Tag: deseuri ilegale

  • Expedierile de deşeuri în UE

    Expedierile de deşeuri în UE

    La începutul lunii ianuarie, a
    avut loc o dezbatere în Parlamentul European referitoare la necesitatea
    revizuirii legislației privind expedierile de deșeuri. Reglementarea acestui domeniu
    poate contribui la accelerarea tranziției către o economie europeană, mai
    circulară și mai neutră din punct de vedere climatic. Transporturile legale de
    deşeuri pot compromite până la 30% din traficul de deșeuri din Uniunea
    Europeană, în valoare de 9,5 miliarde
    anual. Parlamentarii europeni au insistat asupra necesităţii intensificării
    acțiunilor privind traficul de deșeuri. Comisia Europeană şi-a exprimat
    disponibilitatea de a sprijini investigațiile statelor membre privind
    criminalitatea transnațională legată de traficul de deșeuri, cu sprijinul
    Oficiului Uniunii Europene de Luptă Antifraudă.

    Europarlamentarul Dan Ştefan Motreanu
    consideră că este nevoie de o mai mare cooperare între statele membre şi de un
    plan european de combatere a traficului de deşeuri.


    După cum bine știți,
    transferurile ilegale de deșeuri au atins cote alarmante și pe teritoriul
    Uniunii Europene și generează consecințe grave și pe termen lung asupra
    sănătății publice și a mediului înconjurător. Această situație trebuie
    corectată urgent și îmi exprim pe această cale suportul ferm pentru acordul
    ambițios la care s-a ajuns în Comisia ENVI referitor la revizuirea legislației
    privind expedierile de deșeuri, care cuprinde reguli clare și stricte pentru
    combaterea traficului ilegal de deșeuri. Susțin, de asemenea, rolul central pe
    care trebuie să îl joace Oficiul European de Luptă Antifraudă în investigațiile
    transnaționale. Consolidarea cooperării între statele membre, înăsprirea
    regimului de sancțiuni pentru a descuraja activitățile infracționale în acest
    domeniu și atrag, în final, atenția asupra nevoii urgente de a crea Planul
    european de acțiune pentru combaterea expedierilor ilegale de deșeuri, pentru a
    ne asigura astfel succesul în lupta împotriva acestui fenomen.