Tag: dauna

  • RCA, măsuri legale şi proteste

    RCA, măsuri legale şi proteste

    Motiv de proteste care au bulversat în câteva rânduri
    traficul, tarifele poliţelor RCA sunt îngheţate în România pentru următoarele 6
    luni la un preţ de referinţă care va fi anunţat în cel mult 30 de zile de
    Autoritatea de Supraveghere Financiară. Măsura se regăseşte într-o ordonanţă de
    urgenţă adoptată, miercuri, de executiv şi se va aplica pentru toţi şoferii, nu
    doar pentru transportatori. Documentul mai prevede, între altele, că un
    contract RCA poate fi încheiat pe o perioadă între o lună şi un an, iar
    suspendarea acestuia va fi permisă la cererea celui asigurat. În caz de
    accident, dauna va putea fi plătită din propria asigurare urmând ca paguba să
    fie recuperată ulterior de la cel vinovat.

    Un comunicat al Guvernului
    precizează că ordonanţa ţine cont de directivele europene în materie, de
    experienţa altor state membre în ceea ce priveşte reglementarea acestei
    asigurări, precum şi de propunerile formulate de asociaţiile profesionale şi
    patronale ale asigurătorilor şi transportatorilor auto.

    În pofida măsurilor
    luate de guvern, o parte dintre transportatori au decis, însă, să nu renunţe la
    proteste. Patru din cele şase asociaţii ale transportatorilor au mobilizat în
    faţa sediului guvernului şi în alte locaţii din 20 de oraşe mii de
    transportatori pentru a-şi exprima în continuare nemulţumirile. Ei solicită ca
    tarifele RCA să fie îngheţate la valorile medii ale daunelor existente în
    evidenţele Autorităţii pentru Supraveghere Financiară, şi nu la nivelul celor
    care se vor calcula în viitor. Astfel, patronatele cer un tarif de 4.900 de lei
    (circa 1100 de euro) pentru un camion, adică dauna medie, în timp ce varianta
    propusă de către autorităţi este de 18.500 de lei (circa 4100 de euro) pentru
    dauna medie.

    La negocierile de la guvern nu se stabilise clar care va fi acest
    plafon al daunei, iar îngheţarea tarifelor la RCA, aprobată de Consiliul
    Concurenţei, părea suficientă pentru transportatori, care păstrau, totuşi,
    anumite rezerve în aşteptarea publicării respectivei ordonanţe.

    Transportatorii
    cer şi demisia preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu
    Negriţoiu, pe care îl consideră responsabil de creşterea semnificativă a
    tarifelor RCA în ultimul an. Potrivit patronatelor din transporturi, acestea ar
    fi mai mari şi de 2,5 ori faţă de primul trimestru din 2015. Mişu Negriţoiu
    spune, însă, că nu are ce să-şi reproşeze pentru că ASF nu poate fixa preţuri
    şi nu are dreptul legal să intervină în contractele comerciale încheiate de
    asiguratori.

    Preşedintele ASF a declarat în Parlament că situaţia RCA a fost
    generată de liberalizarea pieţei la care România s-a angajat în 2007.