Tag: despagubiri

  • Despăgubiri pentru victimele practicilor înșelătoare în domeniul energiei

    Despăgubiri pentru victimele practicilor înșelătoare în domeniul energiei

    Singurele mari piețe în Uniunea Europeană care nu sunt reglementate ca piețe bursiere sunt piața de energie electrică și piața de gaze naturale. Singurele două piețe care utilizează mecanisme tipice bursiere, așa cum spune Autoritatea Europeană de Supraveghere a Piețelor ESMA, sunt piețele de energie electrică și de gaze.

    În cadrul Comisiei pentru Energie din Parlamentului European, europarlamentarul, Dan Nica a solicitat o reglementare bursieră pentru piața de energie electrică și de gaze din Uniunea europeană.

     

    “În mandatul trecut, ca urmare a discuțiilor în această comisie și ca urmare a faptului că am constatat noi aici că exista o practică înșelătoare în domeniul prețurilor la energie electrică și la gaze în Uniunea Europeană, am cerut o reglementare și a apărut REMITU.

    Ca urmare a acestei reglementări, am întrebat la sfârșitul mandatului precedent câte cazuri sunt în analiza ACER. Erau 729 de cazuri la vremea respectivă de practici înșelătoare descoperite, practici care au fost considerate ilegale. Întrebarea mea este pentru că la vremea respectivă doar 10 cazuri de 729 fuseseră instrumentate.

    Câte cazuri sunt în acest moment verificate ? Și a doua chestiune: Banii aceștia, pentru că am înțeles că suma este de câteva zeci de miliarde de euro, bani care au fost luați ilegal de la oameni și de la firmele din Uniunea Europeană, cum putem să returnăm o parte din acești bani celor care au fost mințiți, înșelați și practic au fost victima acestor furturi?

    Singurele mari piețe în Uniunea Europeană care nu sunt reglementate ca piețe bursiere sunt piața de energie electrică și piața de gaze naturale. Singurele două piețe care utilizează mecanisme tipice bursiere, așa cum spune Autoritatea Europeană de Supraveghere a Piețelor ESMA, sunt piețele de energie electrică și de gaze.

    Când veniți cu propunerea pentru ca să avem o reglementare bursieră pentru piața de energie electrică și de gaze în Uniunea Europeană, astfel încât să avem transparență, să avem predictibilitate, să știm cine și cum vinde energie electrică și gazele în Uniunea Europeană, cine sunt acționarii și, mai ales, care sunt mecanismele de penalizare a celor care recurg la practici înșelătoare, la practici care încalcă concurența și la practici care au dus la creșteri de prețuri absolut inacceptabile și de nu suportă?“

    Audio Player
  • Recomandările ANCOM pentru comenzile online de Black Friday

    Recomandările ANCOM pentru comenzile online de Black Friday

    În perioada dedicată ofertelor promoționale de Black Friday, utilizatorii se pot confrunta cu livrări întârziate ale produselor achiziționate online sau tentative de fraudă la livrarea coletelor. ANCOM recomandă utilizatorilor să acorde o atenție sporită opțiunilor și condițiilor de livrare, precum și autenticității informațiilor de-a lungul întregului proces de achiziție online.
    Recomandări privind livrarea produselor achiziționate online de Black Friday.

    Volumul crescut de achiziții de diverse produse din perioada Black Friday are un impact semnificativ asupra activității de curierat din România. În aceasta perioadă, având în vedere numărul mare de comenzi, este posibilă apariția unor întârzieri la livrarea coletelor sau a deteriorării sau pierderii acestora în timpul transportului.

    Atunci când fac comenzi online, utilizatorii ar trebui să acorde o atenție sporită ofertelor propuse de comercianți și să verifice următoarele aspecte:

    • opțiunile de livrare oferite de magazinul online. Utilizatorii pot lua în calcul să solicite servicii suplimentare de siguranță, cum ar fi serviciul cu deschidere la livrare sau serviciul de trimitere cu valoare declarată;

    • modalitățile de livrare a bunului (la adresă, la un punct de lucru al furnizorului sau la un sistem automat de livrare – locker, easybox, pachetomat, cutie pentru colete sau casete de expediere a coletelor);

    • modalitățile de plată a bunului la livrare (numerar sau POS);

    • termenul de livrare, care poate fi mai mare decât în alte perioade ale anului;

    • dacă se oferă livrarea la ușă a unor produse voluminoase (mobilă, electrocasnice etc.). Livrarea bunurilor cu o greutate mai mare de 31,5 kg nu reprezintă prestarea unui serviciu poștal, ci a unui serviciu de transport marfă;

    • dacă ambalajul coletului livrat prezintă urme de deteriorare, caz în care se poate solicita întocmirea unui document în care să fie specificată starea ambalajului sau se poate refuza coletul;

    • identitatea expeditorului, în special în cazul în care contravaloarea bunurilor este achitată furnizorului de servicii poștale (bunuri expediate prin serviciul contra ramburs).

    Atenție la tentativele de fraudă!

    În contextul în care mediul online este din ce în ce mai expus fraudelor, pentru a determina cât de sigură este achiziția online de produse, ANCOM și Directoratul Național de Securitate Cibernetică recomandă cumpărătorilor să acceseze scamadviser.com pentru a verifica dacă magazinul online este real și dacă produsele vândute sunt autentice.

    ANCOM atrage atenția utilizatorilor să nu răspundă mesajelor (SMS, e-mail) transmise aparent de un furnizor de servicii poștale prin care se solicită accesarea unui link și completarea de informații personale (de exemplu, numărul cardului bancar) necesare livrării unui colet. Dacă utilizatorul a fost victima unei înșelăciuni sau a dat curs unui astfel de mesaj este necesar să informeze furnizorul de servicii poștale și să se adreseze organelor de poliție pentru începerea investigațiilor.

    În plus, în cazul bunurilor expediate prin serviciul contra ramburs, ANCOM recomandă ca înainte de achitarea sumei de bani solicitate, destinatarii care primesc coletul să se asigure că ei sau un alt membru al familiei au făcut o astfel de comandă online.

    Ce, cum și unde reclami

    În situațiile în care întâmpină probleme legate de livrarea unor produse comandate online, este necesar și eficient ca utilizatorii să se adreseze, în primul rând, magazinului online. Mai multe detalii despre livrarea comenzilor online sunt disponibile aici

    În lipsa unei soluționări amiabile de către magazinul online, consumatorii se pot adresa:
    • Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor – în cazul în care comerciantul este situat pe teritoriul României;
    • reprezentantului local al Centrului European al Consumatorilor, în cazul unui comerciant dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene.

    În cazul unui comerciant dintr-un stat care nu este membru al Uniunii Europene, soluționarea reclamațiilor se desfășoară conform mențiunilor de pe site-ul comerciantului respectiv.

    Pentru orice reclamație ulterioară este important ca utilizatorii să păstreze toate documentele care pot dovedi achiziția făcută (factură, bon fiscal, formularul de livrare etc.).

    ANCOM nu poate impune furnizorului de servicii poștale implicat în livrare să reia livrarea coletului returnat, fără costuri de expediere, sau să ofere eventuale despăgubiri ca urmare a modului în care a gestionat expedierea acestuia. ANCOM poate însă analiza și, după caz, sancționa conduita furnizorului implicat în livrarea bunului din perspectiva legislației din domeniul serviciilor poștale. Astfel de încălcări pot fi semnalate Autorității aici

  • Comisia aprobă o schemă de ajutor de stat pentru despăgubirea fermierilor români afectați de secetă severă

    Comisia aprobă o schemă de ajutor de stat pentru despăgubirea fermierilor români afectați de secetă severă

    Valoarea totală a despăgubirilor pe care le poate acorda România fermierilor cu acordul Comisiei Europene se ridică la două miliarde de lei.

    Schema este deschisă producătorilor agricoli de 39 de culturi selectate (cum ar fi grâu, secară, orz, ovăz, rapiță, mazăre, floarea-soarelui și porumb) care au fost direct afectate de seceta severă. Pentru a beneficia de ajutor, producătorii agricoli trebuie să fi pierdut mai mult de 30 % din culturile lor din toamna anului 2023–vara anului 2024 ca urmare a secetei. În cadrul schemei, ajutoarele se vor acorda sub formă de granturi directe. Valoarea maximă a ajutorului este de 1 000 de lei pe hectar pentru o pierdere de 100 %, nedepășind 30 % din costurile eligibile. Schema de ajutoare se va încheia la 31 decembrie 2024.

    În urma analizei efectuate la nivelul Comisiei Europene s-a constatat că schema este necesară şi adecvată pentru a compensa fermierii români pentru pierderile suferite din cauza acestui eveniment climatic extrem.

    În plus, Comisia a stabilit că sistemul este proporţional, deoarece este limitat la minimul necesar şi are un impact limitat asupra concurenţei şi comerţului dintre statele membre. Pe baza acestor considerente, Comisia a aprobat schema românească în conformitate cu normele UE privind ajutorul de stat.

    Potrivit ordonanţei de guvern prin care s-a decis acordarea acestor ajutoare, seceta pedologică din acest an a afectat culturile din toamna lui 2023 pentru 16 mii de producători. Aceştia au solicitat procese-verbale de calamităţi pentru peste 319 mii de hectare, de pe aproape jumătate din suprafaţă culturile fiind afectate în proporţie de 70 până la 100%.

    Pentru culturile din primvăra acestui an, 220 de mii de producători au reclamat pierderi pe o suprafaţă totală de peste 1,7 milioane de hectare, mai mult de trei sferturi având grad de calamitate între 70 şi 100%.

    Resursele financiare necesare aplicării acestei scheme de ajutor sunt asigurate din bugetul Ministerului Agriculturii, prin alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.

  • Ajutoare europene pentru victimele inundațiilor

    Ajutoare europene pentru victimele inundațiilor

    Bilanţul morţilor și dispăruților în urma inundaţiilor provocate de furtuna Boris în Europa Centrală şi de Est e, deja, de ordinul zecilor. Deşi, în general, ploile au încetat, viiturile continuă să ameninţe așezări din această regiune. Inundaţiile au provocat şi pagube materiale importante, estimările ridicându-se la sume de miliarde de euro, potrivit unei analize realizate de o companie de investiţii pe bursele internaţionale.

    În România, spun unii experți, primele estimări ale pagubelor ar depăşi un miliard de euro. Conform altora, cifra pare, însă, optimistă, iar amploarea pierderilor ar fi dublă sau triplă. Încă de anul trecut, o analiză a Băncii Mondiale estima la 1,7 miliarde de euro media anuală a daunelor produse de inundaţii în România. Acum, șapte oameni au murit și peste 6.500 de locuinţe au fost afectate de precipitaţiile aduse de Boris. Guvernul de la București a alocat 100 milioane de lei (echivalentul a circa 20 de milioane de euro) pentru ajutoare acordate imediat familiilor afectate. Deşi există o schemă de asigurare obligatorie, în zonele afectate din Galaţi şi Vaslui, cel mai greu lovite de inundații, rata de asigurare este de 7-8% – o treime faţă de media naţională, de 23 de procente.

    Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat, joi, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al Uniunii pentru ţările din Europa Centrală, între care și România, afectate de inundaţii. Ea a precizat că Uniunea Europeană are două surse potenţiale de ajutor – Fondul de coeziune şi Fondul de solidaritate – pe care le poate folosi pentru a contribui la finanţarea reparaţiilor şi reconstrucţiei.

    Tot joi, Parlamentul European a adoptat, la Strasbourg, o rezoluţie în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de creşterea intensităţii şi frecvenţei fenomenelor meteorologice extreme pe continent şi în lume, precum şi nemulţumirea faţă de recentele reduceri bugetare pentru Mecanismul de protecţie civilă al Uniunii. În documentul privind inundaţiile devastatoare din Austria, Cehia, Germania, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia, eurodeputaţii solicită finanţare suficientă şi actualizată, pentru a spori gradul de pregătire şi a îmbunătăţi consolidarea capacităţilor, în special în perspectiva următorului buget multianual al Uniunii. De asemenea, ei doresc ca Fondul de solidaritate să fie ‘proporţional cu creşterea numărului şi a gravităţii dezastrelor naturale în întreaga Europă’, îndeamnă Comisia să accelereze mobilizarea fondurilor pentru ţările afectate şi solicită punerea la dispoziţie şi a altor tipuri de sprijin tehnic şi financiar.

    Numai în ultimii 30 de ani, amintesc media, inundaţiile din Europa au afectat 5,5 milioane de persoane, s-au soldat cu aproape 3.000 de decese şi au cauzat daune economice de peste 170 de miliarde de euro.

  • Măsuri împotriva efectelor secetei

    Măsuri împotriva efectelor secetei

    Valul de căldură care afectează România încă din luna iunie se va restrânge, treptat, în cea mai mare parte a ţării. Oamenii vor putea să își mai revină după temperaturile ridicate, disconfortul termic accentuat şi nopţile tropicale care au jalonat aproape întreaga vară. Chiar și așa, vremea se anunță mai călduroasă decât în mod normal, iar ploile – puţine.

    Meteorologul Iris Răducanu: „Pe parcursul zilei de miercuri se mai menţine valul de căldură în regiunile vestice, acolo unde, local, va mai fi caniculă, disconfort termic ridicat și temperaturi maxime de până la 35°. În sudul teritoriului, vremea va fi, în general, instabilă şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

    Instabilitate va fi și în sud-est, local în est, la munte şi pe arii mai restrânse în centru și nord. După trei luni călduroase și secetoase, cum va fi septembrie? Din nou, Iris Răducanu: „Următoarele patru săptămâni vor fi cu temperaturi mai ridicate decât cele specifice perioadei, în special prin regiunile vestice şi sudice, iar regimul ploilor va fi unul deficitar.”

    Debitul Dunării la intrarea în România este cu puţin peste jumătate din media multianuală, iar pe 42 de sectoare din cele 120 monitorizate se află sub minimul necesar satisfacerii cerinţelor de apă – potrivit Administraţiei Apele Române.

    În ceea ce priveşte râurile interioare, din cauza caniculei şi a lipsei de precipitaţii, două cursuri de apă din sud au secat complet. În peste 600 de localităţi din ţară, în special din est, alimentarea cu apă este restricţionată. În alte aproape 300, neracordate la sisteme centralizate, fântânile au secat. La acest tablou, se adaugă incendii de vegetaţie în judeţele Vâlcea şi Vaslui. De altfel, numai în Vaslui, aproximativ 270 de hectare de vegetaţie uscată au ars în ultimele zile, pompierii militari intervenind pentru lichidarea a 25 de focare. Aceștia au făcut apel către populaţie să conştientizeze că focul în perioade caniculare şi cu uscăciune avansată, scăpat sub control sau în condiţii de vânt puternic, poate pune în pericol sănătatea şi chiar viaţa oamenilor și a animalelor și produce pagube materiale însemnate.

    În agricultură, fermierii se pregătesc pentru un nou an agricol, însă seceta din această vară le-a produs pagube semnificative.

    De altfel, amploarea pagubelor din România s-ar putea repercuta asupra întregului continent european – avertizează analiști citați de Reuters. Ei cred că, de pildă, România, care concura cu Franţa pentru titlul de cel mai mare producător de porumb din UE, din cauza numeroaselor valuri de secetă şi caniculă, ar putea avea, anul acesta, o producție mai mică cu 30%. Este o provocare să cultivi porumb într-un cuptor. E unul din cele mai dificile sezoane cu care s-au confruntat fermierii români – afirmă unul din analiști.

    Ministerul Agriculturii de la București a anunţat că printre măsurile avute în vedere, pe lângă despăgubiri, se numără și suspendarea ratelor pentru agricultori de la 1 septembrie.

  • Informare TAROM pentru pasagerii afectați de anulările zborurilor din data de 8 iulie

    Informare TAROM pentru pasagerii afectați de anulările zborurilor din data de 8 iulie

    Compania TAROM a pus la dispozitie pasagerilor săi cea mai rapidă cale pentru obținerea integrala a despăgubirilor corespunzătoare zborurilor afectate în data de 8 iulie, conform Regulamentului EC 261/2004.

    Prin urmare, compania reamintește pasagerilor că în această perioadă înregistrează solicitările la adresa de email dedicata: despagubire8iulie@tarom.ro. In acest sens, este foarte importantă transmiterea în forma completă a informațiilor necesare în vederea efectuării plății.

    TAROM subliniază acest aspect, deoarece din cele aproximativ 600 solicitari pentru despăgubire înregistrate până în prezent, circa 90% dintre acestea prezintă în mod incomplet datele necesare pentru inițierea plăților.

    În acest context,  compania reiterează necesitatea de a transmite solicitările la adresa de email dedicată: despagubire8iulie@tarom.ro cu următoarele informații:

    • Nume și prenume pasager
    • Număr de zbor
    • Copia biletelor de călătorie și codul rezervării
    • Dacă este cazul, dovada plății pentru cheltuielile suplimentare privind cazarea, masa, transportul de la aeroport la unitatea de cazare și de la unitatea de cazare la aeroport
    • Modalitatea de compensare pentru care optează (bani / voucher electronic)

    Voucherul electronic poate fi utilizat pentru achiziţionarea de bilete TAROM emise pe zboruri operate TAROM (cu număr de zbor RO) în termen de un an de la data emiterii. Contravaloarea voucherului nu este rambursabilă.

     

    Pentru pasagerii care vor opta pentru plata compensației în bani este necesar să transmită datele bancare în următorul format :

    • Nume și prenume beneficiar cont
    • Denumirea băncii
    • Sucursala
    • Adresa băncii
    • Iban
    • Cod SWIFT/BIC
    • Monedă cont

    Compania TAROM recomandă din  nou pasagerilor afectați de întârziere să se adreseze direct companiei TAROM la adresa de email dedicată in vederea obtinerii celor mai rapide rezultate in beneficiul dumnealor.

     

    TAROM își cere scuze pasagerilor săi pentru tot disconfortul creat și depune toate eforturile pentru a reduce impactul pe care această situație îl are asupra planurilor lor de călătorie.

     

    Pentru informații suplimentare, pasagerii pot contacta centrul de suport TAROM la numerele de telefon: (004) 021 9978, (004) 0800500 131 (TelVerde), (004) 0371 529 000 sau pe oricare dintre adresele de email: contact@tarom.rorezervari@tarom.ro .

     

    Comunicat TAROM

  • Directiva privind răspunderea pentru produsele cu defect

    Directiva privind răspunderea pentru produsele cu defect

    Directiva pentru despăgubirea celor care au suferit daune cauzate de produsele cu defect (PLD Product Liability Directive) este una dintre cele mai importante directive care se referă direct la consumatori și la utilizatorii de produse.

     

    A fost nevoie de mai multe runde de negocieri în ultimul an pentru că este important ca  cetățenii UE să fie protejați și ajutați să își ceară drepturile atunci când au avut o pagubă cauzată de produsele cu defect.

     

    Vlad Botoș europarlamentar, în calitate de raportor al Parlamentului European din partea Comisiei pentru Piața Internă și Protecția Consumatorului declară că după negocieri dure s-a reușit obținera votului pentru textul Directivei, cât și mandatul comisiilor parlamentare pentru a începe negocierile în trialog cu Consiliul și Comisia Europeană.

     

    “Directiva pentru produsele cu defect este un instrument foarte important pentru cetățenii europeni și este foarte important să fie acualizată astfel încât să ofere o mai bună claritate atât utilizatorilor cât și producătorilor. Aceasta nu este o legislație privind siguranța, dar este ultima soluție în cazul daunelor produse de produsele defecte și trebuie să ne asigurăm că avem echilibrul corect între drepturile cetățenilor și posibilitățile operatorilor economici.

    De asemenea am ținut cont de faptul că aceasta este o răspundere fără culpă. Cred că împreună cu toți ceilalți raportori alternativi am reușit să includem punctele importante ale tuturor grupurilor politice, ducând astfel raportul la final.

    Multumesc pentru tot suportul!”

     

    Directiva existentă în materie de răspundere privind produsele defecte a fost adoptată cu aproape 40 de ani în urmă. În septembrie 2022, Comisia Europeană a publicat o propunere de adaptare a normelor pentru a ține cont de avantajele tehnologice aduse de produsele mai noi.

     

    Obiectivul directivei revizuite este de a stabili norme uniforme pentru țările UE, de a asigura funcționarea corectă a economiei circulare și digitale și de a ajuta persoanele afectate de produse defecte să obțină despăgubiri mai echitabile.

  • Negocieri între statele membre și Parlament pe tema despăgubirilor în cazul produselor defecte

    Negocieri între statele membre și Parlament pe tema despăgubirilor în cazul produselor defecte

    La baza discuțiilor dintre legislativul comunitar și statele membre stă o propunere făcută de Comisia Europeană anul trecut, care vrea modernizarea normelor existente privind răspunderea producătorilor pentru produsele cu defecte (de la tehnologia inteligentă până la cele farmaceutice).

    Actuala directiva a fost adoptată cu aproape 40 de ani în urmă și nu ține absolut deloc cont de avansul tehnologic.
    Totodată, Uniunea Europeană s-a angajat să fie mai sustenabilă, adică mai prietenoasă cu mediul, iar produsele trebuie proiectate astfel încât să fie mai durabile, reutilizabile, ușor de reparat și capabile să primească actualizări de software.

    Pentru a reflecta cât mai bine toate aceste schimbările din lumea digitală și ecologică, definiția existentă a unui produs trebuie să fie extinsă pentru a include și serviciile digitale, de exemplu roboții, dronele sau sistemele pentru case inteligente.

    Și dacă în prezent, doar daunele fizice sunt recunoscute drept motiv legitim pentru a cere despăgubiri, noile reguli vor face posibile și compensațiile în cazul daunelor psihologice recunoscute medical, care necesită terapie sau tratament.

    Despăgubiri pot fi cerute și pentru distrugerea sau deteriorarea ireversibilă a datelor, cum ar fi ștergerea fișierelor. În acest caz, paguba produsă trebuie să depășească o mie de euro.

    Conform propunerii făcute anul trecut de Comisie, perioada existenței răspunderii trebuie să fie de 20 de ani, însă Parlamentul dorește să existe chiar 30 de ani în cazul în care daunele devin vizibile după o perioadă mai lungă de timp.

    Noile norme stabilesc și că trebuie să existe întotdeauna o entitate în Uniunea Europeană care să poată fi trasă la răspundere, chiar dacă produsul este fabricat în afara spațiului comunitar.

    Poate fi vorba fie de importator, fie de un reprezentant al producătorului. În cazul în care nu există nici o companie responsabilă, consumatorii ar putea fi despăgubiți prin intermediul organismelor naționale.

    Parlamentul European și-ar dori totodată simplificarea procedurii de cerere a compensațiilor. În acest sens, agențiile naționale de protecție a consumatorilor ar trebui să ofere îndrumare și informații într-un mod accesibil și ușor de înțeles.

    În final mai trebuie spus că noile norme, așa cum vor intra ele în negocierile dintre legislativ și statele membre, prevăd că persoanele în vârstă, cei cu dizabilități și copiii și, în unele situații, persoanele cu dificultăți financiare sau consumatorii cu acces limitat la internet au nevoie de protecție specială.


  • Guvernul ia măsuri după oprirea zborurilor Blue Air

    Guvernul ia măsuri după oprirea zborurilor Blue Air

    Românii blocaţi pe aeroporturile din străinătate, în urma suspendării zborurilor de către compania aeriană Blue Air, pot solicita ajutor la secţiile consulare ale ambasadelor României sau prin apelare la numărul de telefon 0040751084537, gestionat de MAE, urmând să fie aduşi în ţară cu aeronave ale Tarom, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.



    Premierul Nicolae Ciucă a discutat, marţi seara, cu miniştrii de resort şi autorităţile implicate în gestionarea situaţiei cetăţenilor români afectaţi de oprirea zborurilor Blue Air.



    Premierul a dispus ca prioritară să fie aducerea în ţară a cetăţenilor aflaţi pe aeroporturile din afara graniţelor. În acest sens, românii îşi pot anunţa prezenţa şi pot solicita sprijin la secţiile consulare de la ambasadele noastre din ţările respective. Totodată, în această seară, a fost activat un număr unic al call-center-ului gestionat de Ministerul Afacerilor Externe. Acest număr unic va fi publicat şi pe pagina Guvernului şi a MAE. Este numărul de telefon la care cetăţenii români aflaţi pe aeroporturi din afara ţării îşi pot semnala prezenţa şi pot solicita asistenţă consulară şi să solicite sprijin pentru a ajunge acasă. După ce vor fi centralizate datele cetăţenilor români care sunt afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air, aeronavele TAROM vor fi pregătite să efectueze zborurile necesare pentru ca românii de peste graniţă să ajungă acasă în siguranţă, a spus Dan Cărbunaru.



    Călătorii care au achiziţionat direct bilete de la Blue Air îşi pot recupera banii şi compensaţiile aferente în baza Regulamentului European nr. 261/2004 de stabilire a normelor comune privind compensarea şi asistenţa pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi a anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor, informează Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.



    De asemenea, acesta precizează că turiştii care au luat pachete de vacanţă de la agenţiile de turism trebuie să ia legătura cu acestea, deoarece, în baza OG nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, precum şi pentru modificarea unor acte normative, agenţia de turism este responsabilă pentru executarea pachetului şi să ofere servicii alternative.



    Blue Air Aviation a anunţat marţi suspendarea tuturor curselor programate a pleca de pe aeroporturile din România, peste 3.000 de pasageri fiind afectaţi de această decizie a companiei aeriene.

  • Drepturile pasagerilor de a călători în UE cu avionul, trenul sau autocarul

    Drepturile pasagerilor de a călători în UE cu avionul, trenul sau autocarul

    Dacă zilele acestea plecați în vacanța de vară este bine să știți că drepturile pasagerilor vă protejează în UE dacă ceva nu merge bine în timpul călătoriei. Fie că vorbim de călătoria cu avionul, trenul sau autocarul. Luminița Voinea ne spune ce drepturi avem:

    Vacanța de vară la care visăm pe tot parcusul anului riscă să pornească cu stângul. Si asta pentru că mii de pasageri rămân, zilnic, blocaţi în aeroporturi din cauza zborurilor anulate sau întârziate. Daca sunteți în situația de a vi se anula zborul, de a aștepta trenul mai mult decât trebuie sau de a vă pierde bagajele, este bine să știți că aveți drepturi care vă protejează. Deputații europeni au ajutat la introducerea unor reguli care obligă companiile să ofere mese și cazare, rambursări și despăgubiri în cazul întârzierilor și anulărilor.

    În primul rând, trebuie să vi se ofere informații privind anularea zborurilor sau eventualele întârzieri. Drepturile pasagerilor UE care călătoresc cu avionul se aplică în anumite condiții, de exemplu dacă zborul se desfășoară în interiorul UE sau dacă pleacă din UE către o țară din afara ei. Apoi, dacă vi se refuză îmbarcarea, companiile aeriene trebuie să vă ofere asistență gratuită incluzând băuturi răcoritoare, mâncare și cazare. Aveţi posibilitatea de a alege între despăgubire și zboruri alternative. În plus, pasagerii cărora li se refuză îmbarcarea au dreptul la o despăgubire de până la 600 de euro, în funcție de distanța zborului programat.Pentru zboruri de sub 1500 de km, despăgubirea este de 250 de euro, pentru cele între 1500 si 3500 de km, primiți o despăgubire de 400 de euro, iar pentru zborurile de peste 3500 de km, sumele ajung la 600 de euro.Pasagerii ale căror zboruri au fost anulate în ultimul moment sau au avut peste trei ore întârziere pot, de asemenea, beneficia de despăgubiri, dar cu anumite restricții.

    La călătoriile cu trenul în Uniunea Europeană aveți următoarele drepturi: operatorul trebuie să vă informeze despre anularea sau întârzierea cursei în timp real și, în funcție de circumstanțe, puteți avea dreptul la asistență sub formă de alimente și băuturi răcoritoare, cazare și despăgubiri.

    Sunteți cetățeni europeni, așa că nu evitați să vă cereți drepturile! Ele pot fi consultate şi pe site-ul Europa ta.


  • City Insurance, despăgubiri mai rapide

    City Insurance, despăgubiri mai rapide

    Şoferii
    ghinionişti care trebuie să îşi repare maşinile în baza unei poliţe RCA emise
    de compania City Insurance vor fi despăgubiţi mai repede prin Fondul de
    Garantare a Asiguraţilor. Potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobate luni de
    Guvern, ei nu mai trebuie să aştepte până ce instanţa va declara definitiv
    falimentul fostului lider pe piaţa asigurărilor românești, ci vor fi
    despăgubiți într-un termen mai scurt. Actul normativ prevede, totodată, majorarea plafonului de garantare de la
    450 de mii la 500 de mii de lei (circa 100 de mii de euro). Cu detalii, ministrul
    de Finanţe, Dan Vîlceanu: ʺFondul este îndreptăţit să efectueze plăţi
    aferente despăgubirilor cuvenite creditorilor de asigurări în termen de 60 de
    zile – şi aici urmează modificarea – termen calculat de la data publicării în
    Monitorul Oficial a deciziei ASF de retragere a autorizaţiei de funcţionare şi
    constatare a existenţei indiciilor stării de insolvenţă a asigurătorului. Până
    acum, puteai aplica într-un termen de la intrarea în faliment, deci practic se
    întâmplă mai repede cererea pe care poţi să o faci către Fondul de Garantare.ʺ

    Premierul liberal Florin Cîţu a cerut mai multe anchete în cazul falimentului
    de la City Insurance. El crede că Autoritatea de Supraveghere Financiară şi
    Fiscul ar trebui să prezinte public rezultatele rapoartelor cu privire la
    companie. Răspunsuri vor şi parlamentarii despre cum a fost posibilă o nouă
    prăbuşire pe piaţa asigurărilor auto, după ce, în România, în urmă cu câțiva
    ani, alte două companii – Carpatica şi Astra – au ieşit de pe piaţa
    asigurărilor. Comisia economică a Senatului a chemat la audieri mai mulţi
    reprezentanţi ai instituţiilor şi asociaţiilor din domeniu. Preşedintele
    Comisiei, senatoarea USR-PLUS, Silvia Dinică: ʺEste foarte important
    ca aceste comisii parlamentare care au responsabilitate în domeniu să poată să
    lucreze, ca să evite un alt posibil eveniment de tipul acesta şi să înţelegem
    dacă este vorba de neglijenţă, de superficialitate şi ce putem face din punct
    de vedere parlamentar.
    ʺ

    Cât despre procurorii de la crimă organizată,
    aceștia vor investiga, la solicitarea acţionarilor City Insurance, modul în
    care a fost administrată compania. Acţionarii au făcut plângere penală la DIICOT şi îi acuză pe angajaţii
    din România care au gestionat compania de asigurări de constituire de grup
    infracţional organizat, înşelăciune şi delapidare. În momentul retragerii autorizaţiei de funcționare, City
    Insurance avea 3 milioane de poliţe RCA emise.


  • Scandal pe piaţa asigurărilor

    Scandal pe piaţa asigurărilor

    Intrată, la începutul lunii iunie, în administrarea specială a Fondului
    de Garantare a Asigurărilor (ASF), City Insurance, lider al pieţei asigurărilor
    auto RCA din România, nu a reuşit să depună la termen suma necesară pentru a
    acoperi cerinţa de capital minim. Este vorba de peste 150 de milioane de euro,
    iar fără această infuzie
    de capital, ASF a anunţat că firma, care deţine aproximativ 3 milioane de
    poliţe RCA, nu îşi poate continua activitatea în ţară. Dan Apostol, purtătorul
    de cuvânt al ASF: Autoritatea a
    obligat societatea să transmită într-un termen limită impus de lege, spre
    aprobare, un plan de finanţare pe termen scurt, respectiv să demonstreze că
    dispune de bani care acoperă cerinţa minimă de capital. Apoi să vină cu un plan
    de redresare reconstruit prin care să demonstreze că acoperă cerinţa de capital
    de solvabilitate. În acelaşi timp, pentru asigurarea unei conduceri prudente a
    activităţii acestei companii, Autoritatea de Supraveghere Financiară a desemnat
    Fondul de Garantare a Asiguraţilor ca administrator temporar.

    Ancheta derulată în cazul
    falimentului companiei dezvăluie posibile fraude şi operaţiuni realizate prin
    aşa-numitele paradisuri fiscale, spune şeful Direcţiei de Asigurări din cadrul
    Autorităţii de Supraveghere Financiară. Potrivit lui Valentin Ionescu, City Insurance
    declara sume fictive în conturi, iar reasigurarea riscurilor se făcea prin
    conturi offshore foarte greu de verificat Această companie avea cedare în reasigurare peste 90%, iar cedarea
    aceasta în reasigurare era făcută în paradisuri fiscale. Noi am făcut
    investigaţii cu autoritatea din Cayman şi Barbados, au venit răspunsurile după
    un an de zile şi am constat că sunt anumite probleme şi pe asigurarea acestei
    companii.

    Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizaţia
    de funcţionare a City Insurance, a constatat starea de insolvenţă şi a început
    procedura de deschidere a falimentului. Sunt zeci de mii de dosare cu maşini
    lovite care au încheiată o poliță RCA cu City Insurance, iar cererile de
    despăgubire vor fi preluate de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care va
    achita prejudiciile. Între timp, Guvernul pregăteşte două
    proiecte de ordonanţă de urgenţă care vizează piaţa asigurărilor şi care se
    află în circuitul de avizare la Consiliul Concurenţei, a anunţat premierul
    Florin Cîţu. Unul dintre acte se referă la preţul poliţei, iar cel de al doilea
    la o formă de protecţie în cazul clienţilor companiei de asigurări City Insurance,
    dacă va fi cazul. Prin aceasta va fi urgentată plata despăgubirilor pentru
    şoferii ghinionişti nevoiţi să folosească poliţa RCA. Aşa cum este legea acum,
    ei ar trebui să aştepte luni sau poate ani până când instanţa va declara
    definitiv falimentul companiei, așa cum s-a întâmplat şi în cazul altor două
    companii, Carpatica şi Astra, care au ieşit de pe piaţa asigurărilor în urmă cu
    câțiva ani.


  • De la secetă la intemperii

    De la secetă la intemperii

    Seceta
    şi pandemia de COVID-19 fac din acest an unul atipic, în care agricultura nu va
    mai putea aduce mulţi bani la bugetul statului şi în care au de pierdut atât
    producătorii cât şi fermierii şi comercianţii – a declarat, la Radio România,
    preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu.
    Potrivit acestuia, preţul cerealelor va creşte, la fel şi cel al nutreţurilor,
    şi de asemenea, se vor majora şi preţurile cărnii şi produselor de panificaţie.
    Ţările UE vor încerca să-şi protejeze producţia pentru consumul propriu, şi în
    acest context este posibil să scadă exportul în cazul anumitor produse pe care
    România le importă.


    Dragoş Frumosu a vorbit despre soluţii în această situaţie: Singura soluţie, din punctul meu de vedere – sau salvare, dacă
    vreţi – este să ştim să ne gestionăm, în sensul de a ne crea şi o oarecare
    rezervă de stat în produse de bază, astfel încât să asigurăm pentru un an, până
    la următoarea recoltă, produsele – măcar să rămână constante la preţ, să nu fie
    fluctuaţii pe perioada întregului an, pentru că este foarte important lucrul
    acesta. Cred că întreaga clasă politică are o mare vină pentru situaţia la care
    a ajuns agricultura după 30 de ani.


    Nu
    doar seceta din această primăvară, dar şi furtunile şi căderile de grindină din
    ultimele săptămâni au afectat grav culturi agricole din mai multe zone ale
    României. Spre exemplu, fermierii din nord-vestul țării spun că au pierderi
    mari mai ales la culturile de legume şi cereale, pomi fructiferi şi viţă de vie
    . Pierderi sunt şi în apicultură.
    Apicultorii români solicită autorităţilor acordarea unui sprijin financiar
    pentru compensarea pierderilor din sector, având în vedere că fenomenele meteo
    nefavorabile au compromis în acest an producţia de miere, la care România ocupa
    locul patru în Europa.


    La rândul lor, fermierii solicită autorităţilor programe
    de investiţii pentru încurajarea producătorilor autohtoni. Ei susţin, într-o
    scrisoare deschisă, că agricultura românească traversează o perioadă foarte
    grea pe fondul crizei economice generate de pandemia de coronavirus, care se
    suprapune peste o secetă fără precedent în ultimii 30 de ani. Ei propun o serie
    de măsuri ce trebuie luate imediat, între care se află acordarea de sprijin
    financiar pentru micii fermieri și continuarea reabilitării urgente a
    sistemelor de irigaţii.


    Săptămâna trecută, ministrul Agriculturii, Adrian Oros,
    declara că intenţionează să acorde fermierilor despăgubiri pentru secetă până
    la toamnă, valoarea acestora urmând să fie stabilită după finalizarea
    evaluărilor. Marți, Adrian Oros a anunțat că în urma verificărilor de până acum
    a reieşit că suprafaţa afectată de secetă în România este de 1.165.000 de
    hectare din cele circa trei milioane de hectare însămânțate în toamnă. Recent,
    analiștii de la Bloomberg anunțau că cea mai gravă secetă din ultimul secol
    afectează România şi mai multe ţări din Europa de Est.

  • Prevenirea pestei porcine africane

    Prevenirea pestei porcine africane

    Comisia Europeană va continua să promoveze
    și să coordoneze prevenirea și un nivel ridicat de pregătire, control și
    eradicare a pestei porcine africane în statele membre ale Uniunii Europene.

    Prevenirea, controlul și eradicarea pestei
    porcine africane reprezintă o prioritate majoră pentru Uniunea Europeană
    . Pesta
    porcină africană reprezintă un risc serios deoarece Uniunea Europeană este cel
    mai mare exportator de carne de porc și unul dintre cei mai mari producători de
    carne de porc din întreaga lume
    . Situația este monitorizată îndeaproape de
    către Comisia Europeană. Importanța controlului prevenirii a fost abordată în
    mai multe întâlniri cu statele membre, la toate nivelurile politice. Acesta este
    motivul pentru care în Parlamentul European a fost dezbătută în luna decembrie
    problema pestei porcine africane în Uniunea Europeană. În cadrul dezbaterilor a
    luat cuvântul şi europarlamentarul Daniel Buda care, printre altele, a cerut
    Comisiei Europene să aloce bani suficienți în vederea intensificării
    activităților de cercetare, astfel încât să avem pe piață, de îndată, vaccinuri
    eficiente împotriva acestui virus.

    Daniel Buda: În țara mea, fermierii din acest sector au fost extrem de
    afectați de virusul pestei porcine africane. Sigur, despăgubirile au venit și
    vor mai veni de la Uniunea Europeană, dar nu cred că această stare de fapt
    trebuie să ne mulțumească. Apreciez că mecanismele de prevenție sunt
    insuficiente și trebuie diversificate și consolidate, astfel încât să fie mult
    mai eficiente. Comisia Europeană, și subliniez acest lucru, Comisia Europeană
    nu trebuie să se mulțumească să asiste statele membre. Ea trebuie să se implice
    activ și să le responsabilizeze atunci când acestea nu respectă niște măsuri
    minimale. Trebuie să avem în vedere faptul că acest virus este extrem de
    agresiv, rezistă ani de zile în diferite forme, cum ar fi carnea congelată sau
    în pământ, poate fi ușor de transportat pe roțile mașinilor, de păsările
    migratoare sau animalele sălbatice. Extrem de importantă însă este menținerea
    efectivelor de porci mistreți la un nivel optim pentru echilibrul biologic, iar
    aici vânătorii joacă un rol important. Din păcate, astăzi nu au la dispoziție
    toate mecanismele de a se implica activ în reducerea numărului acestora, iar
    statele membre ar trebui să ia măsuri urgente în acest sens. În același timp,
    Comisia Europeană trebuie să înțeleagă că, în combaterea acestui virus, arderea
    cadavrelor reprezintă măsura cea mai eficientă și rapidă. De aceea, consider că
    trebuie creată o infrastructură în acest sens, inclusiv arzătoare mobile
    cumpărate din fonduri europene, care să poată fi folosite în zonele unde
    virusul pestei porcine africane este prezent.


  • Pesta porcină africană în România

    Pesta porcină africană în România

    Autorităţile
    îi vor ajuta pe cei care au avut de suferit în urma pestei africane să reia
    creşterea porcilor în gospodării, după dispariţia focarelor de boală. Anunţul a
    fost făcut de ministrul Agriculturii, Petre Daea, care a precizat că măsurile,
    care se vor adăuga compensaţiilor financiare pentru animalele ucise, vor fi puse
    în aplicare după eradicarea virusului: Deja am trimis în partea de nord-vest a ţării directorul care se ocupă
    cu activitatea de zootehnie din Ministerul Agriculturii. Pe baza programului,
    pe fiecare familie în parte, ştiindu-se când s-a neutralizat focarul, trebuie
    să se realizeze anumite proceduri şi evaluăm dacă lucrurile merg în paşi
    normali, nu mai apar contaminări, ca imediat după cele 90 de zile să putem să
    reluăm activitatea.

    Petre Daea a mai spus că joi va merge la Comisia
    Europeană pentru a discuta concret despre despăgubirile care trebuie acordate
    în urma pestei porcine africane, astfel încât să fie aduşi banii la bugetul de
    stat. Potrivit datelor prezentate de ministru, despăgubirile au fost date până
    acum în cazul a peste 4.000 dintre cele 6.000 de dosare autorizate, în total
    fiind vorba despre 71 de milioane de lei (circa 15 milioane de euro). Este
    vorba despre fonduri naţionale acum şi apoi europene, a precizat Daea. Pesta
    porcină africană a afectat până în prezent o treime dintre judeţele ţării, în sute
    de localităţi fiind identificate focare, iar peste 300 de mii de porci au fost deja
    sacrificaţi.

    În paralel, autorităţile continuă să aplice măsuri pentru
    prevenirea extinderii bolii, situaţia fiind în permanent monitorizată, a
    declarat la Radio România, purtătorul de cuvânt al ANSVSA, Rareş Hăbeanu :
    Se fac examene, mai ales asupra stării
    de sănătate a animalelor şi, de asemenea, în zonele apropiate de focare sau în
    zonele unde, conform predicţiilor noastre, se deplasează virusul pestei porcine,
    se iau măsuri, se întăresc aceste măsuri şi se fac analize mai frecvent, în
    funcţie de gradul de periculozitate pe care noi îl observăm în anumite zone ale
    ţării.
    În rândul măsurilor menite să prevină răspândirea pestei porcine
    africane se numără şi împuşcarea mistreţilor – consideraţi vectori ai
    propagării bolii. De asemenea, în unele judeţe s-a decis închiderea tuturor
    târgurilor de animale şi efectuarea de controale în trafic, fiind verificate
    maşinile care transportă animale vii sau produse din carne. Sunt controlate
    documentele de provenienţă, marfa şi condiţiile de transport.