, în perioada 11 – 16 iulie. Oferta completă de studii, precum şi condiţiile de admitere pot fi consultate pe site-ul admitere.uaic.ro.

    Soprana Teodora Gheorghiu, mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Daniel Magdal şi baritonul Iordache Basalic, acompaniaţi de Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, sub bagheta lui Daniel Jinga, au susţinut un concert la Expo 2020 Dubai. Alături de aceştia, pe scena expoziţiei mondiale din Emiratele Arabe Unite a urcat violonistul Rafael Butaru, care a interpretat Balada pentru vioară şi orchestră de Ciprian Porumbescu, una dintre cele mai cunoscute lucrări româneşti la nivel internaţional. Am prezentat un repertoriu pe care toţi participanţii la Expo Dubai să îl iubească, să îl înţeleagă, să îl recunoască, a spus dirijorul Daniel Jinga, managerul general interimar al Operei Naţionale Bucureşti. La rândul său, comisarul general al României la Expo 2020 Dubai, Ferdinand Nagy, a apreciat că cel mai bun ambasador şi cea mai bună modalitate de promovare este cultura unei ţări, deoarece aceasta transmite un mesaj non-verbal pe care toată lumea îl apreciază şi de care toată lumea se bucură. Expo 2020 Dubai a început la 1 octombrie 2021 şi se va încheia la 31 martie 2022. România participă cu un pavilion dezvoltat în jurul conceptului New Nature ce prezintă istoria relaţiei ţării noastre cu natura, din perspectivă culturală şi ştiinţifică.