Tag: Davor Vidiš

  • Primirea de către ministrul Maria Ligor a ambasadorului Republicii Croația în România, Davor Vidiš

    Primirea de către ministrul Maria Ligor a ambasadorului Republicii Croația în România, Davor Vidiš

    Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, l-a primit astăzi, 14 noiembrie 2016, pe ambasadorul Republicii Croația în România, Davor Vidiš. La întâlnire a participat și Cosmin Dinescu, secretar general al Ministerului Afacerilor Externe.

    Discuțiile au evidențiat interesul părții croate pentru experiența pe care România o are în domeniul asigurării drepturilor minorităților naționale și în implementarea programelor pentru diaspora, fiind convenită realizarea unui schimb de bune practici între cele două state.

    Părțile au exprimat satisfacția cu privire la proiectele bilaterale privind educația în limba maternă, precum înființarea Școlii de la Susnjevica, în care este studiat dialectul istroromân, și rețeaua școlară în limba croată din județul Caraș-Severin.

    Interlocutorii au agreat aprofundarea cooperării în domeniu, prin organizarea unor reuniuni la nivel de experți care să discute inițierea unor noi proiecte bilaterale în domeniul accesului minorităților etnice înrudite din cele două state la educație, mass-media și serviciu religios în limba maternă.

  • Primirea de către ministrul Dan Stoenescu a ambasadorului Republicii Croația în România, Davor Vidiš

    Primirea de către ministrul Dan Stoenescu a ambasadorului Republicii Croația în România, Davor Vidiš

    Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, l-a primit astăzi, 25 februarie 2016, pe ambasadorul Republicii Croația în România, Davor Vidiš.

    Cu acest prilej, a fost evidențiat caracterul foarte bun al relaţiilor bilaterale româno – croate și a fost subliniat rolul pe care comunitatea românească din Croația îl are în dinamismul dialogului dintre cele două țări. Ministrul delegat a reafirmat susținerea statului român pentru intensificarea interacțiunii interculturale dintre comunitatea românilor care trăiesc în Croația și societatea croată, reamintind de contribuția pozitivă a comunității românești la viața socială, culturală și economică din țara de reședință. De asemenea, a apreciat importantă existența unui schimb constant de opinii în ceea ce privește problemele minorităților naționale din Europa Centrală și Balcani pentru a se asigura standardele europene în domeniu.

    În cadrul întrevederii, ministrul delegat a evocat importanţa aplicării, de către autoritățile croate, a Programului de cooperare în domeniul educaţiei care prevede predarea limbii române ca limbă maternă în instituțiile publice de învățământ pentru comunităţile românofone din Croaţia. Totodată, demnitarul român a reiterat atenţia deosebită pe care partea română o acordă proiectelor destinate protejării şi păstrării dialectului istro-român, aflat pe cale de dispariție şi parte a patrimoniului cultural european şi a exprimat aprecierea față de sprijinul pe care autoritățile croate l-au acordat implementării proiectelor ce vizează comunitatea lingvistică istro-română.

    Ce doi interlocutori au convenit asupra necesității de valorificare a oportunităților oferite de relațiile bilaterale pe plan cultural, educațional și social, reafirmând interesul comun pentru un dialog permanent în acest sens.