Radio România Internațional

Tag: Deutsche Welle

  • La Radio Deutsche Welle

    La Radio Deutsche Welle

    Le
    nombre de chaînes radio étrangères qui ont diffusé des émissions en langue
    roumaine au fil du temps est assez conséquente. Parmi celles-ci, l’une s’était
    distinguée à l’époque de la guerre froide notamment : la radio publique
    allemande, la Deutsche Welle. Cette chaîne commence à émettre depuis Bonn, la
    capitale de l’Allemagne de l’Ouest, le 3 mai 1953. Dans son discours d’inauguration,
    le président allemand d’alors, Theodor Heuss, avait résumé la mission de la
    nouvelle radio publique allemande en utilisant le terme, en français, de
    détente. Cette volonté de réconciliation s’affirmait ainsi d’emblée et marqua par
    la suite l’histoire de ce porte-voix de la République fédérale d’Allemagne.


    Dix
    années plus tard, en 1963, la Deutsche Welle allait
    inaugurer ses émissions en langue roumaine. L’historienne Tatiana Korn avait
    quitté la Roumanie en 1962 pour s’établir en Allemagne fédérale, après avoir épousé
    un Saxon originaire de Roumanie. Reconvertie au journalisme, elle fit partie de
    la rédaction roumaine de Deutsche Welle de 1963 et jusqu’en 1993. Interviewée
    en 1998 par le Centre d’histoire orale de la Radiodiffusion roumaine sur son
    expérience de journaliste au sein de la rédaction roumaine de la radio publique
    allemande, Tatiana Korn racontait :


    « La Deutsche Welle était la voix de l’Allemagne d’après
    la guerre, censée présenter les réalités de ce pays dans toute leur diversité. Evidemment,
    il était impossible de lancer tout de suite des émissions dans les différentes
    langues étrangères, à destination de ces publics. Les premières rédactions en
    langues étrangères visaient les transmissions vers le continent noir, vers les
    pays africains, puis vers l’Asie, l’Amérique, l’Amérique latine. Au fil du
    temps et à fur et à mesure que la guerre froide devenait de plus en plus
    chaude, la Deutsche Welle a pris la décision de fonder la rédaction de l’Europe
    de l’Est, à commencer par la section soviétique, suivie de près par la section
    destinée à la Yougoslavie, à la Hongrie, enfin à la Roumanie et à la Bulgarie,
    fondées début 1963.     »


    Mais
    les débuts d’une entreprise d’une telle envergure sont forcément difficiles. Tatiana
    Korn :


    « L’on
    était tout d’abord à court de ressources humaines, des gens qui puissent
    travailler dans la rédaction roumaine de radio Deutsche Welle. On avait ainsi démarré
    avec seulement une demi-heure de transmission quotidienne en langue roumaine. Il
    fallait maîtriser parfaitement les deux langues : le roumain et l’allemand.
    Il fallait parler un roumain sans accent. Parler sur les ondes en utilisant un
    roumain avec un fort accent bavarois était impensable. Il fallait aussi avoir
    des qualités de speakerine radio. Vous savez, cela va peut-être voue étonner,
    mais il n’y a pas grand monde qui soit capable de parler correctement à la
    radio. Et puis, il y avait des difficultés d’ordre technique. Transmettre sur
    les ondes courtes à de telles distances, en l’absence d’antennes relais, s’apparentait
    semble-t-il à une mission impossible. »



    En dépit de ces
    embûches inhérentes, la section roumaine s’était progressivement étoffée, même
    si au départ les bénévoles, qu’il s’agisse des traducteurs spécialisés en technologie,
    en médecine, en culture ou en politique avaient endossé un rôle significatif. Des
    journaux édités en Roumanie atterrissaient sur la table de la section roumaine,
    car ses rédacteurs se devaient d’être mis au courant du langage et du style
    utilisés par la presse officielle roumaine de l’époque. Par ailleurs, la
    politique de ressources humaines de la radio Deutsche Welle éliminait la
    possibilité à ce que d’anciens membres ou sympathisants nazis ou communistes puissent
    rejoindre la rédaction. De ces premiers rédacteurs en langue roumaine que la
    radio Deutsche Welle allait consacrer, rappelons les noms de Nadia Șerban, Ioana
    Exarhu, Elisabeta Panaitescu, Mihai Negulescu, Virgil Velescu. Une fois passées
    les maladies d’enfance, le programme en langue roumaine de radio Deutsche Welle
    allait couvrir 3 émissions d’une heure chacune au quotidien.

    Le programme comprenait
    dix minutes d’actualités, suivies d’émissions culturelles, scientifiques, de chroniques
    diverses, que Tatiana Korn aimait se rappeler avec nostalgie :

    « La
    première transmission du jour démarrait à midi. Ce n’était pas idéal pour l’audience
    qui nous visions. Toutefois, l’on s’était rendu compte que ces émissions
    touchaient tous ceux qui n’étaient pas actifs, les retraités notamment. Et ces
    derniers parlaient autour d’eux de ce qu’ils entendaient sur nos ondes, suscitant
    l’intérêt de leur entourage. En fait, nous ne pouvions pas émettre à d’autres
    heures, à cause de la grille de répartition des fréquences. Mais cela s’était
    finalement avéré une bonne chose, d’autant que la qualité de la réception était
    meilleure le jour que le soir, c’est une caractéristique des transmissions sur
    ondes courtes. Vous savez, les satellites et tout cela, on n’en connaissait pas
    à l’époque     ».




    Parmi les chaînes
    radio occidentales qui ont transmis en langue roumaine durant la guerre froide,
    radio Free Europe a occupé une place particulière dans le cœur des auditeurs qui
    se trouvaient enfermés derrière le rideau de Fer. Mais radio Deutsche Welle a
    été la voix de l’Allemagne occidentale de l’après-guerre. Une voix forte,
    distinctive et décente, articulée par de grands professionnels du journalisme d’expression
    roumaine. (Trad. Ionut Jugureanu)

  • Deutsche Welle

    Deutsche Welle

    Istoria emisiunilor de radio în limba română are o pagină
    dedicată și postului de radio public german Deutsche Welle. Prima emisiune a
    postului a fost pe 3 mai 1953 de la Bonn și el a fost considerat vocea prin
    care Germania își cerea iertare lumii pentru tragediile celui de-al doilea
    război mondial. În discursul cu care inaugura emisiunea Deutsche Welle,
    președintele Republicii Federale Germania Theodor Heuss afirma că misiunea
    postului public de radio german putea fi rezumată într-un singur cuvânt de
    origine franceză: deténte. Politica de relaxare și de reconciliere avea
    numeroase componente, însă pacea era indisolubil legată de cele două.


    La
    Deutsche Welle a apărut, la 10 ani de la nașterea sa, și serviciul român. Acolo
    a lucrat 30 de ani și istoricul Tatiana Korn, din 1963 până în 1993. În 1962,
    Tatiana Korn părăsea România după ce se căsătorise cu un etnic german din
    România și ajunsă în RFG se face jurnalist. În 1998, Centrul de Istorie Orală
    din Radiodifuziunea Română a realizat împreună cu Tatiana Korn o scurtă istorie
    a Deutsche Welle în limba română. Postul de radio Deutsche Welle s-a înfiinţat cu scopul de a prezenta Germania,
    în toate aspectele ei, lumii întregi. Bineînţeles că nu s-a putut să fie
    înfiinţate încă de la început secții în limbile tuturor țărilor. Întâi au
    început secțiile pentru ţările Africii, apoi pentru ţările Asiei, pentru
    America și America Latină şi, mai târziu, s-a înfiinţat, pe măsură ce Războiul
    Rece devenea din ce în ce mai fierbinte, secţia Europa de Răsărit. În cadrul
    Europei de Răsărit s-a început cu Uniunea Sovietică, după aceea a fost
    înfiinţată o secţie iugoslavă, secţie ungară şi, în fine, au fost înfiinţate
    secţiile română şi cea bulgară la începutul lui ’63.


    Începutul
    a fost dificil, ca orice început. Iar resursele umane care să corespundă
    cerințelor erau greu de găsit, așa cum spunea și Tatiana Korn. Se căutau cu disperare oameni
    care să lucreze în această secţie. S-a început întâi cu o jumătate de oră de
    emisie. Erau două dificultăți. În primul rând, era vorba despre posibilitatea
    de a transmite pe unde scurte la această distanţă, era foarte greu de realizat
    o staţie-releu. În al doilea rând, de a găsi oameni potriviţi pentru această
    secţie. Pentru că trebuia să fie o cunoaştere foarte bună a limbii germane şi
    una perfectă a limbii române. Trebuia să fie o limbă română vorbită perfect,
    fără accent. Pentru că se ştia, de exemplu, că un german care vorbeşte cu
    accent bavarez nu este acceptat la postul de radio. Trebuie să vorbeşti o
    germană absolut curată, fără accent regional. Și acelaşi lucru se cerea şi
    pentru limbile respective: o română fără accent german sau accent ungar. Și
    asta era greu de găsit. În plus, trebuia să aibă și o voce radiofonică. Nu
    oricine poate vorbi la radio, nu oricine poate traduce.


    Eforturile de a găsi jurnaliști
    competenți au dat roade. La început, emisiunile în limba română au beneficiat
    și de sprijinul voluntar al unor oameni care își ofereau serviciile de
    traducători specializați în tehnologie, medicină, cultură, politică. Redacția
    română se informa și din abonamente făcute la presa din România deoarece era
    interesată de limbajul folosit. Din primele echipe redacționale au făcut parte
    nume de jurnaliști precum Nadia Șerban, Ioana Exarhu, Elisabeta Panaitescu, Mihai
    Negulescu, Virgil Velescu. Politica postului era de a nu angaja foști exponenți
    ai fascismului și comunismului. La început, emisiunile erau mai scurte, după
    care s-au făcut mai lungi și mai multe. Deutsche Welle în română emitea de trei
    ori pe zi câte o oră. Programul era format din 10 minute de știri, apoi revista
    presei, comentarii de actualitate, cronici cu subiecte de știință, tehnologie,
    medicină și cultură. Tatiana Korn s-a referit la toate acestea și a amintit și
    publicul-țintă. La început,
    s-a transmis la ora 12 la prânz aici, deci ora 1, Ora României. Știam că nu e
    ora cea mai potrivită din punctul de vedere al audienţei, adică nu găseam acasă
    generaţia cea mai importantă. În schimb, pensionarii erau acasă care ascultau
    şi care erau pentru noi foarte buni multiplicatori. Ai auzit ce-a spus
    Deutsche Welle? Ai auzit ce-a spus ăla?… Ascultau postul de radio şi
    povesteau. Și pentru noi era foarte important, erau oameni care transmiteau
    mesajele noastre mai departe. Iar noi nu puteam transmite la alte ore, pentru
    că era o chestiune de împărţire de frecvenţe. În al doilea rând, pe unde scurte
    erau unde mult mai bune peste zi decât seara. Și posibilităţile tehnice de
    astăzi, cu sateliţi şi aşa mai departe, nu existau pe vremea aceea.


    Mulți au făcut comparația între Deutsche
    Welle și Radio Europa liberă. Diferența dintre cele două era că Europa liberă era
    un post de radio american care reflecta și politica emigrației române din
    Europa, iar Deutsche Welle era un post de radio al Germaniei. Un post de radio
    cu identitate proprie și cu personalitate care și-a îndeplinit misiunea
    etico-profesională la cele mai înalte standarde.


  • Actualitatea românească

    Actualitatea românească

    Începând cu anii 1950, Radio Europa liberă împreună cu
    Vocea Americii, BBC, Radio France și Deutsche Welle au fost sinonime cu presa
    liberă în limba română. Europa liberă, în special, a fost cel mai vehement
    critic al regimului comunist condus de Nicolae Ceaușescu. Noul trend al unei
    Europei libere mai agresive cu regimul comunist a fost imprimat după 1977 de
    doi oameni, doi jurnaliști de mare calibru: Noel Bernard, directorul serviciului
    român, și Mircea Carp, cel care avea să înnoiască și să dinamizeze emisiunile
    postului. Venit de la postul de radio Vocea Americii, Carp a fost cel care a
    făcut ca Europa liberă să aibă un conținut editorial după model american, cu
    relatări scurte, între 4 și 6 minute, cu subiecte mai multe și cu emisiuni percutante
    care să branduiască întregul post. Acele emisiuni au fost Programul politic, difuzat în fiecare zi între orele 18.10 și 19.00,
    și mai ales Actualitatea românească și
    Din lumea comunistă, în intervalul
    orar 19.10-20.


    În
    1977, jurnalistului Neculai Constantin Munteanu i s-a permis să emigreze în Germania
    de Vest după ce se solidarizase cu mișcarea scriitorului Paul Goma de denuțare a
    încălcării drepturilor omului de către regimul de la București. Munteanu fusese
    critic de film la revista Cinema și
    avea să se alăture echipei de la Actualitatea
    românească, așa cum afirma într-un interviu acordat Centrului de Istorie
    Orală din Radiodifuziunea Română în 1999. Eram în biroul titularului emisiunii Actualitatea
    Românescă, Emil Georgescu, care se
    afla la un curs în limba engleză undeva în America pentru două luni. Pentru
    acel post am fost eu adus acolo. Mi s-a arătat o masă mare unde erau câteva
    teancuri de ziare româneşti, cam toată presa cotidiană din România şi o parte
    din săptămânale. Am început să le citesc, citeam Scânteia încă de când eram la Frankfurt, atât cât puteam să mi-o
    cumpăr, că nu tot timpul puteam să mi-o cumpăr. Hămesit de presă, trei zile am
    stat pe ziarele acelea şi după trei zile am compus un prim comentariu pe baza a
    ceea ce citisem şi mă informasem. Deci asta s-a întâmplat cam pe 23-24 mai 1980
    şi de atunci nu m-am mai oprit niciodată până la sfârşitul anului 1994, când am
    plecat de bună voie şi nesilit de nimeni.


    Experiența
    de presă a lui Munteanu avea să-i fie de mare folos în noua sa slujbă. Succesul
    proiectului Actualitatea românească a constat și în faptul că echipa s-a sudat
    bine, nou-veniții fiind bine integrați. Neculai Constantin Munteanu. Mai târziu, după cele două luni
    de probă, s-a întors titularul care era Emil Georgescu, un foarte bun jurnalist
    de televiziune, deşi nu era jurnalist. Era doar jurist de meserie, dar având
    tehnica vorbitului la bară, fusese şi avocat, era o prezenţă teribilă la
    microfon şi ştia foarte multe. Cunoştea multă lume, cunoştea toate
    dedesubturile şi mecanismele, mai ales ale corupţiei generalizate din sistemul
    comunist. Meseria pe care o avea ca om de radio şi pe care şi-o perfecţionase la
    Europa liberă era că era în stare să spună Bună
    seara! cu aerul că comunismul e de vină şi pentru acest lucru. A fost un
    talent extraordinar şi cu foarte bune surse de informare. M-am înţeles relativ
    bine şi cu el. Şi-a reluat locul de şef, de prezentator, de modelator la
    emisiune. Eu am trecut în calitate de comentator, comentator, reporter, ce
    puteam fi acolo şi practic în fiecare zi trebuia să scriu un articol cam de 8
    minute, 4 pagini la maşina de bătut, de luni până joi, vineri era emisiunea
    culturală, prezentată tot de Emil Georgescu, dar care era făcută de la Paris.


    Uriașul
    succes al Actualității românești a
    constat în acuratețea informației pe care o difuza. Neculai Constantin Munteanu
    a dezvăluit secretele facerii ei, una dintre marile curiozități legate de
    Europa liberă. Ne începeam
    ziua, cei puţin cei de la Actualitatea
    românească dar era valabil pentru toţi, citind ceea ce se adunase în cursul
    nopţii sau în ultimele 24 de ore pe marile agenţii de presă. Acestea veneau de
    la un serviciu central, plus articolele din cele mai importante ziare germane,
    europene şi americane. Pentru Actualitatea
    românească baza, grosul informaţiei la prima mână era monitorizarea Radio Bucureşti
    şi ştiam cam tot ce se spunea în buletinele de ştiri. În plus, erau buletinele
    de informaţii Agerpres, agenția
    română de știri, în româneşte şi în englezeşte. Ascultătorul o să se întrebe ce
    bază se putea pune pe materialele din România deoarece ele erau materiale de
    propagandă? Aşa era, dar acolo era baza informaţiei: vizitele lui Ceauşescu,
    oamenii pe care i-a primit, discursurile şi toate celelalte erau acolo. În
    zgura informaţiei cotidiene, normale de zi cu zi, găseam îndeajuns de multă
    informaţie care, citită cu atenţie şi printre rânduri, putea să dea dimensiunea
    unui fapt. De exemplu, dacă se vorbea insistent că recolta trebuia strânsă ştiam
    că ea nu se strânsese, asta nu era foarte greu. Sau că studenţii nu făcuseră
    ceea ce trebuia să facă pentru că ţăranii deja nu mai contau. Citind aceste
    informaţii pe baza a ceea ce sosise noaptea, se întocmea un proiect de sumar. Emisiunea
    avea 30 de minute, deci cuprindea cam 3 comentarii de 8 minute şi restul era spațiu
    în care se puteau insera alte ştiri şi informaţii.


    Actualitatea românească a rămas reperul
    cel mai puternic pentru ascultătorul de atunci al Europei libere până azi. În
    cuvinte puține, a fost triumful adevărului asupra nedreptății și minciunii