Tag: Departamentul pentru Situatii de Urgenta

  • Grup de lucru pentru coordonarea integrată în vederea asigurării asistenței umanitare

    Grup de lucru pentru coordonarea integrată în vederea asigurării asistenței umanitare

    Departamentul pentru Situaţii (DSU) de Urgenţă şi Cancelaria prim-ministrului au stabilit, vineri, înfiinţarea unui grup de lucru pentru coordonarea integrată a acţiunilor derulate de instituţiile cu atribuţii în domeniu, alături de societatea civilă şi organizaţiile internaţionale, în vederea asigurării asistenţei umanitare adecvate persoanelor refugiate/strămutate pe teritoriul României. Vor fi asigurate alimente şi alte produse necesare de subzistenţă, şi acordarea unor servicii de sprijin.

    În vederea organizării eficiente şi unitare a întregii misiuni umanitare, în cadrul şedinţei de vineri desfăşurate la sediul MAI s-a decis înfiinţarea unui grup de lucru, la nivel central, dar şi a mai multor celule de lucru la nivel teritorial, în zonele aflate în proximitatea punctelor strategice aflate în nordul şi nord-estul ţării, care vor colabora în mod integrat în scopul alocării eficiente şi rapide a resurselor necesare donate sau aflate în rezervele statului persoanelor cu statutul de refugiat/strămutat pe teritoriul ţări, potrivit unui comunicat al Guvernului,

    Punctele de sprijin teritoriale vor evalua nevoile concrete şi vor fi în permanent contact cu grupul de lucru realizat la nivel central, însărcinat cu responsabilitatea de a coordona întreaga activitate, se spune în comunicat.

    Orice persoană fizică, juridică, organizaţie care doreşte să sprijine această acţiune umanitară poate trimite un e-mail la adresa: umanitar.dsu@mai.gov.ro.

  • Noul coronavisurs, sub control

    Noul coronavisurs, sub control

    Câteva cazuri de
    infectare cu noul coronavirus au fost confirmate în România, zeci de persoane se află în carantină
    instituţionalizată, iar peste 10 mii sunt în izolare la domiciliu şi sub
    monitorizare medicală la nivel naţional. Iată de ce autorităţile de la
    Bucureşti au pregătit o serie de măsuri prin care să limiteze răspândirea
    virusului în ţară. Convocat la Ministerul de Interne,
    Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a
    stabilit, joi, mai multe scenarii de reacţie.


    Comitetul a adoptat, cu
    unanimitate de voturi, o hotărâre prin care au fost aduse îmbunătăţiri pentru
    gestionarea măsurilor de siguranţă privind noul coronavirus. Ministrul de
    Interne în exerciţiu, Marcel Vela, a precizat:

    Am abilitat grupul de
    suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe
    teritoriul României să emită hotărâri cu caracter tehnic fără aprobarea
    prealabilă a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă în câteva
    condiţii. Astfel, acestea vor fi transmise în prealabil tuturor membrilor, care
    vor avea posibilitatea de a propune modificări într-o perioadă de timp de
    maximum 8 ore de la primirea materialului. După această perioadă, hotărârile se
    consideră adoptate tacit, iar în prima şedinţă a Comitetului Naţional pentru
    Situaţii de Urgenţă aceste hotărâri vor fi însuşite în plenul comitetului, vor
    fi modificate sau abrogate.


    La rândul său, şeful Departamentului pentru
    Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat că decizia de
    izolare a unui oraş nu este luată la nivel local, ci naţional, după o analiză
    riguroasă a situaţiei. Iar acum nu se pune problema unor decizii atât de drastice nici măcar în
    cazul Timişoarei, unde s-au înregistrat mai multe cazuri de
    infectare cu COVID -19. El a precizat că situaţia este sub control, fiind
    cunoscută originea infectării pentru fiecare caz.


    În context,
    preşedintele Klaus Iohannis a precizat că autorităţile se concentrează pe
    oprirea răspândirii infecţiei cu coronavirus. Şeful statului a făcut apel la
    calm, realism şi echilibru, pentru ca viaţa socială să nu fie afectată de
    neîncredere şi ştiri false. În contextul demersurilor întreprinse la nivel naţional pentru
    gestionarea şi prevenirea răspândirii infecţiei cu COVID-19, Ministerul de
    Externe şi cel de Interne au organizat o sesiune de informare a misiunilor
    diplomatice şi organizaţiilor internaţionale acreditate la Bucureşti. Măsurile
    adoptate se aplică atât cetăţenilor români, cât şi celor străini care ajung în
    România din zonele afectate. În acelaşi timp, autorităţile
    insistă ca informaţiile despre evoluţia coronavirusului să fie luate doar din
    surse oficiale.

  • Jurnal românesc – 26.01.2018

    Jurnal românesc – 26.01.2018

    Elevii de etnie
    română din Ucraina vor beneficia de burse de studiu, iar profesorii lor vor
    putea urma stagii de specializare în universităţi din România, potrivit unei
    Hotărâri adoptate în şedinţa de Guvern de miercuri, în scopul promovării şi
    protejării dreptului cetăţenilor ucraineni de etnie română de a studia în limba
    maternă. Ministerul pentru Românii de Pretutindeni va acorda, într-o primă
    etapă, o mie de burse, în cuantum lunar de 200 de lei, pentru elevii etnici români
    cu domiciliul stabil în Ucraina, care au rezultate şcolare deosebite şi care
    studiază în şcolile cu predare în limba română sau cu studiul unor materii în
    limba română ca limbă maternă. Totodată, MRP, în parteneriat cu Ministerul
    Educaţiei, va acorda stagii de specializare în România pentru 300 de cadre
    didactice din şcolile româneşti din Ucraina, în scopul dezvoltării şi
    perfecţionării competenţelor de predare a limbii române sau în limba română.
    Vor putea aplica pentru aceste stagii de specializare cadrele didactice din
    şcolile româneşti din Ucraina care deţin diplome de studii ce permit
    exercitarea profesiei pe teritoriul Ucrainei şi fac dovada declarării
    apartenenţei la spaţiul identitar român.


    Ministerul de Externe,
    prin Departamentul Consular, şi Ministerul de Interne, prin Departamentul
    pentru Situaţii de Urgenţă, au încheiat, vineri, un Protocol de colaborare
    pentru acordarea de sprijin reciproc în gestionarea situaţiilor deosebite în
    care sunt implicaţi cetăţeni români aflaţi sau stabiliţi în străinătate,
    respectiv cetăţeni străini aflaţi sau stabiliţi pe teritoriul României.
    Încheierea acestui parteneriat va facilita efectuarea de activităţi şi acţiuni
    comune în situaţii de urgenţă majore, în statele din vecinătatea României,
    precum şi, de comun acord, în alte ţări unde Departamentul Consular va solicita
    sprijinul. Parteneriatul presupune, printre altele, şi derularea de activităţi
    precum exerciţii şi acţiuni comune. Totodată, vor fi promovate, pe bază de
    reciprocitate, aplicaţia dezvoltată de MAE ‘Călătoreşte în siguranţă’ alături
    de serviciul de alertare prin sms ‘Un SMS îţi salvează viaţa’, destinate
    cetăţenilor români care călătoresc în străinătate, precum şi Aplicaţia DSU care
    oferă utilizatorului informaţii cu privire la situaţii de risc.


    Personalităţi
    din lumea culturală, academică şi politică din Romania deplâng dispariţia
    istoricului, diplomatului şi filologului Neagu Djuvara, care a încetat din
    viaţă la Bucuresti, la vârsta de 101 ani. Într-un comunicat al Ministerului de
    Externe se arată că Neagu Djuvara va rămâne un simbol al elitei româneşti şi un
    model pentru generaţiile viitoare. În 2016, anul în care împlinea 100 de ani,
    el a fost decorat cu Ordinul Naţional Steaua României, în grad de
    Cavaler, cea mai înaltă distincţie oferită de statul român. Licenţiat în
    istorie la Sorbona în 1937, cu un doctorat în drept (1940) şi un doctorat de
    stat (1972) la Paris, Neagu Djuvara a fost un martor activ al unor momente de
    răscruce din istoria României Centenare şi al scenei istorice şi diplomatice
    europene. A fost trimis curier diplomatic la Stockholm, unde a rămas până în 1947,
    ca secretar de legaţie. După instalarea, de către trupele sovietice de ocupaţie,
    a dictaturii comuniste la Bucureşti, Neagu Djuvara a devenit unul dintre cei
    mai activi militanţi din exilul românesc anticomunist. În 1961 a plecat în
    Africa, unde a muncit 23 de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic
    al ministerului de Externe din Niger. După revoluţia anticomunistă din 1989, a
    revenit la Bucureşti, unde a predat la Universitate şi a publicat numeroase
    volume de istorie şi memorialistică.

  • Muntenegru avertizează că există focare active de incendii de vegetaţie

    Muntenegru avertizează că există focare active de incendii de vegetaţie

    Ministerul Afacerilor Externe informează
    cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în
    Muntenegru că, în ultima perioadă, în conformitate cu datele anunţate de
    Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă muntenegrean, sunt mai multe focare
    active de incendiu în zona centrală şi de sud a ţării şi se fac eforturi
    susţinute pentru stingerea acestora.




    Totodată, acolo unde s-a considerat a fi necesar, s-a derulat şi o
    evacuare a turiştilor din zona afectată.




    Dacă, în situaţia puţin probabilă, cetățenii români sunt afectaţi
    de situaţia din atenţionare, sunt rugați să o semnaleze de urgenţă la numărul
    de telefon 112 și să respecte instrucțiunile autorităților muntenegrene
    care acționează la fața locului – Pompieri, Poliție, etc.




    Pentru cei care tranzitează cu mijloace
    rutiere teritoriul muntenegrean, informații suplimentare pot fi obținute,
    permanent, 24 ore / 7 zile, de la Centrul Info Trafic, la numerele de telefon
    +38219807, +38220234999 și +38263239987.




    Cetățenii români, afectaţi de situaţie, pot solicita
    asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Podgorica: +38220618041, apelurile fiind
    redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din
    Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de
    permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie
    dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de
    urgență al misiunii diplomatice a României la Podgorica: +38269871760.