Tag: depoyite

  • Jurnal românesc – 28.04.2015

    Jurnal românesc – 28.04.2015

    Economiile în bănci ale populaţiei, depozite în
    lei şi în valută, depăşesc echivalentul a 30 de miliarde de euro – conform
    datelor publicate luni de Banca Naţională a României. Depozitele în valută au
    crescut în ultimele 12 luni cu şase la sută, iar cele in moneda naţională cu
    peste şapte procente. În privinţa creditelor, acestea totalizează aproape 23 de
    miliarde de euro. Imprumuturile în valută ale populaţiei au scăzut cu 10
    procente în ultimul an, însă cele în lei au înregistrat o creştere
    semnificativă – peste 17%. Pe de altă
    parte, BNR a anunţat că exporturile de servicii au crescut în 2014 cu 12% faţă
    de 2013, valoarea acestora ajungând la 15 miliarde de euro.. În total, România
    a avut în 2014 exporturi de bunuri şi servicii în cuantum de 67,5 miliarde de
    euro.




    Preşedintele României s-a intâlnit, luni, în prima zi a vizitei sale
    la Roma cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Italia. Seful statului le-a
    spus acestora căexistă un proiect privind votul prin corespondenţă şi
    că îi va urmări evoluţia, Parlamentul având rolul de a adopta o soluţie,
    oricare ar fi aceasta. Potrivit preşedintelui, toate partidele s-au angajat
    public să înceapă în cel mai scurt timp dezbaterea cu privire la legislaţia
    care asigură dreptul de vot al românilor din afara graniţelor. In cadrul
    întâlnirii. Klaus Iohannis a anunţat că va reveni pe 15 mai pentru o vizită la
    Vatican, unde va fi primit de Papa Francisc.




    Ministrul de externe Bogdan Aurescu şi omologul său, Børge Brende,
    au semnat, luni, la Oslo, Convenţia între România şi Norvegia pentru evitarea
    dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe
    venit. Potrivit MAE, documentul are ca principal scop stimularea relaţiilor
    economice şi sociale bilaterale.
    Aurescu, care a făcut o vizită de o zi în Norvegia, a subliniat că investitorii din această ţară ar putea valorifica
    stabilitatea economică a României pentru a începe afaceri în ţara noastră şi a
    pledat pentru intensificarea schimburilor comerciale bilaterale, care în prezent
    se ridică la 675 milioane de euro.




    România începe să fie nu doar ţară de tranzit, ci şi de destinaţie
    pentru emigranţii proveniţi din ţările sărace sau din zone de conflict. În
    prezent, 57 mii de cetăţeni din afara Uniunii Europene se află pe teritoriul
    României, cu permis de şedere legală, dintre care 20 de mii în Capitală, arată
    un raport al Inspectoratului General pentru Imigrări. Coordonatoarea
    proiectului Acţiunea de integrare a resortisanţilor din ţări terţe, Dana
    Gavrilă, a declarat pentru Radio România că cei mai multi dintre emigranti vin
    din Republica Moldova, China, Turcia,
    Siria, ţările din Africa de Nord. Ea a explicat că pentru cetătenii straini
    stabiliti legal în România sunt oferite servicii de informare şi consiliere,
    asistenţă materială pentru cazurile vulnerabile, anumite servicii de consiliere
    şi informare specifice pentru sistemul medical şi sistemul educaţional şi
    posibile locuri de muncă.




    Foştii mari sportivi Nadia Comăneci şi Ilie Năstase vor sprijini
    delegaţia României la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics 2015, care vor
    avea loc la Los Angeles in perioada 25 iulie – 2 august, a anunţat Fundaţia
    Special Olympics din România. România va participa cu 27 de sportivi, ce vor
    concura la înot, gimnastica artistică, tenis de masă, fotbal unificat şi
    atletism. La aceasta editie vor lua parte 7 mii de sportivi din 177 de ţări,
    care vor concura la 25 de discipline.