Radio România Internațional

Tag: diagnostic

  • Achiziții de aparatură medicală la Spitalul Județean de Urgență Reșița

    Achiziții de aparatură medicală la Spitalul Județean de Urgență Reșița

    Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa este partener într-un
    proiect trasfrontalier cu Serbia ce vizează îmbunătăţirea diagnosticului şi
    tratamentul tumorilor maligne. Proiectul a început în 2017 şi se va încheia în
    luna decembrie a acestui an. În judeţ mai apare astfel, un computer tomograf,
    spune managerul spitalului, Alina Stancovici.Valoarea totală a proiectului este de
    11.686.000 de euro, din care spitalului din Reșița i-a revenit suma de
    2.765.000 de euro.


    Acest proiect a
    început în 2017, este un proiect care a adus Spitalului Județean beneficii, și
    mă bucur că ne aflăm în linie dreaptă cu el. A fost nevoie să-l prelungim cu
    opt luni, lucru care s-a întâmplat în luna februarie. Prin acest proiect a fost
    achiziționat și computerul tomograf de la Staționarul 2, căruia îi vom da
    drumul în scurt timp. Spațiul pentru acest computer tomograf a fost amenajat cu
    sprijinul Primăriei Municipiului Reșița și cu sprijinul Consiliului Județean
    Caraș-Severin. Tot prin acest proiect au mai fost aduse echipamente medicale
    extrem de utile unității noastre    , a declarat managerul Spitalului Județean de
    Urgență Reșița, Alina Stancovici.


    Pentru cea mai importantă unitate medicală din Caraş-Severin,
    prin acest proiect au fost achiziţionate echipamente IT, monitoare pentru
    funcții vitale, paturi electrice, două ambulanțe, un sistem laparoscopic 3D4K,
    dar cel mai important este computerul tomograf, afirmă la rândul său,
    coordonatorul administrativ al proiectului, Silviu Tinca:


    El a fost instalat
    deja, urmează să se facă procedura de punere în funcțiune, după care așteptăm
    aprobarea de la Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare
    (CNCAN) pentru utilizarea lui.



    Proiectul face parte din Programului Interreg IPA de Cooperare
    Transfrontalieră România-Serbia, lider de proiect este Spitalul General
    Pozarevac, iar parteneri sunt şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara,
    respectiv ONCOGEN.




  • Programele de cercetare Orizont

    Programele de cercetare Orizont

    Orizont 2020 este cel mai amplu
    program de Cercetare şi Inovare derulat până acum de Uniunea Europeană, care
    i-a alocat o finanţare de 80 de miliarde de euro pe durata a şapte ani (2014-2020).
    Acestor bani li se adaugă investiţiile private atrase pentru inovaţii,
    descoperiri şi premiere mondiale, care aduc ideile de excepţie din
    laboratoarele de cercetare pe piaţă.

    Orizont 2020 a fost gândit ca un mijloc de
    stimulare a creşterii economice inteligente şi sustenabile, dar şi de creare de
    locuri de muncă, Parlamentul European plasându-l în centrul Strategiei Europa
    2020. Programului Orizont 2020 îi va succeda Orizont Europa, pentru perioada
    2021-2027, care va beneficia de o finanţare chiar mai consistentă.

    Despre
    obiectivele programelor Orizont, europarlamentarul Cristian Buşoi, care, ca
    raportor, să obținut includerea tratării cancerului ca
    prioritate absolută a viitorului program de cercetare în sănătate:

    Cu
    mulţi ani în urmă, pe la începuturile prezenţei mele în Parlamentul European,
    am fost responsabil pentru capitolul Sănătate din actualul program de cercetare
    Orizont 2020, iar la sfârşitul mandatului trecut şi în continuare în acest
    mandat sunt responsabil raportor pentru capitolul de Sănătate în viitorul
    program care va începe în 2021, Orizont Europa.

    Nu doar în Sănătate, unde avem
    o prioritate absolută cercetarea în domeniul cancerului, dar şi în toate
    celelalte arii de interes, e foarte important ca aceste programe să funcţioneze
    bine, ca obiectivele ambiţioase şi cei peste 100 de miliarde de euro să fie
    investiţi cu cât mai mare eficienţă. În mod special, în sănătate să reuşim să
    descoperim cât mai multe metode de diagnostic şi tratamente pentru a face ca
    într-o bună zi, în UE şi în lume, cancerul să fie doar o amintire neplăcută, să
    poată să fie vindecat aşa cum se întâmplă cu multe alte boli, maladii, care
    poate în trecut nu-şi aveau rezolvare, dar care prin progresele ştiinţei astăzi
    sunt boli care sunt vindecabile.

    Şi, evident, un lucru foarte important, un
    lucru pe care România nu l-a reuşit în anii trecuţi şi trebuie să fiu sincer nu
    va fi uşor să-l reuşim, este ca în aceste programe, care sunt finanţate direct
    la Bruxelles, în care există o competiţie între diverşi actori din toate ţările
    UE şi în care trebuie să se formeze consorţii cu institute de cercetare din cel
    puţin trei ţări ale UE, România să fie mai prezentă şi mai mulţi bani europeni
    să vină în România.

    Orizont Europa va fi al nouălea program-cadru pentru cercetare şi
    inovare al Uniunii Europene şi va urmări să consolideze bazele ştiinţifice şi
    tehnologice ale Uniunii, să stimuleze competitivitatea acesteia şi să ajute
    Europa să devină un lider capabil să confrunte provocările secolului XXI – de
    la sănătate la încălzirea globală, de la digitalizare la economia circulară.


  • Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca

    Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca

    În medicina modernă, la mare preţ sunt prevenirea îmbolnăvirilor şi tratamentele în sistem ambulatoriu. Internarea clasică, de lungă durată, este rezervată doar pentru cazurile grave.

    Pentru prevenire se investeşte în educaţia sanitară şi în medicina de familie, iar pentru tratamentele ambulatorii sunt necesare, evident, dotări ale unităţilor sanitare care să facă faţă acestui gen de abordare.

    Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca are cel mai mare ambulatoriu din ţară şi doreşte să-şi dezvolte aceste capacităţi. Managerul Spitalului, ec. Ioan Mureşan:

    Ambulatoriul integrat al spitalului nostru s-a format prin fuziunea, în etape, a 5 policlinici clujene. Are 24 de specialităţi clinice pentru adulţi, 12 pentru copii şi 5 laboratoare clinice medicale.

    Ne-am definit strategia de dezvoltare cu sprijinul Consiliului Judeţean, reuşind să asigurăm asistenţă ambulatorie pentru cca 900 de pacienţi zilnic. Am elaborat două documentaţii pentru atragerea a 22 milioane lei, fonduri europene, necesare pentru lucrări de extindere, reabilitare şi modernizare a clădirilor, precum şi pentru dotarea cu aparatură medicală de înaltă performanţă. Cele două proiecte au trecut de fazele de evaluare la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, iar acum aşteptăm semnarea contractelor. Mai exact, dorim să modernizăm laboratorul de recuperare pentru Medicină Fizică şi Balneologie, să extindem serviciile de hidroterapie prin amenajarea a două bazine, pentru adulţi şi copii, să punem la punct un Centru de Chirurgie Avansată Minim Invazivă – care va fi o premieră locală – pentru tratamentul vascular periferic al piciorului, al diferitelor hernii, tumori ovariene benigne, colposcopii şamd, toate cu spitalizare de zi. Vrem, de asemenea, să ne dotăm cu un aparat RMN, un angiograf pentru afecţiunile vasculare, un ecograf multidisciplinar de înaltă performanţă, aparatură pentru laboratorul de Gastroscopie şi alte dotări, pentru toate specialităţile Ambulatorului.

    Scopul proiectelor este furnizarea de servicii ambulatorii de excelentă calitate şi crearea de condiţii optime de recuperare pentru numărul în creştere de cazuri diagnosticate.


  • Implementarea legislaţiei europene pentru persoanele cu intoleranţă la gluten

    Implementarea legislaţiei europene pentru persoanele cu intoleranţă la gluten

    În
    România, sunt aproximativ 80.000 de persoane, adulţi şi copii, diagnosticate cu
    Intoleranţă permanentăla
    gluten sau Boală Celiacă    , iar la nivel mondial se apreciază că 1% din populaţie
    ar suferi de această boală. Şi, cu toate acestea, în legislaţia noastră nu
    există o încadrare pentru aceşti oameni. Luna Mai a fost declarată la nivel
    mondial Luna Bolii Celiace, iar în România se fac demersuri pentru adaptarea
    legislaţiei la cea europeană.



    La
    Constanţa, 39 de copii se află în evidenţele Spitalului Judeţean de Urgenţă,
    după ce au fost diagnosticaţi cu Boală Celiacă, iar unii dintre ei chiar de la
    vârsta de un an. Numărul lor poate fi mult mai mare, spun specialiştii, care
    afirmă că boala este subdiagnosticată din cauza slabei informări.


    În
    ţări precum Italia, Slovacia şi Marea Britanie, minorii beneficiază de testări
    gratuite, bani pentru alimente şi cantine speciale în şcoli şi în spitale.


    În
    România, ca să primească o alocaţie dublă, părinţii trebuie să declare că au un
    copil cu handicap    .


    Boala
    celiacă este o boală autoimună    , care are peste 300 simptome şi afecţiuni
    asociate, printre care: dureri abdominale, vărsături, dar şi manifestări
    extradigestive, precum scădere în greutate, statură mică, eroziuni ale smalţului
    dentar, pubertate întârziată şi
    anemie.


    Dr.
    Adriana Bălaşa, medic specialist în gastroenterologie pediatrică: După confirmarea diagnosticului de boală celiacă este
    necesară instituirea dietei fără gluten pentru toată viaţa. Sunt excluse toate
    produsele pe bază de grâu, pâine, paste făinoase, prăjituri, covrigi. Problema
    este că glutenul se află şi în unele alimente la care nu ne gândim la început,
    precum mezeluri, îngheţată, ciocolată, bomboane, mixuri de condimente, sosuri
    şi dressing-uri pentru salate, în unele produse cosmetice conţin gluten, la fel
    şi unele medicamente pot avea gluten în compoziţie.





    Chiar dacă tratarea bolii nu presupune medicamente, regimul alimentar este
    costisitor şi ar fi nevoie de o alocaţie de hrană pentru aceşti copii. Produsele
    fără gluten pot fi şi de 4 – 5 ori mai scumpe decât cele obişnuite. Cei mai
    mulţi copii celiaci nu frecventează grădiniţa şi întâmpină probleme în momentul
    când ajung într-un spital în România, deoarece nu li se poate asigura o masă
    fără gluten.




    În Uniunea Europeană, există reglementări clare încă din 2014 cu privire la
    etichetarea produselor care conţin gluten    , dar şi o Directivă a Comisiei Europene
    din 2006, care interzice utilizarea ingredientelor cu gluten la fabricarea preparatelor
    pentru bebeluşi.




    Eurodeputatul Daciana Sârbu, vicepreşedinte al Comisiei pentru mediu,
    sănătate publică şi siguranţă alimentară din Parlamentul European: Peste tot în Uniunea Europeană, organizaţiile pacienţilor şi ale personalului medical ar trebui să creeze programe speciale pentru copii, pentru
    diagnosticarea timpurie a bolii. În Italia, de exemplu, autorităţile şi
    asociaţiile de specialitate au desfăşurat campanii de informare şi există şi în
    şcoli şi în spitale opţiunea fără gluten. În Marea Britanie, în unele regiuni,
    bolnavii pot primi gratuit alimente fără gluten, în baza unei prescripţii de la
    medic. În ultima perioadă, însă, odată cu situaţia ieşirii Marii Britanii din
    Uniunea Europeană s-a discutat despre tăierea acestor fonduri.



    România
    face acum primii paşi pentru implementarea legislaţiei europene referitoare la
    persoanele cu intoleranţă la gluten, iar o lege dedicată am putea avea abia peste
    doi ani.


  • Integrarea şcolară a copiilor cu cerinţe speciale

    Integrarea şcolară a copiilor cu cerinţe speciale

    Aşa cum se întâmplă şi în alte părţi ale lumii,
    România este martora, de câţiva ani, a creşterii numărului oficial de copii
    diagnosticaţi cu tulburări psihice şi de dezvoltare, cum ar fi autismul şi
    tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie, ADHD. Este, mai degrabă, o
    constatare empirică deoarece statisticile oficiale nu sunt nici foarte
    concludente, nici foarte recente. În 2012, erau înregistrate 7.179 de persoane
    diagnosticate cu autism (conform Ministerului Sănătăţii), însă, conform
    specialiştilor, numărul real al acestora este mult mai mare. În septembrie 2015,
    asociaţa non-guvernamentală Salvaţi Copiii estima, pe baza datelor OMS că,din cei aproximativ 3,8 milioane de copii români, peste 760.000 au o
    problemă de sănătate mintală, cele mai răspândite fiind tulburările de
    anxietate (13% dintre ei au tulburări de anxietate, 5% ADHD, 1 din 500 (0.2%)
    au autism şi tulburări pervazive de dezvoltare). Însă mai dificil decât
    întocmirea unor statistici reale este traiul zilnic al familiei şi al copilului
    diagnosticat astfel. Mai ales când ne referim la integrarea şcolară. Legea
    educaţiei prevede integrarea şi acordarea de sprijin acestor copii care,
    conform legislaţiei, sunt denumiţi copiii cu cerinţe educative speciale (pe
    scurt CES). Există şi o legislaţie secundară care prevede formele şi tipurile
    de servicii de sprijin. De ele beneficiază copiii care, în urma unei evaluări,
    au obţinut un certificat de orientare şcolară şi profesională eliberat ce
    centrele de resurse şi asistenţă educaţională. Pe baza lui, copiii cu cerinţe
    educative speciale se pot înscrie la orice şcoală publică unde ar trebui să
    beneficieze de consiliere psihologică şi de un profesor de sprijin pentru
    integrarea în colectiv şi pentru deprinderea cunoştinţelor.

    Ca de obicei, totul
    arată mult mai bine pe hârtie decât în realitate, după cum aflăm chiar de la
    Robert Florea, coordonator în cadrul Centrului de Resurse şi Asistenţă
    Educaţională din Bucureşti: Din
    păcate, cel puţin la nivelul Bucureştiului, există un număr insuficient de profesori
    de sprijin. Aceşti nu pot avea decât o intervenţie o oră sau două pe săptămână
    în cazul fiecărui copil. De exemplu, timp de o lună, acest profesor are între 4
    şi 6 ore pe care le alocă unui copil care deţine un certificat ce atestă faptul
    că are cerinţe educaţionale speciale. Din punctul nostru de vedere, e
    insuficient. Formele de sprijin acordate acestor copii şi demersul educaţional de
    care beneficiază aceşti copii pot fi, cu siguranţă, îmbunătăţite.


    Din păcate, problemele
    administrative şi de personal sunt secundare comparativ cu cele ridicate chiar
    de către colectivul de elevi în mijlocul căruia un copil de autism sau cu ADHD
    ar trebui să se integreze. De către elevii obişnuiţi şi de către părinţii lor.
    Maria Teodorescu este profesor-consilier în cadrul unei şcoli gimnaziale din
    capitală şi sprijină incluziunea în clasă a copiilor cu cerinţe educative
    speciale.

    Maria Teodorescu: Este nevoie de o pregătire mai
    intensă a laturii psihopedagogice cu care sunt trataţi copiii aflaţi în
    situaţiile acestea. Dar, mai ales, este nevoie de o înţelegere mai mare a
    părinţilor referitoare la faptul că, la un moment dat, copiii lor se pot afla
    în preajma copiilor cu CES. Este nevoie de o colaborare eficientă între
    profesorul de sprijin, profesorul-consilier, învăţător sau profesori şi
    părinţi. La nivelul clasei, pentru ca aceşti copii să fie acceptaţi, e nevoie
    de diverse activităţi prin care celorlalţi elevi să li se arate ce înseamnă
    toleranţa pentru că unii din ei nu cunosc semnificaţia acestui cuvânt.


    Pe lângă cultivarea
    toleranţei, copiii şi părinţii trebuie să afle cât mai bine în ce constau, de
    fapt, tulburările de comportament în cazul ADHD-ului, de pildă. Anemari
    Necşulescu, mama unui băiat diagnosticat cu aceste sindrom, ne împărtăşeşte
    experienţa ei: Copiii cu tulburări de comportament au, de
    fapt, nevoie de atenţie, le este dificil să se concentreze pe o perioadă mai
    lungă de timp. De aceea, ajung să tulbure ordinea în clasă: vorbesc neîntrebat,
    nu-şi aşteaptă rândul, devin agitaţi în bancă şi-i deranjează pe colegii lor.
    Învăţătorul singur în clasă cu 29 sau mai mult de 30 de elevi nu are cum să
    facă faţă acestei situaţii. Integrarea trebuie privită şi din perspectiva
    părinţilor copiilor tipici care nu ştie nimic despre aceste tulburări şi care
    se tem, cum se întâmplă de obicei, de ceea ce nu cunosc. Iar asta duce la
    respingere şi la stigmă.


    Când înţelegerea reciprocă eşuează, situaţia poate
    deveni extrem de tensionată, mai ales când, pe fondul marginalizării şi a
    creşterii frustrărilor, un copil cu tulburări de dezvoltare poate deveni la
    rândul său violent. În această toamnă, la un gimnaziu din Ploieşti, părinţii
    majorităţii elevilor au protestat faţă de menţinerea în şcoală a unui copil
    diagnosticat cu ADHD care, potrivit lor, se manifesta violent. Această reacţie
    nu îi este cu totul străină lui Anemari Necşulescu: Am avut
    parte de o învăţătoare nepregătită de gestioneze temperamentul şi problema
    medicală a fiului nostru care, la momentul respectiv, nu fusese încă
    diagnostică. Noi nu ştiam că fiul nostru are ADHD, ştiam doar că suntem foarte
    des chemaţi la şcoală, în clasa zero, şi primeam reclamaţii despre deranjul
    creat de copil. El nu era violent, dar deranja. Şi acest deranj pe care doamna
    mi-l anunţa pe hol cu ceilalţi părinţi în jur a devenit laitmotiv şi, în final,
    au apărut şi părinţi care ne-au cerut să ne mutăm, să ne luăm handicapatul şi
    să plecăm. Am fost deschişi ca fiul
    nostru să fie evaluat de consilierul şcolar. Am depus dosarul, am evaluat
    copilul pentru că ne-am dorit soluţii. Am mutat copilul la altă şcoală unde am
    avut sprijinul conducerii, căci ne-am dorit ca el să aibă dreptul la educaţie
    aşa cum este specificat în Constituţia României. Apoi am luat un terapeut acasă
    şi l-am plătit din banii noştri. Am agreat împreună cu noua lui învăţătoare ca
    atunci când vede că-i creşte frustrarea să-i dea o mică sarcină: să şteargă
    tabla, să ducă gunoiul sau se ducă până la secretariat cu o treabă. Asta îl
    face să se depresurizeze, să se calmeze şi se întoarce în clasă mai pregătit ca
    să fie atent la ore.



    În
    urma medierii dintre părinţi şi reprezentanţii şcolii, situaţia de la Ploieşti
    s-a calmat şi elevul considerat problematic s-a întors la ore. Tot aşa,
    datorită apelului la înţelegere, şi integrarea şcolară a fiului lui Anemari
    Necşulescu funcţionează, deocamdată.

  • Regele României

    Regele României

    Ajuns la 94 de ani şi diagnosticat cu două forme de cancer, Regele Mihai
    a fost operat recent şi urmează un tratament complex şi solicitant. El i-a
    încredinţat Principesei Margareta,custodele
    Coroanei, misiunea de a-i duce la îndeplinire proiectele. Suveranul a redactat
    şi un mesaj de rămas-bun, pe care l-a citit citit şeful Casei Regale, Andrew
    Popper: În ultimele săptămâni am primit vestea unui serios diagnostic medical.
    Această situaţie vine în anul în care familia şi ţara sărbătoresc 150 de ani de
    la fondarea dinastiei şi a statului român modern. Sunt sigur că fiica mea,
    Margareta, custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă
    reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice. Am cerut
    Consiliului Regal să îşi continue menirea şi să prezinte sfatul său custodelui
    coroanei. Mihai, Rege, 1 martie 2016.

    Se încheie, astfel, un capitol,
    deopotrivă eroic şi tragic, din istoria României.

    Abia ieşit din adolescenţă,
    la 19 ani, Mihai I a urcat pe tron în 1940, după abdicarea impopularului său
    tată, Carol al II-lea. Perceput drept imatur şi considerat uşor de manipulat de
    către omul forte al epocii, mareşalul Ion Antonescu, care aşezase România pe
    orbita Germaniei naziste, Regele a rămas mult timp în umbra acestuia. Dar, la 23
    august 1944, când deznodământul celui de al doilea război mondial devenise
    previzibil, tânărul Suveran a avut curajul să-l aresteze pe Antonescu, să
    retragă ţara din alianţa cu Hitler şi să o alăture aliaţilor săi tradiţionali,
    anglo-americanii. Potrivit istoricilor, schimbarea de tabără de la Bucureşti a
    scurtat războiul cu cel puţin şase luni şi a salvat sute de mii de vieţi.
    României şi Regelui său li s-a refuzat, însă, dreptul de a figura printre
    învingători. Pe 30 decembrie 1947, când ţara se afla, practic, sub ocupaţie
    militară sovietică şi era condusă de un guvern comunist marionetă, Regele a
    fost silit să abdice şi să se exileze. Zeci de ani s-a putut adresa poporului
    său, rămas în dosul Cortinei de Fier, doar prin mesaje radiodifuzate.

    Marcată de
    prejudecăţile ideologice induse în deceniile de dictatură, puterea de stânga
    instalată după Revoluţia anticomunistă din 1989 i-a interzis ani în şir Regelui
    să revină în Patrie. Abia în 97, Guvernul cu dominantă creştin-democrată i-a
    facilitat repatrierea, i-a redat cetăţenia română, retrasă de comunişti, şi i-a
    restituit o parte din proprietăţi. Regele s-a pus, din nou, necondiţionat, în
    slujba ţarii sale.

    A promovat admiterea României în NATO şi Uniunea Europeană,
    democratizarea şi decomunizarea instituţiilor, s-a implicat în programe
    caritabile şi de mecenat şi a devenit, astfel, unul dintre cele mai respectate
    şi iubite personalităţi publice.

    Preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat
    speranţa ca Regele să aibă puterea să treacă peste aceste momente dificile, iar
    familia regală să rămână şi pe viitor acelaşi reper deosebit de speranţă şi
    solidaritate.

    La rândul său, premierul Dacian Cioloş a amintit că Majestatea Sa
    a dăruit poporului, de-a lungul deceniilor, iubire, speranţă şi sprijin.