Tag: David Lega

  • Strategia UE pentru promovarea educației copiilor în lume

    Strategia UE pentru promovarea educației copiilor în lume

    La începutul lunii mai, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie
    referitoare la strategia Uniunii Europene de promovare a educației copiilor în
    lume, cu accent pe atenuarea impactului pandemiei de COVID-19. Cu această
    ocazie a fost apreciată activitatea cadrelor didactice, a educatorilor și a
    personalului auxiliar, care s-au adaptat rapid la situația cauzată de pandemia
    de COVID‑19 și au asigurat continuarea procesului de învățare pentru copii și adolescenți. Parlamentul
    European îndeamnă Comisia Europeană, Serviciul European de
    Acțiune Externă și statele membre să promoveze o abordare bazată pe drepturile
    copilului în eforturile globale de atenuare a impactului pandemiei de COVID-19
    asupra accesului copiilor la educație, care să aibă drept fundamente
    principiile nediscriminării şi acțiunii în interesul superior al copilului.
    Despre importanţa promovării educaţiei copiilor în lume a vorbit Parlamentul European,
    eurodeputatul David Lega.


    Peste
    tot în lume, copiii și tinerii se confruntă cu noi culmi ale problemelor de
    sănătate mintală. În calitate de legiuitori, suntem chemați să facem alegeri și
    să oferim răspunsuri. Dacă nu intervenim cu măsuri corective menite să atenueze
    aceste consecințe riscăm să pierdem această generație. Nu ne putem permite să
    pierdem copiii din societățile noastre, din întreaga lume. Trebuie să facem tot
    posibilul să asigurăm un viitor strălucit tinerei generații, să ne asigurăm că
    ea prosperă și își atinge întregul potențial, oriunde s-ar afla, fără a lăsa pe
    nimeni în urmă. Educația este una dintre cele mai importante provocări ale
    secolului și trebuie tratată cu prioritate, mai ales în aceste vremuri de
    criză. Cu această ocazie ne asumăm un angajament important și oferim
    recomandări specifice statelor membre ale Uniunii Europene, Comisiei și
    Serviciului de acțiune externă pentru a acorda prioritate educației în
    planurile de redresare și în relațiile lor cu țările terțe. Educația servește
    drept catalizator pentru inovare și dezvoltarea umană, inclusiv facilitarea
    accesului tinerilor pe piața muncii. Prin urmare, acest raport stabilește o
    legătură clară între educație și intrarea pe piața muncii a tinerilor, mai
    târziu în viață.


    În rezoluţia adoptată, Parlamentul European subliniază că interesul
    superior al copilului trebuie să ghideze toate eforturile de atenuare a
    impactului pandemiei de COVID-19 asupra accesului la educație și că astfel de
    măsuri trebuie să respecte drepturile copiilor de a fi informați, de a li se
    consolida capacitățile și de a li se oferi oportunitatea de a se face auziți.