Tag: detinere

  • Regimul armelor şi muniţiilor

    Regimul armelor şi muniţiilor

    În România,
    cetăţenilor străini le sunt interzise, în general, deţinerea, portul şi
    folosirea armelor letale şi muniţiilor aferente. Aceştia au obligaţia de a le
    depune la punctele de control de la trecerea frontierei, în cazul în care au
    arme de acest tip asupra lor, urmând a le fi înapoiate la părăsirea ţării. Doar
    însoţitorii delegaţiilor străine la nivelul şefilor de stat sau de guvern,
    precum şi militarii care efectuează vizite oficiale în România pot deţine şi
    folosi armament letal în timpul şederii în ţara noastră.

    Totodată, membrii
    misiunilor diplomatice, cei ai oficiilor consulare şi ai reprezentanţelor
    organizaţiilor internaţionale în România pot deţine armament, pe bază de
    reciprocitate, putând fi scutiţi de obligaţia de a obţine, din partea Poliţiei
    Române, autorizaţia pentru deţinerea de arme de foc şi muniţii. Pe de altă
    parte, cetăţenii străini pot introduce în România arme neletale deţinute legal,
    numai după obţinerea unei autorizaţii care este acordată dacă solicitantul a
    împlinit vârsta de 18 ani şi motivează, în scris, necesitatea introducerii
    respectivei arme pe teritoriul ţării noastre.

    Cetăţenii străini care vin în
    România pentru practicarea vânătorii trebuie să prezinte, la trecerea
    frontierei, dovada calităţii de vânător din partea asociaţiei în care sunt
    membri, precum şi o aprobare scrisă,
    sub formă de invitaţie, telex sau fax, din partea Direcţiei Silvice a judeţului
    pe raza căruia va avea loc vânătoarea sau a Asociaţiei Generale a Vânătorilor
    şi Pescarilor Sportivi din România.

    În cazul persoanelor care practică tirul,
    este necesară o invitaţie din partea organizatorilor competiţiei la care
    participă, respectiv Federaţia Română de Tir sau Federaţia Română de Schi şi
    Biatlon.

    Să notăm şi că armele de vânătoare, de tir, precum şi armele de
    panoplie aflate asupra călătorilor în tranzit prin România, declarate în
    prealabil politiştilor de frontieră, sunt sigilate, la intrarea în ţară, de
    către personalul vamal. Pe durata tranzitării României, călătorilor le este
    interzis să înstrăineze armele şi muniţiile sau să rupă sigiliile aplicate. În
    toate cazurile, este necesar şi un aviz de introducere a armelor în ţară, care
    este acordat cetăţenilor străini de către Inspectoratul General al Poliţiei de
    Frontieră.



    Pe
    de altă parte, cetăţenii străini care au reşedinţa sau domiciliul în România
    pot fi autorizaţi să procure numai arme de vânătoare, de tir sau de colecţie.
    Totodată, cetăţenii străini care călătoresc în Romania pe baza unei vize de
    scurtă şedere şi cei care beneficiază de scutire de la obligativitatea acestei
    vize pot fi autorizaţi să procure din România numai arme de vânătoare, de tir
    sau de colecţie, în vederea scoaterii acestora din ţară.