En ce mardi treize, les journaux
roumains publient plutôt de mauvaises nouvelles. Les Roumains, dit Adevarul,
sont de moins en moins nombreux. Et la Roumanie est de plus en plus déchirée
par des tensions politiques, ajoutent pour leur part Romania libera et Gandul
qui se penchent, les deux, sur le scandale qui secoue actuellement la Direction
nationale anticorruption.
Une première mise en garde était lancée en décembre 2015, lorsque l’Institut national de la statistique publiait l’annuaire démographique de la Roumanie. Le document recèle des données statistiques sur le nombre d’habitants, sur la structure de la population, ses mouvements naturel et migratoire. Il conclut à ce que la population diminue chaque mois de plusieurs milliers de personnes.
Au fur et à mesure de sa modernisation, la Roumanie se voit confronter aussi aux phénomènes démographiques négatifs que l’Europe occidentale a déjà expérimentés il y a quelques décennies. Le nombre d’enfants par famille décroît, les femmes décident de procréer à des âges toujours plus avancés, les mariages sont moins nombreux, alors que les divorces se multiplient.
Le directeur du Centre de recherches démographiques de l’Académie roumaine, Vasile Gheţău, a fait savoir mardi qu’en 2015 le taux de fécondité avait atteint le niveau le plus bas jamais enregistré ces 50 dernières années. Il a également précisé que depuis un certains temps le taux de mortalité reste supérieur à celui de la natalité.
En outre, durant les 25 ans écoulés depuis la chute du régime communiste, le pays a connu une accélération très sensible de la dépopulation, consécutive à l’ouverture des frontières, qui fait que plusieurs millions de Roumains vivent actuellement à l’étranger. Cette hémorragie migratoire semble s’être arrêtée dernièrement, en ce sens que le nombre des Roumains qui quittent le pays n’est plus supérieur à celui qui le regagnent.
Toutefois, ce phénomène continue de contribuer à la décroissance démographique, car la plupart des émigrants étant âgés de 25 à 34 ans, cela nuit gravement à la natalité. Depuis 1989, la population de la Roumanie est passée de 23,2 à 19,8 millions d’habitants. On assiste donc à un revers de tendance, si l’on pense au boom démographique de l’année 1966, lorsque l’interdiction des IVG avait conduit à une progression de 26 % du nombre d’habitants. Les spécialistes désavouent cette ingérence brutale de l’Etat communiste dans la vie des familles et soulignent que de tels effets immédiats sont caractéristiques des régimes totalitaires. Il existe pourtant des pays occidentaux, comme la France par exemple, qui a enregistré une croissance démographique de 13% durant le dernier quart de siècle.
Selon les calculs des experts, pour inverser la courbe du déclin démographique roumain, il faudrait que chaque couple ait plus de deux enfants. Et cette situation devrait être maintenue au moins une cinquantaine d’années, par des mesures censées soutenir les familles, assurer les services de soins des enfants, réduire le taux de mortalité infantile et augmenter l’espérance de vie. Les fonds publics alloués à la mise en œuvre de ces mesures devraient progresser de 10% d’une année à l’autre.
Pour l’instant, une nouvelle loi prévoit d’éliminer, à partir du 1er juillet, le montant maximum mensuel de indemnité de congé parental, qui s’élevait jusqu’ici à l’équivalent de seulement 760 euros. Or, aux termes du nouveau texte législatif, cette indemnité se chiffrera à 85% des revenus. Enfin, les experts du Centre de recherches démographiques affirment que, parallèlement au redressement de la natalité, le ministère de la Santé devrait mettre en place un programme de réduction de la mortalité. (trad.: Mariana Tudose)
Ministrul delegat pentru Relaţiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, a prezidat, luni, cea de-a şaptea reuniune a Consiliului consultativ inter-instituţional privind comunităţile din diaspora. La întâlnire, desfăşurată la sediul Ministerului de Externe, au participat, între alţii, reprezentanţi ai ministerelor de Interne, Educaţiei, Culturii şi Fondurilor Europene, Institutului Cultural Român, Patriarhiei Române, Televiziunii şi Radioului publice. S-a discutat, în principal, despre strategia din 2015 a Departamentului Politici pentru Românii de Pretutindeni şi despre propunerile legislative menite să uşureze procesul de votare în străinătate. Pe agenda reuniuni s-a aflat şi organizarea, în acest an, a Congresului Românilor de pretutindeni.
România se află în al 26-lea an consecutiv de declin demografic, a anunţat Institutul de Cercetare Demografică “Valdimir Trebici”, al Academiei Române. Potrivit directorului Institutului, Vasile Gheţau, populaţia României este sub 20 de milioane, în condiţiile în care, în 1990, imediat după prăbuşirea regimului comunist, numărul locuitorilor depăşea 23,2 milioane. De asemenea, Gheţau a apreciat că această scădere reprezintă cea mai mare ameninţare pentru sustenabilitatea sistemul public de pensii. Şi Asociaţia pentru Pensiile Private susţine că sistemul public de pensii nu va putea oferi singur venituri decente după anul 2030. Potrivit Asociaţiei, datele demografice şi studiile de specialitate ar trebui să convingă populaţia de necesitatea unei pensii facultative. Principala piedică este educaţia în materie, apreciază Asociaţia pentru Pensiile Private.
Ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc, s-a întâlnit luni, la Bruxelles, cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi cu comisarul pentru justiţie, egalitate de gen şi consumatori, Vera Jurova. Potrivit Ministerului de Justiţie de la Bucureşti, Cazanciuc a prezentat progresele făcute de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) şi a dat asigurări că autorităţile naţionale sunt decise să lupte eficient împotriva corupţiei. La rându-le, responsabilii europeni au lăudat România pentru reformele aplicate în domeniul judiciar, se mai arată în comunicatul Ministerului. MCV este instrumentul prin care Comisia Europeană continuă să monitorizeze evoluţia sistemului judiciar românesc, la opt ani de la aderarea ţării la spaţiul comunitar.
Preşedintele Romaniei, Klaus Iohannis, va vizita Republica Moldova vecină (ex-sovietică, majoritar românofonă) imediat după instalarea unui nou guvern la Chişinău — a anunţat Administraţia Prezidenţială de la Bucureşti. Anterior, Iohannis a discutat, telefonic, cu omologul său, Nicolae Timofti, şi au convenit că nu sunt întrunite condiţiile pentru vizita de stat pe care preşedintele României urma să o facă, joi si vineri, la Chişinău. Iohannis şi-a reiterat speranţa că noul Parlament de la Chişinău să voteze în cel mai scurt timp un guvern puternic, reprezentativ şi cu o agendă europeană fermă. Imediat dupa alegerea sa ca şef al statului, Iohannis a mers în Republica Moldova pentru a-şi afirma susţinerea fata de cele trei formaţiuni pro-europene, partidele Liberal-Democrat, Democrat si Liberal, membre ale guvernului în exerciţiu. La alegerile de pe 30 noiembrie, acestea au obţinut, împreună, 55 din cele 101 mandate de deputaţi, dar ulterior nu s-au pus de acord asupra împărţirii funcţiilor-cheie în stat.
Într-o ţară ca România, unde se investeşte prea puţin în educaţie, sănătate sau cercetare, adică în viitorul său, să vorbeşti despre resurse importante alocate sportului poate părea, după caz, o naivitate, o glumă sau o pretenţie exagerată. Asta deşi, în ultimele decenii, în România a prins contur o incontestabilă tradiţie a sportului de înaltă performanţă. E adevarat, multe dintre marile succese ale campionilor români în arenele lumii au fost repurtate în urmă cu 20, 30, chiar 40 de ani, când sportul se afla, încă, în epoca sa romantică, în care talentul putea fi suficient. Sportul, însă, a evoluat, asemenea altor domenii, iar talentul, oricât de mare ar fi el, neşflefuit sau doar parţial finisat, nu mai garantează excelenţa. Pentru că, în primul rând, au crescut enorm investiţiile asociate reuşitei sportive la nivel înalt — de la cheltuielile cu infrastructura şi cu sofisticatele metode de antrenament, până la recompensele financiare acordate sportivului şi staff-ului acestuia. Tocmai de aceea, în prezent, marile naţiuni sportive ale lumii sunt, înainte de toate, mari puteri economice, care îşi permit să rezerve sportului sume uriaşe.
Pentru sportul românesc perspectivele nu par grozave, în condiţiile în care fondurile care intră în conturile sale au scăzut simţitor, mai ales după impactul economiei autohtone cu criza globală. O realitate care nu a făcut decât să adâncească declinul sportului, idee susţinută şi de jurnalistul sportiv Răzvan Boldiş: “Aşa este! Criza a lovit în plin sportul românesc, care, să recunoaştem, nici înainte nu era o destinaţie favorită a fondurilor publice. Practic, banii puţini au devenit şi mai puţini. Cu bruma de fonduri pe care federaţiile le primesc acum, sportul românesc nu poate fi revigorat. În cel mai bun caz, poate supravieţui. Fără bani, nu poţi avea infrastructură, nu poţi motiva sportivii şi nici nu poţi păstra antrenorii cu experienţă, care, de ceva ani încoace, au început să plece din ţară. În ziua de azi, sportul de înaltă performanţă este o afacere scumpă. Din păcate, România nu şi-o mai poate permite”.
Totuşi, nu doar latura financiară a contribuit la regres. Scăderea aşa-numitei arii de selecţie şi lipsa promovării în media sunt, la rândul lor, cauze ale marelui pas înapoi. Răzvan Boldiş: “Datele finale ale recensământului făcut în 2011 arată că, în două decenii, populaţia stabilă a României a scăzut cu trei milioane, până la puţin peste 20 de milioane. Acest lucru se traduce, în plan sportiv, prin limitarea ariei de selecţie. Nu e un factor decisiv, dar are, totuşi, contribuţia sa la declinul sportului românesc. Dacă luam în calcul şi slaba promovare în media a celorlalte sporturi, inclusiv a celor olimpice, în comparaţie cu fotbalul, avem o altă cauză a declinului”.
Într-adevăr, performanţele remarcabile, puţine câte sunt, obţinute la celalalte sporturi nu reuşesc să ţină prima pagină a publicaţiilor de profil. Asta pentru că fotbalul, considerat, ce-i drept, un amplu fenomen social în România, nu poate fi urnit din poziţia sa privilegiată. Nu pentru că se remarcă prin notabile performanţe internaţionale, căci de acestea duce lipsă de mult timp, ci prin subiecte colaterale, ca aventurile în justiţie ale aşa-zişilor oameni de fotbal sau escapadele jucătorilor în viaţa privată.
Într-un asemenea mediu, mai degrabă ostil, în care mediocritatea este cea care se propagă, nu e de mirare că doar gimnastica — sport în care Romania a dat-o, între altele, pe unica Nadia Comăneci — şi scrima reuşesc să se menţină în elita mondială. Din păcate, atletismul, handbalul, boxul, canotajul, halterele sau luptele, care, în total, au adus României aproape 180 de medalii olimpice, nu au mai putut să ţină pasul cu naţiunile fruntaşe în aceste discipline. Mai mult, s-au cufundat, alături de alte sporturi, într-un anonimat din care pare ca sunt imposibil de extras. Deşi pare cenuşiu, viitorul poate aduce cu sine şi soluţii. Din nou, Răzvan Boldiş: “Nu e cazul să inventăm noi ceea ce alţii au descoperit de ceva timp. Parteneriatul public-privat, ca sursă de finanţare în sport, este o soluţie aplicată cu succes în alte ţări. Aceasta poate fi o excelentă soluţie pentru salvarea sporturilor de echipă, la care, practic, România nu mai există. O altă idee ar fi pomparea banilor disponibili doar în disciplinele la care avem şanse pentru medalii. Sigur, o asemenea soluţie ar condamna, poate definitiv, multe sporturi, însă ne-ar ajuta să păstrăm elitele. Totuşi, mai presus de toate, cred că trebuie gândită o strategie la nivel naţional care să includă organizarea mai multor competiţii. Să nu uităm, competiţia motivează, competiţia educă. Mai ales în cazul celor mici”.
La ultima Olimpiadă, la Londra, în 2012, România s-a clasat pe poziţia a 27-a, departe de pretenţiile sale obişnuite, dar aproape de anemicul său potenţial financiar actual. Şi iată cum, după aproape 30 de ani, câţi s-au scurs de la fabulosul loc doi pe naţiuni obţinut la JO din 1984, de la Los Angeles, România pare că se rezumă la a îmbrăţişa, din ce în ce mai tare, motto-ul olimpic: “Important este să participi, nu să câştigi!”.
Într-o ţară ca România, unde se investeşte prea puţin în educaţie, sănătate sau cercetare, adică în viitorul său, să vorbeşti despre resurse importante alocate sportului poate părea, după caz, o naivitate, o glumă sau o pretenţie exagerată. Asta deşi, în ultimele decenii, în România a prins contur o incontestabilă tradiţie a sportului de înaltă performanţă. E adevarat, multe dintre marile succese ale campionilor români în arenele lumii au fost repurtate în urmă cu 20, 30, chiar 40 de ani, când sportul se afla, încă, în epoca sa romantică, în care talentul putea fi suficient. Sportul, însă, a evoluat, asemenea altor domenii, iar talentul, oricât de mare ar fi el, neşflefuit sau doar parţial finisat, nu mai garantează excelenţa. Pentru că, în primul rând, au crescut enorm investiţiile asociate reuşitei sportive la nivel înalt — de la cheltuielile cu infrastructura şi cu sofisticatele metode de antrenament, până la recompensele financiare acordate sportivului şi staff-ului acestuia. Tocmai de aceea, în prezent, marile naţiuni sportive ale lumii sunt, înainte de toate, mari puteri economice, care îşi permit să rezerve sportului sume uriaşe.
La ultima Olimpiadă, competiţie care redă cel mai fidel forţa sportivă a unei naţiuni, în top 10, cu o singură excepţie – Ungaria – , şi-au făcut loc doar importanti actori economici mondiali. În schimb, tot la Londra, în 2012, Romania s-a clasat pe poziţia a 27-a, departe de pretenţiile sale obişnuite, dar aproape de anemicul său potenţial financiar actual. Şi iată cum, după aproape 30 de ani, câţi s-au scurs de la fabulosul loc doi pe naţiuni obţinut la JO din 1984, de la Los Angeles, România pare că se rezumă la a îmbrăţişa, din ce în ce mai tare, motto-ul olimpic: “Important este să participi, nu să câştigi!”. Nici perspectivele nu par grozave, în condiţiile în care fondurile care intră în conturile sportului românesc au scăzut simţitor, mai ales după impactul economiei autohtone cu criza globală. O realitate care nu a făcut decât să adâncească declinul sportului, idee susţinută şi de jurnalistul sportiv Răzvan Boldiş: “Aşa este! Criza a lovit în plin sportul românesc, care, să recunoaştem, nici înainte nu era o destinaţie favorită a fondurilor publice. Practic, banii puţini au devenit şi mai puţini. Cu bruma de fonduri pe care federaţiile le primesc acum, sportul românesc nu poate fi revigorat. În cel mai bun caz, poate supravieţui. Fără bani, nu poţi avea infrastructură, nu poţi motiva sportivii şi nici nu poţi păstra antrenorii cu experienţă, care, de ceva ani încoace, au început să plece din ţară. În ziua de azi, sportul de înaltă performanţă este o afacere scumpă. Din păcate, România nu şi-o mai poate permite”.
Totuşi, nu doar latura financiară a contribuit la regres. Scăderea aşa-numitei arii de selecţie şi lipsa promovării în media sunt, la rândul lor, cauze ale marelui pas înapoi. Răzvan Boldiş: “Datele finale ale recensământului făcut în 2011 arată că, în două decenii, populaţia stabilă a României a scăzut cu trei milioane, până la puţin peste 20 de milioane. Acest lucru se traduce, în plan sportiv, prin limitarea ariei de selecţie. Nu e un factor decisiv, dar are, totuşi, contribuţia sa la declinul sportului românesc. Dacă luam în calcul şi slaba promovare în media a celorlalte sporturi, inclusiv a celor olimpice, în comparaţie cu fotbalul, avem o altă cauză a declinului”.
Într-adevăr, performanţele remarcabile, puţine câte sunt, obţinute la celalalte sporturi nu reuşesc să ţină prima pagină a publicaţiilor de profil. Asta pentru că fotbalul, considerat, ce-i drept, un amplu fenomen social în România, nu poate fi urnit din poziţia sa privilegiată. Nu pentru că se remarcă prin notabile performanţe internaţionale, căci de acestea duce lipsă de mult timp, ci prin subiecte colaterale, ca aventurile în justiţie ale aşa-zişilor oameni de fotbal sau escapadele jucătorilor în viaţa privată.
Într-un asemenea mediu, mai degrabă ostil, în care mediocritatea este cea care se propagă, nu e de mirare că doar gimnastica — sport în care Romania a dat-o, între altele, pe unica Nadia Comăneci — şi scrima reuşesc să se menţină în elita mondială. Din păcate, atletismul, handbalul, boxul, canotajul, halterele sau luptele, care, în total, au adus României aproape 180 de medalii olimpice, nu au mai putut să ţină pasul cu naţiunile fruntaşe în aceste discipline. Mai mult, s-au cufundat, alături de alte sporturi, într-un anonimat din care pare ca sunt imposibil de extras. Deşi pare cenuşiu, viitorul poate aduce cu sine şi soluţii. Din nou, Răzvan Boldiş: “Nu e cazul să inventăm noi ceea ce alţii au descoperit de ceva timp. Parteneriatul public-privat, ca sursă de finanţare în sport, este o soluţie aplicată cu succes în alte ţări. Aceasta poate fi o excelentă soluţie pentru salvarea sporturilor de echipă, la care, practic, România nu mai există. O altă idee ar fi pomparea banilor disponibili doar în disciplinele la care avem şanse pentru medalii. Sigur, o asemenea soluţie ar condamna, poate definitiv, multe sporturi, însă ne-ar ajuta să păstrăm elitele. Totuşi, mai presus de toate, cred că trebuie gândită o strategie la nivel naţional care să includă organizarea mai multor competiţii. Să nu uităm, competiţia motivează, competiţia educă. Mai ales în cazul celor mici”.
Emblematic pentru lipsa emulaţiei productive în sportul românesc este ceea ce s-a întâmplat la recentele campionate naţionale de nataţie. Astfel, la probele dedicate seniorilor, aproape jumătate dintre concurenţi au fost juniori. Şi asta nu pentru că din spate vin super-talente.