Tag: deprecierea leului

  • Leul, un nou minim istoric

    Leul, un nou minim istoric

    Încă de la finalul anului trecut, asociaţia CFA
    România – ai cărei membri deţin cele mai prestigioase certificări în domeniul
    analizei financiare şi al investiţiilor – anticipau o depreciere a leului în
    următoarele 12 luni şi o majorare a ratelor de dobândă atât pentru scadenţele
    scurte cât şi pentru cele lungi. Evoluţiile par să confirme estimările. După ce,
    în ianuarie, rata de schimb a leului a rămas stabilă – în condiţiile relativei
    calmări a îngrijorărilor investitorilor legate de deteriorarea poziţiei fiscale
    şi ca urmare a persistenţei sentimentului favorabil pe piaţa financiară
    internaţională, în ultima perioadă, moneda românească este în depreciere în
    raport cu principalele valute. Este o cădere anticipată, spun economiştii.


    Preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari, Adrian Codirlaşu, a
    precizat într-o intervenţie la Radio România: Ultimul sondaj al CFA România, cel realizat în decembrie 2019, arată
    un curs anticipat pentru decembrie 2020 la 4,88 de lei pentru un euro.
    Premisele de la care se porneşte în această anticipaţie sunt deficitele gemene.
    România are cel mai mare deficit de cont curent din regiune, în jur de 5%, 5%
    fiind un nivel considerat de avertizare pentru o ţară mică şi deschisă. De
    asemenea, are unul dintre cele mai mari deficite bugetare şi va intra acum în
    procedura de deficit excesiv. Aceste deficite necesită finanţare, inclusiv
    finanţare externă. Mai mult, deficitul de cont curent ce înseamnă? Ieşiri de
    valută. De aici, presiunea pe curs.


    Preşedintele Asociaţiei Analiştilor
    Financiar-Bancari consideră, în acelaşi timp, că deprecierea monedei naţionale
    nu se va opri. În opinia analistului economic Dragoş Cabat, în evoluţia slabă a leului un rol
    este jucat de instabilitatea politică. În plus, la nivel internaţional, cu
    China şi coronavirusul, toată lumea este speriată. Iar în situaţiile acestea,
    monedele mai vulnerabile, din ţări unde dezechilibrele macroeconomice există
    clar în sistem, sunt atacate. Leul nu beneficiază de atenţie chiar aşa mare din
    partea investitorilor internaţionali. În caz contrar, ar fi fost atacat şi mai
    puternic
    , spune analistul, adăugând că, dacă nu ar fi intervenit Banca
    Naţională în ultima lună pentru a reversa tendinţa de depreciere a leului, euro
    ar fi ajuns la un nivel de 4,8 – 4,85 lei.


    Deprecierea uşoară a leului este corelată cu deprecierile din regiune, în
    condiţiile în care zlotul şi forintul s-au depreciat în urma unor mişcări de
    fluxuri internaţionale, spune ministrul interimar al Finanţelor, Florin Cîţu. În
    opinia sa, dobânzile vor continua să scadă şi încrederea investitorilor să
    crească.


    Premierul în exerciţiu Ludovic Orban spune, de asemenea, că nu există
    niciun motiv de neîncredere sau de panică şi dă asigurări că situaţia economică
    a ţării este foarte stabilă.